Nu trebuie să se teamă sau să fugă omul de încercări, că cel ce fuge de încercări cade în ele şi umblând din loc în loc nu va afla odihnă, nici va dobândi loc şi vreme de folos în toate zilele vieţii sale. Că se cade a nădăjdui şi a căuta mila lui Dumnezeu şi a-şi aduce aminte de cele din veac preaslăvite minuni şi de ajutorul dat plăcuţilor Săi, care au nădăjduit spre Dânsul.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama să se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Adu-ţi aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?
Când se va întâmpla aceasta, atunci îndreaptă-ţi cugetul la moarte. Apropie-te imaginar de un sicriu, uită-te acolo la mortul de 4 zile, cum se înnegreşte, se umflă, răspândeşte miros neplăcut, este mâncat de viermi, pierzându-şi înfăţişarea şi frumuseţea. Uită-te în alt loc: aici zac osemintele celor tineri şi bătrâni, celor chipeşi şi urâţi şi astfel judecă – cine a fost frumos ori urât, cine a fost pustnic, înfrânat, ascet ori nepăsător şi dacă le-a adus folos celor bogaţi faptul că s-au odihnit şi s-au desfătat în lumea aceasta.
Înfrânarea este mama și unirea tuturor virtuților. Dacă îți stăpânești pântecele, vei intra în rai, căci înfrânarea este omorârea păcatului, îndepărtarea de la patimi, începutul vieții duhovnicești și apărătorul celor veșnice.
Dacă tu cauţi o astfel de înduioşare, atunci este foarte de folos să asculţi următoarea învăţătură despre ieşirea sufletului. Acum tu, omule, te desfătezi cu frumuseţea, cu farmecul, cu slava şi-ţi petreci viaţa ta în podoabe deşarte, sperând să-ţi petreci viaţa aşa ceasuri, luni şi ani de-a rândul.
O, omule! Veacul tău se apropie de sfârşit, viaţa trece, timpul încetul cu încetul se scurge, înfricoşatul tron al Domnului se pregăteşte, Judecătorul Cel drept se apropie.
Iarăşi se spunea despre marele stareţ Paisie că, de se întâmpla în sobor tulburare şi scârbă vreunui frate şi acela venea la cuviosul să-i spună necazul, îndată stareţul îl binecuvânta şi-l lua înainte cu cuvântul, nelăsând fratelui răgaz să vorbească. Astfel, prin cuvintele sale cele dulci şi mângâietoare, ducea mintea fratelui departe de întristare. De asemenea, în vorbirea sa ţinea seama de firea şi aşezarea sufletească a fiecăruia. Celui mai înţelept îi aducea cuvânt mai adânc din dumnezeiasca Scriptură, potrivit cu starea lui. Iar celui mai simplu îi aducea cuvânt, fie din iscusinţa sa, fie din sfânta ascultare, până când fratele uita de tulburare şi ieşea de la stareţ bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; Cel ce Te-ai pogorât din Cer pe pământ ca să ne arăţi nouă cale şi chip cum să putem trece de pe pământ la Cer, Cel ce ai răbdat Crucea şi moartea, ca să ne arăţi cum să răbdăm necazurile şi moartea pentru dragostea Ta, întăreşte-mă, luminează-mă, dă-mi ajutor ca să rabd necazurile pentru numele Tău, ca să mă sfinţească, să mă curăţească şi să mă mântuiască de tot răul. Dumnezeirea Ta cea milostivă să mă primească pe mine, nevrednicul robul Tău, care strig către Tine. Că Dumnezeu milostiv eşti şi Ţie mărire înălţăm, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu:
1. mândria, când socoteşte că vieţuieşte bine;
2. că mulţi se folosesc şi se zidesc din întâlnirea şi vorbirea cu el;
3. că vieţuirea lui place şi lui Dumnezeu, şi oamenilor; şi
4. că adevărat s-a izbăvit de păcatele sale cele multe după ce s-a depărtat în pustie.
Rogu-vă pe voi şi vă sfătuiesc, iubiţii mei părinţi şi fraţi şi fii, să iubiţi pe Domnul din tot sufletul vostru şi frica Lui să petreacă în inimile voastre! Fiţi drepţi şi adevăraţi fii, supuşi şi căutând în jos, iar mintea să o aveţi ridicată la cer. Câştigaţi-vă umilinţa către Dumnezeu şi către oameni!
Pe cel întristat să-l mângâiaţi, fiţi răbdători în necazuri, iar nu cârtitori, fiţi îndurători şi milostivi, hrăniţi-i pe săraci, fiţi primitori de străini, întristaţi-vă pentru păcate.
– Cum poate să înţeleagă omul, dacă a dobândit harul desăvârşit ori nu?
– Unde este harul, izvorul vieţii, acolo din inimă izvorăsc fapte bune; când Duhul Sfânt pogoară, atunci orice muncă devine mai uşoară şi rugăciunea neîncetat iese din inimă şi ochii lăcrimează fără încetare şi orice cugetare este trează şi curată, fiindcă Duhul Sfânt lucrează atunci în om. Dar cine se lasă pradă patimilor, la acela patimile se înmulţesc şi când prin ele cel viclean pune stăpânire pe om, atunci în sufletul lui se face întuneric beznă şi povară.
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat.
Mulţi au căzut de ascuţişul săbiei, dar mai mulţi din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăişuri, care pe nesimţite înjunghie trupul şi sufletul vorbăreţilor în deşert din adunările deşarte.
Dacă urmarea voastră nu va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci nici spre un folos nu vă va fi vouă toată munca şi nevoinţa vieţii voastre. Au nu ştiţi că urmarea dreaptă, după puterea Sfintei Scripturi, cap este?
Iar dacă capul va fi tăiat, ce folos de trup? Adică, dacă va fi urmarea împotrivitoare asupra Sfintei Biserici şi asupra puterii Sfintei Scripturi, ce folos va fi de multa nevoinţă? Că măcar şi pe morţi de va învia, unul ca acesta nu se va mântui.
Dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mîncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mîntuieşti, să treci calea cea plină de mîhnire, sa intri în împărăţia cerurilor, să dobîndeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mîhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.
Adu-ți aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neâncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat. Mulţi au căzut de ascuţişul săbiei, dar mai mulţi din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăişuri, care pe nesimţite înjunghie trupul şi sufletul vorbăreţilor în deşert din adunările deşarte. O, limbă, duşmanul evlaviei mele. O, limbă, pierzătorul meu şi duh satanic. Cu mare greutate făureşte omul lăcaşul duhovnicesc (mântuirea) iar tu, limbă, cu un singur cuvânt într-un ceas îl dărâmi şi-l nimiceşti. Omul înţelept urmează tăcerea.