La Fericita Sara a venit o novice şi i-a spus: „Roagă-te pentru mine, doamna mea”. Atunci ea i-a răspuns: „Nici eu, nici Dumnezeu nu te va putea milui, până când nu te vei milui tu, săvârşind fapte bune, după cum ne-au predat Sfinţii Părinţi”.
Pentru a fi miluit de Dumnezeu, omul trebuie să fie bun la suflet, compătimitor şi milostiv faţă de toată lumea, împlinind cea mai importantă dintre porunci, şi anume aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru.
Știţi cât de viclean este diavolul în a-şi arunca plasa? În 1978 am botezat o femeie şi i-am dat canon: „În fiecare zi să rosteşti de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus şi să faci 50 de metanii”. (Această femeie mergea la biserică, iar eu am întrebat odată despre ea şi s-a dovedit că nu era botezată; fusese botezată în Biserica Catolică.) După un timp vine şi îmi zice:
– Binecuvântaţi să fac mai multe metanii.
De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar aerul, curat.
După ce începe Cununia, miresei i se face rău şi leşină… Însă cel care se va mărturisi cu inima curată şi va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovniceşte.
Multe neînţelegeri şi certuri pornesc de la faptul că oamenii se jignesc unii pe alţii, îşi provoacă durere în suflet şi de aceea suferă. Un cuvânt spus cu dragoste face din lup mieluşel.
În familie trebuie să vorbim cu mult calm. Îmi aduc aminte de un caz din viaţa familiei Fericitului Augustin. Mama lui era o femeie foarte smerită, pe când tatăl, foarte supărăcios. Adeseori el îi provoca pe cei din casă la ceartă şi părea că scandalul e inevitabil, dar apoi se atenua. Prietenele mamei o întrebau:
Există. Acest adevăr este scris în Sfânta Scriptură. Dar se spune că Adevărul a fost răstignit şi că a înviat.
Cine-L va găsi pe Dumnezeu, acela va găsi şi adevărul pe pământ. Cine va citi Sfânta Scriptură şi va împlini poruncile lui Dumnezeu, acela va fi purtătorul adevărului.
Majoritatea oamenilor care duc o viaţă plină de păcate şi încalcă legile lui Dumnezeu se chinuie cu mustrările de conştiinţă.
Foarte mulţi însă nu luptă şi ajung la o stare de paralizie a conştiinţei. La început vocea conştiinţei trâmbiţă în urechile lor, dar neascultând-o, înăbuşind-o, cu timpul ea a ajuns să dispară aproape cu desăvârşire.
Fără şcoală nu putem învăţa să citim sau să scriem. Tot aşa, fără Biserică, nu poţi învăţa credinţa, deoarece în ea se săvârșesc toate Tainele şi aici Domnul este Tatăl şi Învăţătorul nostru. El ascultă rugăciunea comună a celor adunaţi la slujbe şi vede, de asemenea, şi pocăinţa fiecăruia.
Începând cu Taina Botezului, omul petrece toată viaţa în Biserică şi se îndreaptă spre veşnicie. Biserica este şcoala care pregăteşte locuitori ai Raiului.
Desigur, amprenta unui suflet sănătos sau bolnav este întipărită pe chipul fiecărui om. Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi oglindesc o privire blândă. Din lăuntrul său izvorăşte bucuria.
Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
Cine nu s-a mai căit niciodată sau nu s-a spovedit cu adevărat, în chip curăţitor, trebuie să facă spovedanie generală, să-şi amintească şi să-şi noteze toate păcatele săvârşite din copilărie.
Ceilalţi le notează numai pe acelea de care nu s-au mai căit, dar dacă am recidivat în aceeaşi direcţie, este necesar să amintim acest lucru la spovedanie.
Nu este greu, trebuie doar să spui că, din ziua în care te-ai hotărât, nu vei mai fi tulburat de nimicuri, nu te vei mai supăra pe aproapele şi tot ce ţi se va întâmpla vei primi cu mulţumire, fără a crâcni, considerând greutăţile ca plată pentru păcatele săvârşite.
Dacă nu vom gândi astfel, toată viaţa noastră va trece degeaba: aşa cum am fost (cu păcate şi patimi), tot la fel vom rămâne. Ca să avem întotdeauna pace în suflet trebuie să ne lăsăm total în grija Domnului, pentru ca El să trăiască în noi şi noi în El.
O femeie s-a spovedit şi în timpul întregii Liturghii a plâns cu străpungere de inimă: „Doamne, eu sunt cea mai păcătoasă, iartă-mă, Doamne, miluieşte-mă. Primeşte-mă cum ai primit-o pe femeia desfrânată.”
S-a împărtăşit şi a simţit pentru prima dată în viaţă o dragoste atât de delicată pentru Dumnezeu, şi cât de mare era bucuria care a cuprins-o! Iată ce înseamnă să te pocăieşti cu adevărat şi să primeşti cu vrednicie Trupul lui Hristos!
Deoarece credem în asta. Atunci când cineva Îi cerea ajutorul, Domnul îl întreba: „Crezi că pot face asta? Fie după credinţa ta!” Deşi în Rusia s-au împlinit 1000 de ani de la încreştinare, duhul superstiţiei şi al păgânătăţii a rămas viu.
Oamenii mai cred că dacă sughiţă înseamnă că cineva vorbeşte despre ei; dacă au strănutat – au spus adevărul; dacă le ţiuie urechea – vor primi o veste; dacă îi mănâncă nasul – vor bea; dacă îi mănâncă în palmă – primesc bani; dacă le taie calea o pisică – le va merge rău; dacă au scăpat o lingură – va veni o femeie, iar dacă au scăpat cuţitul – va veni un bărbat…