Să învățăm să fim buni și blânzi cu toată lumea, dar mai cu seamă cu soțiile noastre, să ne dăm multă silință, ca și atunci când ele ne ceartă pe drept sau pe nedrept, să nu le răspundem tot cu ceartă, ci să urmărim un singur lucru, să punem capăt pricinilor de supărare și să statornicim în casă pace adâncă, ca și femeia să se întoarcă la bărbatul ei, dar și bărbatul să-și găsească la ea, ca într-un port, scăparea de grijile și tulburările din afară.
Aud pe mulți spunând: “Când suntem în biserică și ascultăm predica, ne căim de păcatele noastre; dar, după ce plecăm, ajungem alții; focul râvnei ni se stinge. Ce să facem ca să nu se mai întâmple asta?”
Sunt suficiente postul trupesc și semnele exterioare ale pocăinței? Nu. Nu. Trebuie să fie schimbată viața. Vreți o dovadă cu privință la aceasta? Ascultați ceea ce spune prorocul.
Cel care se bucură de iubire neapărat se va folosi și din rugăciune. Și cât de bun este acest lucru reiese din următoarele: Sfântul Pavel, cel care a urcat până la al treilea cer, care a auzit cuvinte negrăite, care a depășit toate nevoile firii omenești, care nu era în primejdie să cadă în viitor, ci era cu desăvârșire păzit, a avut nevoie și de rugăciunea ucenicilor.
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără nici un răgaz.
Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.
Mulţi intră în biserică, citesc mii de stihuri şi ies; dar nu îşi amintesc ceea ce au citit. Buzele s-au mişcat, dar urechea nu a auzit. Tu însuţi nu-ţi auzi rugăciunea şi vrei ca Dumnezeu să-ţi audă rugăciunea?
Dumnezeu, ca un părinte iubitor, uneori ne iartă, alteori ne pedepseşte, ca oricum să găsească un mijloc pentru însănătoşirea sufletului nostru.
Aflaţi însă cum se căsătoreau cei vechi şi faceţi ca ei!
