Pr. Dumitru Stăniloae

Neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu

Chinul iadului, constând în despărţirea de Dumnezeu cel iubitor şi iubit, nu poate consta şi într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simţirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaştere teoretică a faptului că El e iubitor şi merită să fie iubit, dar nu-L poţi iubi. Neputinţa de a-L iubi în mod real şi recunoaşterea că El ar merita să fie iubit şi că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.

Continuare …

„Suflete al meu, pentru ce dormi? Trezeşte-te şi strigă: Sfânt este Domnul!”

Inima este sediul şi izvorul tuturor puterilor sufletului. Mintea, care este partea cea mai fină a sufletului, îşi are sediul natural în mijlocul de maximă intimitate al inimii. Inima concentrează în sine totul: puterile sufletului şi puterile trupului. Inima este profunzimea indefinibilă a trupului şi a sufletului: în ea, mintea omului se poate adânci în adâncurile lui Dumnezeu. Omul întreg este legat de Dumnezeu prin minte şi prin inima, aceasta rădăcină a sufletului care îşi are sediul în El. Legătura conştientă cu Dumnezeu nu vine numai prin har.

Continuare …

Când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla raţiunile lucrurilor în El Însuşi

Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.

Continuare …

Naşterea lui Hristos arată iubirea smerită a lui Dumnezeu (Predică la Duminica după Naşterea Domnului)

Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară în­seamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.

Continuare …

Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume – Predică la Duminica a zecea după Rusalii

Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica nu­mai din libertatea umană. Da­că vrem o explicaţie, care ţine sea­ma de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al rea­li­tăţii, care copleşeşte orice spe­ran­ţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admi­tem ca origine suplimentară a ră­ului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul u­man, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origi­ne a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci a­ceas­ta n-ar mai face posibilă mân­tuirea lumii de rău şi Dum­nezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Continuare …

Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință

Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat. E o idee pe care a dezvoltat-o Sfântul Grigorie de Nisa. Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului. Cel care cedează lenei devine robul ei, îşi slăbeşte libertatea sau stăpânirea sa asupra lui însuşi. Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine. De aceea, în greceşte libertatea se numeşte şi starea de a-ţi fi propriul stăpân.

Continuare …

„Credeți în Hristos, ca să aveți un sens în viață!”

Care sunt treptele mărturisirii? Când lipsesc duhovnicii, ce trebuie făcut? Cum se poate curăţi sufletul de toate păcatele?
Mărturisirea e un act de comunicare sinceră, dureroasă către persoana preotului, care te ascultă în numele lui Hristos. Ea satisface setea omului de comuniune, de ieşire din singurătatea mândriei, a neîncrederii în alţii, a dispreţului.

Continuare …

Când îl iert pe celălalt, când sunt iertat, înaintez spre înviere

Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei, doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. Dar această „imitaţie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos să Se încorporeze în noi şi să ne refacă în Sine după El, Modelul nostru originar.

Continuare …

Gândurile pătimaşe – îndemn al diavolului la păcat

Este important să stăruim puţin asupra modului în care se stârnesc patimile în noi, pentru că aceasta ne va indica şi modul cum să ne opunem stârnirii lor. Precizăm că modul stârnirii este în esenţă acelaşi cu modul zămislirii patimilor. Atâta doar că zămislirea e mai grea decât stârnirea, neexistând încă patima în noi ca o fiară adormită ce are doar să se trezească. Dar un material inflamabil se găseşte în noi încă înainte de orice patimă, constituit din afecte, şi aceasta ajută într-o oarecare măsură la zămislirea patimii, aşa cum ajută patima deja existentă la stârnirea ei.

Continuare …