– Preacuvioase părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum ne putem da seama de ce patimă suntem stăpâniţi cel mai mult, pentru a lucra împotriva ei şi pentru mântuirea noastră.
Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea îndepărtării ei de Dumnezeu. El pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi, precum Sfântul Maxim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”.
Fiul risipitor a dat ascultare gândului necugetat şi l-a pus în faptă: a luat partea din avere care i se cuvenea, ceea ce îi aparţinea, şi s-a dus departe, unde s-a dedat desfrâului până a ajuns să păzească porci. Dacă n-ar fi luat cele ce i se cuveneau, n-ar fi avut ce să cheltuiască şi nu s-ar fi distrus, nu ar fi ajuns la faza de a păzi porci şi, mai ales, de a nu se sătura din mâncarea lor; dacă nu ar fi avut loc acestea, poate nu ar fi ajuns să fie dezamăgit de propria-i deşteptăciune, de toate acestea pe care le credea importante, nu şi-ar mai fi lăsat sinele atras şi poate nu ar mai fi ajuns în pragul unei astfel de deznădejdi.
Am văzut monahi vârstnici care se tem de moarte mai mult decât cei tineri. Cum se poate acest lucru? Cum trebuie să cugetăm și să așteptăm ceasul morții după Sfânta Evanghelie?
Când lumea se îndepărtează de credință, acest lucru influențează și monahismul. Însă, monahismul trebuie să rămână în continuare așa cum este. Monahismul nu trebuie să se lase influențat de această epocă de globalizare.
1. Recunoștința nu este o virtute, ci este o bună deprindere; face parte din codul manierelor elegante, că știi să te porți.
În ce se întâmplă pe pământ, există ceea ce este dorit în mod pozitiv de Dumnezeu şi care este mereu bun, prin esenţă. Şi mai există şi ceea ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple, care poate fi rău din punct de vedere obiectiv, dar îngăduit de El, deoarece Dumnezeu le permite făpturilor create să-şi exercite libertatea de acţiune. Nu le constrânge în nici un fel, fiindcă, dacă făpturile ar fi constrânse de Dumnezeu să acţioneze într-un anumit mod, ele nu ar mai fi altceva decât nişte marionete în mâinile Lui.
Stihul de faţă, binecunoscut celor care cercetează regulat biserica şi îl aud îndeosebi la slujba Vecerniei, este din Psalmul 129 al Prorocului David. Stihul întreg este următorul: „Din straja [phylaki] dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul” (Psalmi 129:6).
Părinte, care este pricina pentru care cineva, deşi se osteneşte, nu are spor în munca sa?
În urmă cu vreo douăzeci de ani un oarecare stareț cu cei doi ucenici ai săi au mers la o oarecare chilie și au făcut priveghere pentru praznicul Bunei Vestiri. Era în Postul Mare.
Să spunem și ceva despre smerenie… pe care nu o avem! Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii – după cum spune Sf. Isaac Sirul.
Când, în cadrul slujirii noastre, intrăm în contact cu lumea, vedem că acest lucru este extrem de dificil. Nu știm de ce Dumnezeu nu a binevoit să ne dea puterea de a „vindeca toate suferințele oamenilor”, așa cum a dat-o Sfinților Apostoli și Sfinților noștri Părinți. Este ca și cum, lipsiți de această putere de vindecare, în slujirea noastră noi am fi mereu acoperiți de oprobriu.
