
Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului.


Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului.

Iertarea este legată de înțelegerea slăbiciunii celuilalt și a propriei noastre slăbiciuni, de nevoia pe care o avem de celălalt. De ce să nu-l iert pe celălalt, când eu însumi mă simt plin de păcate? Care om poate spune că a făcut tot ce putea pentru ceilalți?

Dacă timpul ar fi singura formă de existență, învăluită din toate părțile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranțele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera și nu ai teamă” ar fi cel mai înțelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic față de toate, dacă în curând nu ne așteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ți gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea amețelii alcoolice și în paroxismul simțurilor periferice dezlănțuite!

Părintele Ioanichie Bălan: Ce rol are duhovnicul pentru sporirea duhovnicească a creștinului?

Sorin Dumitrescu- Părintele Paisie, Dumnezeu să-l odihnească, era binecunoscut ca unul dintre rugătorii în Hristos; practica de multă vreme rugăciunea inimii. Se spune că după săvârşirea dânsului, la 40 de zile, i-a apărut în vis ucenicului său. Avea o faţă îngrijorată şi i-a spus cu amărăciune: este foarte greu să te mântuieşti! Dacă Părintele Paisie declară „postum” aşa ceva, atunci te întrebi, în ce măsură zecile, sutele de mii de creştini care nu au reuşit să dobândească rugăciunea inimii, ar mai putea spera să se mântuiască ?

,,Ideea că prin împărtășirea deasă omul poate înmulți viața sa în Dumnezeu e prețioasă. De fiecare dată omul trăiește cu sufletul într-un efort de întărire a legăturii sale cu Hristos din altă latură, într-un efort de a sfinți prin aceasta o altă latură a legăturii sale cu trupul, a legăturii sale cu semenii, într-un efort de a înfăptui prin fapte deosebite, cerute de alte și alte împrejurări, o altă și altă virtute. Dacă aceasta e preocuparea generală a vieții lui, ,,comunicarea” cu trupul Domnului și cu puterea Lui îl va susține de fiecare dată în acest alt efort.”

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Și aici L-am auzit spunandu-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți.

Fecioara Maria a trăit cea mai mare unire cu Dumnezeu pe care o poate realiza omul. Ce înțelegere pentru Fiul Său, ce înțelegere pentru taina omului, taină care-și are rădăcina în Dumnezeu, ce înțelegere pentru Dumnezeu Întrupat… Importanța Maicii Domnului vine din legătura ei cu Hristos. Această unire supremă cu Dumnezeu Întrupat e experiența ce ni se pune înainte.

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajează de natura exterioară și de sine însuși. În acest fel, ea ține sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare și al înclinațiilor patimilor sale care îl domină pe om mai mult decât o face natura.

Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Domnul tău să nu-L părăsești. Stăruie pe lângă El, și El își va face milă cu tine fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să știi tu.

Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei.

Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Blândeţea se naşte dupã ce prin răbdare au fost eliminate din fire patimile mâniei. Ea stă imediat înaintea smereniei. „Precum lumina zorilor premerge soarelui, aşa blândeţea e înainte-mergătoarea smereniei”, zice Ioan Scărarul. Blândeţea e o dispoziţie neclintită a minţii, care rămâne, în faţa onorurilor şi a jicnirilor aceeaşi. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ţi le produce aproapele şi a te ruga sincer pentru el.

Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei. Iar cerând mila, cereți-o cu inimă smerită și înfrântă și strigați de dimineața până seara, și de e cu putință toată noapte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”.

Cum să dobândim iubirea? Ce-i de făcut atunci când descoperim că nu iubim? Cum să nu deznădăjduim de iubire?

Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influență spirituală asupra celorlalți, nu numai asupra duhului, ci și a trupului. Dumnezeu lucrează asupra trupului prin duhul omului.

Rugăciunea celui ce nedreptăţeşte pe alţii n-are în ea sensibilitatea delicată, dar pătrunzătoare, care se face luată în seamă de Dumnezeu. E ea însăşi grosolană, antipatică, cum e grosolan, antipatic autorul ei. Astfel, în acela se simte existenţa unor oameni loviţi de el.