Articole

Cei şapte Sfinţi Arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti

Sfânta Scriptură ne învaţă limpede şi dă mărturie de necontestat că dumnezeieştile puteri cereşti comunică neîncetat cu lumea oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne descoperă care sunt numele celor şapte sfinţi arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti. Ele sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, şi Varahiil, cărora, uneori, li se adaugă şi numele lui Ieremiil.

Continuare …

Învăţăturile lipsite de temeinicie nu pun rânduială bună în viaţă

Să dăm respectul cuvenit cunoaşterii şi erudiţiei. Se poate spune că oamenii care au cunoştinţe profunde cu privire la natură, la omenire şi societate sunt ochii poporului. Totuşi, după cum nu fiecărui mădular al trupului îi este dat să fie ochi, nu fiecărui membru al societăţii îi este dat să fie savant – însă reproşurile acerbe la adresa ignoranţei şi laudele aduse instruirii înţelese într-un fel tulbure au semănat în unii oameni ideile mărginite potrivit cărora învăţământ vrednic de acest nume este doar cel savant, că a educa înseamnă a preda ştiinţele, că cei educaţi trebuie să-l cinstească pe cel care trecut deja prin câteva cicluri de lecţii.

Continuare …

Ce este fericirea?

Ce este fericirea? Fiecare oră, fiecare cafea de dimineaţă pe care o savurez împreună cu L., două-trei ore de linişte seara. Nici o discuţie „specială”. Totul este limpede şi ,de aceea, atât de bine! Dacă am încerca să definim esenţa acestei fericiri, am face-o în moduri diferite; am putea chiar să ne certăm! Cuvintele mele i s-ar părea nepotrivite şi viceversa. Neînţelegere! Şi fericirea noastră ar păli. Cu cât ne apropiem mai mult de esenţa unui lucru cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte.

Continuare …

Nu mai iubești cele pământești? Te pasc alte pericole

Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furişează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie, care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului şi nu-i lasă nici dorinţa hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfăţişează şi viaţa aceasta trecătoare ca neavând niciun rost şi fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; şi însăşi cunoştinţa o dispreţuieşte, ca pe una ce a fost dată şi altor mulţi oameni, sau ca pe una ce nu ne făgăduieşte nimic desăvârşit.

Continuare …

Păcatul îl încurcă pe om sufleteşte

Păcatul îl încurcă pe om sufleteşte. Această încâlcire nu pleacă prin nimic. Numai prin lumina lui Hristos se face descâlcirea. Prima mişcare o face Hristos. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi… (Matei 11, 28). Apoi noi, oamenii, primim această lumină prin buna noastră dispoziţie, pe care o dovedim prin iubirea noastră faţă de Domnul, prin rugăciune, prin Taine.

Continuare …

Maica Domnului n-a făcut niciodată publicitate din alegerea ei

Maica Domnului n-a făcut niciodată publicitate din alegerea ei, n-a făcut niciodată publicitate din ceea ce avea numai ea și ceea ce trebuia să știe ea, și nu alții. Ea nu s-a afișat niciodată cu curăția ei, cu fecioria ei, nu s-a afișat niciodată cu alegerea ei, nu s-a afișat niciodată cu mărețiile ei reale, ci a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidență cu nimic, și nici măcar cu retragerea.

Continuare …

Suferința lumii se vindecă dacă Dumnezeu este cunoscut, mărturisit și trăit de toți oamenii de pretutindeni

Pe Dumnezeu Îl invocă orice religie, ba chiar Îl numește „Tată”. „Rugăciunea cea mai veche și cea mai răspândită se adresează Părintelui Ceresc”, arată Mircea Eliade. Dar este oare în orice religie cunoscut și preamărit Dumnezeu ca Tată al Iubirii celei veșnice și mântuitoare? Chiar noi, creștinii, care mărturisim în Crezul nostru pe „Unul Născut – Fiul iubirii – Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii… pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire”, trăim noi viu, real, iubirea lui Dumnezeu ca Tată al Fiului Său și al nostru?

Continuare …

Viaţa Sfintei Mucenițe Epistimia

În cetatea Emesiei, din Fenicia, era un om de neam bun, slăvit şi bogat, cu numele Clitofon, care avea femeie pe Levchipia, fiică a lui Memnont ighemonul, şi care era stearpă. De aceea era foarte mâhnită de vreme ce bărbatul său o ocăra, iar uneori răbda de la dânsul ocări şi bătăi, pentru că n-avea copii. Amândoi erau necredincioşi, ţinându-se de credinţa cea elinească, fiind foarte sârguitori către templul Artemidei.
În acea vreme stăpânea cetatea un oarecare Secund, de neam sirian, care era nemilostiv şi foarte cumplit cu cei care credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care, aflând multe feluri de unelte de moarte, le-a pus în mijlocul cetăţii spre înfricoşarea creştinilor.

Continuare …

Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm

Să te străduiești cu orice chip să păstrezi pacea sufletească și să nu te tulburi de insultele celorlalți. Vei reuși asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie și-ți păstrezi mintea și inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm, ca și când nu ne-ar fi adresate nouă.

Continuare …

Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”

Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
Când nişte pelerini i-au înregistrat cuvintele şi convorbirea fără să ştie (fiind orb), s-a necăjit cumva şi a spus: „Da, vor să mă scoată sfânt. Pentru ce au venit la mine? Să vadă un sfânt sau un drac, cum sunt? Da, „Sfântul!”

Continuare …

Limba este sabie cu două tăișuri

Cine își reține și își înfrânează limba, acela își înfrânează și trupul. Cine își stăpânește limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat. Mulți au căzut de ascuțișul săbiei, dar mai mulți din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăișuri, care pe nesimțite înjunghie trupul și sufletul vorbăreților în deșert din adunările deșarte.

Continuare …

Evanghelia este o poveste de dragoste dintre Dumnezeu și om

El ni se prezintă așa și ne învață așa: “Uitați-vă la Mine” așa zice El: “Uitați-vă la Mine” și întreaga Evanghelie nu este altceva decât o poveste de dragoste dintre El și om: El îl caută pe om, îl caută ca pe un singur om în această lume. Fiecare dintre cei pe care-i întâlnește – și, până la urmă, fiecare dintre noi – suntem priviți de Hristos ca și unicul om care este în această lume, dându-ne atenție maximă. Hristos nu ne ia la grămadă, Hristos ne ia pe fiecare-n parte într-o poveste personală de dragoste.

Continuare …