Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om.
Să vă împotriviți oricărui lucru aflat sub stăpânirea vrăjmașului și, dacă din greșeală se întâmplă să cădeți, să vă spovediți, ca să dați dovadă de smerenie.
Casele devin din ce în ce mai mari, iar familiile tot mai mici. Avem mai multe beneficii, dar mai puțin timp. Multe școli și masterate și mai puțin bun simț. Mai multe cunoștințe, dar mai puțină capacitate de judecată trează. Mai mulți experți, dar și mai multe probleme.
Vreau iarăși să-mi exprim emoția și mulțumirea că mă aflu din nou în mijlocul vostru, prin purtarea de grijă specială a părintelui Gheorghie, care este atât de iubitor și față de noi, și față de voi.
În viața creștină vorbim adeseori despre duhovnicie și despre oameni duhovnicești. Dar care sunt mai precis oamenii duhovnicești? Să-l lăsăm pe Sfântul Apostol Pavel să ni-i descrie. Sunt, zice, aceia care sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, aceia pe care legea duhului vieții în Hristos Iisus i-a liberat din legea păcatului și a morții.
Există şi alt mod de cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pe care îl foloseşte, în general, Biserica: sfatul părinţilor duhovniceşti şi al duhovnicilor. Marea binecuvântare a ascultării, care îi umbreşte în chip binefăcător pe cei ce o preţuiesc, li se face cunoaştere în tot ceea ce nu cunosc şi acoperământ şi putere în a săvârşi sfatul-poruncă, pentru că Dumnezeu Se descoperă celor ascultători în calitatea Sa de Părinte.
Sfânta Scriptură ne spune că diavolul este „Lucifer cel căzut”. Despre acesta ne înştiinţează Însuşi Domnul: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer” (Luca 10, 18). Lucifer este stăpânie, conducător al cetei îngerilor care au căzut din cer, atunci când au vrut să se îndepărteze de voia dumnezeiască. Atunci, automat, au fost înfrânţi şi au căzut de la vrednicia şi de pe locul lor de cinste. Şi-au pierdut în acelaşi timp şi frumuseţea uimitoare şi luminoasă a chipului. Au devenit nişte monştri înspăimântători, de care şi să ne aducem aminte, şi ne scârbim. În ipostasul lor diavolesc nu există nimic bun, nimic drept, nimic cinstit, raţional şi adevărat.
Iarăși, sufletul nostru! Taina tainelor! Taina cea mai neînțeleasă și mai de neconceput de sub cer! Nimeni vreodată nu a putut să se apropie sau să-i urmărească firea, ființa și proprietatea lui. Toate sunt activate și determinate prin el, dar el însuși niciodată nu a fost înțeles de nimeni. Numai Dumnezeu Cuvântul întrupat ne-a descoperit și ne-a mărturisit ce este și cum este, fiindcă El Însuși este Creatorul lui, nostalgia lui, lumea lui, așteptarea lui.
Planurile şi hotărârile noastre se mişcă pe temeiul judecăţilor şi concluziilor noastre întrucât noi vedem atât cât ne îngăduie câmpul nostru vizual. Dumnezeu însă, Care mai dinainte Se îngrijeşte de zidirea Sa, nu-Şi va zădărnici hotărârile Sale, ci va schimba modul lucrării stihiilor, al lucrurilor, chiar şi a persoanelor, pentru ca să se împlinească lucrul cel mai de folos.
În viață întâlnim multe greutăți – unele vin din încercările personale, altele din ispitele diavolului. El nu doarme, nu stă degeaba, ci caută necontenit să ne abată de pe calea mântuirii. Și atunci ne întrebăm: cum putem găsi scăpare din toate acestea? Unde este Dumnezeu? Ne poate părăsi vreodată?
Vecin rău şi viclean, mai cu seamă pentru cei neîntăriţi şi pentru cei ce încep să se nevoiască, sunt schimbările sau prefacerile firii. Ele seamănă cu condiţiile climaterice, care se schimbă sau se transformă. Acestea nu sunt permanente, ci trecătoare. De aceea nu trebuie să ne înfricoşeze, încât să schimbe cursul vieţii noastre duhovniceşti. În acest sens avem pilda marinarilor. Ei nu încetează să călătorească pentru că marea devine primejdioasă în momentul furtunii. Leagă puţin timp corabia la ţărm şi aşteaptă. După aceea îşi continuă călătoria fără să mai fie preocupaţi de furtună.
Harul cel iubitor de oameni al lui Dumnezeu, deşi este unul, lucrează în felurite chipuri în cei credincioşi. Celor începători pe calea pocăinţei, care nu şi-au lepădat patimile, lucrează îmbărbătându-i, ca să nu se împuţineze cu sufletul şi să dea înapoi. Celor ce au sporit şi se nevoiesc cu osârdie, îşi face simţită prezenţa din vreme în vreme şi îi întăreşte în iubirea de osteneală. Celor ce au înaintat în lucrarea „făptuitoare” şi au îmblânzit simţurile, despărţindu-le de patimi, le dăruieşte dumnezeiasca iluminare.
Ascultarea! Atunci când faceți ascultare, îi surpați puterea diavolului. Cel ce nu face ascultare, are viu înlăuntrul său ego-ul. Ego-ul este firea diavolului, este firea pierzării. Este începutul iadului și al nihilismului. Exista „Eu”? Nu a spus Dumnezeu: „Eu”! Priviți la Iisus, Care este adevăratul Creator și Susținător al tuturor făpturilor! Când a mărturisit despre cum au fost nimiciți demonii, a spus: „Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer”. Preabunule, ai spus minciuni? L-ai văzut sau l-ai ars? De vreme ce Tu l-ai ars? Nu spune: „Eu l-am ars”. Ca să nu spună: „Eu!”. Eul ni l-a lăsat nouă! Să ne fie rușine! Însuși Dumnezeu se ferește să pronunțe: „Eu!”. Lui i se cuvine, Chivernisitorul și Creatorul întregii lumi!
Nu numai răii demoni se luptă împotriva progresului creștinilor, ci sunt și alți factori și felurite alte pricini având prilejurile fie din legile firii, fie din deprinderile cele împotriva firii – patimile și poftele omului celui vechi –, care îl silesc.
Fiecare om este considerat bolnav atunci când este lipsit de Harul Care desăvârşeşte şi cuprinde toate, Care „pe cel bolnav tămăduieşte şi cele ce lipsesc le plineşte”. Acest aspect îl subliniază Însuşi Domnul, atunci când zice: „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ιoan 15,5). Pe lângă prezenţa Harului, sunt strict necesare şi buna intenţie şi conlucrarea omului, potrivit legilor morale şi poruncilor lui Dumnezeu, care vor chema intervenţia lui Dumnezeu.
Egalitatea în general, precum şi egalitatea în drepturi a bărbatului şi a femeii în căsătorie este absolută, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28). Bărbatul şi femeia au aceeaşi fire omenească. Diferenţa există „în însuşirea cea după trup”.