Pr. Iosif Isihastul

Cuvânt la praznicul Nașterii Domnului al Cuviosului Iosif Isihastul

Cel care a făcut veacurile a existat înainte de veacuri, și în tăcere deplină a făcut Puterile cerești ale sfinților îngeri.

Hristos Se naște pentru a mântui pe toți oamenii. Bucurați-vă, deci, și vă veseliți cu îngerii și cu păstorii, împreună cu toată zidirea, iubiți fii ai lui Iisus Hristos, Domnul nostru.

Continuare …

Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască?

Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciunea.
Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:

Continuare …

Să nu crezi că dacă fugi de o ispită nu va veni alta

Viața duhovnicească se câștigă luptând cu noblețe cu mărime de suflet, cu multă bucurie și cu atenția îndreptată spre Hristosul cu care ne împărtășim. Avem nevoie ca prin împărtășire să facem părtășie cu Hristos Dumnezeul nostru astfel încât să aibă loc comunicarea însușirilor dumnezeiești către sufletul și trupul nostru. Dacă ne vom concentra atenția numai pe dobândirea lui Hristos, pe urmarea lui Hristos, pe dorința acerbă de a pune umărul sub Crucea Sa atunci vom reuși în fața ispitelor care conjunctura vieții ni le oferă prin pronia divină. Părintele Gheron Iosif ne supune atenției câteva repere de maximă importanță în lupta duhovnicească, ne aduce pilde din viața și experiențele sale astfel încât să fim încredințați de veridicitatea soluțiilor folosite de el și înaintașii săi. Și ne spune adresându-se unui ucenic care i-a scirs:

Continuare …

Gheron Iosif Isihastul: Fiul meu, ţine rugăciunea!

Într-o altă zi, pe când îmi făceam ascultarea pregătind mâncare pentru obşte, rosteam Rugăciunea cu gura: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Stareţul mă urmărea cu metania sa şi, văzându-mă că lucrez şi rostesc Rugăciunea cu gura, se bucura foarte mult.

Continuare …

„Maica mea! Dulcea mea Măicuță!”

Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului și să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Și trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Și ca o suflare de viață vine în sufletul meu, umplându‑mă de Har și nedându‑mi voie să mă depărtez.

Continuare …

E luptă mare în viaţa aceasta, dacă vrei să câştigi; nu e de glumit!

Să nu te miri, fiul meu. Aşa este monahul. Viaţa monahului este martiraj continuu. Prea dulcele Iisus se face cunoscut prin mijlocirea chinurilor. Şi când îl vei chema, îţi va ridica chinurile. Iubirea Lui se află prin suferinţe. Ţi se arată puţină miere, iar pe dedesubt e ascunsă mulţime de amărăciune. Mai întâi vine mierea harului şi apoi urmează amărăciunea ispitelor.

Continuare …

Principalul lucru pentru sănătatea sufletului nostru nu este altul decât lucrarea rugăciunii minţii

Atunci când mintea intră în adâncul sufletului şi vede întunericul şi rănile lui, omul dobândeşte cu adevărat pocăinţă şi smerenie şi începe încet-încet să se lumineze. Proporţional cu curăţirea sufletului urmează şi luminarea. Deoarece această stare continuă fără întrerupere, când omul se nevoieşte, mintea se mişcă între aceste două privelişti: vede întunericul sufletului, dar şi luminarea lui.

Continuare …

Cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele şi necazurile

Experienţa se dobândeşte, într-adevăr, odată cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numeşte har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu – se dăruieşte în funcţie de căldura credinţei, de smerenie şi de voia cea bună. Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeaşi vârstă. David pe când păştea turmele tatălui său. La fel toţi cei vechi şi noi. Imediat ce omul ajunge la căinţa adevărată, harul se apropie de el şi sporeşte odată cu creşterea zelului. Experienţa cere nevoinţă îndelungată.

Continuare …

„Să ai îngăduinţă şi răbdare cu cei ce cad”

Judecarea celuilalt este strâns legată de îndreptăţirea de sine; adică, pe de o parte, de faptul că omul se socoteşte pe sine drept – aşadar măsură şi dreptar de virtute -, iar, pe de altă parte, de faptul că-şi îndreptăţeşte păcatele şi slăbiciunile sale. De aceea, cea mai bună cale de a ne feri să judecăm pe altul este să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne vedem patimile şi neputinţele noastre, şi pe noi să ne judecăm şi să ne osândim (Scrisoarea 3).

Continuare …

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 1: Despre sfinţire şi nepătimire

Am spus deja cât de greu este să descrie cineva oameni duhovniceşti. Lucrul acesta îl repet iarăşi şi adaug că este o cutezanţă prea mare să încerce cineva să intre în adâncimile şi înălţimile cugetărilor celor luminaţi şi în sufletele purtătorilor de Duh. Încercarea aceasta devine mai grea atunci când cel ce cutează să facă aceasta este neiniţiat şi sărac în această lucrare.

Continuare …

Dacă ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh este în jurul tău

Stareţul Iosif îi spunea părintelui Efrem: „Dacă mergi într-o casă şi ai o stare duhovnicească bună, poţi simţi ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoinţă sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei…”.

Continuare …

Dumnezeu pe toate le‑a făcut pentru om și, pe lângă aceasta, chiar și pe Îngeri i‑a făcut spre slujirea lui

Făptuire nu înseamnă a încerca cineva și a da înapoi, ci făptuire înseamnă să intre în luptă și să se lupte, să biruiască și să fie biruit, să câștige și să piardă, să cadă și să se ridice, să le răscolească pe toate și să accepte războiul și lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu se încreadă în sine până ce‑i va ieși sufletul. Ci atunci când se suie în Cer, trebuie să aștepte ca în ziua următoare să coboare în iad. Să nu spun că în aceeași clipă se face și coborârea. De aceea nu trebuie să se mire când se pricinuiesc schimbări, ci să aibă înaintea ochilor că amândouă sunt ale sale.

Continuare …

Capul oricărei virtuţi şi vârful izbânzilor este rugăciunea stăruitoare

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte. Apoi dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …