
Un prieten foarte cunoscut mă întreba mirat: „De ce mereu amintiți de veșnicie, de eternitate?” Pentru că eu, de demult, de când am început să am un orizont mai larg, privesc întotdeauna lucrurile în lumina eternității. Totdeauna în lumina eternității. Este adevărat că, pentru a putea face acest lucru, trebuie să ai, totuși, un anumit orizont. În Psaltire se spune foarte frumos:
„O mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca straja nopții” (Psalmi 89, 4).