Părintele vorbește despre viața ascetică din pustia Sfântului Munte și despre trezvia duhovnicească ca stare de continuă pocăință
Cine nu se luptă, nu poate să se mântuiască…
Sfaturi duhovniceşti
Tu de ostenit ostenește-te însă de grija rea nu te lăsa măcinat!
„Nu vă îngrijiţi.” [nu vă îngrijorați] „Dar cum să trăim? Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm.” Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceţi nimic”, El spune: „Nu vă îngrijiţi”, adică nu vă lăsaţi roşi de grija aceea care macină omul ziua şi noaptea, nedându-i tihnă nicio clipă. Acest fel de grijă este o boală a sufletului şi un păcat.
Dumnezeu nu e întotdeauna uşor de suportat pentru om
Dumnezeu nu e întotdeauna uşor de suportat pentru om. În răstimpurile, în general extrem de îndelungate, în care harul îl părăseşte pe om, Dumnezeu poate să-i apară ca un tiran neînduplecat. Omul care, în ciuda eforturilor şi ostenelilor sale împinse până la extrem, se simte părăsit de milostivirea dumnezeiască, îndură astfel de suferinţe încât ar renunţa, dacă ar fi cu putinţă, la orice formă de existenţă.
În ce constă libertatea noastră?
Când vorbim despre faptul că harul este cu omul, însă el nu-l simte, este vorba de o deosebită pronie a lui Dumnezeu pentru noi. Harul îşi poate ascunde prezenţa, dând omului din plin să simtă prezenţa în sine a liberei alegeri. Însă prezenţa lui se poate cunoaşte din faptul că omul îşi aminteşte de Dumnezeu, se înfrânează de la păcat, luptă împotriva patimilor. Într’o astfel de vreme, omului toate i se dau cu trudă şi cu durere. Astfel de părăsiri se aseamănă cu o mamă care, învăţându-şi pruncul să meargă, îşi ia mâinile de pe el, dar ea însăşi merge după el cu atenţie încordată, ca în clipa când este nevoie, din nou să-l reţină de la cădere cu mâinile sale.
Să menţinem continuu aprinsă lumina dinăuntrul sufletului nostru, orice ni s-ar întâmpla
Nu toţi oamenii reacţionează sau se poziţionează în acelaşi fel în fața problemelor vieții, a crizelor şi a încercărilor. Există cei care în adâncul unei crize se vor întâlni cu sinele lor mai profund şi vor scoate la iveală harisme şi capacităţi care trăiau despărţite și deconectate, ascunse în subteranele neputinţei existenţiale. Nu este greşită observaţia conform căreia numai înăuntrul unei crize şi în întâlnirea la limită cu sinele nostru, de cele mai multe ori, întâlnim şi darurile noastre „pierdute”.
Poți să săvârsești multe lucruri, dar dacă nu te smerești, harul nu va veni asupra ta niciodată
Zile acestea am primit o consemnare cu o întrebare. „Cineva, să nu spunem cine este, a spus că omul nu se vindecă de patimi, ci doar se ușureaza puțin”.
Pomenește mereu numele Domnului
Rugăciunea inimii este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (Marcu 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă!” sau doar „Doamne, miluiește‑mă!”.
Dacă omul nu lucrează pentru Dumnezeu, caută mereu să se îndreptăţească
Dacă omul nu lucrează (pentru Dumnezeu), caută mereu să se îndreptăţească. „Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau „Adam e de vină”, „Eva e de vină, nu eu”. Un teolog mi-a spus odată:
Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu
Să vă explic ce este rugăciunea? Este un contact personal, pornit din inimă, din conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Normal că sunt rugăciuni de tipic, dar sunt şi rugăciuni personale.
Predică la Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat)
Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.
“Doamne, sunt nevrednic! Dar râvnesc…”
– Părinte, care gând este mai drept: cel în care nu mă simt vrednic de Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie sau dorinţa inimii de a mă curăţi Hristos de patimi?
De câte ori, în iureșul lumii, Îi facem loc în inima noastră?
Ne întrebăm adesea, câte șanse ne mai dă Dumnezeu ca să trăim cum vrem, după cum ne pare nouă că este bine. Dar ne-am întrebat, oare, câte șanse I-am dat noi Lui? Câte momente I-am oferit ca să ne atingă cu adierea Duhului?
Mai mult decât orice, păzeşte-ţi pacea inimii
Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu.
O familie fericită nu e rodul întâmplării, ci al alegerii și efortului comun
Omul care iubeşte nu se va simţi niciodată singur. Dragostea îi va încălzi sufletul. El face bine, iubeşte, şi dragostea lui îl leagă de cei pe care îi iubeşte, chiar dacă n-are o familie proprie. Se înţelege, însă, că în familie eşti mai apropiat de cei pe care îi iubeşti, poţi să-ţi manifeşti dragostea faţă de ei zi de zi, aproape ceas de ceas.
Păziți-vă de tot cuvântul care rănește
A te ruga pentru celălalt este, prin buna înclinare a inimii noastre față de el, a-l ajuta să se împotrivească gândurilor negative ce le poate avea, nu fără temei, împotriva noastră. În schimb, a nu ne ruga pentru celălalt înseamnă a îndreptăți, prin lipsa noastră de dragoste, relele gânduri ce le poate avea împotriva noastră. Să păstrăm unimea în rugăciune în jurul paharului lui Hristos, și vom vedea că ușor este a iubi.
Mare lucru este puterea inimii!
– Gheronda, Avva Pamvo spune: “Dacă ai inimă, poţi să te mântuieşti”. Ce înţelege prin “a avea inimă”?
– Poate înţelege multe. Mai întâi, “a avea inimă” este egal cu “a iubi pe Dumnezeu”. În al doilea rând, “a avea inimă” este egal cu “a avea sensibilitate”. În al treilea rând, “a avea inimă” este egal cu “a avea bunătate”.
Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune
Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.