Pr. Arsenie Boca

Dacă Dumnezeu ne iubește atât de mult, de ce-i viața noastră așa de necăjită?

„Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 16). De ce l-a dat spre jertfă, și încă jertfă de cruce? Pentru că singurul grai care răzbate la inima oamenilor e jertfa cuiva pentru ei. Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poți uita niciodată.

Continuare …

Un mod de a zice rugăciunea inimii

Când ziceți: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, atunci să inspirați, ca și cum Îl primești pe Mântuitorul, Dumnezeul nostru, iar când ziceți: „Miluiește-mă pe mine, păcătosul” – atunci să expirați ca și când ați da afară tot răul.

Continuare …

Patimile ne distrug vlaga, mintea si chiar neamul

Mai departe să schimbăm puţin cuvintele. Ştiinţa medicinii, printre multele ei învăţături, o are şi pe aceasta: s-a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.
Celula nervoasă o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în multe părţi, cu rost de „telefoane”.

Continuare …

„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!

Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns în oameni faptul Învierii lui Iisus e de ajuns să pomenim o întâmplare:
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ține în fața unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Și fiind încântat de cuvântarea sa și de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduință ca acela care se va simți în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în fața adunării.

Continuare …

Tot ce-i de prisos şi peste trebuinţă firească e necumpătare, iar aceasta e calea diavolului spre suflet

Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu.
În urma păcatului, cel viclean a ţintuit puterile sufletului încă de la început de firea celor văzute, întrucât toţi cei părtaşi de firea omenească îşi mărgineau puterea raţiunii şi a minţii la înfăţişarea lucrurilor sensibile şi nu mai aveau nici o înţelegere pentru cele mai presus de simţuri.”

Continuare …

Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei

O unificare a voinței, ba chiar a tuturor facultăților noastre sufletești izbutește s-o ajungă abia rugăciunea.
Rugăciunea nu judecă, ci se smerește, aducându-ne aminte greșelile noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Iar asupra smereniei vrăjmașul nu poate nimic.

Continuare …

Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşti

Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupeşti şi duhovniceşti.
Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşti. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu”.

Continuare …

Sunt multe chipuri de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, dar numai o singură ușă: Iisus

Împărăția Cerurilor, comprimată într-o sămânță mică, a luat-o un Om și-a aruncat-o în grădina Sa, lumea, și s-a făcut (creștinul) copac mare și păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui.
Împărăția Cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ și firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieții.

Continuare …

Viaţa pamântească e o vreme de ajuns pentru mântuire

În firea minţii omeneşti este sădită necesitatea unui garant al lumii, al adevărului, al realului şi al omului însuşi. Dar dacă (mintea) nu-L primeşte pe Care este, altul nu găseşte: şi îndată nu mai este nimeni care să garanteze nici veşnicia ta.
Toate Îmi sunt date Mie de Tatăl”, în garanţie, în sprijinire şi în desăvârşire.

Continuare …

Viaţa aceasta (pământească) nu are scopul în sine, ci în cealaltă

În firea minţii omeneşti este sădită necesitatea unui garant al lumii, al adevărului, al realului şi al omului însuşi. Dar dacă (mintea) nu-L primeşte pe Care este, altul nu găseşte: şi îndată nu mai este nimeni care să garanteze nici veşnicia ta.
Toate Îmi sunt date Mie de Tatăl”, în garanţie, în sprijinire şi în desăvârşire.

Continuare …

Şansa noastră? Iubirea lui Hristos pentru noi!

Răbdarea răului, primirea umilinţei la care te supune lumea aceasta, au cea mai mare putere asupra răului. Chip desăvârşit de umilinţă ne-a dat Iisus pe Cruce. El, Fiul şi slava Tatălui, Dumnezeu adevărat, nu S-a împotrivit necredinţei lui Iuda, ci a primit toate vânzările lui. A primit să treacă prin cea din urmă umilire pe pământ, căci, ca un Dumnezeu, ştia ce putere are umilinţa, răbdând bătăi, scuipări în obraz, cununi de spini, piroanele şi răstignirea pe Cruce, iar peste suflet ‒ hulirea celor fărădelege. Toate acestea însă nu erau crucea cea mai grea.

Continuare …

Celui smerit lucrurile i se întorc în bine

Suferința pricinuiește la foarte mulți bătaie de cap. Nu puțini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferință. Trebuie înțeleasă situația că dacă sufletul se statornicește în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec și vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ține atât timp cât țin mândria și celelalte păcate.

Continuare …