Sunt lucruri pe care le facem cu voia noastră: vreau să merg să fur ceva, vreau să fac un păcat.Sunt și lucruri pe care le facem fără să vrem, însă ele tot ne rănesc. Nu vreau să fur, nu vreau să fac un păcat, dar îl fac. De ce?
Pr. Nicolae Dima: Imediat după moarte, sufletul devine brusc foarte conștient de tot ce este în jurul lui. Nu este orbit, ci mai degrabă are senzația că până atunci ținuse ochii închiși, iar acum i-a deschis. Un clip despre marile schimbări care urmează trecerii prin moarte.
În viață întâlnim multe greutăți – unele vin din încercările personale, altele din ispitele diavolului. El nu doarme, nu stă degeaba, ci caută necontenit să ne abată de pe calea mântuirii. Și atunci ne întrebăm: cum putem găsi scăpare din toate acestea? Unde este Dumnezeu? Ne poate părăsi vreodată?
Mulțumirea. Aceasta este taina păstrării harului. Învață să mulțumești Domnului pentru toate!… Ceea ce îndreaptă darurile Domnului spre om este inima ce mulțumește neîntrerupt lui Dumnezeu.Și dimpotrivă, ceea ce aduce ispitele, este cârtirea din inma omului. Și cârtirea, prin ea însăși, și binele îl poate preface în rău.
De multe ori, în viața noastră vin multe ispite, clipe grele, momente foarte grele, când cineva îl poate nega chiar și pe Dumnezeu. Și să nu credeți că lepădarea de numele Domnului este numai să spui că nu există Dumnezeu. Însă lepădarea de numele Domnului este și compromisul nostru în păcat. Atunci când spunem: „Nu contează, nu s-a întâmplat nimic…” A încălca cu sânge rece porunca Domnului și a-mi îndreptăți încălcarea este și ea o lepădare…
În orice vreme, orice ar fi, să știți că există un sens anume. Ne guvernează Dumnezeu cu o mare precizie. Repet, Dumnezeu întărește clipele istoriei. Nu lasă creația Lui să fie stăpânită de diavol. Omul este ființă aleasă, este chip și asemănare cu Dumnezeu. El depășește puterea heruvimilor și a serafimilor prin puterea dată de Dumnezeu prin preoție și prin harurile pe care le primește. Omul este singura verigă de legătură între Dumnezeu și creație.
Semnul practic care ne unește cu Hristos este Împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. Ceea ce conferă caracterul autentic unei relații este împărtășirea. Mântuitorul ne-a spus limpede: dacă nu mâncăm Trupul și Sângele Lui, nu vom avea viață veșnică în noi înșine…
Durerea, neliniștea, teama și zbuciumul sufletesc sunt roadele căderii omului, care au intrat în lume prin iubirea de sine. Acești „vapori” întunecă sufletul și dau naștere la felurite griji. Însă starea firească a omului este bucuria – căci acolo unde este Dumnezeu, este și bucurie. Iar sufletul omului este răsuflarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat sufletul, iar acesta, în chip firesc, tinde spre El. Așadar, neliniștea, frica, durerea – nu sunt firești. Ele nu își au locul firesc în sufletul omului.
Ascultarea! Atunci când faceți ascultare, îi surpați puterea diavolului. Cel ce nu face ascultare, are viu înlăuntrul său ego-ul. Ego-ul este firea diavolului, este firea pierzării. Este începutul iadului și al nihilismului. Exista „Eu”? Nu a spus Dumnezeu: „Eu”! Priviți la Iisus, Care este adevăratul Creator și Susținător al tuturor făpturilor! Când a mărturisit despre cum au fost nimiciți demonii, a spus: „Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer”. Preabunule, ai spus minciuni? L-ai văzut sau l-ai ars? De vreme ce Tu l-ai ars? Nu spune: „Eu l-am ars”. Ca să nu spună: „Eu!”. Eul ni l-a lăsat nouă! Să ne fie rușine! Însuși Dumnezeu se ferește să pronunțe: „Eu!”. Lui i se cuvine, Chivernisitorul și Creatorul întregii lumi!
– Ați spus că Biserica este eros. Ce înseamnă acest lucru?
Este dovedit faptul că credința comună în Dumnezeu reprezintă o temelie puternică, fără ca asta să însemne că neapărat e criteriul unic sau e singurul criteriu pentru a lua în căsătorie pe cineva. Poate să meargă la biserică, poate să fie evlavios, se poate spovedi, însă nu ne potrivim ca și caractere. Dacă nu mă potrivesc cu celălalt, asta nu înseamnă că el e o persoană rea. Nu ne potrivim. Nu putem trăi împreună. Sau îl simt răspângător. Poate fi sfânt, însă eu nu îl vreau. Cum să fac? Este răspângător și la chip și la toate ale sale. Nici acesta nu este un criteriu unic.
Păcatul se îndepărtează imediat de la mine, atunci când îmi aduc aminte că sunt un păcătos, pentru că prin acest gând Dumnezeu se apropie de mine…
Pr. Nicolae Dima: Din experiența Sfântului Ioan Hrisostom, reguli pentru rugăciune puternică. Rugăciune a este un privilegiu, mai mult decât o datorie. Cum îl facem pe Dumnezeu atent la noi?
Rugăciunea este cea care ne unește cu Dumnezeu, nu doar ne pregătește pentru unirea cu El. De aceea, trebuie să fim pregătiți înainte de a ne înfățișa în fața lui Dumnezeu. Trebuie să luăm aminte cum stăm înaintea Lui — este un lucru de mare importanță, nu un detaliu lipsit de însemnătate.
„Să luăm aminte! – Sfintele, sfinților!” Acestea de aici sunt Sfinte! Aici este Trupul și Sângele lui Hristos! Nu sunt pâine și vin. Sunt Sfinte! „Sfintele, sfinților!” Cele Sfinte se dau sfinților! Cine sunt sfinții? Sfinții sunt aceia care se află întru curățire, luminare și îndumnezeire. Aceștia sunt sfinții. Sunt cei care se nevoiesc să-și curățească inima de patimi, care se curățesc, fiind în primul stadiu; sunt cei care sunt întru luminare, care au înlăuntrul lor rugăciunea minții și se roagă lui Dumnezeu-Tatăl; sunt cei care au înlăuntrul lor și experiența lui Dumnezeu. Iar poporul răspunde: „Bine, mulțumim mult, dar Unul este Sfânt: «Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Amin»”.
Păcatul este o rană pe suflet. Dar pentru a trata rana, trebuie să o cunoști, trebuie să te evaluezi corect și complet. Care sunt, deci, păcatele? Și cum le ierarhizăm?
Cei mai mulți dintre noi suntem într-o stare de continuă cârteală, smiorcăială, murmură: „De ce asta? De ce cealaltă? Viața mea e numai un chin. Nu am avut și eu o zi bună. Unul nu mă iubește celălat nu mă înțelege. Nimic nu merge bine…” Vedem oameni cu multe necazuri, lucrul acesta ne sufocă…