
Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!
Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!
Pericopa evanghelică de astăzi ne vorbeşte despre învierea singurului fiu al văduvei din cetatea Nain (v. Luca 7, 11-17). Pericopa menţionează că atunci când Mântuitorul l-a înviat pe fiul acelei văduve, poporul cu frică a mărturisit că Dumnezeu l-a cercetat pe el.
Care este cea mai cunoscută, cea mai îndrăgită şi de toţi intonată cântare la rugăciune a Bisericii noastre? „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Nu este durere mai mare pentru un părinte decât a-şi duce propriul copil la groapă. În Evanghelia după Sf. Ap. şi Ev. Luca, prăznuit astăzi, am văzut cum o mamă văduvă, la poarta oraşului Nain, îşi ducea unicul copil spre recele mormânt. Popor mult era în acest cortegiu, popor mult era în jurul Mântuitorului Hristos și toţi erau cu inimile frânte şi plângeau întru durerea acestei mame văduve care se dezlipea de copilul ei – toiag al bătrâneţilor și nădejde și bucurie și alinare. Domnul Iisus Hristos S-a apropiat de cortegiul care era la poarta oraşului Nain, S-a atins de tânărul care era neînsufleţit pe năsălie, însă, mai întâi de toate, a adus mângâiere mamei, îndemnând-o: Nu plânge!
Acest praznic dovedește marea slavă cu care Sfânta Maică a lui Dumnezeu este încununată în acea lume. În această zi ea s-a arătat în mare slavă și oamenii au văzut și s-au bucurat. Iar când s-a arătat oamenilor, pe brațele ei larg deschise a ținut un acoperământ de aur, ca să arate tuturor cum ea ocrotește pe oameni și îi acoperă de tot răul.
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan era din Betsaida Galileii. Nu cunoștea carte, la fel ca ceilalți Apostoli, însă era dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Zevedeu, avea mreje de pescar, și avea mai mulți angajați, recum și cei doi copii, Iacov și Ioan. Cât despre mama Sfântului Ioan, Salomeea, care era verișoară cu Maica Domnului, aflăm din Evanghelii că slujea lui Hristos, mergând în urma Lui cu alte femei evlavioase.
Auzind relatarea evanghelică de astăzi, referitoare la pescuirea minunată și la frica Apostolului Petru, când a recunoscut și a trăit în prezența Celui ce se afla lângă el în barca sa, suntem încercați, sau, mai degrabă, ar trebui să fim încercați de frică pentru ușurătatea cu care ne apropiem de Dumnezeu, așteptând să-L întâlnim față către față.
– R. Rădulescu: Părinte Constantin Coman, două corăbii pline cu peşti pe un lac care fusese, să zicem aşa, sterp, înainte cu câteva ore. Două corăbii pline cu peşte, în faţa cărora omul pescar reacţionează, aş spune eu, aparent straniu! În loc să fie captivat de abundenţa peştelui, Îl roagă pe Cel prin care îi vine abundenţa, adică pe Iisus, să plece de la el. În loc să-L ţină mai mult, ca pe un loz câştigător, el Îl alungă. De ce reacţionează Petru astfel, pentru că despre el este vorba, despre Simon pescarul. Cum să înţelegem reacţia lui Petru?
Începutul oricărui fruct este floarea și aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este nașterea de Dumnezeu dăruită și de Dumnezeu aleasă a preacuratei și preanevinovatei Maria, pururea Fecioara și aceasta în modul cel mai limpede. Pe care lăudând-o o și prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima cu somnul nemuririi pentru ca asumându-și cele zece luni dintre acestea ciclic să le binecuvinteze prin nașterea ei și prin adormirea ei purtătoare de viață. Despre care nu este vremea a vorbi acum, ci când este vremea sfintei Adormiri aceleia. Dar acum suntem aduși să filosofăm pe scurt despre Sfânta Naștere a ei, și atâta avem a spune despre ea, cât ne va insufla cuvânt harul ei.
Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.
Adeseori vedem pe Sfântul Ioan Botezătorul zugrăvit pe icoane având aripi ca de înger şi în mâini ţinându-şi capul tăiat. Această înfăţişare vrea să ne aducă aminte de chipul îngeresc al vieţii sale şi de sfârşitul mucenicesc cu care şi-a încununat viaţa Sfântul Ioan.
Veniţi, iubiţilor, veniţi să vă arăt o vie aleasă. N-a fost aşa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înţelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. Ştia că sub pietre şi spini se ascunde un pământ ales şi că atunci când acesta avea să fie eliberat de acestea, va putea să devină o vie aleasă.
Idealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu.
– R. Radulescu: Să mă lepăd de mine înseamnă să mă lepăd de ideea că eu sunt pe primul loc, eu sunt în centrul lumii, că eu sunt buricul pământului, cum se zice…
Dacă Împărăția noastră ar fi de aici, din lumea aceasta, atunci am trăi veșnic în îndestulare, în pace și bucurie. Dar noi, aici pe pământ, sântem, cum se spune, în epitimie: trebuie să ne pregătim, să învățăm viețuirea cea cerească, să dobândim pacea lui Dumnezeu. Aici nimeni nu ne poate da pace, ci numai Dumnezeu dăruiește pace întregii făpturi și nouă – dacă o căutăm și dacă o dorim din inimă, dacă vrem să ne unim cu Dânsul. El voiește ca sufletul nostru să se unească cu Dânsul, cu Dumnezeul nostru, vrea ca dorirea și voința noastră să se unească cu voia Sa cea dumnezeiască, cu dorirea dumnezeiască, ca întreaga noastră făptură să se unească cu El – să simțim bucuria Vieții. Dar noi ne încurcăm mult în viața materială a acestei lumi, și nu mai avem timp să ne gândim la sufletul nostru, la pacea lui lăuntrică – și ne stricăm neîncetat pacea lăuntrică.
Am recitit în seara aceasta (rostită în 4 martie 1984) din Sfânta Evanghelie cuprinzătoarea parabola a datornicului nemilostiv, care datora stăpânului său zece mii de talanţi. În bani de-ai noştri ar veni cam cinci milioane de lei (evaluare ce aparţine Părintelui Sofian, dânsul ţinând cont de cursul leului de atunci).