Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creștinismului nu constituie pur și simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăit și fundamentat.
„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit….” (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte…” De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti…”
Ştim cu toţii din experienţă că odată cu trecerea anilor spiritul nostru îşi pierde vivacitatea sa, iar trupul slăbeşte. Două lucruri rămân în noi neclintite: voinţa şi inima. „Omul ascuns al inimii” (I Petr. 3, 4) de care vorbeşte Apostolul rămâne viu până la sfârşit.
Să valorificăm duhovnicește timpul nostru. Unul din lucrurile pentru care vom fi judecați va fi realitatea timpului. Oamenii sfinți trăiesc această realitate. Ei au o foarte mare sensibilitate față de tema timpului, de a nu pierde deloc timp. Marii sfinți sunt aceia care puteau să valorifice și ultima secundă din viața lor.
Imaginați-vă pentru o clipă că sunteți arestați pentru că sunteți creștini. Sunteți mama sau tatăl a trei copii mici, trei fiice. Aveți de ales între două lucruri: primul este să vă lăsați fiicele să fie omorâte în fața voastră, una după alta. Cea de-a doua este să vă lepădați public de Hristos, oferind jertfe unui zeu fals.
Fiul meu, întotdeauna trebuie să-l îndreptățești pe fratele tău și să te osândești pe tine însuți. Niciodată să nu îndreptățești faptele tale, ci învață să spui „iertați” si smerenia se va sălășlui întru tine. Fă răbdare și treci cu vederea greșelile fratelui tău, amintindu-ți de îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu față de greșelile tale.
Starețul avea o dorință atât de mare să-i vadă pe oameni venind la Sfânta Împărtășanie, încât, de îndată ce distingea o pocăință sinceră, nu punea canoane aspre. Arăta multă compătimire și îngăduință față de cei care se mărturiseau, însă nu putea trece cu vederea condițiile de bază pentru Sfânta Împărtășanie.
Cum ar fi lumea, cum ar fi viața noastră, în general, dacă nu ar mai fi suferință, dacă n-ar mai fi boală, sărăcie, probleme?
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Crucea este esența misiunii lui Hristos – a lui Mesia pe acest pământ.
Ce măreție este Dumnezeiasca Liturghie! Cât de mult cinstește Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngerești la fiecare Dumnezeiască Liturghie și-l hrănește pe om cu Preasfântul Său Trup și Sânge! Dumnezeu ne-a dăruit totul!
Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii. Fiecare rugăciune adevărată este o luptă pentru viaţă şi o recunoaştere a vieţii.
R. Rădulescu: Este posibilă lepădarea de sine în lumea noastră tumultoasă, dinamică, cu multe responsabilități, cu multe preocupări, cu presiuni din toate părțile? Este posibil? Cum să facem?