Veniţi, iubiţilor, veniţi să vă arăt o vie aleasă. N-a fost aşa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înţelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. Ştia că sub pietre şi spini se ascunde un pământ ales şi că atunci când acesta avea să fie eliberat de acestea, va putea să devină o vie aleasă.
Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale.
În pustie, Hristos pune împotriva ispitelor diavolului o lepădare imediată, dând chiar şi temeiurile teologice ale răspunsului Său. Este o dăscălie pentru noi. Ori de câte ori ne vine vreun gând rău, trebuie să-l lepădăm îndată, să nu ne îngăduim a intra în dialog cu el. Aceasta însă nu se poate însuşi decât printr-o îndelungată nevoinţă şi prin lucrarea harului în noi.
Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciunea.
Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:
„Deznădejdea“, după Sfântul Ioan Scărarul, „se naşte fie din conştientizarea mulţimii păcatelor noastre, deznădejde a conştiinţei şi o insuportabilă tristeţe, sau din mândrie şi trufie, atunci când cineva crede că nu merita să fi făcut păcatul în care a căzut” (adică, e surprins de păcatul sau, căci el se crede că nu este atât de rău la urma urmelor).
„Prima se vindecă prin înfrânare şi nădejde bine întemeiată, iar cea de-a doua prin smerenie şi neosândirea aproapelui.“
AUDIO: Gheronda Emilianos Simonopetritul († 9 mai 2019) – Despre studiul duhovnicesc și rugăciunea minții.
Subtitrare RO Elena Dinu
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC
Sfântul Ierarh Dionisie s-a remarcat prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și prin fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor.
Iubesc să mă rog în biserică, mai ales în sfântul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindcă în biserică mă schimb în chip minunat prin harul lui Dumnezeu; în rugăciunea de pocăinţă şi umilinţă cad de pe sufletul meu spinii şi lanţurile patimilor şi mă uşurez atât de mult; toată vraja, tot farmecul patimilor piere şi sunt ca mort pentru lume, iar lumea cu toate bunătăţile ei este ca moartă pentru mine;
“Diavolul se fereşte de punţile întinse între oameni. De aceea atacă mai ales pe cei ce se sprijină numai pe ei înşişi şi nu simt nevoia unei lucrări duhovniceşti.
Întărirea reciprocă în lupta duhovnicească a doi sau mai mulţi fraţi este o armă înfricoşătoare împotriva diavolului. Oamenii uniţi cad foarte greu în cursele lui. Aşadar, el caută să afle momentul în care legătura omului fie cu Biserica, fie cu fraţii este slăbită, căci această ocazie îi este prielnică şi-i asigură reuşita.
Cine are o busolă și se orientează bine după ea, știe totdeauna cu siguranță încotro se duce. Cine are cuvântul lui Dumnezeu și se conduce mereu, ascultător, după el, știe totdeauna unde va ajunge. Acela știe că se duce spre Dumnezeu, că se duce după Dumnezeu și că va ajunge la Dumnezeu, pentru că un astfel de suflet umblă în lumină. Lucrează cât este ziuă și este fiu al zilei.
Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.
Am văzut undeva o mişcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeieşti. O casă în mijloc de câmpie şi drumul care trece prin faţa ei pierzându-se la nesfârşit. Sus pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streaşină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul cu acest tablou?
În calitate de creştini, trebuie să credem că bunăstarea noastră se află în mâinile lui Dumnezeu şi să recunoaştem că viaţa noastră, deşi marcată de greutăţi şi lupte, este o călătorie premergătoare vieţii veşnice ce va să fie. Dat fiind că această călătorie nu e lipsită nici de necazuri şi durere, nici de griji şi anxietate, e foarte posibil să cedăm în faţa tensiunilor şi să adoptăm o atitudine defetistă, plină de scepticism, comportându-ne ca şi cum n-ar exista nici o speranţă pentru noi.
Vineri, 17 septembrie 2021, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Dionisie se va desfășura după cum urmează:
16 septembrie 2021
16.00 – Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Dionisie
17 septembrie 2021
07.30 – Acatistul Sfântului Ierarh Dionisie
08.10 – Ceasurile 3 și 6
08.45 – Întâlnirea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove
09.00 – Sfânta Liturghie Arhierească.
„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul.
Ortodoxia va genera întotdeauna renaşterea ascetică. Ea nu recunoaşte nimic altceva. Asceţii sunt singurii misionari ai Ortodoxiei. Nevoinţa este singura ei şcoală misionară. Ortodoxia înseamnă efort ascetic şi viaţă şi doar prin acestea două misiunea ei este transmisă mai departe şi împlinită.
Mândria îi lipsește pe oameni cel mai mult de fapte bune și de ajutorul lui Dumnezeu: unde nu este lumină, acolo e întuneric, iar unde nu este smerenie, acolo își face loc mândria…