
Noi să fim așa cum ne-a gândit şi ne dorește Creatorul. Și putem fi așa numai dacă-L primim și-L lăsăm să lucreze în toate cele ale noastre: în oboseală, în furie, în dezamăgiri, în frici, în pofte, în bucurii și realizări…
Noi să fim așa cum ne-a gândit şi ne dorește Creatorul. Și putem fi așa numai dacă-L primim și-L lăsăm să lucreze în toate cele ale noastre: în oboseală, în furie, în dezamăgiri, în frici, în pofte, în bucurii și realizări…
Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”.
Doar că trecerea de la deznădejdea în care ne aruncă păcatul la Bucuria cea Mare adusă de Fiul lui Dumnezeu făcut Om se face prin moarte: moartea păcatului şi a plăcerii în care ne înglodează. Şi mulţi se tem de această moarte şi nu cred că sufletul care se uneşte cu harul prin lepădarea de păcat, în felul în care ne învaţă şi ne ajută Dumnezeu în Biserica Lui, trăieşte o adevărată înviere.
Fără tăcere, fără linişte, nu putem ajunge la mângâiere, pentru că mângâierea nu vine în mintea aceasta, ci în mintea care tace. Ca să simţim mângâirea lui Dumnezeu, avem nevoie de pace. Treaba noastră nu este să găsim liniştea, bucuria, pacea. Ele ne vor găsi pe noi dacă vom primi Darul lui Dumnezeu. Ca să ajungem la mângâiere, avem nevoie să tăcem, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu.
Ce părere aveţi despre ceea ce se spune despre păcatele părinţilor care se transmit copiilor?
Dacă spune Sfânta Scriptură, e adevărat. Şi noi vedem asta acum cu copiii care au fost în stradă sau care sunt în orfelinate.
Aducându-L pe Dumnezeu în viaţa mea. Dumnezeu îmi dă mie o putere. Zice Evanghelia: „şi celor care L-au primit şi cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”. Aşa dobândim Bucuria: primind şi învăţând să trăim şi să lucrăm împreună cu această Putere!
Adevăratul război este în noi, între poftirile minții și poftele inimii, de exemplu. Mai întâi, să luăm aminte că mintea noastră e mult mai adâncă decât acea vânzoleală a celor câteva sinapse aprinse! Gândurile noastre sunt doar una din activitățile minții noastre. Și nici măcar nu sunt toate ale minții noastre. Unele vin din alte surse!
Un soi aparte de suferinţă este cea provocată de boli. Cu toţii ne dorim sănătate, dar aproape toţi facem lucruri care ne îmbolnăvesc. Am întrebat cândva pe cineva care fuma: „Dacă ar veni Dumnezeu acum şi te-ar întreba ce să-ţi dea, ce I-ai cere?” „Sănătate, că-i mai bună ca toate!”, mi-a răspuns cu hotărâre, trăgând din ţigară.
Dacă nu-ţi dai seama acum, n-ai să-ţi dai seama niciodată! La Judecată, acolo ne dăm seama dacă am răspuns sau nu chemării pe care am avut-o şi anume aceea de a deveni ca Dumnezeu. Aceasta este chemarea omului: Să devină sfânt, ca Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu nu este o frică psihologică, ci este un dar al lui Dumnezeu.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate bunătățile pământești și cerești pe care le-am primit până acum. De abia acum când sunt vremuri mai de restriște ne dăm seama că nu ne-am bucurat de cele bune. De abia când ne moare aproapele ne dăm seama că nu ne-am bucurat de prezența lui, că nu i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru el, că nu i-am spus cât de mult îl iubim. Așa că, acum, să luăm această situație grea și să zicem că este ca o judecată. Și să ne uităm că mâine poate să piară cel de lângă mine. L-am iubit destul? Sau am pus între mine și el niște fleacuri care ne-au tot îndepărtat?
Împărate Ceresc e prima rugăciune, după ce I-ai mulțumit lui Dumnezeu că te-ai trezit. „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești”, adică le umpli, „vino și Te sălășluiește întru noi” – vă dați seama, ditamai Dumnezeu Duhul Sfânt să vină să stea în mine, și vine!, eu sunt templul Duhului Sfânt, nu?
– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?
Nu cere de la tine mai mult decât poți face, ci arată mereu neputința ta Domnului cerându-I ajutorul.
Încearcă să nu faci nici un efort ca să poţi ceea ce nu poţi, ci arată-I Domnului neputinţa ta şi roagă-L să te întărească să faci voia Lui! Însăşi rânduiala vieţii noastre îţi arată care este voia Lui în fiecare clipă şi să te străduieşti să-I ceri mereu putere s-o împlineşti. Atunci când uiţi, sau doreşti ce nu ţi-ar fi de folos pe Cale, arată-I Domnului toate şi iarăşi cere putere să biruiască în tine dorinţele ziditoare. Să te întrebi mereu care din cele pe care le faci slujesc scopului tău, acela de a fi fericit cu Domnul, şi pe acelea să le faci, iar pe celelalte să le jertfeşti, să le răstigneşti!
– Aţi spus că atunci când nu-L mai trăieşti pe Dumnezeu, să crezi că totuşi L-ai simţit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?