Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe după Duminica Tuturor Sfinţilor, sărbătorită la o săptămână după Rusalii. Prin respectarea acestui post, se cinstesc darurile Sfântului Duh, care au pogorât peste Sfinţii Apostoli şi care au postit înainte să propovăduiască Evanghelia. Durata postului Sfinţilor Apostoli depinde de data în care este sărbătorit Paştele. Postul se va încheia de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, pe 29 iunie/12 iulie.
Porunca lui Hristos, Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este (Mt. 5:48), trebuie înţeleasă nu relativ, nu într-un sens figurat, ca expresia unei oarecari „tendinţe” veșinice, ci în cel mai adânc înţeles fiinţial: ca mărturie a putinţei omului de a înfăptui până la desăvârşire chemarea sa, urmând lui Hristos-omul, Care însuşi a împlinit această poruncă (Eu poruncile Tatălui Meu am păzit, Io. 15:10) şi au şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Mc. 16:19), ceea ce în graiul Scripturii arată egalitatea. (Sf. Sofronie Saharov)
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit al Chișinăului şi al Întregii Moldove Vladimir a felicitat-o pe Stareța Sfintei Mănăstiri „Sf. Gheorghe” din Suruceni, Egumena Epistimia (Goncearenco) cu prilejul aniversării celor 65 de ani de la naștere.
Trimite un gospodar argatul la oi fără merinde? Trimite un tată la câmp pe fiul său fără plug si fără boi? Trimite un comandant de oşti soldatul în bătălie fără arme? Nu.
„Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe”. (Romani 5, 3)
Să privim la istoria Bisericii — cine au fost sfinții? Nu doar episcopi și nu doar membri ai clerului: mulți sfinți au fost mireni. Simpli mireni — și au ajuns la o asemenea înălțime duhovnicească și sfințenie, încât din ei izvora lumina Taborului; erau convingători prin ceea ce deveniseră.
Părintele Paisie Aghioritul ne învaţă astfel: „Pocăinţa şi Spovedania sunt cele de care avem astăzi nevoie. Sfatul meu către oameni este următorul: Pocăiţi-vă şi vă spovediţi, pentru ca demonul să fie lipsit de drepturi, iar voi să nu mai fiţi sub puterea lui. Pentru ca oamenii să înţeleagă şi să se pocăiască, au nevoie de o smucitură… încă nu au conştientizat că prin pocăinţă omul poate schimba decizia lui Dumnezeu. Faptul că omul are atâta forţă nu este o glumă. Faci rău? Dumnezeu îţi va da după ce faci. Iar dacă spui: «Am păcătuit!», Dumnezeu schimbă mânia în milă şi îţi dă binecuvântare.”
Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel și pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptății, și-I urmează cu credință și cu dragoste, îl vor urma în permanență ura, răutatea și prigoana acestei lumi. Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești.
Unei mame cu nervii zdruncinaţi din cauza unor încercări grele Părintele i-a spus să se lupte pentru a se sfinţi. În acelaşi timp, i-a dat şi sfaturi practice pentru a-şi birui starea de melancolie: să alunge amintirile neplăcute şi temerile şi să-şi amintească numai evenimentele plăcute, să cultive mereu gânduri optimiste despre viitor, să asculte muzică bună, să facă plimbări, să meargă împreună cu prietenele ei creştine la Sfânta Liturghie, la Vecernii şi Privegheri şi să se roage cu nădejde lui Hristos.
Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulţi tineri devin adepţi ai vieţii isihaste. Sunt mulţi şi cei care îmbrăţişează monahismul, continuând tradiţia Sfinţilor Părinţi şi sorbind din izvorul înţelepciunii Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiţia Ortodoxă, în timp ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre şi asociaţii de vieţuire isihastă.
Dar dacă omul a greşit mult în viaţa lui, apoi a devenit credincios, dar nu merge la Spovedanie?
Rugăciunea este un act lăuntric al duhului nostru. Ea se poate exprima în cele mai diferite forme. Nu rareori, ci destul de des, aceasta se exprimă prin tăcerea noastră în faţa lui Dumnezeu, tăcere pentru că Dumnezeu vede toată profunzimea gândurilor noastre, toate dorinţele inimii noastre, şi nu întotdeauna suntem capabili să le exprimăm în cuvinte. Dumnezeu înţelege mişcările tainice ale inimii şi ne răspunde la ele. … Eu mă tem puţin că nu dai atenţie chiar acestui lucru spus mai sus: ca tu eşti înclinată să crezi, aşa cum o fac mulţi, că rugăciunea înseamnă doar şedere în faţa icoanelor şi rostirea formulelor rânduite (de dimineaţă şi de seară sau a psalmilor).
Drept aceea, despărțindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înșine.
Ne întâlnim cu Dumnezeu atunci când El Însuși ne caută. Mântuitorul a spus: „Bateți și vi se va deschide” (Matei 7, 7). Vom bate uneori îndelung, întrucât Hristos știe că nu suntem pregătiți încă pentru întâlnire, nu suntem gata să-L privim față către față pe Dumnezeul cel Viu; căci a te întâlni cu Dumnezeu înseamnă dintotdeauna să vii la judecată; este la fel cu a întâlni o frumusețe necondiționată, un adevăr necondiționat, o dreptate necondiționată.
Odată, nu eram foarte sigur dacă adoptasem atitudinea cuvenită într-o anumită împrejurare şi i-am mărturisit aceasta Bătrânului:
În adevărata sa formă, dragostea este raiul duhovnicesc. Ea este aşezare sufletească plină de căldură, paşnică, binevoitoare, vie, pururea mişcătoare şi făcătoare de bucurie – nu asemenea unui oaspete care vizitează pentru o vreme sufletul nostru, ci statornică, tare, adânc înrădăcinată, nedespărţită de noi prin însăşi firea ei, la fel ca respiraţia sau ca bătăile inimii.
Nu‑mi aduc aminte să fi trecut vreo zi fără mângâiere dumnezeiască. Uneori, atunci când oamenii sunt în concedii, mă simt rău, şi astfel pot să înţeleg cât de rău pot trăi cei mai mulţi oameni nemângâiaţi, pentru că sunt departe de Dumnezeu. Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult.