Cercetați pe scurt rugăciunile de pocăință, odele, imnele, stihirile acatistelor și paracliselor și veți constata de îndată că sentimentul păcătoșeniei constituie o sfântă îndatorire și o realitate a rugăciunii pentru fiecare creștin ortodox fără excepție. Această cale a fost bătută de către nemuritorii noștri dascăli, Sfinții Părinți, care pururea ne călăuzesc și ne învață.
Acest loc al nostru îşi are şi el propriul său colţişor de rai. Este tocmai această sfântă biserică. Deoarece fiecare sfântă biserică este, de asemenea, o bucăţică de cer pe pământ.
„Harismele sunt felurite, dar e Același Duh… toate acestea le lucrează Unul și Același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește” (I Corinteni 12, 4; 11)
Astăzi se încheie Paștele, astăzi ia sfârșit nevoința mântuirii, astăzi se încheie întreaga cale a întrupării lui Dumnezeu, de la nașterea pe pământ, de la Crăciun și toate până la înfăptuirea mântuirii neamului omenesc. Astăzi, acest minunat praznic ne dezvăluie întreaga taină a Domnului și Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a întrupat, de ce a devenit om? A luat asupră-I trup pentru ca acest trup să-l izbăvească de păcat, de moarte, de diavol, și să-l ridice, să-l înalțe mai presus de toate Cerurile și să-L așeze pe însuși tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Aceasta este întreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, întreaga Sa cale în această lume și în această viață, pentru ca aceasta să fie calea fiecăruia dintre noi, a fiecărui trup omenesc.
Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnică. Căci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică? Dar, ca să învie împreună cu Hristos, omul trebuie mai întâi să moară împreună cu El şi să trăiască viaţa lui Hristos, ca şi cum ar fi viaţa lui proprie. Dacă va face aceasta, atunci în ziua învierii va putea spune, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul: „Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit împreună cu El, ieri am murit împreună cu El, astăzi înviem împreună cu El.”
Este un lucru vădit pentru toți ochii sănătoși: cultura umanistă europeană tocește în chip sistematic în om simțământul nemuririi, până ce îl șterge cu totul, și omul culturii europene mărturisește hotărât, urmându-l pe Nietzsche: „Sunt trup și numai trup” – asta însemnând: „Sunt muritor și numai muritor”. Astfel, pe Europa umanistă a pus stăpânire deviza: „Omul este o ființă muritoare”. Aceasta e formula omului umanist, aceasta este esența progresului său. Mai întâi fără știință, apoi sistematic, cu știință și dinadins, s-a altoit în omul european – prin știință, și prin filozofie, și prin cultură – conștiința că omul este muritor, muritor pe de-a-ntregul, și că nu-i nimic nemuritor în el. Conștiința aceasta își află o rostire deplină în convingerea care glăsuiește: „moartea e o necesitate”. Moartea – necesitate!
Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărăteasca este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.
Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărătească este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.
Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea.
Educaţia şi practica vieţii nu reprezintă nimic altceva decât prelungirea şi iradierea sfinţeniei. Sfântul emite lumină şi datorită acestui lucru el iluminează şi educă. Educaţia presupune sfinţenia în întreaga sa fiinţă. Adevărata educaţie ne-o oferă, de fapt, sfântul. Fără sfinţi nu există adevăraţi dascăli şi educatori. Nici nu există adevărată educaţie fără sfinţenie. Fără de lumină nu există iluminare. Sfinţenia este sfinţenie prin intermediul dumnezeieştii lumini.
Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă, precum și dreptatea este întotdeauna iubitoare. Dumnezeu are în sine bunătate, iubire și dreptate absolută, dar în același timp are și fericire absolută. Iar dreptatea, iubirea și binele se manifestă în această lume având în sine și fericirea. Așadar, când oamenii se îmbogățesc cu ele, în același timp ei câștigă și fericirea. Însă ceea ce se află în afara acestora, adică răul și păcatul, conține în sine suferință și chin.
Pentru noi, creştinii, în lumea aceasta numai un singur lucru poate să ne fie surpriză: păcatul. Da, păcatul este „surpriză” şi primejdie mare. Pentru că noi ştim că păcatul este în realitate singura stare nefirească şi împotriva firii, în lumea lui Dumnezeu şi, din pricina aceasta, atacul este surprinzător şi mortal fiinţei după chipul lui Dumnezeu, omul.
Hristos Se naşte! Cu adevărat Se naşte! Dumnezeu Se naşte, Dumnezeu-Omul Se naşte. Dumnezeu desăvârşit în om desăvârşit. Prima dată pe pământ S-a arătat om nou, S-a arătat om desăvârşit, S-a arătat om deplin.
„Smerenia înseamnă cumpătare, iar „acestea două închină în sufletul Sfintei Treimi.” Cumpătarea vine din smerenie și doar prin smerenie intelectul este vindecat și întregit. „Din smerenie izvorăște umilința și înfrânarea care reprezintă cumpătarea simțurilor”. „Smerenia împodobește sufletul cu cumpătarea.”