Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif. Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.
Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.
În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească.
Să nu te miri, fiul meu. Aşa este monahul. Viaţa monahului este martiraj continuu. Prea dulcele Iisus se face cunoscut prin mijlocirea chinurilor. Şi când îl vei chema, îţi va ridica chinurile. Iubirea Lui se află prin suferinţe. Ţi se arată puţină miere, iar pe dedesubt e ascunsă mulţime de amărăciune. Mai întâi vine mierea harului şi apoi urmează amărăciunea ispitelor.
Apoftegma Părinţilor „Dă sânge, ca să primeşti Duh” poate fi socotită deviza permanent valabilă a pururea-pomenitului Stareţ. Fire curajoasă şi bărbătoasă cum era, nu lăsa loc semnelor de întrebare sau îndoielii în viaţa sa. La această îmbinare minunată de însuşiri a contribuit însă şi credinţa sa fierbinte, astfel ca roadele nevoinţei sale să fie întotdeauna bune. Hotărârea, curajul şi credinţa în Dumnezeu – singurul lucru ce se cere de la firea raţională – sunt cele mai importante caracteristici ale libertăţii omului, care exprimă voinţa sa şi care pricinuiesc şi atrag lucrarea lui Dumnezeu, Cel Care pe cele bolnave le tămăduieşte şi pe cele cu lipsă le împlineşte.
Fiul meu cel iubit, copilul meu.
Demonii, când se apropie să pornească lupta, nu merg acolo unde îi vei birui tu fără să cârtești, ci încearcă acolo unde ai slăbiciune, pe acolo pătrund prin zidurile cetății. Și când găsesc suflet bolnav și loc slab, întotdeauna acolo îl biruiesc și îl fac să se simtă vinovat.
După mult timp, am primit astăzi scrisoarea ta, fiica mea. Tot timpul acesta am fost foarte trist, pentru că, nefiind tu prea bine în timpul din urmă, te-am certat. Pentru aceasta am avut durere și tristețe multă în inima mea cea săracă.
„Doamne lisuse Hristoase, Preadulce Părinte, Dumnezeule şi Doamne al milei şi a toată făptura Ziditorule, caută spre smerenia mea şi iartă-mi toate păcatele pe care în toată viaţa mea le-am făcut până în ziua şi ceasul de acum.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.
Stareţul ne sfătuia să fim sinceri faţă de Dumnezeu şi faţă de el, înţelegând prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viaţa noastră lângă el. Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui şi să nu-i ascund nici cel mai mic gând. Simţeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ţine ceva ascuns înlăuntrul meu.
Iată că vin iarăşi eu, smeritul tău părinte, să-ţi ridic, prin cuvinte, râvna ta.
Să fie cunoscut bunilor campioni și eroilor nevoinței rugăciunii minții, că nu este ușor și simplu, pe cât socotesc ei, să-și stăpânească nestăpânita minte. Și aceasta din felurite pricini.
Dacă harul lui Dumnezeu nu luminează pe om, cuvintele pe care acesta le vorbește, oricât de multe ar fi, nu sunt de niciun folos nimănui. Sunt auzite pentru moment și în clipa următoare cel ce le aude se întoarce iarăși ca un captiv la ale sale.
Într-o zi, la Katunakia, un monah din vecinătate, de origine din insula Creta, a început să strige şi să-l ocărască pe nedrept pe bătrânul Efrem pentru un hotar aflat în apropierea chiliei.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinţii despre aceasta.