‒ Cum să ne izbăvim de patima de a mai judeca pe cineva? Cum să-mi păstrez rugăciunea minții?
Cum ne putem izbăvi de patima judecării aproapelui?
Maica Siluana Vlad
Cum se poate ajunge la progrese în lupta cu păcatul?
Cine sesizează progresul păcătuieşte groaznic, pentru că aşa e progresul duhovnicesc: nu poate fi măsurat, nu-i pot fi făcute diagrame. La începutul credinţei, eu îi bănuiam pe sfinţi că sunt oleacă prefăcuţi. Cum poate să spună Sfântul Apostol Pavel că e cel dintâi dintre păcătoşi? Mă gândeam că-şi aducea aminte de trecut. Dar mă uitam la sfinţii din Vieţile Sfinţilor. Ce viaţă au avut! N-au făcut nimic rău de mici şi ziceau că-s păcătoşi, şi atunci unde era progresul?
Dumnezeu „este”, noi „devenim”…
Cine sunt în faţa mea? Sunt cea care doresc să fiu. Noi nu ne împăcăm niciodată cu ce suntem şi bine facem. N-avem cum să fim mulţumiţi de noi, pentru că nu suntem. Suntem după chipul lui Dumnezeu, dar suntem creaturi.
Porunca lui Dumnezeu este voia Lui, iar voia lui Dumnezeu este puterea Lui
Când auzim de porunci, vai! Ni se pare imposibil și nedrept. De ce? Pentru că le primim juridic. Confundăm poruncile lui Dumnezeu cu poruncile de la primărie sau de la poliție… Și nouă ne place să trecem pe roșu, să mărim viteza și așa mai departe. Nu ne place să ascultăm de reguli.
Ca să ne vindecăm, avem urgentă nevoie să înțelegem că poruncile lui Dumnezeu nu sunt „regulile de circulație”, ci sunt „benzina din motor”.
Bucuria ţine de a fi. N-are nici o legătură cu a avea…
Dacă noi alegem să nu iertăm, şi avem şi argumente pentru că, vezi Doamne, ne-a făcut cutare şi cutare lucru îngrozitor: s-a uitat urât la mine şi chiar a zis că sunt prost sau viclean, sau nesimţit, sau leneş!
Când nu mai avem pretenții tot ce trăim devine dar
„Când nu mai avem pretenții tot ce trăim devine dar. Și este posibil pentru că încetăm să mai dorim ca lucrurile să stea așa sau altfel și toată puterea noastră de dorire se îndreaptă spre noi înșine.
Psihologia intră în contact cu duhovnicia? Cum le putem folosi pe amândouă?
Ca Sfântul Maxim Mărturisitorul și ca Sfinții Părinți. Sfinții Părinți foloseau duhovnicia în tot adâncul ființei umane. Omul nu e chemat să se înduhovnicească numai în duh. Că, dacă ești duhovnicesc atunci când zici Tatăl nostru și drăcesc când te cerți cu vecina, apoi n-ai pus început bun! Ai grijă de toate puterile psihismului tău că nu toate vor să se convertească. E o tragedie… eu mă uit la durerea lumii, că asta e povara mea, și mă minunez că mulți din cei ce suferă nu vor să iasă din suferință. O iubesc, le face plăcere!
Biruim moartea, metabolizând Viata, care este Domnul nostru Iisus Hristos
Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?
Moartea este viata fără Dumnezeu. Moartea este o realitate a sufletului, când sufletul nu este lipit, hrănit, infuzat de Dumnezeu, de viaţa lui Dumnezeu, de harul, de energia necreată a lui Dumnezeu. El este mort, muribund, somnambul.
E adevărat că noi, oamenii credincioşi, suntem botezaţi, ne împărtăşim, ne spovedim, primim harul şi nu suntem morţi; totuşi, de multe ori ne purtăm ca nişte morţi sau muribunzi pentru că nu activăm harul primit prin Sfintele Taine.
Fără lumina lui Dumnezeu, n-am vedea iadul în care ne zbatem
Să învăţăm să credem că Domnul e cu noi şi atunci când nu-L simțim. Şi mai ales când nu-L simţim!
Postul este ocazia de a conlucra cu Dumnezeu
Maică, omul este creator. Dumnezeu i-a dat darul să fie creator, fiindcă el, când mănâncă, nu paşte, ci face artă culinară. Una dintre măiestriile omului este aceasta: de a face mâncarea frumoasă şi bună şi aceste preparate din soia sunt frumoase şi bune, dar sunt şi mincinoase, nu? Cum sunt şi flori frumoase şi bune, dar artificiale. Sunt mincinoase, nu sunt adevărate. Citiţi ce scrie pe etichete şi luaţi aminte la cele „identic naturale”, că şi păcatul pare firesc, natural, firii căzute…
Postul ca apropiere de Hristos
Acum până la Florii, postul ăsta mare și sfânt e post ascetic, adică renunțăm la desfătarea cu bunătățile pământești: mâncare, distracție și celelalte, ca să ne pregătim să ne unim cu Hristos.
Să ne rugăm cu gândul că Dumnezeu e Viu și e cu noi! Ne aude! Îi pasă de noi!
Împărate Ceresc e prima rugăciune, după ce I-ai mulțumit lui Dumnezeu că te-ai trezit. „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești”, adică le umpli, „vino și Te sălășluiește întru noi” – vă dați seama, ditamai Dumnezeu Duhul Sfânt să vină să stea în mine, și vine!, eu sunt templul Duhului Sfânt, nu?
Să avem încredere în Dumnezeu!
– Dacă încerci să explici unui om că ceea ce face nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi, totuşi, acesta refuză cu încăpăţânare să accepte acest lucru, ce să facem pentru el, ţinând cont de faptul că ţinem mult la el?
Rugăciunea zilnică, pavăza sufletului
Există oameni răi pe lume și ei fac rău cu ușurință și cu plăcere. E adevărat că în adâncul lor și ei au chipul lui Dumnezeu și că pot deveni buni dacă se întorc la Dumnezeu și se pocăiesc de răutatea lor, dar noi trebuie să învățăm să ne ferim de rău! Ce vom face?
Mai întâi, să ne rugăm în fiecare zi câte o mică rugăciune pentru cei răi și pentru cei buni, că toți suntem oameni și suntem neputincioși în fața ispitelor.
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El, din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând şi învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie aşa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.
Dacă acum te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
„Vorbiți mai puțin cu oamenii despre Dumnezeu și vorbiți mai mult cu Dumnezeu despre oameni“
Maică, cum putem ajuta oamenii aflaţi în prag de disperare, dacă aceştia nu prea cred în Dumnezeu?
Cum să nu-i mai judecăm pe ceilalși?
Cum să facem să nu-i mai judecăm pe ceilalţi? Sunt doar gândurile noastre? Dacă nu le spunem, tot este păcat?