Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.
– Câteodată, durerea este mai presus de puterile omeneşti, şi oamenii, chiar şi cei credincioşi, se pierd. Cum să rezistăm suferinţei? Există paşi de urmat?
Dacă astăzi nu suferim, să nu uităm că s-ar putea ca mâine să suferim şi că în jurul nostru se află atâţia fraţi de-ai noştri, prieteni de-ai noştri, oameni apropiaţi sau străini, care nu încetează să fie mădulare ale trupului nostru. Să ne rugăm pentru aceşti oameni cu acest psalm sau cu cuvinte asemănătoare. Am spus însă că dacă nu suferim astăzi, vom suferi poate mâine. Dar mai degrabă suferim întotdeauna.
Încercările ce le aduce cuiva diavolul nu întrec puterea aceluia de a le răbda. Căci, dacă ar întrece această putere, omul n-ar avea nici o vină în cazul că nu le-ar putea răbda şi depăşi. Deci, cei ce cad nu pot da ca scuză că încercările sau ispitele au fost peste măsura puterii lor de a le înfrânge.
La început, curăţirea are o orientare morală.
De când e Biserica sunt şi sfinţii, şi să nu ne gândim cumva că sfinţii au fost cândva de demult iar acum nu ar mai fi. Să ştiţi că sfinţi sunt şi astăzi. Sunt şi între noi sfinţi, Dumnezeu îi ştie care şi unde sunt, oameni care şi-au sfinţit viaţa, oricare le-a fost tipul de vieţuire, fie c-au fost în mănăstire, fie c-au fost oameni singuratici, fie că şi-au dat viaţa pentru Domnul Hristos, fie că au trăit viaţa pentru Domnul Hristos, oriunde le-a fost locul de vieţuire aceste patru virtuţi le-au avut fără îndoială: Credinţa în Dumnezeu, o credinţă tare şi neclintită, o credinţă lucrătoare în nădejde, au avut nădejde la mila lui Dumnezeu, au avut iubire şi prin iubire au avut şi fericire, şi-au avut smerenie şi prin smerenie s-au plecat înaintea lui Dumnezeu.
Este o luptă continuă, lăuntrică, pe care creștinii o duc pentru a atinge perfecțiunea creștină. Evanghelia conține pentru noi, creștinii, un ideal extrem de înalt, spre care noi nu putem decât să tindem constant, fără a putea fi vreodată capabili să îl atingem pe deplin în viața aceasta. Așadar, ni se deschide înainte un teren vast, chiar nelimitat, pentru a putea înainta, pentru a ne îmbunătăți, pentru a dezrădăcina răul din sufletul nostru și pentru a semăna virtutea.
Moaştele Fericitei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la Mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă frumos împodobită. După mai mulți ani de cercetări a vieții acestei sfinte bineplăcute Domnului, în 2016, în ziua pomenirii Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare, maicile de la Cuşelăuca, au primit o veste bună din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir – canonizarea Fericitei Maicii noastre Agafia.
E vreo făptură pe faţa pământului pe care s-o fi făcut Dumnezeu şi apoi să o fi părăsit golaşă? Cine altul îmbracă pe leu şi pe tigru, şi pe lup, şi pe vulpe? (…) Cine brodează aripile fluturelui şi talia viespei şi cine face pavăză gâzelor în iarbă şi frunziş? Cine toarce şi ţese pentru florile câmpului asemenea straie cum n-au purtat vreodată nici regii pământului? Domnul, Domnul cel viu, Domnul care le-a zidit. Dar oare El se va uita numai la om ca la un fiu vitreg între toate făpturile Sale? Cel care hrăneşte fiarele în munţi şi iarba de pe câmp, şi gâzele din iarbă, o să lase flămând şi însetat şi gol tocmai pe om, pe cununa zidirii Sale? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe. Cine atunci le hrăneşte? Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Nu spune: „Tatăl lor”, ci „Tatăl vostru”. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Evanghelia Matei 6, 22-33
Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește.
Văzându-vă, îmi amintesc de citirea din Apostolul sărbătorii de mâine, care spune că slava lui Dumnezeu va străluci cândva, Hristos Se va arăta și viața noastră se va arăta, de asemenea, întru slavă (Col. 3, 4).
– Părinte cum vedeți lucrurile?
Mulți din cei ce greșesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu și cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greșeli diavolești?”.
Frica de Dumnezeu şi frica „lumească” nu sunt două atitudini deosebite prin natura lor, ci sunt una şi aceeaşi atitudine fundamentală a omului, însă îndreptată spre ţeluri diferite.
– Părinte, cum să dobândesc evlavie?
– Sfinții Părinți spun că, pentru a dobândi evlavie, trebuie să trăiești sau să ai legături cu oameni care au evlavie și să iei aminte cum se comportă ei. Sfântul Paisie cel Mare, când a fost întrebat de cineva: „Cum pot dobândi frica lui Dumnezeu?” i-a răspuns: „Să te însoțești cu oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu și au frica lui Dumnezeu, ca să dobândești și tu frica dumnezeiască” (Pateric, Avva Pimen, c. 65).