Nu trebuie să alegem duhovnicul după criteriul harismelor suprafirești. Dacă alegem duhovnicul după acest criteriu, și stăm alături de el pentru harismele lui suprafirești, e ceva greșit. Cu toate că e un lucru normal și acesta… Însă, dacă acel duhovnic nu e atent cu noi, atunci vom rămâne atașați de harismele lui suprafirești, și când va veni timpul ca el să plece, ne va fi greu să găsim un alt duhovnic care să ne odihnească.
Pr. Nicolae Dima: Spovedania și drumul sufletului de după moarte. Patru cazuri:
Într-un moment de adâncă rugăciune, Sfântul Macarie Egipteanul are o viziune în care patru suflete merg spre drumul fără întoarcere. Care dintre ele merg în lumina veșnică și care merg în întunericul înghețat? Și ce legătură are asta cu spovedania?
Harul împărtășirii trebuie păstrat cu grijă. Cum să facem asta? Iată câteva reguli simple, dar importante, pentru ca să trăim cât mai bine momentul în care primim Trupul și Sângele Domnului.
Un Sfânt care avea multe necazuri, de fiecare dată când simțea că se întreabă de ce i se întâmplă acest lucru, de ce suferă această nedreptate, acest rău, această încercare, această prigoană totală, de ce toate acestea, de ce vin bolile una după alta, de ce se adună încercările, spunea: „De fiecare dată când îmi ridic privirea să mă rog lui Hristos, Îl văd pe cruce. Și nu pot spune nimic.” Biserica ni-L înfățișează înaintea tuturor, deasupra catapetesmei, pe Hristos răstignit. Și scrie acolo: „Împăratul Slavei”, ca să ne arate că tronul acestui Împărat nu seamănă cu scaunele lumești, ci este o Cruce.
Pr. Nicolae Dima: Câteva dintre învățăturile Sfântului Grigorie, pe care istoria Bisericii l-a ținut minte drept cel mai mare apărător al isihasmului.
Împreună cu postul de bucate, să postim și de patimi și de păcat. Fiecare să-și ia o nevoință în această perioadă – ce consideră fiecare că trebuie să dea mai multă importanță.
Nu ținem post pentru Dumnezeu și nici nu ne putem „spăla” noi păcatele. Păcatul înseamnă o rană, iar pocăința ne apropie de Dumnezeu, Cel care vindecă toate. Un cuvânt de mare folos duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul.
Legea duhovnicească funcționează întotdeauna impecabil. Plăcerea irațională, ilegală, egoistă, sfârșește în durere. Dulceața aduce amărăciune. Cum se va elibera acum omul de durere, de acea amărăciune care-l obosește atât de mult? Trebuie să se ostenească, să-l doară, să se lupte, ca să depășească durerea, adusă de plăcerea irațională, și să se elibereze de ea. Cum se va face aceasta? Prin lupta ascetică cu stăruință, cu răbdare, așa cum am primit-o de la cei dinaintea noastră. (Pr. Moise Aghioritul)
Să spunem și ceva despre smerenie, pe care nu o avem. Temelia tuturor virtuților și ușa prin care intră harul dumnezeiesc în om este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. (…) Dacă cineva vrea să afle odihnă pentru sufletul său, trebuie să învețe această mare artă a smereniei, care, în esență, este un dar al Sfântului Duh. Este o harismă de la Dumnezeu. Însă ceea ce ține de noi este împreună-lucrarea cu harul. Să facem ceea ce putem cu niște unelte ale smereniei, iar celelalte le va aduce Dumnezeu încet, încet.
Viața noastră e ca o mare – știm cu toții acest lucru. Cei mai în vârstă știu asta mult mai bine. Cu cât înaintează omul în vârstă, pricepe, primește lovituri, este dezamăgit, este rănit, este presat. 1002 lucruri, de la cele mai tragice, la cele care nu ne-am imaginat vreodată. Trecem prin atât de multe greutăți, iar viața noastră e cu adevărat o mare de întristări.
În timp ce citea Înalt Preasfințitul, mi-a venit gândul ăsta: aveau dreptate că era un om păcătos, acolo nu a fost minciună. Și ce virtute a avut acest om păcătos, ca Hristos să vină în casa lui?
Să înveți să taci. Întâi de toate, învață să taci acasă, în familia ta, la serviciu. Fă o nevoință și spune-ți: „Azi nu voi vorbi. Voi spune doar cele necesare, doar atunci când sunt întrebat. Voi rosti doar ceea ce este cu adevărat necesar.” Vei vedea cât de dificil este.
Atenţie! Este o lege naturală a lumii duhovniceşti: tot ceea ce este reprimat iese la suprafaţă! Tot ceea ce nu vrei să vezi la tine însuţi, patimile şi defectele tale, şi le reprimi, printr-un mecanism necunoscut, psihicul le proiectează asupra celuilalt. Acest lucru îl vedem şi la sfinţi şi la păcătoşi. Sfântul îşi reprimă sfinţenia nevrând să primească faptul că este sfânt, este permanent îndurerat de păcătoşenia sa iar psihicul proiectează asupra celorlalţi ceea ce el reprimă. Îl auzi că spune: „Ce bun este cutare! Ce virtuos este acesta! Câtă dragoste are! Ce milostiv e!” Tot ceea ce nu vrea să vadă la el însuşi, vede la ceilalţi.
Mitropolitul Athanasie de Limassol: Vă voi vorbi de cineva care a trecut la cele veșnice pe 2 decembrie, un sfânt al timpurilor noastre, un mare sfânt. Și nu vă voi povesti doar istoria lui; aș vrea să vedem că tot ceea ce Biserica ne învață, că tot despre ceea ce se vorbește în Biserică, poate fi întrupat în viața reală.
PS Damaschin Dorneanu: Dumnezeu știe de ce te-ai purtat așa. Nu trebuie să-I aduci aminte Lui Dumnezeu. La spovedanie nu trebuie să părem altfel decât suntem…
Biofizician, doctor în bioetică la Universitatea din Salonic, vicepreședintele Institutului de Cercetări Sociale și de Bioetică din București, coordonatorul secțiunii științifice a revistei „Familia Ortodoxă”, Virgiliu Gheorghe vorbește – cu claritate, dar și cu compasiune – despre multe din crizele și încercările societății moderne.
Cu toții știm că atunci când obosește omul trupește, își revine ușor. Se întinde, doarme, mănâncă ceva mai mult și se odihnește. Dar când obosește sufletul omului, atunci cu greu își află odihna. Atunci omul se află într-o situație foarte dificilă, deoarece sufletul nostru obosește greu, dar cu anevoie se odihnește. Epoca noastră se caracterizează ca o epocă a oboselii, a oboselii sufletești, duhovnicești și mai puțin trupești. Hristos, în Sfânta Evanghelie, ne arată care este secretul odihnei…