
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie!


Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie!

De multe ori aversiunea noastră împotriva aproapelui nu izvorăşte dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvorăşte dintr-o atitudine pe care noi numai ne închipuim că a avut-o. Câteodată spui câte un cuvânt fără să ai o intenţie rea, dar cel care se ştie puţin vinovat se simte insultat şi dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Iertaţi primii, şi dacă păcatul este al semenului, şi dacă este al vostru; chiar și atunci când vi se pare că numai semenul vostru a greşit.

Sălășluindu-se în inima noastră, Dumnezeu întipărește în ea poruncile Sale și legea Sa. Deci, inima este locul unde sunt scrise poruncile dumnezeiești, așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel atunci când vorbește despre cei „care arată fapta legii scrisă în inimile lor” (Romani 2, 15).


În viaţa duhovnicească întotdeauna este aşa: fie mângâierea este precedată de necaz, fie necazul este precedat de mângâiere. Aceste schimburi dau naştere la nădejde şi smerenie. Numai necazurile sunt diferite, sunt şi lumeşti şi duhovniceşti, dar acest lucru este încă devreme să-l cunoşti.

„Frumoase icoane de sfinți ne înalță harul Domnului prin pomenirea lor an de an și le păstrează necontenit proaspete faptele, pe care altfel timpul le-ar da uitării. Fiecare dintre cei care prăznuim pomenirea sfinților vedem ca într-o icoană frumusețea faptelor lor și ne uităm la faptele lor incrustate în icoana pomenirii lor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)


Sfânta preacuvioasa Maica noastră Paraschiva este una dintre cele mai distinse ,,Doamne cereşti”, din acelea care fac parte din alaiul sfintelor fecioare, apropiate Maicii lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Ea se aseamănă Împărătesei cereşti, fiind mult-milostivă şi în acelaşi timp mult iubită şi venerată de către credincioşii creştini. Sfânta Cuvioasă Paraschiva păzeşte şi ocroteşte cetatea Iaşilor de peste trei sute şaizeici de ani [anul acesta se împlinesc trei sute şaizeci şi doi de ani de la aducerea moaştelor sale (1641-2013)] şi adună în capitala Moldovei sute de mii, şi chiar milioane de închinători în cursul unui an calendaristic şi bisericesc.

Iubiţi.credincioşi,
Astăzi Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a strălucit în lume cu viaţa sa sfântă, faptele cele bune, fiind de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevoinţa şi petrecerea sa fără de prihană a binevoit Dumnezeu să o proslăvească pe pământ cu faceri de minuni şi să o pună ca o făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toţi şi a fi rugătoare, ajutătoare şi mângâiere tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă.

Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciunea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mângâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să biruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.

Suntem înconjuraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Atât timp cât suntem în viaţa aceasta, supuşi stricăciunii şi morţii, nu trebuie să contenim lupta cu patimile.


„La Sfântul Munte se spune că dacă nu mori înainte să mori, atunci nu vei muri atunci când vei muri, înțelegând prin aceasta moartea patimilor înainte ca trupul nostru să ajungă în mormânt. Hristos a murit într-adevăr, dar a murit ca să îl întâlnească pe om acolo unde se găsește, în stricăciune și moarte, în chinuri și deznădejde și în absurd, ca să îl învieze. Prin moartea Lui, Hristos a înviat moartea, «cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le».” (Monahul Moise Aghioritul)

Mulţi şi-au dat singuri numele de „Salvatori al omenirii”, dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de moarte? Mulţi învingători au fost, în istorie, dar câţi dintre ei au biruit moartea? Mulţi regi de pe pământ şi-au numărat cu milioanele supuşii, dar între ei cine şi-a numărat drept supuşi ai săi şi viii, şi morţii?

Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune…

Pe omul care are dispoziție să se mântuiască mila lui Dumnezeu îl va vâna. Până în ultima clipă îl va vâna mila lui Dumnezeu, fiindcă El cu lupa ce o are, găsește în inima creștinului particule mici de dorință pentru mântuire. Va exploata aceste particule și îi va da puterea să se mântuiască, chiar și în ultima clipă.