Există o zicală rusească: recolta slabă este de la Dumnezeu, iar foametea este de la oameni. Astăzi am putea hrăni întreaga lume, dar stăm pe rezerve, numai ca să nu le vindem prea ieftin. Iată ce se întâmplă. Dacă toate rezervele care zac în Europa, care nu sunt vândute, ci sunt păstrate cu mare grijă și pe bani mulți, ar fi împărțite, oamenii nu ar muri de foame. Sunt de acord: acolo unde se sfârșește iubirea începe calculul. Iubirea nu constă într-un sentiment, nu într-o trăire în care inima se topește, ci în a te raporta cu responsabilitate la întreaga creație.

Continuare …

Pocăinţa este cotitura vieţii, răsturnarea gândurilor, schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu într-o nădejde plină de bucurie şi freamăt, în încrederea că, chiar dacă nu merităm mila lui Dumnezeu, Hristos a venit pe pământ nu ca să judece, ci ca să mântuiască, a venit nu la cei drepţi, ci la cei păcătoşi.

Continuare …

Și mirenii sunt datori să-și împlinească rostul lor. Nu se cuvine a-l așeza pe preot, mai ales dacă este tânăr, pe un piedestal atât de înalt, încât să ajungă să creadă despre sine că ar fi un fel de geniu duhovnicesc. Trebuie sprijinit, pentru ca să nu-i fie teamă să fie un preot obișnuit, chiar și unul cu daruri modeste, dacă aceasta este măsura lui.

Continuare …

A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui. Iată de ce, de multe ori, atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară. Trebuie să ţinem minte aceasta.

Continuare …

Pentru creștin nu există întâmplare; pentru creștin nimic din cele ce se petrec pe pământ nu este lipsit de sens. Tot ceea ce se întâmplă este fie îngăduit de Dumnezeu, fie rânduit de înțelepciunea și iubirea Sa. De aceea, prima datorie a creștinului este să pătrundă sensul împrejurărilor, al situației în care a fost așezat. Să pătrundă acest sens în mod creator, intrând în planul Celui care l-a așezat tocmai în acea împrejurare.

Continuare …

Să ne amintim şi de faptul că trebuie întotdeauna să ne apropiem de Dumnezeu ştiind că nu Îl cunoaştem. Cel spre Care trebuie să ne întoarcem este Dumnezeul tainic, misterios, Care Se descoperă după cum înţelege El. Ori de câte ori venim dinaintea Lui, nu ne aflăm în faţa unui Dumnezeu pe Care încă nu Îl cunoaştem. Trebuie să fim deschişi oricărei manifestări a Persoanei şi a prezenţei Lui.

Continuare …

Pune-ți această întrebare: dacă soția mea, copiii mei, cel mai apropiat prieten al meu sau colegii de serviciu ar ști cutare sau cutare lucru despre mine, mi-ar fi rușine sau nu? Dacă mi-ar fi rușine – mărturisește-l.

Continuare …

Ceea ce m-a frapat mai mult decât o dată, atunci când citeam sau predicam despre anumite pasaje din Evanghelie, este faptul că noi propovăduim Judecata ca fiind Vestea cea bună.

Continuare …

La începutul Dumnezeieștii Liturghii, atunci când clerul este deja pregătit să înceapă slujba, când poporul binecredincios s-a adunat, când s-a săvârșit Proscomidia — partea pregătitoare a Liturghiei, adică atunci când și pâinea, și vinul sunt gata, și preotul este pregătit să rostească primul cuvânt liturgic: „Binecuvântată este Împărăția…”, el, poate, în necoacerea sa duhovnicească, în naivitatea sa, ar putea gândi: „Acum voi săvârși cea mai mare minune de pe pământ: voi preface această pâine în Trupul lui Hristos, acest vin – în Sângele lui Hristos.”

Continuare …

Trebuie să fim cu mare luare-aminte la ceea ce Sfântul Ioan Gură de Aur numea „partea întunecată a iubirii drăcești”. De multe ori, ceea ce noi numim dragoste față de cineva ajunge, de fapt, să fie un prilej de judecată și respingere a altora. Ori pentru că în inima noastră nu este destul loc și căutăm să iubim doar pe unii, ori pentru că, dintr-un zel greșit, socotim că trebuie să fim dușmani cu cei pe care apropiații noștri îi consideră vrăjmași.

Continuare …

Pe Muntele Sinai, lui Moise nu i-a fost dat să-L vadă pe Dumnezeu față în față; i-a fost îngăduit doar să intre în slava lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, ca și cum, a trecut pe lângă el. Această vedere a fost suficientă pentru ca chipul lui Moise să strălucească atât de puternic, încât oamenii nu puteau suporta această iradiere a prezenței divine; Moise își acoperea fața cu un văl, pentru că oamenii nu-l puteau privi.

Continuare …