Dacă Sfintele Taine sunt aşa de uimitoare, de înfricoşătoare, de înalte, de departe de noi, aşa de neatins şi de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos?
Dumnezeu nu iartă „cu țârâita”: „și te iert, și nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te știi iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândești că ai făcut, cine-știe-când, cine-știe-ce. Dumnezeu are puterea să șteargă totul și trebuie să ștergem și noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Și aceasta, pentru că știm că Dumnezeu este Tatăl nostru.
Problema suferinței rămâne una dintre cele mai adânci și mai sensibile întrebări ale vieții omenești. De-a lungul istoriei, oamenii au încercat să-i afle cauza, rostul și finalitatea, însă niciun răspuns nu poate fi pe deplin satisfăcător. În lumina credinței creștine, suferința nu este doar o realitate dureroasă, ci și un loc al întâlnirii cu Dumnezeu, un spațiu al încercării, al curățirii și al maturizării duhovnicești.
Poetul Mihai Eminescu are o poezie în care spune așa: „Cu mâine, zilele-ți adaugi,/ Cu ieri, viața ta ți-o scazi, / Având cu toate astea-n față,/ De-a pururi, ziua cea de azi.”
Dacă Sfintele Taine sunt așa de uimitoare, de înfricoșătoare, de înalte, de departe de noi, așa de neatins și de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului? Noi, ăștia nevrednici, care ne socotim nevrednici și care oricum suntem nevrednici; oricum, suntem mai prejos de Taine. Răspunsul ni-L dă Domnul Hristos, care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru îngeri, ci pentru oameni.
Luaţi aminte la Sfântul Ioan Botezătorul care a stat împotriva fărădelegii! În loc să stea în pustie, acolo unde îi era locul şi acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod şi i-a spus: trăieşti în nelegiuire, nu faci bine! Noi nu putem face ceea ce a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Nici pentru cei din apropierea noastră, pentru cei din familia noastră. De multe ori lăsăm să se întâmple nişte lucruri pe care ştim sigur că nu le binecuvântează Dumnezeu.
Un punct de angajare în viaţa duhovnicească, este rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi de la vremea mesei. Nu poţi avea credinţă în Dumnezeu dacă nu te rogi lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care se socotesc credincioşi, dar nu se roagă. Ceea ce nu ştiu ei, pentru că li se întunecă minţile, este aceea că renunţă la vorbirea minţii cu Dumnezeu. Un om credincios nu poate să nu-I spună lui Dumnezeu cele ce le poartă în suflet, nu poate să nu aducă preamărire lui Dumnezeu.
La măsurile Maicii Domnului nu există niciun sfânt. Noi așa o cinstim pe Maica Domnului: ca pe cea mai înaltă dintre toți sfinții, ca pe cea mai aleasă, ca pe aceea ce este unică în lumea aceasta.
Un alt îndemn de la Sfânta Liturghie este: „Sus să avem inimile”, îndemn la care se răspunde cu „Avem către Domnul”. Deci, cum s-ar zice, numai degeaba ne mai spui să avem inimile sus, că le avem. Adevărul este că de multe ori chestiunile acestea sunt formule de ritual.
Cum au urcat toţi oamenii care s-au mântuit! Nu există o „societate de astăzi”, fiecare a trăit societatea contemporană cu el ca „societatea de astăzi”. Mântuirea ne-o dă Domnul Hristos şi se realizează în legătură cu Domnul Hristos. Mântuirea este un lucru care se poate realiza în toate generaţiile de oameni, neexistând o excepţie pentru o anumită generaţie. Generaţia noastră se mântuieşte cum s-au mântuit toate generaţiile dinaintea noastră şi cum se vor mântui generaţiile de după noi: prin Hristos, prin asemănarea cu Hristos, prin înnoirea minţii, prin neasemănarea cu chipul acestui veac.
