Sfântul Efrem Sirul învaţă: „Aşa cum toate ‒ copacii, ierburile, dobitoacele, păsările şi omul ‒ erau deodată şi bătrâne şi tinere: bătrâne după înfăţişarea mădularelor şi alcătuirii, tinere după vremea zidirii lor; tot aşa şi luna era în acea vreme şi bătrână şi tânără: tânără, căci numai ce fusese zidită, bătrână fiindcă era plină precum în ziua a cincisprezecea”.
„Dacă demonii se arată întocmai ca si îngerii si spun lucruri pe care le pot spune si îngerii, cum se poate deosebi adevărul?
Privitor la calea de mijloc: este foarte greu să mergem pe această cale, dar este singura cale mântuitoare. Între tradiţionalismul lipsit de dragoste (care ne face asemănători fariseilor din legea cea veche) şi modernismul a cărui dragoste ecumenistă este o pervertire a iubirii evanghelice, linia împărătească este greu de deosebit.
Nemărginită și nemângâiată ar fi fost durerea noastră pentru apropiații noștri care mor, dacă Domnul nu ne-ar fi dat viața veșnică. Viața noastră ar fi lipsită de sens dacă s-ar sfârși la moarte. Ce folos ar fi atunci din virtute și fapte bune? Atunci ar avea dreptate cei care spun: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”. Dar omul a fost făcut pentru nemurire, iar prin învierea Sa, Hristos a deschis porțile Împărăției Cerurilor, ale fericirii veșnice, celor care au crezut în El și au trăit în dreptate.
O persoană familiarizată cu cele mai bune produse ale culturii seculare are o șansă mult mai mare de a aduce o viață ortodoxă normală și rodnică. Părintele Serafim Rose credea cu tărie că familiarizarea copiilor și tinerilor cu cele mai reprezentative creații ale spiritului uman, pe de o parte îi poate feri de tentația de a cădea pradă modelor sub-culturale, iar pe de alta le poate dezvolta capacitatea critică de a discerne între falsa cultură și cultura veritabilă.
Conceptul de înșelăciune diavolească, unul dintre cele mai importante în învățătura părinților Bisericii Ortodoxe, lipsește cu desăvârșire din spiritualitatea protestantă și romano-catolică, din care s-a desprins mișcarea „harismatică”. Acest fapt explică de ce o înșelare atât de evidentă a putut pune stăpânire asupra atâtor „creștini” cu numele, Și cum un „profet” ca Nicolai Berdiaev, care provine dintr-un mediu ortodox, poate considera că este absolut esențial ca, în „noua eră a Duhului Sfânt”, „să se renunțe la viziunea ascetică asupra lumii”. Cauza este limpede – această viziune ascetică [patristică] oferă unicul mijloc prin care omul, odată ce a primit Duhul Sfânt prin Tainele Botezului și Mirungerii, poate continua cu adevărat să lucreze toată viața pentru dobândirea și păstrarea Duhului – ea ne învață cum să avem discernământ duhovnicesc și să ne păzim de înșelăciunea diavolească.
Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni în aceste vremuri şi-n oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia dată. Trebuie să fim răstigniţi în parte, mistic, căci răstignirea deplină este singura cale către Înviere.
Oamenii care n-au auzit de Hristos nu au acces la adevăr?
Cei ce n-au auzit niciodată de Hristos? Este treaba lui Dumnezeu să-i judece. Nici în Vechiul Testament nu auziseră oamenii de Hristos, dar El a venit și le-a predicat în iad. Și Sfântul Ioan Botezătorul a ajuns înaintea lui Hristos în iad și, credem noi, a predicat că Hristos va veni acolo ca să-i elibereze pe toți cei care doreau să fie eliberați, care doreau să creadă în El.
Este evident pentru orice creştin ortodox care este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul lui astăzi, că lumea se apropie de sfârşit. Semnele vremilor sunt atât de evidente încât s-ar putea spune că lumea se prăbuşeşte spre sfârşit.
„Atitudinea noastră, începând chiar de acum, trebuie să fie una cât se poate de realistă şi de normală. Şi anume, trebuie să fie adecvată împrejurărilor reale ale vieţii noastre, şi nu un produs al fanteziei şi evazionismului sau al refuzului de a face faţă realităţilor adeseori neplăcute ale lumii din jur. O Ortodoxie prea exaltată şi prea cu capul în nori este una de seră, incapabilă de a ne ajuta în viaţa noastră de zi cu zi – ca să nu mai vorbim de mântuirea celor din jurul nostru. Lumea noastră este crudă şi răneşte sufletele cu brutalitatea ei; trebuie să răspundem în primul rând cu o dragoste creştină realistă şi cu înţelegere, lăsând istorisirile despre isihasm şi despre formele înalte ale rugăciunii în seama celor capabili să le primească.