„Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma.” (Sfântul Paisie Aghioritul, 1924 – 1994)
De secole, mănăstirile își deschid mereu porțile pelerinilor și călătorilor, indiferent dacă aceștia ajung acolo în căutarea liniștii sufletești sau dintr-o curiozitate turistică și culturală.
Dumnezeu caută să găsească fie şi cea mai mică faptă bună la cel mai păcătos om, ca să-l mântuiască. Oamenii caută la Cel mai Drept Om să-I găsească fie şi cea mai mică greşeală, ca să-L omoare.
Să nu socoteşti că Dumnezeu are nevoie de slavă. Vrea, însă, să fii vrednic de a-L slăvi.
Dacă-i analizezi pe oameni, la toți vei găsi cu ușurință unele virtuți sau unele nevoințe duhovnicești. Dacă vei căuta însă mireasma smereniei, abia de o vei găsi. Câte fapte bune avem fiecare dintre noi! Dar smerenie, câti avem?
A nu ști Scriptura e un neajuns pentru om, dar cel ce o cunoaște și o neglijează are un îndoit neajuns.
A trăi pentru Dumnezeu, de dragul lui Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu: iată mântuirea, iată sensul cel adevărat şi nu cel efemer al vieţii!
A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu.
Sfântul Grigorie de Nazianz
Inima este un izvor, iar gura este un râu. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s și pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i și pe limbă.
Tot ceea ce nu dăm ca să folosească Dumnezeu, folosește vrăjmașul. Pentru aceasta Domnul ne dă poruncă ca să-L iubim din tot sufletul și din toată inima, ca să nu găsească loc cel viclean înlăuntrul nostru.
Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.
Rare sunt sufletele care au destulă bărbăție pentru a ieși de pe cărările bătute ale mulțimilor de oameni, spre a trăi după poruncile lui Hristos în această lume căzută.
Dumnezeu poate face orice, în afară de a ne sili să-L iubim.
În anumite boli medicii prescriu o măsură cât mai mare de medicamente, ca de pildă: bea cât mai multă apă! Credinţa însă, este doctoria sigură a sufletului numai atunci când se ia în cea mai mare măsură. Crede cât poţi mai mult!
Nu vă comparați cu semenii voștri, dar cu sfinții, o asemenea comparație ne va arăta cât de păcătoși suntem.
Smerenia este o împăcare cu toate circumstanțele acestei vieți, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primește ca din mâna lui Dumnezeu.
Sfinţii sunt adevărata măsură a omului. Atunci când noi vom invoca, la Judecată, înaintea lui Dumnezeu, diverse motive pentru care nu am lucrat la mântuirea sufletului nostru, îi vom vedea alături pe sfinţi, pe aceia care, în condiţii mai grele decât ale noastre, au dobândit harul sfinţeniei.
Orice om căruia Dumnezeu i-a acordat rarul și înfricoșătorul privilegiu de a cunoaște fie și într-o măsură cât de redusă agonia rugăciunii lui Hristos din grădina Ghetsimani, va da încetul cu încetul și chinuitor peste o conștiință convingătoare a învierii propriului său suflet și peste o simțire a biruinței de netăgăduit și definitive a lui Hristos.