Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărătească este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire. Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu s-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată omul nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat.
Hristos Se naşte! Cu adevărat Se naşte! Dumnezeu Se naşte, Dumnezeu-Omul Se naşte. Dumnezeu desăvârşit în om desăvârşit. Prima dată pe pământ S-a arătat om nou, S-a arătat om desăvârşit, S-a arătat om deplin.
Dumnezeu nicidecum nu depinde de timp și nu este limitat de acesta, ci, de fapt, timpul depinde de Dumnezeu și este limitat de El. Este imposibil să dăm o definiție exactă a veșniciei și a timpului, deoarece și veșnicia, și timpul, în natura lor tainică, sunt incomparabil mai mari și mai profunde decât noțiunile omenești.
Sfânta Predanie este Evanghelia Domnului Hristos şi este Însuşi Domnul Hristos, pe Care puterea Duhului Sfânt Îl strămută în orice suflet credincios şi în toată Biserica. Tot ceea ce este al lui Hristos devine, prin puterea Duhului Sfânt, al nostru, al oamenilor – şi asta în trupul Bisericii. Duhul Sfânt, ca suflet al Bisericii, îl face ,,de un trup” cu Dumnezeu-Omul (Efeseni 3:6). Cu adevărat: Duhul Sfânt îndumnezeieşte prin har pe fiecare credincios. Ce este viaţa în Biserică?
Şi acest loc al nostru are cerul său. Acesta este biserica aceasta sfântă. Pentru că fiecare biserică este o bucată de cer pe pământ. Şi când eşti în biserică, iată, eşti deja în cer. Când pământul te chinuie cu iadul său, aleargă la biserică; intră în ea şi iată, ai intrat în Rai.
Astăzi se încheie Paștele, astăzi ia sfârșit nevoința mântuirii, astăzi se încheie întreaga cale a întrupării lui Dumnezeu, de la nașterea pe pământ, de la Crăciun și toate până la înfăptuirea mântuirii neamului omenesc. Astăzi, acest minunat praznic ne dezvăluie întreaga taină a Domnului și Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a întrupat, de ce a devenit om? A luat asupră-I trup pentru ca acest trup să-l izbăvească de păcat, de moarte, de diavol, și să-l ridice, să-l înalțe mai presus de toate Cerurile și să-L așeze pe însuși tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Aceasta este întreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, întreaga Sa cale în această lume și în această viață, pentru ca aceasta să fie calea fiecăruia dintre noi, a fiecărui trup omenesc.
Esenţa păcatului, a oricărui păcat, constă în aroganta mărire de sine. Aceasta este esenţa însăşi a diavolului, a lui satana. Nu este nimic altceva decât a dori să te păstrezi doar înlăuntrul propriei tale fiinţe, a nu te dori în adâncul fiinţei tale decât pe tine însuţi.
Acest loc al nostru îşi are şi el propriul său colţişor de rai. Este tocmai această sfântă biserică. Deoarece fiecare sfântă biserică este, de asemenea, o bucăţică de cer pe pământ.
Pentru noi, creştinii, în lumea aceasta numai un singur lucru poate să ne fie surpriză: păcatul. Da, păcatul este „surpriză” şi primejdie mare. Pentru că noi ştim că păcatul este în realitate singura stare nefirească şi împotriva firii, în lumea lui Dumnezeu şi, din pricina aceasta, atacul este surprinzător şi mortal fiinţei după chipul lui Dumnezeu, omul.
Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui.
„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.
Cercetați pe scurt rugăciunile de pocăință, odele, imnele, stihirile acatistelor și paracliselor și veți constata de îndată că sentimentul păcătoșeniei constituie o sfântă îndatorire și o realitate a rugăciunii pentru fiecare creștin ortodox fără excepție. Această cale a fost bătută de către nemuritorii noștri dascăli, Sfinții Părinți, care pururea ne călăuzesc și ne învață.
Acest loc al nostru îşi are şi el propriul său colţişor de rai. Este tocmai această sfântă biserică. Deoarece fiecare sfântă biserică este, de asemenea, o bucăţică de cer pe pământ.
„Harismele sunt felurite, dar e Același Duh… toate acestea le lucrează Unul și Același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește” (I Corinteni 12, 4; 11)