Mitr. Antonie de Suroj

„Găseşte uşa inimii tale! Vei afla că este uşa către Împărăţia lui Dumnezeu”

Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este, în primul rând, înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul fiinţei noastrre, atunci şansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici.

Continuare …

Unicul timp de care dispu­nem este momentul prezent

Părintele Serghei Hackel: Un om se află în agonie, fiind terorizat din raţiuni evidente. Ori preotul poate şi el la rândul lui să simtă teamă, mai cu seamă dacă e tânăr şi dacă nu a mai trăit o asemenea experienţă care tocmai îi stă înainte. Cum trebuie el să se comporte, cum să se stăpânească, unde să găsească un sprijin?

Continuare …

Predică la Duminica intrării Domnului în Ierusalim

Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de ea reprezintă o sărbătoare: Hristos intră în sfântul oraş, este întâmpinat de mulţimea poporului pregătit să facă din El un lider politic şi care aştepta de la El biruinţa asupra vrăjmaşului. Oare în acestea nu se regăseşte durerea Mântuitorului?

Continuare …

„Invăţaţi-vă să vă faceţi măgăriţa lui Hristos”

În primul meu an de preoţie, când tocmai fusesem numit să slujesc la Londra, slujeam într-o mică bisericuţă a unei frăţii ortodoxe. Odată, înainte de slujbă, m-am lovit în uşă de o băbuţă, o rusoaică de-a noastră. Eu am vrut să mă dau la o parte şi să o las să treacă, dar ea m-a împins de la spate şi mi-a zis: „Poftiţi, Batiuşca!”. Eu am trecut şi am crezut că asta a fost tot. Dar nu se terminase.

Continuare …

Un impuls pentru a începe să trăim o viață nouă

Când ne gândim la pocăinţă, vedem mereu imaginea obscură sau cenuşie a durerii, a unei inimi strânse, a lacrimilor, a unei tânguiri fără capăt pentru trecutul nostru, atât de întunecat şi de nevrednic. Nevrednic de Dumnezeu, de noi, de viața care ne-a fost dată. Aceasta este doar o parte a pocăinţei, mai bine zis trebuie să fie doar o clipă a ei. Pocăinţa trebuie să crească în bucurie şi lucrare. Fără acestea, pocăinţa este neroditoare, fără acestea, ceea ce putea deveni pocăinţă se transformă în re­gret, regret steril care de cele mai multe ori omoară forţa de viaţă, în loc să o trezească, să o înnoiască.

Continuare …

Spune-mi: dacă te iert, ai putea tu, oare, să-Mi răspunzi cu bucurie şi recunoştinţă?

Venim de fiecare data şi ne căim de unele şi aceleaşi fapte, pentru că nu am observat niciodată că un lucru sau altul ne transformă în monştri, că nu mai semănăm cu chipul lui Dumnezeu întipărit în adâncurile noastre. Ne este dată icoana spre păstrare, iar noi o distrugem, o profanăm, o întinăm pas cu pas, prin nepăsare, în accese de răutate, şi nu răutate aprigă, ci răutate măruntă, infimă.

Continuare …

Doamne, hai să fim prieteni din nou, ştiu că încă nu m-am schimbat

Când venim la Spovedanie, intrăm în prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu însă nu este un judecător; Dumnezeu este Mântuitorul nostru. Dumnezeu este Prietenul nostru, Cel Care ne-a iubit într-atât încât Şi-a dat viaţa pentru ca noi să credem în iubirea Sa, Şi-a dat viaţa pentru ca să ne salveze de la osândă. La El venim, ca la un Prieten şi Mântuitor al nostru.

Continuare …

Să ne iubim aproapele cu iubirea lui Hristos!

Aș vrea să spun ceva, pe scurt, despre porunca lui Hristos de a ne iubi unii pe alții așa cum El ne-a iubit pe noi.
Există o modalitate simplă de a ne iubi unii pe alții, o cale directă prin care putem face acest lucru în mod firesc, fără nici un efort, așa cum prietenii se iubesc pentru că s-au ales unul pe altul, așa cum frații și surorile se iubesc pentru că ei aparțin unul altuia, așa cum părinții își iubesc copiii și viceversa.

Continuare …

„Cum te cheamă? Unde eşti rănit? Ţi-e frică tare?”

Importantă este relaţia şi prezenţa ta, aşa încât bolnavul să nu aibă impresia că pândeşti un moment favorabil pentru a pleca să rezolvi alte probleme.
Îmi aduc aminte de un alt caz. Lucram la o clinică de psihiatrie. Acolo era internat de vreo şase luni un bolnav care nu schimbase până atunci niciun cuvânt nici cu medicul, nici cu infirmie­rele, nici cu membrii familiei care veneau să-l viziteze.

Continuare …

Ce a învățat vameșul, iar fariseul nu știe

Aș vrea să vă reamintesc parabola „Vameșului și a Fariseului”. Vameșul intră în Templu și rămâne la ușă. Se știe condamnat, știe că după dreptate nu are nicio speranță, fiindcă este străin de Împărăția lui Dumnezeu, de împărăția dreptății, de împărăția dragostei, fiindcă el nu ține nici de lumea dreptății, nici de aceea iubirii.

Continuare …

Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem

Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine, nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos – viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta.

Continuare …

Trebuie să avem curajul de a lupta cu straturile de teamă sedimentate în noi

Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve. Trebuie să renunțăm la acest sine superficial, pentru a trăi la modul cel mai deplin.

Continuare …

Trebuie să avem experienţa vieţii veşnice aici şi acum

Ştim din experienţa noastră şi a altora că ne e teamă de moarte sau nutrim o incertitudine legată de ea. Mai exact, cred că mai mult ne e teamă de desfăşurarea procesului morţii, decât de actul în sine. Majoritatea oamenilor ar fi gata să accepte moartea, dacă ar putea fi siguri că ea vine ca un somn, fără să trebuiască să treacă prin starea de frică şi de nesiguranţă. Într-adevăr, este şi ceva înşelător şi ademenitor în legătură cu moartea.

Continuare …

Iubirea lui Dumnezeu se manifestată în toate darurile Sale

Prima fericire este a sărăciei și noi nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu decât dacă trăim această fericire care are două aspecte. Mai întâi, este evident că nu posedăm nimic pe care să-l putem păstra, fie că vrem: aceasta este descoperirea faptului că nu am nimic, că nu sunt nimic, descoperirea unei sărăcii totale. Existăm pentru că Cineva a voit să existăm și ne-a dăruit viață.

Continuare …