Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți.
Fecioara Maria a trăit cea mai mare unire cu Dumnezeu pe care o poate realiza omul. Ce înțelegere pentru Fiul Său, ce înțelegere pentru taina omului, taină care-și are rădăcina în Dumnezeu, ce înțelegere pentru Dumnezeu Întrupat… Importanța Maicii Domnului vine din legătura ei cu Hristos. Această unire supremă cu Dumnezeu Întrupat e experiența ce ni se pune înainte.
Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajează de natura exterioară și de sine însuși. În acest fel, ea ține sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare și al înclinațiilor patimilor sale care îl domină pe om mai mult decât o face natura.
Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Domnul tău să nu-L părăsești. Stăruie pe lângă El, și El își va face milă cu tine fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să știi tu.
Iertarea este legată de înțelegerea slăbiciunii celuilalt și a propriei noastre slăbiciuni, de nevoia pe care o avem de celălalt. De ce să nu-l iert pe celălalt, când eu însumi mă simt plin de păcate? Care om poate spune că a făcut tot ce putea pentru ceilalți?
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei.
Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Blândeţea se naşte dupã ce prin răbdare au fost eliminate din fire patimile mâniei. Ea stă imediat înaintea smereniei. „Precum lumina zorilor premerge soarelui, aşa blândeţea e înainte-mergătoarea smereniei”, zice Ioan Scărarul. Blândeţea e o dispoziţie neclintită a minţii, care rămâne, în faţa onorurilor şi a jicnirilor aceeaşi. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ţi le produce aproapele şi a te ruga sincer pentru el.
Fiți așadar totdeauna liberi și stăruiți la Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va sălășlui în voi. Și nu cereți nimic altceva, decât numai mila de la Domnul slavei. Iar cerând mila, cereți-o cu inimă smerită și înfrântă și strigați de dimineața până seara, și de e cu putință toată noapte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”.
Cum să dobândim iubirea? Ce-i de făcut atunci când descoperim că nu iubim? Cum să nu deznădăjduim de iubire?
Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influență spirituală asupra celorlalți, nu numai asupra duhului, ci și a trupului. Dumnezeu lucrează asupra trupului prin duhul omului.
Rugăciunea celui ce nedreptăţeşte pe alţii n-are în ea sensibilitatea delicată, dar pătrunzătoare, care se face luată în seamă de Dumnezeu. E ea însăşi grosolană, antipatică, cum e grosolan, antipatic autorul ei. Astfel, în acela se simte existenţa unor oameni loviţi de el.
Părintele Ioanichie Bălan: Ce rol are duhovnicul pentru sporirea duhovnicească a creștinului?
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară înseamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.
Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.
Dumnezeu dă omului puterea să se judece singur pe sine însuși, prin judecata pe care o dă asupra altora, mai bine zis prin sentința pe care o dă asupra celor ce i-au greșit lui.