Sfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui din ceruri, iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui celui din ceruri”.
Lepădarea de Dumnezeu nu-i numai aceea, când zici că nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu vreau să ştiu de Dumnezeu.
Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?
La Dumnezeu toate sunt cu putinţă
Aceasta este cu neputinţă la oameni, dar nu şi la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Mc. 10, 27).
Iubiţi credincioşi,
Cuvintele cu care mi-am început cuvântarea aceasta, pe care le-am pus în fruntea cuvântării mele sunt cuvinte lămuritoare, spuse de Domnul Hristos, care a răspuns în acest fel la întrebarea ucenicilor:
De multe ori, rugăciunea pe care o facem noi nu este la măsura la care trebuie să fie, iar Dumnezeu, știind mai bine ce ne este nouă de folos, nu ne dă ceea ce-I cerem. Ne dă, însă, posibilitatea să stăruim în rugăciune și e bine să stăruim și să nu ne pierdem nădejdea. Cândva tot ne ajută Dumnezeu și, dacă nu ne ajută cum vrem noi, ne ajută cum știe El să ne ajute. Oricum, faptul de a te ruga lui Dumnezeu este un câștig.
Pilda cu oaia cea pierdută. Ce se spune în această pildă? Că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de ea şi o pune pe umerii lui şi o duce la turmă”.
„Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine.” Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine.
Era la noi, la mănăstire, un părinte – Serafim Popescu –, și el zicea: „Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut”, iar părintele Arsenie Boca îl completa: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu”. Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi.
Poetul Mihai Eminescu are o poezie în care spune așa: „Cu mâine, zilele-ți adaugi,/ Cu ieri, viața ta ți-o scazi, / Având cu toate astea-n față,/ De-a pururi, ziua cea de azi.”
Așa e rânduiala lui Dumnezeu, ca cele ce le trăim să treacă și să și rămână, să treacă și să se adauge la ceea ce suntem fiecare dintre noi. S-au înscris în existența noastră anii vieții noastre și, cu tot ce-am agonisit în viața noastră, stăm în fața viitorului. Viitorul nu ni-l cunoaștem, dar ni-l pregătim; ni-l pregătim în ziua de azi, pentru că prezentul este vremea noastră.
Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile şi săptămâni ale anului, pentru că sunt numai revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om şi dinspre om spre Dumnezeu şi dinspre om spre oameni.
Dumnezeu nu iartă „cu ţârâita”: „şi te iert, şi nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te ştii iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândeşti că ai făcut, cine-ştie-când, cine-ştie-ce. Dumnezeu are puterea să şteargă totul şi trebuie să ştergem şi noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Şi aceasta, pentru că ştim că Dumnezeu este Tatăl nostru.
Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în aşa fel alcătuite încât să fim în situaţia de a ne raporta la Maica Domnului.
Mântuirea ne-o dă Domnul Hristos şi se realizează în legătură cu Domnul Hristos. Mântuirea este un lucru care se poate realiza în toate generaţiile de oameni, neexistând o excepţie pentru o anumită generaţie. Generaţia noastră se mântuieşte cum s-au mântuit toate generaţiile dinaintea noastră şi cum se vor mântui generaţiile de după noi: prin Hristos, prin asemănarea cu Hristos, prin înnoirea minţii, prin neasemănarea cu chipul acestui veac.
Înțelesul pocăinței este acesta: schimbarea minții omului, metanoia. A te pocăi înseamnă a trăi după minte; bineînțeles, după o minte îmbunătățită. Sfântul Marcu Ascetul spune și el: „Să nu asculți de inima ta câtă vreme n-ai scos din ea patimile, pentru că cele ce le are înlăuntru, pe acelea ți le pune înainte”. Metanoia înseamnă să trăim după o minte superioară, adică să fim raționali, cum ar zice Sfântul Antonie cel Mare.
Nu se poate înainta în viața spirituală detașat de faptele credinței. Credința se înmulțește prin faptele ei. Dacă cei credincioși postesc, atunci și cei cu puțină credință trebuie să postească, pentru a avea fapta credinței care-i întărește în credință. Dacă cei credincioși merg la biserică, și cel care are mai puțină credință trebuie să se ducă la biserică, pentru a face act de prezență.
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să faci nişte lucruri care să te apropie de Dumnezeu şi care să-ţi dea o linişte sufletească? Sigur că celui care nu-i obişnuit nu-i place, nu îi e comod să stea două ceasuri în biserică la o slujbă pe care nu o înţelege sau, dacă o înţelege, nu participă la ea.
S-a făcut aşa o atmosferă, să zicem aşa, de neluare aminte la Sfintele Taine. Sunt credincioşi care se împărtăşesc o singură dată pe an. Eu să ştiţi că n-am încredere în spovedania celor ce se spovedesc o singură dată pe an şi în împărtăşirea celor ce se împărtăşesc o singură dată pe an. N-am încredere, pentru că nu-mi pot închipui că cineva care preţuieşte Cinstitele Daruri se poate reţine de la împărtăşire atâta vreme.
M-a impresionat faptul că un fost deţinut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greşesc”. Greşim noi înşine, şi greşesc şi alţii, în ceea ce ne priveşte pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca şi câştigul şi străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire şi suntem fericiţi.
Poate unii aţi citit mărturisirile pelerinului rus, despre trăirile lui interioare, în legătură cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Acolo se insistă pentru un anumit număr de rugăciuni, mai intai 3000, după aceea 6000, după aceea 12000 şi aşa mai departe. E o metodă de fapt. Eu nu cred că trebuie să ne numărăm rugăciunile.