Despre Sfânta Lumină: Este cu adevărat autentică? O aprindem cu brichetele? Fiți atenți la acest detaliu. Din păcate, nu vedem întotdeauna ceea ce se întâmplă chiar sub nasul nostru, înaintea ochilor noștri. De ce? Pentru că ne-am obișnuit să percepem lucrurile așa cum ne place nouă.
„Ghid duhovnicesc al Săptămânii Mari. Explicația fiecărei zile” – Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Ce să faci atunci când răul te urmărește, când păcatul pare că s-a lipit de tine? Sfânta Maria Egipteanca oferă o soluție: este vorba despre un anumit fel de a trata imaginile din memorie. Metoda Cuvioasei are două corespondente biblice, pe care le explorăm detaliat.
Dacă nu păzim poruncile lui Dumnezeu, sufletul nostru se deformează și pierdem asemănarea cu El. Atunci când Îl vom vedea pe Hristos, această lipsă de comuniune ne va face să trăim separați de iubirea Sa, ceea ce va fi pentru noi foc și întuneric veșnic. Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni. Nici nu va îndepărta pe cineva de lângă El. Nici nu va blestema pe cineva, nici nu va abuza vreun om, așa cum ar putea face un judecător. Iar ceea ce numim aici dreptatea lui Dumnezeu nu este dreptatea omenească, în care cineva face o greșeală și este pedepsit conform greșelii sale. Dreptatea lui Dumnezeu este Harul Său, Dragostea Sa.
Păcatul se îndepărtează imediat de lângă mine, atunci când eu îmi aduc aminte că sunt un păcătos, pentru că prin acest gând Dumnezeu se apropie de mine. Răul nu constă în faptul că ne înconjoară oamenii păcătoși sau inumani ca să ne vatăme. Nici însăși diavol nu poate dacă eu vreau să biruiesc cu ajutorul Harului Dumnezeiesc. Și ceilalți și eu trebuie să pricepim că trăim aceeași viață comună, pentru că de multe ori vedem că ne luptăm o dată, de două, de cinci, de zece ori și că nu învingem patimile, ne descurajăm. Văzând ispitele ne apucă o lipsă de curaj tragică. Nu! Și o mie de ani să te chinui să biruiești în lupta cu păcatul. Vei merge în rai, pentru că această luptă arată că îți dorești raiul.
Nu trebuie să alegem duhovnicul după criteriul harismelor suprafirești. Dacă alegem duhovnicul după acest criteriu, și stăm alături de el pentru harismele lui suprafirești, e ceva greșit. Cu toate că e un lucru normal și acesta… Însă, dacă acel duhovnic nu e atent cu noi, atunci vom rămâne atașați de harismele lui suprafirești, și când va veni timpul ca el să plece, ne va fi greu să găsim un alt duhovnic care să ne odihnească.
Pr. Nicolae Dima: Spovedania și drumul sufletului de după moarte. Patru cazuri:
Într-un moment de adâncă rugăciune, Sfântul Macarie Egipteanul are o viziune în care patru suflete merg spre drumul fără întoarcere. Care dintre ele merg în lumina veșnică și care merg în întunericul înghețat? Și ce legătură are asta cu spovedania?
Harul împărtășirii trebuie păstrat cu grijă. Cum să facem asta? Iată câteva reguli simple, dar importante, pentru ca să trăim cât mai bine momentul în care primim Trupul și Sângele Domnului.
Un Sfânt care avea multe necazuri, de fiecare dată când simțea că se întreabă de ce i se întâmplă acest lucru, de ce suferă această nedreptate, acest rău, această încercare, această prigoană totală, de ce toate acestea, de ce vin bolile una după alta, de ce se adună încercările, spunea: „De fiecare dată când îmi ridic privirea să mă rog lui Hristos, Îl văd pe cruce. Și nu pot spune nimic.” Biserica ni-L înfățișează înaintea tuturor, deasupra catapetesmei, pe Hristos răstignit. Și scrie acolo: „Împăratul Slavei”, ca să ne arate că tronul acestui Împărat nu seamănă cu scaunele lumești, ci este o Cruce.
Pr. Nicolae Dima: Câteva dintre învățăturile Sfântului Grigorie, pe care istoria Bisericii l-a ținut minte drept cel mai mare apărător al isihasmului.
Împreună cu postul de bucate, să postim și de patimi și de păcat. Fiecare să-și ia o nevoință în această perioadă – ce consideră fiecare că trebuie să dea mai multă importanță.
Nu ținem post pentru Dumnezeu și nici nu ne putem „spăla” noi păcatele. Păcatul înseamnă o rană, iar pocăința ne apropie de Dumnezeu, Cel care vindecă toate. Un cuvânt de mare folos duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul.
Legea duhovnicească funcționează întotdeauna impecabil. Plăcerea irațională, ilegală, egoistă, sfârșește în durere. Dulceața aduce amărăciune. Cum se va elibera acum omul de durere, de acea amărăciune care-l obosește atât de mult? Trebuie să se ostenească, să-l doară, să se lupte, ca să depășească durerea, adusă de plăcerea irațională, și să se elibereze de ea. Cum se va face aceasta? Prin lupta ascetică cu stăruință, cu răbdare, așa cum am primit-o de la cei dinaintea noastră. (Pr. Moise Aghioritul)
Să spunem și ceva despre smerenie, pe care nu o avem. Temelia tuturor virtuților și ușa prin care intră harul dumnezeiesc în om este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. (…) Dacă cineva vrea să afle odihnă pentru sufletul său, trebuie să învețe această mare artă a smereniei, care, în esență, este un dar al Sfântului Duh. Este o harismă de la Dumnezeu. Însă ceea ce ține de noi este împreună-lucrarea cu harul. Să facem ceea ce putem cu niște unelte ale smereniei, iar celelalte le va aduce Dumnezeu încet, încet.
Viața noastră e ca o mare – știm cu toții acest lucru. Cei mai în vârstă știu asta mult mai bine. Cu cât înaintează omul în vârstă, pricepe, primește lovituri, este dezamăgit, este rănit, este presat. 1002 lucruri, de la cele mai tragice, la cele care nu ne-am imaginat vreodată. Trecem prin atât de multe greutăți, iar viața noastră e cu adevărat o mare de întristări.
În timp ce citea Înalt Preasfințitul, mi-a venit gândul ăsta: aveau dreptate că era un om păcătos, acolo nu a fost minciună. Și ce virtute a avut acest om păcătos, ca Hristos să vină în casa lui?
Să înveți să taci. Întâi de toate, învață să taci acasă, în familia ta, la serviciu. Fă o nevoință și spune-ți: „Azi nu voi vorbi. Voi spune doar cele necesare, doar atunci când sunt întrebat. Voi rosti doar ceea ce este cu adevărat necesar.” Vei vedea cât de dificil este.