Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina.
„Сât de anormală a devenit viaţa de acum…”
Sf. Serafim Rose
Fiecare dintre noi este un potențial Iuda
In 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre.
V-ați întrebat oare vreodată cum ați supraviețui dacă ați fi aruncați în închisoare?
Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim – nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi…
Cum a apărut vegetația pe pământ
„Să răsară pământul iarbă verde”. Şi într-o clipită de vreme, pământul, ca să păzească legile Creatorului, a trecut plantele prin toate fazele lor de creştere, începând cu odrăslirea, şi le-a adus îndată la desăvârşire. Fâneţele erau încărcate cu belşugul ierbii; câmpiile bine roditoare erau acoperite cu semănături care, prin mişcarea spicelor lor, dădeau imaginea valurilor mării. Orice fel de iarbă şi orice fel de verdeaţă, fie dintre păioase, fie dintre legume, umpleau atunci din belşug întreg pământul. […]
Sfinţenia nu înseamnă evitarea problemelor fireşti, ci înseamnă răbdarea acestor probleme
Privitor la calea de mijloc: este foarte greu să mergem pe această cale, dar este singura cale mântuitoare. Între tradiţionalismul lipsit de dragoste (care ne face asemănători fariseilor din legea cea veche) şi modernismul a cărui dragoste ecumenistă este o pervertire a iubirii evanghelice, linia împărătească este greu de deosebit. Moderniştii neagă linia pe care merg tradiţionaliştii (Părintele Filothei Zervakos scria: „Nu voi lăsa neobservat, nemustrat şi necriticat nici zelul unor clerici păstrători ai vechiului calendar care se comportă cu fanatism, exagerează, se îndepărtează şi cad în rătăcire.
Ce anume spun Sfinţii Părinţi despre facerea Evei?
„Şi a pus Dumnezeu somn în Adam, şi a adormit; şi a luat o coastă dintru ale lui şi a plinit cu carne locul ei. Şi a făcut Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam femeie, şi a adus-o pre ea la Adam” (Facere II, 21-22).
Pasajul le este piatră de poticnire şi celor care doresc să impună concepţia evoluţionistă asupra obârşiei vieţii şi omului. Conform acestei concepţii, omul ‒ cel puţin în privinţa trupului ‒ descinde din animalele inferioare; deci „tatăl” primului om trebuie să fi fost o fiinţă neomenească, strâns înrudită cu maimuţele superioare. Temeiul acestei concepţii evoluţioniste este acela că omul şi orice altă vieţuitoare s-au dezvoltat din organisme mai primitive, prin legi naturale cunoscute acum (sau presupuse) de către ştiinţă; a accepta evoluţia primului bărbat din animalele inferioare, iar apoi a-i face rost de o soţie prin minunea luării uneia dintre coastele sale ‒ iată un lucru pe care, cu siguranţă, nici un evoluţionist nu l-ar putea accepta.
În catacombe slujbele Bisericii erau săvârşite într-o atmosferă de aşteptare permanentă a morţii
Cu un an în urmă sau cam atunci, am avut o lungă discuţie cu un tânăr american în timpul unei călătorii cu trenul. M-a întâlnit aparent, din întâmplare (fireşte, nu există întâmplare în viaţă) şi mi-a spus că învăţa rusă. Era un om care căuta să cunoască realitatea religioasă şi fusese pe la toate aşa-numitele grupuri creştine, dar peste tot nu găsise decât ipocrizie şi escrocherie şi fusese pe punctul de a renunţa cu totul la orice fel de religie. Dar apoi a aflat că în Rusia oamenii suferă pentru credinţa lor.
Adam a fost izgonit din Rai, dar se spune că stătea şi privea la el
Părinte Serafim, după izgonirea lui Adam din Rai, cum era starea de despărţire?
Adam a fost izgonit din Rai, dar se spune că stătea şi privea la el. Era încă vizibil, şi chiar Cain putea încă să vadă Raiul. Unul dintre Părinţi spune că, probabil, până la Potop oamenii puteau încă să vadă Raiul. Nu puteau intra în el, fiindcă erau doi îngeri care îl păzeau, dar ştim că erau oarecum mai aproape, fiindcă Dumnezeu vorbea necontenit cu Patriarhii.
