Articole

Chemarea lui Dumnezeu și răspunsul oamenilor

– R. Rădulescu: Părinte Constantin Coman, două corăbii pline cu peşti pe un lac care fusese, să zicem aşa, sterp, înainte cu câteva ore. Două corăbii pline cu peşte, în faţa cărora omul pescar reacţionează, aş spune eu, aparent straniu! În loc să fie captivat de abundenţa peştelui, Îl roagă pe Cel prin care îi vine abundenţa, adică pe Iisus, să plece de la el. În loc să-L ţină mai mult, ca pe un loz câştigător, el Îl alungă. De ce reacţionează Petru astfel, pentru că despre el este vorba, despre Simon pescarul. Cum să înţelegem reacţia lui Petru?

Continuare …

Cum venim la întâlnirea cu Dumnezeu?

Auzind relatarea evanghelică de astăzi, referitoare la pescuirea minunată și la frica Apostolului Petru, când a recunoscut și a trăit în prezența Celui ce se afla lângă el în barca sa, suntem încercați, sau, mai degrabă, ar trebui să fim încercați de frică pentru ușurătatea cu care ne apropiem de Dumnezeu, așteptând să-L întâlnim față către față.

Continuare …

Gândurile trimise de diavol sunt pline de tulburare şi de întristare

Desigur, pe lângă gânduri rele, există în noi şi gânduri bune, care ne vin de la Dumnezeu. Cum le putem deosebi pe unele de celelalte? Începătorii vieţii duhovniceşti trebuie să-i întrebe pe părinţii duhovniceşti cu experienţă, îndeosebi pe cei care au dobândit darul deosebirii gândurilor. În general, e bine să ştim că, atunci când suntem cuprinşi de bucurie la ivirea unui gând, acel gând ne vine de la Dumnezeu; gândurile trimise de diavol sunt pline de tulburare şi de întristare.

Continuare …

La ce bun îndrumarea unui stareţ?

Te tulbură gândul: „La ce bun îndrumarea unui stareţ? Alţii cum trăiesc, fără să se ducă la nimeni, decât la spovedanie o dată pe an, şi sunt liniştiţi?”, şi aşa mai departe.
Gândul acesta se dă deja în vileag că este de la vrăjmaşul, şi anume prin faptul că aduce tulburare. Dacă ar fi adevărat, de ce să te tulburi, ar trebui să te iei după el?

Continuare …

Să-i dăm minţii de lucru să se roage

Da, poţi fi fără gânduri. Vezi ce spun Sfinţii Părinţi: „Când simţirea, mintea şi voia se unesc, atunci aceasta putere se adună în inimă.” Pentru o viaţă duhovnicească trebuie o inimă trează. Iar inima este trează atunci când omul lucrează din inimă, atunci ea se încălzeşte. Întotdeauna neîncetat se încălzeşte, întotdeauna se înflăcărează. Mereu aşa, toate, fiecare lucrare! Faceţi totul din inimă.

Continuare …

“Nu am timp pentru Biserică…”

Dacă întrebăm oamenii de ce nu merg să se roage la sfintele biserici, ei în general ne răspund că «nu au timp», că «au mult de lucru». Dar să privim la vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară, punându-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca.

Continuare …

Rugăciunea trebuie să aducă statornicie în bine

Poate unii aţi citit mărturisirile pelerinului rus, despre trăirile lui interioare, în legătură cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Acolo se insistă pentru un anumit număr de rugăciuni, mai intai 3000, după aceea 6000, după aceea 12000 şi aşa mai departe. E o metodă de fapt. Eu nu cred că trebuie să ne numărăm rugăciunile.

Continuare …

Să ştii că de tristeţi, chinuri, ispite şi supărări nu scapi în viaţa de pe Pământ

Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.

Continuare …

Mare bine este a simți înlăuntrul nostru suflul puterii lui Dumnezeu

Cuviosul Serafim din Sarov (+1833) spunea: „Vârtutea nu este o pară, nu dintr-odată o mănânci”. Socotesc că sfântul avea în vedere nepătimirea – cununa unei îndelungate nevoințe. Trebuie să trăiești destul de îndelung spre a te apropia de țelul de pe urmă: vecinica petrecere în lumina Sfintei Treimi.

Continuare …

Unicul țel al vieții noastre stă în dezrădăcinarea patimilor

Atunci când trecem hotarul unei țări, avem nevoie de pașaport; tot astfel, biruind patimile, dobândim o altă stare, pașaport pentru viața veșnică. Fiecare patimă este îmbolnăvire a sufletului, pentru că invidia, mânia, zgârcenia nu sunt ale trupului, ci ale sufletului. Dacă dăm tămăduire trupului, cu atât mai mult e necesar să tămăduim sufletul bolnav. Anume pentru lupta cu patimile există mănăstirile. De altfel, nici oamenii din lume nu sunt scutiți de această luptă, dacă vor să se mântuiască. Și în schitul nostru se duc lupte. Nimeni nu se face dintr-odată despătimit.

Continuare …

Să nu ne „afirmăm” impunându-ne realizările în fața celorlalți

Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve.

Continuare …

Să ne încredinţăm lui Dumnezeu viaţa şi sufletele noastre

Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

Continuare …

Jertfa pentru binele celui bolnav

Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav’, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi va împlini cererea, desigur dacă ea este spre folosul duhovnicesc al aceluia. De aceea atunci când oamenii vă cer să vă rugaţi pentru un oarecare bolnav, să le spuneţi să se roage şi ei sau, cel puţin, să se nevoiască să-şi taie cusururile lor.

Continuare …

Cine este fericit, cel sănătos sau cel care suferă?

Cuviosul Antonie avea marele dar de a-i alina pe cei bolnavi. El însuşi, suferind cu răbdare toată viaţa multe boli, îi înţelegea pe alţii, şi dacă cineva era trist sau chiar deznădăjduit, el îl încuraja, arătându-i rostul suferinţelor trimise de Dumnezeu. Şi bineînţeles, se rugă cu sârguinţă pentru aceştia, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru alinarea şi vindecarea lor. Acestora el le scria mult şi uneori îi vizita. Rugăciunea şi cuvintele lui încurajatoare aveau un efect binefăcător asupra celui suferind, precum are rouă dătătoare de viaţă asupra plantelor ofilite de arşiţă. Aceasta era o manifestare a dragostei faţă de aproapele, respectarea poruncii dumnezeieşti.

Continuare …