Începând din 1935, Coca Cola a înlocuit pe Moş Nicolae sau pe Moş Crăciun, aşa cum era el, cu un tip îmbrăcat cu roşu şi cu alb… Şi acum, de sărbători, ce se întâmplă în magazine…!
Este foarte greu să îi biruim pe demoni cu inteligenţa, cu pocăinţa sau chiar cu credinţa noastră, pentru că demonul este un înger căzut. El are inteligenţă mai mare decât a noastră, putere de înţelegere mai mare decât a noastră, el vede lucrurile mai mult decât noi. In orice luptă cu demonii, dacă nu suntem foarte bine căliţi, suntem pierduţi.
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.
Ceea ce vreau să spun este că nici eu, nici oricare alt preot nu suntem nimic. Decât doar că acelaşi har avem toţi. Părintele Cleopa spunea aşa: „Au venit la mine oameni să se plângă că preotul lor este beţiv, că pică prin şanţuri, că face o serie de lucruri care sunt neconforme cu poziţia unui preot şi eu le-am spus: vina este a voastră, pentru că preotul este îndreptat de popor. Ia luaţi-l de acolo, spălaţi-l, îmbrăcaţi-l cu haine curate, duceţi-l în biserică să-şi pună straiele pe el şi va preface pâinea în Trupul lui Iisus şi vinul în Sângele Lui!”. Pentru că dincolo de păcatele lui, el este preot!
Сând spunem în rugăciunea Tatăl nostru, în fiecare dimineaţă şi seară, „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, dar noi nu iertăm, nouă înşine ne cerem osândă.
În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel.
Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta. Dacă posteşti, Dumnezeu apreciază acest efort al tău, chiar dacă adeseori mai calci postul.
Relația ta cu Dumnezeu – dacă ai simțit că ți-a răspuns Dumnezeu – este o relație specială, care nu poate fi explicată. Oricât aș încerca să definesc credința, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aș putea folosi decât cuvinte umane, raționale, care n-au nimic de-a face cu supra-raționalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste. Nu încerc să vă explic toate aceste lucruri, pentru că nu se pot explica.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor!
De multe ori aversiunea noastră împotriva aproapelui nu izvorăşte dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvorăşte dintr-o atitudine pe care noi numai ne închipuim că a avut-o. Câteodată spui câte un cuvânt fără să ai o intenţie rea, dar cel care se ştie puţin vinovat se simte insultat şi dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Iertaţi primii, şi dacă păcatul este al semenului, şi dacă este al vostru; chiar și atunci când vi se pare că numai semenul vostru a greşit.
De când eram copil, mama ne ducea la biserică. Eram unsprezece copii și ea ne ducea pe toți la biserică. Copii fiind, îi spuneam că ne dor picioarele, că vrem să ieșim afară. Și mama ne zicea: „Mă, voi nu știți ce înseamnă rugăciunea și nu știți să vă rugați lui Hristos, dar durerea picioarelor voastre este rugăciunea voastră către Dumnezeu. Asta-i rugăciunea voastră, când te dor picioarele pentru Hristos. Să-ți obosească trupul pentru Hristos, că nu știi să te rogi, că ești copil”.
Imi aduc aminte de un Paști, era în 1982, un Paști pe care l-am petrecut la Aiud (…). Mă pregătisem prin post, prin priveghere, prin rugăciune să ajung la ziua Învierii. Eram singur în celulă. De șapte luni, eram singur în celulă. Nu discutam cu nimeni nimic, nu schimbam un singur cuvânt cu nimeni, decât cu gardienii, cu care de fapt, fluxul dialogului era de la ei spre mine, nu de la mine spre ei, pentru că eu nu aveam voie să răspund nimic.
În momentul când te așezi la rugăciune, diavolul te atacă și după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îți pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumești. Până și curiozitatea de a ști cât e ceasul lucrează în mintea ta sau curiozitatea de a ști dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca niște acțiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!
Dumneavoastră ne-aţi vorbit de suferinţă. Poate suferinţa să înnobileze sufletul uman? Spuneţi-ne câteva gânduri despre rugăciunea inimii.
Înainte de a vă spune despre rugăciunea inimii, vreau să vă spun despre suferinţă. Cred că la Teologie am spus lucrul acesta, la Seminar. Noi am fost în închisoare.
Cercetaţi Sfânta Scriptură, unde totul este mântuitor. Citiţi mai mult Noul Testament decât Vechiul Testament, pentru că prin el ne vorbeşte Hristos, care a înlocuit Legea cea veche prin una nouă, Legea harului. Dar nu renunţaţi nici la profeţi şi nici la psalmi, care sunt de o frumuseţe extraordinară.