Pr. Paisie Olaru
Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul
Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Să lăsăm grijile cele trecătoare şi să ne rugăm mai mult
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereşte pe om şi ne dă râvnă pentru rugăciune şi uneori şi lacrimi.
Să meargă fraţii din mănăstire mai des în cimitir şi să vorbească cu cei morţi, că ei îi vor învăţa cam aşa: „Ce eşti tu azi, am fost noi ieri. Și ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!”
Moartea pune capăt la toate!
Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi:
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Noi avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătucuţă. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică. Citește Acatistul Maicii Domnului iar seara citește Paraclisul ei. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și‑mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineața și te învârtești așa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am și treaba astălaltă – apoi nu-ți merge bine toată ziua. Așa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au greșit ceva cu gândul.
Ce să fac în vreme de ispită ca să nu mă biruiască?
Părinte, ce să fac în vreme de ispită ca să nu mă biruiască?
Tare mare durere aduce mustrarea conştiinţei
Vei fi întrebat de fiecare suflet şi de cel mai mic frate. Fii cu blândeţe şi cu milă şi caută pacea şi liniştea şi a lor şi a sfinţiei tale. Mai lasă-i la biserică, că toţi trebuie să ne mântuim. Fii cu dragoste şi fă pace acum când poţi, că tare este greu la urmă, când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic!
Uşa raiului e deschisă, tată, numai noi să vrem să intrăm în el
Ce-i aia disperare si deznadejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui așa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuței Domnului, am să mă mântuiesc.” Ușa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar “pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu“.
Omul smerit rămâne nebăgat în seamă, dar pe toţi îi foloseşte
Câţiva credincioşi i-au cerut cuvânt de folos duhovnicesc. Iar părintele Paisie, arătând pajiştea plină de flori şi mireasmă, le-a spus:
– Să vă faceţi nişte albinuţe harnice, care adună nectar şi miere din florile cele mai curate şi binemirositoare, iar nu nişte gărgăuni şi bondari, care adună hrană din bălegar şi din toate buruienile. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Din acestea să vă hrăniţi şi am nădejde că, cu acestea, vom vedea pe Hristos, Mântuitorul lumii!
La urmă a adăugat bătrânul şi aceste cuvinte:
Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă
Un călugăr l-a întrebat: Cum pot scăpa de părerea de sine şi de gândurile cele necurate?
Folosul ispitelor și virtuțile dobândite
Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos.
Așa, tată… Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: „Fugiți de-aici!”
Să ne păzim cele cinci simțuri, tată. Să-ți păzești curăția, dar nu numai curăția trupească. Curăția este și a inimii și a gândurilor. Roagă-te mereu. Și să nu te învoiești, Doamne ferește, cu ceea ce îți spune gândul. Și când ai gânduri și patimi și ispite, gândește-te la Maica Domnului și încearcă să-i cânți ei: „Vrednică ești…”, că Maica Domnului te acoperă.
Să ne întâlnim la uşa raiului!
Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării şi al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea uşa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu…”.
Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor…
Din dragoste izvorăşte smerenia. Că dacă iubeşti pe cineva, nu-l ocărăşti, că se scârbeşte; nu-l superi, că tânjeşte. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu’, nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Aşadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni.
Urât este la Domnul omul prost și mândru
În viața mea deși am fost prost și un urât, dar aveam oleacă de încredere în mine, adică mi se părea că pot și eu ceva, încă mai mult decât altul, și când mi se întâmpla vreo umilire mă mâniam.
Dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim
Odată, l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria: – Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!
De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseşte-ţi păcatele şi du-ţi Crucea mai departe cu ochii la Hristos!
Mărturisesc fiii săi duhovniceşti că părintele Paisie avea mare bucurie când îl vizitau ucenicii şi îi cereau binecuvântare şi sfat. Iar când plecau spre casele lor, avea mare grijă să nu li se întâmple vreo ispită pe cale, până auzea că au ajuns cu bine. De aceea, întotdeauna citea credincioşilor şi fiilor săi rugăciunea de călătorie şi le dădea binecuvântare de drum înainte de plecare.