Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei.
Să nu vă despărțiți inimile voastre de Dumnezeu…
Pr. Dumitru Stăniloae
Credința în Hristos este credința în Hristos cel din noi
Credința în Hristos este credința în Hristos cel din noi, credința din puterea Lui, aflător în noi; e iradierea în noi a prezenței și puterii lui Hristos sălășluit în noi, în chip nevăzut. Credința aceasta include în ea iubirea față de Cel ce S-a jertfit, a înviat pentru noi și s-a sălășluit în noi, ca din starea Lui de jertfă și înviere să luăm putere să murim și noi față de păcat și să ducem și noi o viață nouă din El și cu El.
Nici o virtute luată despărţit de celelalte nu e virtute desăvârșită
O înfrânare fără smerenie are în ea o nedesăvârşire, căci e împreunată cu mândrie. O hărnicie fără iubire e aspră, e rigidă. O iubire fără înfrânare nu poate fi iubire deplină, căci nu are în sine uitarea de sine a celui ce iubeşte.
Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu scapă de această obişnuință
Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat.
Toate problemele se rezolvă prin rugăciune
Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului.
Încă nu am ajuns la desăvârșire, dar aspirația aceasta nu se termină
Dacă vrem să-l înțelegem pe celălalt, trebuie să-l iubim; și dacă-l iubim, ni se luminează adâncurile lui. Nu există lumină în afara iubirii! Nu ajunge să privim numai lucrurile lumii, ca să ne luminăm. Am spus că de-aș avea lumea toată, dacă nu este o persoană care mă iubește, nu am nici o mulțumire. Mulțumirea e lumină – lumina iubirii. Iubirea e lumină și amândouă sunt viață. Dacă vrem să avem viață, și nu o viață trecătoare, ci viață veșnică și o lumină nesfârșită, mereu mai bogată, apoi trebuie să iubim. Dar nu putem iubi pe om dacă nu iubim pe Dumnezeu. Dacă omul nu e veșnic, nu e același lucru.
Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume – Predică la Duminica a zecea după Rusalii
Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.
Când îl iert pe celălalt, când sunt iertat, înaintez spre înviere
Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putință numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poți deschide poarta celuilalt.
Nu suntem niciodată singuri când răbdăm încercările
Nu suntem niciodată singuri când luptăm cu ispitele şi când răbdăm încercările. Iubirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor iradiază spre noi şi în noi, întărindu-ne.
Neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu
Chinul iadului, constând în despărţirea de Dumnezeu cel iubitor şi iubit, nu poate consta şi într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simţirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaştere teoretică a faptului că El e iubitor şi merită să fie iubit, dar nu-L poţi iubi. Neputinţa de a-L iubi în mod real şi recunoaşterea că El ar merita să fie iubit şi că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.
Persoana umană se comunică şi prin vorbire, dar şi prin tăcere
Tăcerea înseamnă reflecţie la taina lui Dumnezeu şi la taina propriei persoane. Persoana umană se comunică şi prin vorbire, dar şi prin tăcere. Prin amândouă trăieşte şi face să fie trăite lumina şi taina ei. Ajunge să o văd reflectând, ca să-mi dau seama nu numai de taină, ci şi de lumina ei.
Cel ce se încrede în Dumnezeu, nu se teme
Precum mormolocii îi înfricoșează pe prunci, așa și umbrele pe cei mândri. Nu e cu putință ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică lașă de ceva de pe pământ.
Este mare lucru să nu gândești nimic rău cu privire la ceilalți
Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți. Este mare lucru să nu gândești nimic rău cu privire la ceilalți. Asta înseamnă să te gândești la celălalt și să comunici cu el întotdeauna cu iubire și înțelegere pentru defectele sale care nu-i definesc ființa, cu un sentiment de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taină.
Să ne rugăm lui Iisus, să ajungem într-o dispoziție de jertfă, de oferire de noi înșine în fața Tatălui
Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putință numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poți deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câștiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. Dar această „imitație” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos să Se încorporeze în noi și să ne refacă în Sine după El, Modelul nostru originar. Iertarea este legată de înțelegerea slăbiciunii celuilalt și a propriei noastre slăbiciuni, de nevoia pe care o avem de celălalt. De ce să nu-l iertăm pe celălalt, când eu însumi mă simt plin de păcate?
Cine nu mulţumeşte pentru cele mai mici, va fi nerecunoscător şi în cele mai mari…
Trebuie să mulţumeşti pentru toate. Aici să-ţi fie îndrumător Sfântul Pavel, care porunceşte: „În toate mulţumiţi” (1 Tes. 5, 18).
De asemenea, cuviosul Isaac, care zice: „Mulţumirea celui ce primeşte, stârnește pe cel ce a dat să dea daruri şi mai mari decât cele dinainte.
Naşterea lui Hristos arată iubirea smerită a lui Dumnezeu (Predică la Duminica după Naşterea Domnului)
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară înseamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.
Cel plin de frica lui Dumnezeu e plin de puterea Lui
Frica de Dumnezeu dă putere. Ea nu slăbănogește. Cu cât e mai mare frica de Dumnezeu în cineva, cu atât e mai prezent El în acela cu puterea Lui, care se răspândește din El. De aceea, cel plin de frica lui Dumnezeu e plin de puterea Lui. Căci în frica aceasta este trăirea prezenței covârșitoare a lui Dumnezeu.