Mitr. Antonie de Suroj

Toate energiile tale și întreaga ta ființă să fie concentrate în cuvântul „acum”

Ne putem ruga lui Dumnezeu numai dacă suntem întemeiați într-o stare de statornicie și pace lăuntrică, în care stăm față către față cu Dumnezeu, iar aceasta ne desprinde de perceperea timpului – nu a timpului obiectiv, de felul celui pe care îl urmărim consultându-ne ceasul, ci în sensul subiectiv, că timpul fuge și că nu ne-a mai rămas timp pentru noi.

Continuare …

Este un nume, un cuvânt, care este aidoma nouă, care coincide cu noi, care este noi

Există prenumele, numele pe care îl primim la botez: este numele prin care Dumnezeu primeşte o persoană care astfel devine a Lui. Numele de botez o leagă pe persoana botezată de Dumnezeu, pentru că, primindu-l, omul acela moare cu Hristos şi învie din nou; de asemenea, numele de botez îl leagă şi de o mulţime de oameni care au primit acelaşi nume, şi, mai înainte, cu cel care a transformat primul un nume păgân într-un nume creştin, primul sfânt care a adus acest nume în Biserică.

Continuare …

Pocăinţa este schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu

Pocăinţa este cotitura vieţii, răsturnarea gândurilor, schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu într-o nădejde plină de bucurie şi freamăt, în încrederea că, chiar dacă nu merităm mila lui Dumnezeu, Hristos a venit pe pământ nu ca să judece, ci ca să mântuiască, a venit nu la cei drepţi, ci la cei păcătoşi.

Continuare …

Să intrăm în viaţa cea nouă, oricât ne-ar costa aceasta

A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui. Iată de ce, de multe ori, atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară. Trebuie să ţinem minte aceasta.

Continuare …

Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

Pasajul evanghelic de astăzi se referă la tămăduirea unui om posedat de o legiune de de­moni și ne demonstrează în modul cel mai tulburător și uimitor cât de mult Domnul prețuiește fiecare suflet în parte. Priviți: aveți în față un singur om din întreaga lume și se dă bătalia nu numai pentru soarta sa veșnică, dar și pentru existența sa vremelnică. Dumnezeul întrupat se luptă cu vrăjmașul pentru integritatea sufletească și fizică a omului respectiv pe pământ. Hristos intervine și pentru o singură ființă umană, deoarece fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu valoare infinită și supremă.

Continuare …

Vrem ceva de la Hristos sau Îl vrem pe Însuși Hristos?

Dumnezeu este dispus să rămână cu desăvârșire în afara vieții noastre, este gata să ridice aceasta ca pe o cruce, însă nu este deloc dispus să devină o parte a vieții noastre. Astfel, atunci când cugetăm la absența lui Dumnezeu, nu merită să ne întrebăm pe noi înșine: Cine este vinovat pentru aceasta?

Continuare …

Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem

Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine, nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos – viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta.

Continuare …

Binele trebuie să fie înrădăcinat în Dumnezeu şi să fie lipsit de vanitate

Mi se pare că în tot ceea ce facem, spunem sau gândim, există umbre şi lumină. Dacă, de dragul de a nu avea umbre, nu îngăduim prezenţa luminii, atitudinea aceasta nu ne aduce la mai multă lumină.
Bineînţeles că binele trebuie să fie înrădăcinat în Dumnezeu şi să fie lipsit de vanitate, dar în acelaşi timp există un anumit grad de bunătate în orice bine, chiar dacă acesta este oarecum „pătat”.

Continuare …

Încercaţi să vă faceţi timp spre a fi singuri, singuri cu voi înşivă

Cea mai mare parte a timpului, cele care ne fac să trăim în afara noastră înşine sunt lăcomia, teama şi curiozitatea.
Alexis Carrel remarcă în opera sa Omul fiinţă necunoscută că dacă ne întrebăm unde se opreşte personalitatea noastră, constatăm că limba lacomului se proiectează asemenea unor tentacule spre toate mâncărurile din lume, ochii curiosului sunt ca nişte tentacule îndreptate spre tot ceea ce îl înconjoară şi aderând la tot, urechile celui indiscret se lungesc, se deschid, se desfac în toate părţile.

Continuare …

Un impuls pentru a începe să trăim o viață nouă

Când ne gândim la pocăinţă, vedem mereu imaginea obscură sau cenuşie a durerii, a unei inimi strânse, a lacrimilor, a unei tânguiri fără capăt pentru trecutul nostru, atât de întunecat şi de nevrednic. Nevrednic de Dumnezeu, de noi, de viața care ne-a fost dată. Aceasta este doar o parte a pocăinţei, mai bine zis trebuie să fie doar o clipă a ei. Pocăinţa trebuie să crească în bucurie şi lucrare. Fără acestea, pocăinţa este neroditoare, fără acestea, ceea ce putea deveni pocăinţă se transformă în re­gret, regret steril care de cele mai multe ori omoară forţa de viaţă, în loc să o trezească, să o înnoiască.

Continuare …

Noi nu iertăm pentru că cineva merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Continuare …

Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat…

Când ne întoarcem către Maica lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, ar trebui să înţelegem mai des decât ni se întâmplă s-o recunoaştem că orice rugăciune pe care i-o oferim înseamnă aceasta: „Maica lui Dumnezeu, L-am ucis pe Fiul tău. Dacă tu mă ierţi, înseamnă că pot fi iertat. Dacă îmi refuzi iertarea, nimic nu mă mai poate salva de la osânda veşnică”.

Continuare …

Iertarea nu trebuie căutată pentru un sentiment de confort personal

Când am făcut rău cuiva şi ne dăm seama că am greşit, de multe ori mergem la persoana respectivă şi ne exprimăm mâhnirea, iar când discuţia este încărcată emoţional, se varsă lacrimi, se iartă şi se folosesc cuvinte mişcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcaţi şi totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur şi simplu ne-au încântat propriile noastre virtuţi, iar cealaltă persoană, care poate este bună şi se înduioşează uşor, a reacţionat la scena noastră emoţională.

Continuare …

Dacă rugăciunea este rostită cu evlavie, lin, atent, copilul participă deja la taina rugăciunii mamei

Știinţa contemporană confirmă treptat lucrul în care Biserica crede de la început. În momentul când se zămisleşte o fiinţă omeneasca vie, în ea este deja toată deplinătatea umanităţii. Ea este deja om. Se poate spune că întruparea s-a săvârşit în acea clipă când Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria întruparea lui Hristos, şi ea i-a răspuns: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Atunci a fost deja realizată toată deplinătatea întrupării Domnului.

Continuare …