Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic nu se face fără pronia lui Dumnezeu! Noi ne împotrivim proniei divine și cârtim, așa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia. Și el reacționează din egoism și din încăpățânarea care se vădesc din cererea lui. Poate să și plece de-acasă și să-i ocărască pe părinții lui, pentru că nu i-au făcut voia.
Rugăciunea ne călăuzește în toate împrejurările vieții noastre. Nu putem ști, de pildă, ce este în inima celuilalt și, de aceea, nu știm ce trebuie să facem sau să spunem într-o anumită întâmplare ori situație. Rugându-ne lui Dumnezeu, cerem povățuirea Celui Atotștiutor și, în rugăciune, primim îndrumarea de trebuință.
Prietenii lui Hristos iubesc din inimă pe toți. Dar nu sunt iubiți de toți. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toți, nici nu sunt iubiți de toți. Prietenii lui Hristos păstrează dragostea neîntreruptă până la sfârșit; ai lumii, până ce se ciocnesc întreolaltă din pricina lucrurilor lumii.
Singura misiune pe care o avem în lumea aceasta este să mergem în Cer, să ne întâlnim cu Sfinții. Aceasta să fie aspirația zilnică. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a mirenilor, aceasta trebuie să fie: să sporim în sfinţenie. Să nu stagnăm. Capitalul cel mai mare, cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic pentru drumul nostru este sfinţenia!
Iar împărtășirea — dacă ne ținem de imaginea pe care am folosit-o mai înainte — este hrană. Dacă îți este cu adevărat foame, vino la masă; dar să nu vii ca un gurmand, să nu vii pentru că „poate se va găsi ceva plăcut”. La masă trebuie să vii fie din foame, fie dintr-un avânt al sufletului.
Dumnezeu cel Smerit „celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” Harul este vița Sa, a lui Dumnezeu, și El Își dă viața cărora năzuiesc către asemănarea Lui.
Păcatul nu este căderea din lumea ideilor, pierderea arhetipurilor, ci întunecarea minții, prin care omul pierde comuniunea și unitatea cu Dumnezeu.
Sfântul Simeon Noul Teolog accentuează faptul că păcatul este, în realitate, cădere din slava lui Dumnezeu și pierdere a demnității cerești.
Vedeți cum lăcrimează omul sau chiar plange, și ochii îi sunt neliniștiți în ceasul morții? Deoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii să-i smulgă sufletul. Și sufletul tremură cum tremură frunza de toamnă la cea mai ușoară adiere de vânt. Căci îngerii zic: „După faptele tale, Aliluia! Te-am fi ajutat dar trebuia să ne ajuți și tu cu faptele tale”.