Ce este spovedania? Dacă îmi iertaţi îndrăznirea asta, voi spune că a devenit un lucru prea clinic. Spovedania nu înseamnă numai a spune un număr de gânduri sau de fapte pe care le-am făcut, asta e un bun început pentru un începător. Spovedania, că tot ce este duh, devine stare; o stare a firii omului.
„Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…”
Împliniți-vă viețile. Nu le umpleți doar cu lucruri deșarte!
Împliniți-vă viețile! Nu le umpleți doar cu lucruri deșarte care trec foarte repede și de care să ne fie rușine.
O atitudine neîncrezătoare atrage nereușita
În calitate de creştini, trebuie să credem că bunăstarea noastră se află în mâinile lui Dumnezeu şi să recunoaştem că viaţa noastră, deşi marcată de greutăţi şi lupte, este o călătorie premergătoare vieţii veşnice ce va să fie. Dat fiind că această călătorie nu e lipsită nici de necazuri şi durere, nici de griji şi anxietate, e foarte posibil să cedăm în faţa tensiunilor şi să adoptăm o atitudine defetistă, plină de scepticism, comportându-ne ca şi cum n-ar exista nici o speranţă pentru noi.
Să vă rugați pentru copiii voștri
Să dedicăm destul timp copiilor noștri, să discutăm, să glumim împreună cu ei, să dezvoltăm un dialog. Când încetează dialogul, atunci să ne temem! Pentru a exista comunicare, este nevoie neapărat de dragoste, răbdare, timp, înțelegere deplină, atitudine binevoitoare. Dacă un copil se teme și se tot gândește cum va face față tatălui ‒ judecător obiectiv, imparțial ‒, sau mamei ‒ severă și stranie ‒, atunci el se va închide înlăuntrul său, va încerca să-și rezolve problema apelând la prietenii săi, care nu sunt întotdeauna cei mai buni sfătuitori.
Pierderea liniştii creează mari dificultăţi omului
Una din metodele fundamentale de vindecare a sufletului este liniştea, în cel mai deplin sens al cuvântului. Omul contemporan caută tămăduirea aşezării sale lăuntrice, în special pentru că e hărţuit şi suprasolicitat. Lumii noastre descurajate, obosite şi confuze, Ortodoxia îi îmbie perspectiva de a dobândi liniştea. Consider că tradiţia ortodoxă conţine învăţături preţioase în această privinţă.
Să nu cerem ca Dumnezeu să ne dea harisme, pentru că lucrul acesta este mândrie, este cugetare semeaţă
Să nu credem că Dumnezeu este surd şi mut! Dumnezeu este Cel care lucrează. De aceea să ne întristăm când nu ni Se descoperă, dar să nădăjduim întotdeauna în bunătatea Lui! Atunci, nădejdea noastră va deveni o înşfacare a ceea ce dorim. Desigur, nu-I vom cere să ne dăruiască harisme, ci vom crede că adevărata noastră comuniune cu Dumnezeu va fi o înţelegere, în felul în care am tâlcuit-o. Dacă văgăunile şi mările se umplu de harul lui Dumnezeu, cu cât mai mult noi!
„Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”
După ce am cerut mai întâi „unitatea credinței” și „împărtășirea Sfântului Duh”, ne încredințăm lui Dumnezeu „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră”. Dar ce este unitatea credinței? Zice Scriptura: „Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacob 1, 8), numind „îndoielnic” pe omul nehotărât, care nu e deloc sigur. Unul ca acesta, șovăind când într-o parte, când într-alta, nu se hotărăște niciodată pentru un singur lucru.
Nimic nu se pierde din toate câte au fost dăruite lui Dumnezeu
Rugăciunile, Liturghiile şi milosteniile pentru morţi folosesc foarte mult sufletelor. Pentru că nimic nu se pierde din toate câte au fost dăruite lui Dumnezeu, căci Domnul le dă înapoi însutit.
Atunci când te împărtăşeşti, Hristos vine la tine, e mic ca tine…
– Ce este Împărtăşania, Cuvioase Părinte, şi care este rostul ei în mântuirea credinciosului?
Dumnezeu ne dăruieşte libertatea să trăim „după mintea noastră” sau după mintea Lui…
Nu putem intra în Împărăţie dacă Îl învăţăm pe Dumnezeu cum să ne rezolve problemele şi cum să ne aranjeze viaţa, întâlnirile, caracterul nostru şi al celor din jur…
Cele ce la noi par omenește cu neputință la Dumnezeu sunt cu putință
Nu numai răii demoni se luptă împotriva progresului creștinilor, ci sunt și alți factori și felurite alte pricini având prilejurile fie din legile firii, fie din deprinderile cele împotriva firii – patimile și poftele omului celui vechi –, care îl silesc.
Rugaciunea care deschide cerul
Stareţul athonit povesteşte cum trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne asculte. Rugăciunea este taina comuniunii vii cu Dumnezeu şi temelia vieţii duhovniceşti a omului ortodox. Despre ce aşteaptă Domnul de la rugăciunea noastră şi cum îl răsplăteşte pe cel care se roagă a povestit stareţul Gavriil de la Kareia.
Zece pași spre fericire
Fericit cel ce, luminându-și ochii inimii, Îl vede în sine întotdeauna pe Domnul ca în oglindă, că va primi ușurare de patimi și de gândurile viclene.
Cea mai frumoasă și cea mai sfântă invitație: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”
Omul este chemat să se apropie în mod regulat de Paharul Vieții. Cea mai frumoasă și cea mai sfântă invitație: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”, spune preotul, nicidecum „depărtați-vă!”. ÎI luăm pe Hristos Cel Răstignit și Înviat și primim bucuria Cerului încă de aici, deoarece „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”.
Când suntem cu Hristos nu putem să fim decât vii… Duminica a XVII-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
„Pe tine, omule, te-am făcut să fii viu, te-am făcut pentru viaţă, moartea nu are ce căuta în poporul Meu. Tu ai ales moartea, Eu ţi-am adus din nou viaţă. Tu te-ai depărtat de la viaţă, Eu nu Mă depărtez de cel pe care l-am făcut și încă o dată îţi aduc înapoi viaţă.” (PS Damaschin Dorneanu)
Calea suferinţei – Predică la Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain
Pericopa evanghelică de astăzi ne vorbeşte despre învierea singurului fiu al văduvei din cetatea Nain (v. Luca 7, 11-17). Pericopa menţionează că atunci când Mântuitorul l-a înviat pe fiul acelei văduve, poporul cu frică a mărturisit că Dumnezeu l-a cercetat pe el.