
Cum să se mântuiască un om lipsit de smerenie, de blândeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu?


Cum să se mântuiască un om lipsit de smerenie, de blândeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu?

„Intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L pe El şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”.

Dintre toate terapeuticile religioase, prima este Rugăciunea, căci ea este temeiul şi însoţitoarea necesară a tuturor celorlalte şi are împotriva bolilor o eficienţă deosebită. „Este cineva bolnav între voi? Să se roage”, recomandă Sf. Apostol Iacov (Iacov 5, 13).

Ce înseamnă rugăciunea? Înseamnă a recunoaște că nu e suficientă credința mea, că nu e suficient entuziasmul meu, că nu e suficientă poziția pe care o ocup, cultura pe care o stăpânesc, educația în consecință, că nu e suficientă puterea pe care o am, că nu e suficientă nici măcar dragostea pe care o am și, în cele din urmă, că nu e suficientă lucrarea pe care încerc să o săvârșesc și că am nevoie de ajutor.

Durerea, neliniștea, teama și zbuciumul sufletesc sunt roadele căderii omului, care au intrat în lume prin intermediul iubirii de sine. Acești „vapori” întunecă sufletul și dau naștere la felurite griji, însă starea firească a omului este bucuria, întrucât Dumnezeu este bucurie, iar sufletul omului este răsuflarea Sa. Dumnezeu a creat sufletul, iar acesta se îndreaptă către El în mod firesc.

Două sunt de preţ la rugăciune, cum spun Părinţii, luarea-aminte şi trezvia. Prima ţine duhul la Dumnezeu, a doua îl păzeşte de toate celelalte gânduri. Avem a ne feri nu doar de cugetele rele, ci de tot gândul care ne fură de la rugăciune.

Fără Hristos este cu neputinţă să ne îndreptăm pe noi înşine; nu ne vom putea dezlega de patimi. Singuri nu putem să ne facem buni. Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5).


Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă, la împătimire.

„Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui întru ascuns” (Mat. 6, 6).

Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită Domnului şi ai păstrat aceste simţiri chiar în vremuri în care puţini sunt cei care mărturisesc pe faţă că sunt credincioşi.

Când sunt cinstit și mă cercetez pe mine însumi, atunci mă văd ca într-o oglindă. Aceasta îmi dă îndrăzneală și dragoste pentru Dumnezeu, dar și încredere. În paralel însă cu oglinda inimii mele, cu conștiința bună, cu trăirile duhovnicești, cu experiența mea duhovnicească, văd ce are în inima lui și altul care este lângă mine. Adică dobândesc harisma discernământului și a străvederii.

Viața noastră seamănă cu călătoria Israeliților din Egiptul robiei patimilor în pământul făgăduinței, pământul Canaan-ului. Primul stadiu, străbaterea Mării Roșii, trecerea de la răutate și sclavie la odihnă, la libertate, la iubirea virtuții. Al doilea stadiu, călătoria de 40 de ani în pustie, cu dese peripeții și mari minuni . Și al treilea stadiu, sălășluirea în pământul făgăduinței a harului și a bucuriei. Motivul obișnuit pentru ridicarea harului este lipsa smereniei.

Îmi amintesc că odată, în America, am intrat într-o biserică veche. Intrasem doar să mă uit, și am zărit un om stând cu capul plecat, într-o stare care mi s-a părut a fi de profundă descurajare. M-am apropiat de el, l-am atins ușor pe umeri și l-am întrebat: «Ce s-a întâmplat?» (Știu, e un gest foarte neamerican – dar, până la urmă, rușii sunt ruși: mai direcți, mai sălbatici.)

Relația ta cu Dumnezeu – dacă ai simțit că ți-a răspuns Dumnezeu – este o relație specială, care nu poate fi explicată. Oricât aș încerca să definesc credința, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aș putea folosi decât cuvinte umane, raționale, care n-au nimic de-a face cu supra-raționalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste. Nu încerc să vă explic toate aceste lucruri, pentru că nu se pot explica.

Sfântul Evagrie Ponticul ne învaţă: Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă. Când mintea se mişcă către Dumnezeu şi se uneşte cu El, este sănătoasă şi plină de viaţă; în această stare, ea primeşte mângâierea lui Dumnezeu, deoarece aflându-se întru El, dobândeşte sănătate şi discernământ. Facultatea perceptivă a minţii – simţirea minţii – constă în „gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută” (Sfântul Diadoh al Foticeei).

Pentru a avea mintea şi inima în pace înaintea judecăţii lui Dumnezeu trebuie să nu facem nimic care ar putea stingheri pe altul. Trebuie să ne câştigăm viaţa singuri, prin munca noastră.