Ce este spovedania? Dacă îmi iertaţi îndrăznirea asta, voi spune că a devenit un lucru prea clinic. Spovedania nu înseamnă numai a spune un număr de gânduri sau de fapte pe care le-am făcut, asta e un bun început pentru un începător. Spovedania, că tot ce este duh, devine stare; o stare a firii omului.
Dragostea iartă celui păcătos. Şi acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboaţă şi am cerut iertare, mi-a spus: “Părinte Rafail, eşti iertat înainte să ceri, dar dacă eşti aşa, noi cum putem să trăim cu tine?”
Frica de Dumnezeu, în sensul prost al cuvântului, este ce a desăvârşit păcatul în Adam despărţirea de Dumnezeu. Dar nu a desăvârşit-o total, că pocăinţă mai este dar a pecetluit într-o oarecare măsură starea de păcat.
Deci, dacă iadul ne zice: „părăsiți orice nădejde toți cei care ajungeri aici”, noi să nu credem glasul iadului. Vămile văzduhului ce sunt? Bănuiesc, nu e dogmă ce zic, că este ceea ce se întâmpla zilnic în viața noastră.
A conștientiză păcatul este prezenta harului. Fără har omul nu își conștientizează păcatul. Si, poate ați și observat că noi, în călătoria noastră, în devenirea noastră, nu ne dădeam seama că ceva era păcătos și poate că acuma nu mai putem face lucrul acela, după ani de împărtășanie, de spovedanie, și ceva s-a subțiat în noi, și ne gândim: „Doamne, dar cum puteam face asta?!
Dumnezeu să ne dea să ne aflăm calea prin pocăință. „Ceata sfinților a aflat izvorul vieții și ușa Raiului. Să aflu și eu calea prin pocăință, eu sunt oaia cea pierdută. Cheamă-mă Mântuitorule și mă mântuiește”.
Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea şi poţi din ele să scoţi pâine, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 3). Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Să știți că mântuirea nu constă în a afișa lui Dumnezeu un paravan colorat, oricât de frumos ar fi, nu este nici în a ne moraliza: „a, păi dacă nu faci asta, nu știu ce”. Nu! Linia duhovnicească și mântuirea este una: a conștientiza ceea ce sunt și a înțelege că Dumnezeu este Cel care mă curăță, nu eu. Eu cer curăția, eu vreau curăția, eu mă nevoiesc ca să devin un om curat, dar să nu credem că nevoința mea, că tot ce fac eu, și facerile mele mă vor curați.
Spuneam să nu dispreţuim prostiile. Acum zic să nu dispreţuim nici păcatul, ca putinţă de a ne revela virtutea, dacă n-o cunoaştem. Şi, în păcat, lucrul care îl sminteşte pe om de cele mai multe ori, este cel mai apropiat de dragoste; este ispita cea mai uşoară pentru diavol, este o iubire, este o împreunare.
O să vă mai spun un lucru. Îmi spunea un ieromonah că a cunoscut o monahie bătrână care acum e la Domnul, Dumnezeu s-o odihnească, care i-a zis într-o zi, după Revoluţie: “Părinte, nu ştiu în ce vremi trăim! Eu am apucat războiul, am apucat foametea de după război, dar zile ca astea n-am mai văzut. Deunăzi mi-au trebuit patru ceasuri ca să zic un acatist!“.
Ce este păcatul? Vă spun din amărăciunea experienței mele: este nimic, este moarte. Are o aparență de frumusețe, de viață, de plăcere, de adâncime, de înțelepciune: minciună!
Mărturiseşte tot Vechiul Legământ, ca să nu mai vorbesc de Noul Legământ, că nimenea, dar nimenea este drept înaintea lui Dumnezeu, nimenea a găsit sfinţenia, nimenea a găsit slava lui Dumnezeu, nici viaţa vecinică, toţi suntem robi morţii. Dar iată că în fiecare din noi trăieşte un bogătaş. A, că eu am educaţie, că eu sunt mai bun decât celălalt, mai frumos decât cineva, mai nu-ştiu-ce decât altul.
Mai rămân în istorie multe lucruri să se întâmple, dar reiau firul ăsta: răul trebuie să se desfăşoare până la capăt, Dumnezeu i-a dat îngăduinţă, aşa cum vedem pe Hristos în Ghetsimani, zicând: Dar ăsta este ceasul vostru şi puterea întunericului, şi de n-ar fi zis Cuvântul lui Dumnezeu-Hristos aceste cuvinte, n-ar fi putut cei care au venit cu bâte, şi cu săbii, şi cu altele să-L aresteze – cum zicem azi -, n-ar fi putut să-L aresteze dacă Hristos, cu dumnezeiască putere, n-ar fi zis: Da, ăsta este ceasul vostru şi puterea întunericului!
Tema este a dragostei şi fără dragoste nimic nu se înţelege. Când a cerut cineva lui Hristos care este prima poruncă a Legii, Hristos a zis că a iubi pe Dumnezeu din tot ce ai şi din tot ce eşti.
Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai răi nelegiuiţi. Or, Dumnezeu, în mila Lui, a luat asupra Lui acest blestem şi din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului.
Părinte Rafail, aţi spus că pe meleagurile noastre ortodoxia este puţin înţeleasă şi trăită; am dori să ne conştientizaţi mai mult asupra acestui lucru.