De-ți vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaște că-s de la draci, și o veche ispită. Căiește-te și roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputința ta.
Fără osteneală nu e rugăciune
Și totuși, Domnul stăruie!
Domnul a zis: „Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Μatei 22, 36‑40).
Oare împlinim noi această poruncă? Și totuși, Domnul stăruie! Evreii aveau în toată Palestina un singur templu, în Ierusalim. Să ne închipuim că și în Grecia ar exista o singură biserică, în Atena. Iar tu pornești din Alexandroupoli, ca să duci darul tău la altarul bisericii.
Puterea recunoștinței
Un nevoitor din Sfântul Munte Athos povestea despre o perioadă din viața sa când trăia singur în pustie. Era puternic ispitit de deznădejde, iar sufletul îi era copleșit de întuneric. Totul i se părea lipsit de sens. Trecea prin acele stări despre care vorbește și Sfântul Siluan Athonitul, iar harul lui Dumnezeu încă nu lucra în inima lui cu putere, astfel încât întreaga lume i se părea apăsătoare și lipsită de lumină.
Spovedania adevărată
Pune-ți această întrebare: dacă soția mea, copiii mei, cel mai apropiat prieten al meu sau colegii de serviciu ar ști cutare sau cutare lucru despre mine, mi-ar fi rușine sau nu? Dacă mi-ar fi rușine – mărturisește-l.
Ce n-ar fi putut face vrăjmaşul nostru, diavolul, de nu era Domnul cu noi?
La fel spunem şi noi acum: „De n-ar fi fost Domnul cu noi… de vii ne-ar fi înghiţit pe noi…” (Psalmul 123, 1-3).
Piedici la rugăciune
Când te rogi, memoria îţi aduce [în minte] fie nălucirile unor lucruri din trecut, fie griji noi, fie chipul celui ce te-a întristat.
„Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață”
Ceea ce m-a frapat mai mult decât o dată, atunci când citeam sau predicam despre anumite pasaje din Evanghelie, este faptul că noi propovăduim Judecata ca fiind Vestea cea bună.
N-ai decât să doreşti şi să te strădui cu sinceritate să nu cazi, iar când vei cădea, străduieşte-te să te ridici…
Iubite frate! Îmi spui că adeseori cazi, în pofida strădaniilor tale de a trăi cu bună rânduială şi de a nu-L jigni pe Domnul cu păcatele de voie şi fără voie, şi că tu, simţind în tine un noian al răului, te deznădăjduieşti de mântuirea ta, de miluirea ta la Înfricoşătoarea Judecată dumnezeiască.
Dumnezeu ştie mai bine ce este de folos pentru noi
Dacă aţi fi fost întotdeauna sănătos, mulţumit de toate, liniştit şi bucuros, atunci, cine ştie, poate că şi voi, ca şi alţi oameni, v-aţi fi abătut spre o trăire împrăştiată şi aţi fi dus o viaţă după gustul acestui veac.
Gheron Iosif Isihastul: Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre
Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.
În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească.
Rugăciunea este însăşi înfăţişarea mea înaintea Lui Dumnezeu
Rugăciunea este însăşi înfăţişarea (prezenţa) raţiunii (minţii) mele înaintea Lui Dumnezeu, fiindcă, chiar dacă trupul meu este prezent, adevărata mea existenţă este reprezentată de mintea-raţiunea mea. Ea trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui Dumnezeu, de vreme ce El este Cel care mă însufleţeşte. Marea problemă este dacă va putea să se smerească şi să se înfăţişeze înaintea Lui Dumnezeu.
Cercetează bine toate lucrurile care-ți vin în inimă a le vorbi
Cu cel ce nu te ascultă cu poftă nu te întinde la convorbiri lungi, ca să nu-l dezguști și să nu-l faci a te urî, cum e scris: „Cel ce înmulțește cuvinte va fi urât” (Sirah 20, 7).
Nu vorbi aspru și cu glas tare, pentru că amândouă sunt foarte urâte și produc suspiciunea că ești gol și prezumțios. Nu vorbi de tine, de afacerile tale ori de relațiile tale, decât la mare trebuință; iar atunci, cât mai scurt și mai concis posibil.
Boala la care ai ajuns îţi este necesară pentru mântuire
– Părinte Teofil, referitor la bolile trupeşti sau la bolile sensibile pe care noi le sesizăm şi le înţelegem ca atare, mai ales la cazurile grave, incurabile, la boli chinuitoare (cancer, SIDA), ce atitudine trebuie să aibă un creştin autentic?
„Cu cât Îl vei iubi mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai puțin vei păcătui”
Ceea ce este mai înfricoșător astăzi este faptul că omul nu crede că are nevoie să se pocăiască. A devenit, din nefericire, nesimțit duhovnicește. Nu mai are simțirea cea bună și neliniștea. Uneori nici măcar nu bănuiește că trebuie să se pocăiască neîncetat. Această nesimțire grosolană este o cursă primejdioasă care duce la nepocăință, la autarhie, la comparația mereu cu cei mai răi, la un fariseism bolnav.
Dumnezeu ne tratează ca pe egalii Săi…
Nu trebuie să uităm că îndumnezeirea firii omeneşti prin actul întrupării Cuvântului nicicum nu exclude prezenţa „momentului” energetic în îndumnezeirea firii omeneşti a lui Hristos. Acest al doilea „moment” este deosebit de important, pentru că el ne arată că pilda lui Hristos (Io. 13:15) este cu putinţă de înfăptuit şi, ca atare, se arată ca o îndatorire de neocolit tuturor. Dacă în înţelegerea noastră despre Hristos-omul punem accentul pe „deosebirea radicală” între El şi noi, prin aceasta introducem o schimbare în întreaga noastră antropologie.
Când veți zice această rugăciune, nimic și nimeni nu vă va putea pune piedici
Gheronda, rugăciunea inimi înlătură fiecare gând, dacă-ți faci semnul Sfintei Cruci și spui rugăciunea aceasta din tot sufletul? Le risipește pe toate?
„Nu întârzia să te întorci la Domnul şi nu amâna de pe o zi pe alta”
De aceea şi tu, frate, dacă ai căzut din pricina necazurilor sau a slăbiciunii, nu te lăsa înşelat spunându-ţi: am mai căzut şi altă dată, mai cad şi acum, ce înseamnă un păcat mai mult?