Un film artistic de excepție: „Omul lui Dumnezeu” – Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina făcătorul de minuni. Filmul a fost realizat în colaborare cu Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte.
Atotiubire, Atotiubire, Atotiubire… Înjunghiată Atotiubire… Pentru Mine Te-ai lăsat junghiat!
„Sunt pierdut, nu am nădejde de mântuire, dar Tu să mă cauți! Să nu aștepți de la mine să Te găsesc! Nu aștepta să mă întorc. Cum să mă întorc de vreme ce nu știu drumul și m-am rătăcit?” O oaie pierdută găsește drumul? Este și oaia un animal atât de simplu și prostuț…cum va găsi drumul de întoarcere? „Sunt pierdut, nu aștepta deci nimic de la mine… Te rog caută-mă și mă află….”
Gheronda Efrem Vatopedinul vorbește în această omilie într-un chip minunat și autentic despre viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama cu privire la Rugăciunea neîncetată și Lumina necreată. De asemenea, Părintele arată prin exemple vii că experiențele dumnezeiești despre care vorbește Sfântul Grigorie sunt trăite și astăzi, și în zilele noastre.
Aș vrea să spun ceva, pe scurt, despre porunca lui Hristos de a ne iubi unii pe alții așa cum El ne-a iubit pe noi.
Există o modalitate simplă de a ne iubi unii pe alții, o cale directă prin care putem face acest lucru în mod firesc, fără nici un efort, așa cum prietenii se iubesc pentru că s-au ales unul pe altul, așa cum frații și surorile se iubesc pentru că ei aparțin unul altuia, așa cum părinții își iubesc copiii și viceversa.
IPS Athanasie de Limassol: Așa cum v-am mai spus și alte dăți, pentru fiecare om va veni un moment, în care va fi atât de ispitit, încât va atinge iadul și va ajunge până limita cea mai de jos al rezistenței sale. Și atunci când ajunge până acolo, trebuie să mențină acest cuvânt: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui.” Atunci îi rămâne o sigură sfoară de salvare, credința, credința în Dumnezeu.
„Pocăinţa pe toate le vindecă, de vreme ce ne vom ruga împreună.”
„Pentru ei, credinţa nu a fost un simplu set de cunoştinţe teoretice, ci era o realitate de viaţă şi de moarte, făcea parte din ADN-ul vieţii lor spirituale.(…) Să luăm aminte şi să ne luăm mult mai în serios credinţa, şi noi episcopii, preoţii, dar şi dumneavoastră credincioşii. Să învăţăm de la fiecare, de la Sfântul Vasile cel Mare înţelepciunea şi asceza, de la Sfântul Grigorie autenticitatea şi lupta pentru credinţă, iar de la Sfântul Ioan Gură de Aur duhul de pocăinţă, de întoarcere de la cele ce ne desfigurează la cele care ne înfrumuseţează şi redau chipului lui Dumnezeu din noi strălucirea pe care a avut-o în Taina Sfântului Botez.”
Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedește a fi foarte rigid într-o anumită dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rațional, ci ține, cu orice preț la propria opinie, noi îl numim «încăpățânat».
Primele cuvinte rostite de Hristos atunci când a ieșit să vestească cele ale Împărăției Cerurilor au fost: «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» sau, într-o traducere mai fidelă cu textul din limba greacă, «pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este la îndemâna voastră, este mult mai aproape de voi și puteți dispune de ea».
Cei mai mulți dintre noi suntem într-o stare de continuă cârteală, smiorcăială, murmură: „De ce asta? De ce cealaltă? Viața mea e numai un chin. Nu am avut și eu o zi bună. Unul nu mă iubește celălat nu mă înțelege. Nimic nu merge bine…” Vedem oameni cu multe necazuri, lucrul acesta ne sufocă…
A doua zi după Praznicul Botezului Domnului ne aducem aminte de unul dintre cei mai austeri și intransigenți profeți ai Domnului: Sfântul Ioan Botezătorul.
„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.
Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească, va deveni un teren fertil pentru microbi și boală. Omul, care nu primește regulat Hrana cea Sfântă din Potir, va ajunge la prăbușirea sufletească, la întărirea microbilor păcatului, care amenință sănătatea sufletului.
Cel mai cumplit lucru nu este săvârșirea vreunui păcat, ci pierderea curajului și a nădejdei. Deznădejdea este mai grea decât păcatul, pentru că aceasta vine imediat după săvârșirea păcatului. Iar diavolul o amplifică pentru că vrea să ne arăte că dragostea, milostivirea și compătimirea lui Dumnezeu sunt limitate…
Din ce pricină este uimitoare această rugăciune? Am amintit: Îl numești pe Iisus Domn, iar apoi spui: „miluiește-mă”. Adică te smerești. Cine vrea să fie miluit? Un cerșetor. Te faci cerșetor, te smerești? L-ai omorât pe diavol. Smerenia este opusul lui.
Lupta pe care o ducem e să ne eliberăm inima de patimi, de păcate, de tot ce ne îndepărtează de Dumnezeu. Poate fi și un lucru foarte mic. De aceea și iubirea de arginți, nu se măsoară prin câți bani ai, ci cum îi ai și cum îi folosești. Poți să ai un euro și să fii zgârcit și poți să ai un milion și să fii liber. Nu se măsoară ca număr, ci ca inimă…