Maica Siluana Vlad

Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă

Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă şi poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulţi care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic şi de sfânta rânduială a Bisericii au sfârşit fie în deznădejde şi renunţare la lupta cea bună, fie în tulburări emoţionale care ne îndepărtează de calea simplă şi cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas şi numai cu mila Domnului.

Continuare …

Când vorbim cu un Sfânt, el va lucra în mod sigur şi ne va răspunde

Comuniunea cu sfinţii se face şi se trăieşte în Duhul Sfânt. Noi, fiind încă începători pe Cale, nu prea ştim nici când şi cum lucrează Duhul Sfânt şi nici când şi cum îl alungăm. El vine când ne rugăm, când Il chemăm şi Se sălăşluieşte în duhul nostru. Dar noi nici la aceasta nu prea avem acces din cauza norilor groşi din văzduhul psihismului, încă plin de amintiri, temeri, sentimente, resentimente, griji şi dorinţe nu tocmai duhovniceşti.

Continuare …

Să-I dai Lui poverile tale…

Cea mai mare suferință a omului nu este durerea din trup, ci lipsa de sens, golul din suflet, neputința de a iubi și a fi iubit. Și acest gol nu-l umple nimeni altcineva decât Dumnezeu. Nu-l umple succesul, nu-l umple nici familia, nici realizările. Toate acestea sunt bune, dar dacă sunt fără Hristos, devin poveri, surse de neliniște și îngrijorare.

Continuare …

Când „luptăm pentru dreptatea noastră” necazurile se înmulțesc și viața devine un adevărat iad

Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știm că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, am văzut și vom mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi.

Continuare …

Iubirea niciodată nu produce deznădejde

Cele mai multe din suferinţele pe care le întâlnim noi în consiliere, sunt din această categorie (a deznădejdii). Şi nu e lucru mic, nu e lucru puţin. Deznădejdea este deznădejde şi e mare, chiar dacă motivul pare derizoriu. Un om poate să nu deznădăjduiască dacă i-a murit un copil şi, în ciuda durerii cumplite – nu există durere mai mare pe lume decât să pierzi un copil – şi altul poate să deznădăjduiască pentru că n-a câştigat la Loto. Deznădejdea nu se măsoară după obiectul ei, ci după intensitatea trăirii.

Continuare …

„Doamne, luminează-mă! Doamne, miluieşte-mă!”

– Aţi amintit, maică, un element foarte important: sărăcia cu duhul. Pentru că vorbim despre proprietate intelectuală, iar sărăcia cu duhul de care Mântuitorul vorbeşte în Fericiri a fost înţeleasă în cele mai variate forme. Mulţi au fost scandalizaţi: „Adică cum, să fim proşti?”. Într-adevăr; Mântuitorul ne zice să fim proşti, dar să fim proşti după logica lumii acesteia. Să fim proşti după mintea lumii acesteia.

Continuare …

Orice om se poate sfinți

Acum mintea ta caută Sensul şi încă nu ştie drumul spre locaşul Lui: inima omului. Acceptă şi binecuvântează-ţi calea şi “povestea vieţii” tale de până acum pentru ca tot ce ai lucrat şi adunat în ea să devină “povestea mântuirii” tale. Ştii, viaţa oricărui om poate deveni viaţa unui sfânt! Doar să vrea omul să-L primească pe Domnul ca Domn şi Dumnezeu al vieţii sale.

Continuare …

Cum se poate ajunge la progrese în lupta cu păcatul?

Cine sesizează progresul păcătuieşte groaznic, pentru că aşa e progresul duhovnicesc: nu poate fi măsurat, nu-i pot fi făcute diagrame. La începutul credinţei, eu îi bănuiam pe sfinţi că sunt oleacă prefăcuţi. Cum poate să spună Sfântul Apostol Pavel că e cel dintâi dintre păcătoşi? Mă gândeam că-şi aducea aminte de trecut. Dar mă uitam la sfinţii din Vieţile Sfinţilor. Ce viaţă au avut! N-au făcut nimic rău de mici şi ziceau că-s păcătoşi, şi atunci unde era progresul?

Continuare …