Unicul țel al vieții noastre stă în dezrădăcinarea patimilor

Atunci când trecem hotarul unei țări, avem nevoie de pașaport; tot astfel, biruind patimile, dobândim o altă stare, pașaport pentru viața veșnică. Fiecare patimă este îmbolnăvire a sufletului, pentru că invidia, mânia, zgârcenia nu sunt ale trupului, ci ale sufletului. Dacă dăm tămăduire trupului, cu atât mai mult e necesar să tămăduim sufletul bolnav. Anume pentru lupta cu patimile există mănăstirile. De altfel, nici oamenii din lume nu sunt scutiți de această luptă, dacă vor să se mântuiască. Și în schitul nostru se duc lupte. Nimeni nu se face dintr-odată despătimit.

Continuare …

Să nu ne „afirmăm” impunându-ne realizările în fața celorlalți

Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve.

Continuare …

Jertfa pentru binele celui bolnav

Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav’, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi va împlini cererea, desigur dacă ea este spre folosul duhovnicesc al aceluia. De aceea atunci când oamenii vă cer să vă rugaţi pentru un oarecare bolnav, să le spuneţi să se roage şi ei sau, cel puţin, să se nevoiască să-şi taie cusururile lor.

Continuare …

Cine este fericit, cel sănătos sau cel care suferă?

Cuviosul Antonie avea marele dar de a-i alina pe cei bolnavi. El însuşi, suferind cu răbdare toată viaţa multe boli, îi înţelegea pe alţii, şi dacă cineva era trist sau chiar deznădăjduit, el îl încuraja, arătându-i rostul suferinţelor trimise de Dumnezeu. Şi bineînţeles, se rugă cu sârguinţă pentru aceştia, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru alinarea şi vindecarea lor. Acestora el le scria mult şi uneori îi vizita. Rugăciunea şi cuvintele lui încurajatoare aveau un efect binefăcător asupra celui suferind, precum are rouă dătătoare de viaţă asupra plantelor ofilite de arşiţă. Aceasta era o manifestare a dragostei faţă de aproapele, respectarea poruncii dumnezeieşti.

Continuare …

Dacă tu, frate, erai singur pe lume, Hristos se răstignea pentru tine!

Şi atunci mă gândeam – m-a încurajat foarte mult – , că Sfântul Macarie se ruga pentru Egipt şi se foloseau toţi de rugăciunile lui, şi ereticii (slujitorii idoleşti). Pentru toţi cetăţenii Egiptului s-a rugat. Să nu neglijaţi rugăciunea, zicând vorbe ca acestea: „Mă ascultă pe mine Dumnezeu?”

Continuare …

Omul trebuie să știe că odată cu încercarea, Dumnezeu îi dă și puterea de a o îndura și scăparea (Jean-Claude Larchet, despre buna chivernisire a suferinței)

Atitudinea creștinului în fața bolilor nu trebuie să fie una de revoltă și cârtire, și nici de resemnare, ci de prevenire, atât cât este posibil, printr-un stil de viață cumpătat și echilibrat, ceea ce gânditorul francez numește „atitudine de dinamică vigilență”, iar mai apoi de înfruntare a acestora, cu speranță în mila și alinarea din partea Părintelui Ceresc.

Continuare …

Veşnicia este inevitabilă. Dar oare cum va fi ea?

Dragi prieteni, timpul vieţii noastre reprezintă tezaurul nostru, în care adunăm. Dar cine dintre noi se mai gândeşte la valoarea timpului? Aproape întotdeauna omul îşi îndreaptă gândurile în viitor, uitând că dispune în realitate doar de clipa prezentă, următoarea nefiind în stăpânirea lui. Irosind necugetat timpul prezent sau folosindu-l pentru păcate, noi omorâm timpul, pierdem valoarea vieţii omeneşti.

Continuare …

Păcatul este lipsirea de viața veșnică, adică lipsirea de harul necreat al lui Dumnezeu

Păcatul nu este căderea din lumea ideilor, pierderea arhetipurilor, ci întunecarea minții, prin care omul pierde comuniunea și unitatea cu Dumnezeu.

Sfântul Simeon Noul Teolog accentuează faptul că păcatul este, în realitate, cădere din slava lui Dumnezeu și pierdere a demnității cerești.

Continuare …

Calea fericirii

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 16).

Continuare …

Puţini ştiu cum să se pocăiască astfel încât păcatele lor să fie albite ca lâna

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Atât de adesea ne punem chinuitoarea întrebare: ce să fac în privinţa stării mele de păcătoşenie? Nu pot să nu fac păcate; doar Hristos este fără de păcat. Nu pot, din lipsă de hotărâre, sau de curaj, sau a puterii de a mă pocăi cu adevărat atunci când săvârşesc un păcat, sau, în general, din cauza firii mele păcătoase. Ce-mi mai rămâne? Sunt chinuit, lupt ca un om care se îneacă, dar nu văd nici o dezlegare…

Continuare …

Foarte mulți oameni sunt lipsiți de iubire

Foarte mulți oameni din societatea contemporană sunt închiși în ei înșiși. Foarte mulți oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în orașe mari sau mici, și care se distrează tot timpul împreună, se duc și vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate și să facă, astfel, rău societății.

Continuare …

Neputinţa nu ne îngăduie să împlinim poruncile lui Dumnezeu în chip curat şi sfânt

Cel care şi-a luat drept scop al vieţii împlinirea voii lui Dumnezeu se străduieşte să cunoască amănunţit şi fără greş această atotsfântă voie prin cercetarea cu cea mai mare osârdie a Sfintei Scripturi, mai ales a Noului Testament, prin citirea scrierilor Părinţilor, stând de vorbă şi sfătuindu-se cu creştinii sporiţi, împlinind poruncile evanghelice cu purtarea cea din afară, cu mintea şi cu inima.

Continuare …

„Mântuiește-te pe tine însuți și-n jurul tău se vor mântui mii de oameni”

Care e limita dintre încrederea în propriile puteri, împovărate de această lume și de patimile ei, și adevăratul ascetism?
Pacea cu această lume înseamnă vrăjmășia cu Dumnezeu. „Nu iubiți cele ale lumii” se zice în Sfânta Scriptură. Ce se are în vedere, de fapt? Nu fiți prieteni cu ceea ce întruchipează lumea. Pentru că ea poate promite multe, dar să nu ofere nimic în schimb, în afară de întristare și dezamăgire.

Continuare …