Mila, mai întâi, nu trebuie confundată cu milostenia, cu pomana (despre care se face vorbire în Fericirea a șaptea, dar acolo prin „cei milostivi” este probabil că nu se înțelege numai cei darnici cu săracii, ci și cei în stare, ca și samarineanul cel bun, să resimtă milă față de un străin năpăstuit).
Pr. Nicolae Steinhardt
Credința stă dincolo de limitele minții omenești și implică o încredere totală a credinciosului
Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul: râvnitor pentru Dumnezeu şi aprig vestitor al lui Hristos
“Sfântul Prooroc Ilie – despre care Vechiul Testament ne informează pe larg în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor şi în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor şi la care Noul Testament face în repetate rânduri aluzie (de ex.: Mat. 16,14 17, 11-12, Marcu 8, 28; Lc. 4, 25-26; 9, 8 şi 19), atât Ioan Botezătorul cât şi însuşi Hristos fiind luaţi drept reapariţii ale vechiului profet – ni se arată că ‘un om de la munte’ (e din Tesba Galaadului, ţinutul muntos dintre Iordan şi deşertul arab) şi cu înfăţişare de aspru şi straşnic ascet, întocmai ca Sf. Ioan Botezătorul căruia îi este mereu asemuit în Noul Testament.
Libertatea se cucerește numai prin omorârea păcatului
Păstorul e iubit de turmă pentru că o păzește și-și pune viața pentru ea
Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte…
Aşa e cu Hristos. E pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, uite popa, nu e popa, nu-i cu „să vezi că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”…
Nouă nu ne vine a crede că Dumnezeu poate să fie atât de bun, încât să ierte atât de lesne!
Dragul meu,
Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi neaşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se prăbuşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în general, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament.
Să ne deprindem a nu deznădăjdui ca Iuda
A ierta este în esență un atribut dumnezeiesc (iertarea omenească apărând în consecință ca încă o probă a prezenței suflului divin în făptură). Singur Hristos poate, ca dintr-o ștersătură de burete, curăța o întreagă tablă neagră plină de păcate, poate albi pelicula pe care s-au înregistrat toate faptele și gândurile rele ale unei vieți omenești. Străduindu-ne a ierta și învățându-ne a practica și iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greșit noi, pe noi înșine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înțelegerea iertării divine.
„Stați tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi”
Cât este de urâtă lenevirea înaintea lui Dumnezeu!
Din pilda talanților reiese că omul care a plecat departe și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa este Însuși Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant – atât cât primise – răspunde: „Doamne, te-am știut om aspru, care seceri unde nu ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25, 26). Și, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ceea ce are i se va lua”.
Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mișcător al mâniei gratuite
„Dacă vă voi spune nu veți crede”
Trecem prea repede cu vederea asupra uriașelor rezerve de noblețe și înaltă seniorie din creștinism
Plăcerea de a ști să spui „nu, nu, domnule”, anchetatorului care-ți cere nume, ofițerului politic care-ți propune situația de turnător, diavolului care te ispitește, scârbelor care fac tot ce sunt și ele în stare pentru a te scoate din răbdări.
(Pilat trebuie să fi citit în ochii omului adus în fața sa, ochii omului de care ar fi vrut să se descotorosească îmbiindu-l să-și ceară scuze, să comită o cât de mică josnicie care să-i dea procuratorului putința de a-l elibera, Pilat trebuie să fi citit și simțit acest nu, domnule, emițător de distanțare).
Fiecare dintre noi suntem vinovați pentru răstignire
Două precizări cu privire la răstignire:
Trebuie să fim capabili a ne privi pe noi înşine din afară…
Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele de nu şi capriciile. Luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi.
Pentru creștinism încrederea e calea morală a generării de persoane
Pentru creștinism bănuiala e un păcat grav și oribil. Pentru creștinism încrederea e calea morală a generării de persoane.
Răul poate să-l facă oricine, binele e numai pentru sufletele tari şi firile călite
Dumnezeu, iertător, nu pedepseşte mereu păcatele şi greşelile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o faptă bună. (De partea cealaltă a ecuaţiei, semnul valorilor se inversează.)