Atitudinea noastră trebuie să fie una de dragoste şi iertare
„Atitudinea noastră, începând chiar de acum, trebuie să fie una cât se poate de realistă şi de normală. Şi anume, trebuie să fie adecvată împrejurărilor reale ale vieţii noastre, şi nu un produs al fanteziei şi evazionismului sau al refuzului de a face faţă realităţilor adeseori neplăcute ale lumii din jur. O Ortodoxie prea exaltată şi prea cu capul în nori este una de seră, incapabilă de a ne ajuta în viaţa noastră de zi cu zi – ca să nu mai vorbim de mântuirea celor din jurul nostru. Lumea noastră este crudă şi răneşte sufletele cu brutalitatea ei; trebuie să răspundem în primul rând cu o dragoste creştină realistă şi cu înţelegere, lăsând istorisirile despre isihasm şi despre formele înalte ale rugăciunii în seama celor capabili să le primească.
Să fim sinceri cu noi înşine
“Creştinul trebuie să fie diferit de lume, deasupra lumii nefireşti, anormale, de astăzi, şi acesta trebuie să fie unul din lucrurile fundamentale pe care să le ştie ca o componentă a educaţiei sale creştine. Altminteri nu are nici un sens să ne numim creştini – cu atât mai puţin creştini ortodocşi.
Abordarea greşită ce se află la extrema opusă este una care ar putea fi numită falsă spiritualitate.
Viața și practica ortodoxă: Înălțarea cugetului, încălzirea inimii
“Avem un prieten în Muntele Athos care urmăreşte de mulţi ani situaţia din mănăstirile greceşti. Se duce în locuri unde, de pildă, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numeroşi ucenici. Observându-i pe aceşti “stareţi”, el a ajuns la concluzia că adesea oamenii de acolo îşi închipuie şi zămislesc fantezii, ca şi oricare alţii. Au anumite păreri despre cineva, pe care le răspândesc pretutindeni, în jurul acestuia, transformându-l dintr-odată într-un „bătrân sfânt”, cu o mulţime care se strânge împrejurul lui. În realitate, nu există nici o pricină pentru acest fapt – sunt multe persoane sfinte cărora nimeni nu le dă vreo atenţie.
Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu
Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa… Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri… (Evrei 13, 7-9)
Pr. Serafim Rose: Să nu ne afirmăm Ortodoxia călcând în picioare pe alții
Crescând în creştinismul ortodox până când credința devenise însăşi substanța întregii sale ființe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcând în picioare” pe alții. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:
Întrucât te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi să-țin câteva sfaturi:
Despre „super-ortodocşii” de azi sau cât de ușor ne luăm după „înțelepciunea lumească”
Părintele Serafim observa cât de ușor ne luăm după „înțelepciunea lumească” atunci când ne lăsăm prinși de idei mărețe: „Este la modă acum să înveți despre Rugăciunea lui Iisus, să citești Filocalia, să mergi înapoi la Părinți. Dar nici acestea nu ne vor mântui – sunt lucruri care țin de cele exterioare.
Ele pot fi de folos, dacă sunt folosite cum se cuvine, dar dacă devin o patimă, cel dintâi lucru după care tânjeşti, atunci devin exterioare şi nu duc la Hristos, ci la Antihrist”.
Părintele Serafim Rose: Cele pământești sunt trecătoare!
Deodată, arătând către splendoarea munţilor şi a pădurilor din jurul nostru, spuse: „Vezi toată această frumuseţe?
Şi acei munţi de acolo – au fost aici de atât de mult vreme… şi se pare că vor fi aici pentru totdeauna, nu-i aşa? Dar nu este adevărat. Chiar acei munţi vor trece într-o zi”. Era clar ce voia să spună: de ce să te enervezi de la o problemă trecătoare, de la o maşină împotmolită, care până la urmă va fi urnită, când chiar aceşti munţi impunători se vor duce într-o zi? A fost primul din numeroasele momente când liniştea inimii părintelui Serafim se revărsa şi către mine.
Nu putem face nimic mai bun și mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei
Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi și să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, și mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii și pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.”
Principiu fundamental de interpretare a scrierilor Sfinţilor Părinţi
Atunci când înfăţişează învăţătura Bisericii, Sfinţii Părinţi” (dacă sunt Sfinţi Părinţi autentici, nu doar scriitori bisericeşti cu autoritate nesigură) „nu se contrazic unii pe alţii”, chiar dacă, pentru slaba noastră înţelegere, există aparent unele contradicţii între ei.
Numai raţionalismul academic ridică pe un Părinte împotriva altuia, consemnează „influenţa” unuia asupra altuia, îi împarte în „şcoli” şi „grupări” şi descoperă „contradicţii” între ei.