Sculându-te de la masă, trebuie să fii puțin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă și să fie simțitor la activități înțelepte și atunci patimile trupești vor fi biruite.
Vi se pare oare vouă că a chema numelui lui Hristos nu vă este de folos? Însă nici a ne mântui în altceva nu este cu putință, decât numai în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Când vei dori să începi vreo faptă bună, mai întâi pregătește-te pentru a înfrunta ispitele care vor fi îndreptate asupra ta. Să le înfrunți curajos și să nu te clintești în nădejdea ta întru Dumnezeu.
Când omul începe să trăiască cu credință fierbinte, vrăjmașul binelui îl întâlnește de obicei cu diferite și strașnice ispite pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Dacă tu cauţi o astfel de înduioşare, atunci este foarte de folos să asculţi următoarea învăţătură despre ieşirea sufletului. Acum tu, omule, te desfătezi cu frumuseţea, cu farmecul, cu slava şi-ţi petreci viaţa ta în podoabe deşarte, sperând să-ţi petreci viaţa aşa ceasuri, luni şi ani de-a rândul.
Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?
Nu trebuie să se teamă sau să fugă omul de încercări, că cel ce fuge de încercări cade în ele şi umblând din loc în loc nu va afla odihnă, nici va dobândi loc şi vreme de folos în toate zilele vieţii sale. Că se cade a nădăjdui şi a căuta mila lui Dumnezeu şi a-şi aduce aminte de cele din veac preaslăvite minuni şi de ajutorul dat plăcuţilor Săi, care au nădăjduit spre Dânsul.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; Cel ce Te-ai pogorât din Cer pe pământ ca să ne arăţi nouă cale şi chip cum să putem trece de pe pământ la Cer, Cel ce ai răbdat Crucea şi moartea, ca să ne arăţi cum să răbdăm necazurile şi moartea pentru dragostea Ta, întăreşte-mă, luminează-mă, dă-mi ajutor ca să rabd necazurile pentru numele Tău, ca să mă sfinţească, să mă curăţească şi să mă mântuiască de tot răul.
Mai înainte de toate, casa împărătească trebuie eliberată de orice necurățenie și împodobită cu toate frumusețile și numai atunci poate intra împăratul în ea.
Mulţi din Sfinţii Părinţi au spus că rugăciunea lui Iisus este izvorul tuturor bunurilor, comoara virtuţilor. Ea repede ajută să primeşti Harul Sfântului Duh, salvează, clarifică ceea ce este neînţeles şi învaţă.
Înaintea fiecărui păcat diavolii îl conduc pe om spre următoarele patimi: uitarea, mânia cumplită, care este răutatea neomenească şi neştiinţa, ca un întuneric dens. Aceste trei patimi preced fiecare păcat. Căci omul nici un păcat nu poate săvârşi înainte de a face rău prin uitare, mânie sau neştiinţă. Din acestea ia naştere nesimţirea sufletească, ceea ce înseamnă că mintea – ochiul sufletului, se întunecă şi se umple de toate patimile. Înainte de toate se naşte necredinţa. Necredinţa dă naştere iubirii de sine care este şi începutul şi sfârşitul şi rădăcina şi sămânţa tuturor relelor; ea este iubirea iraţională faţă de propriul trup, când peste tot şi în toate lucrurile caută să-şi aleagă pentru sine ceva folositor. Această rădăcină rea a patimilor se dezrădăcinează prin dragoste, milă şi renunţarea la voia proprie.
Când se va întâmpla aceasta, atunci îndreaptă-ţi cugetul la moarte. Apropie-te imaginar de un sicriu, uită-te acolo la mortul de 4 zile, cum se înnegreşte, se umflă, răspândeşte miros neplăcut, este mâncat de viermi, pierzându-şi înfăţişarea şi frumuseţea. Uită-te în alt loc: aici zac osemintele celor tineri şi bătrâni, celor chipeşi şi urâţi şi astfel judecă – cine a fost frumos ori urât, cine a fost pustnic, înfrânat, ascet ori nepăsător şi dacă le-a adus folos celor bogaţi faptul că s-au odihnit şi s-au desfătat în lumea aceasta.
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat.
Iarăşi se spunea despre marele stareţ Paisie că, de se întâmpla în sobor tulburare şi scârbă vreunui frate şi acela venea la cuviosul să-i spună necazul, îndată stareţul îl binecuvânta şi-l lua înainte cu cuvântul, nelăsând fratelui răgaz să vorbească. Astfel, prin cuvintele sale cele dulci şi mângâietoare, ducea mintea fratelui departe de întristare. De asemenea, în vorbirea sa ţinea seama de firea şi aşezarea sufletească a fiecăruia. Celui mai înţelept îi aducea cuvânt mai adânc din dumnezeiasca Scriptură, potrivit cu starea lui. Iar celui mai simplu îi aducea cuvânt, fie din iscusinţa sa, fie din sfânta ascultare, până când fratele uita de tulburare şi ieşea de la stareţ bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama să se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Adu-ţi aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.