Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată. Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit! Dar unii nu-L cunoşteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca să le arunce în El şi cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.
Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos.
Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de ea reprezintă o sărbătoare: Hristos intră în sfântul oraş, este întâmpinat de mulţimea poporului pregătit să facă din El un lider politic şi care aştepta de la El biruinţa asupra vrăjmaşului. Oare în acestea nu se regăseşte durerea Mântuitorului?
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
Dacă oamenii ar frâna puţin viteza minţii lor şi mintea le-ar fi odihnită, atunci şi harul dumnezeiesc s-ar apropia mai uşor de ei. Cunoaşterea fără iluminare de sus este o catastrofă. Când cineva face lucrare duhovnicească întru sine, când se nevoieşte, atunci e iluminat de Dumnezeu. Are iluminare dumnezeiască, experienţe dumnezeieşti, iar nu gânduri personale, de aceea şi vede departe. Cineva care suferă de miopie vede bine lucrurile din apropiere, dar nu vede departe. Iar unul care nu are miopie va vedea puţin mai departe, dar nici aceasta nu înseamnă nimic. Ochii trupeşti sunt doi, pe când cei duhovniceşti sunt mulţi.
Proclamarea morții lui Hristos este Sfânta Liturghie. Sfinții Părinți spun că atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși, atunci nu va mai fi niciun motiv pentru ca lumea să existe, și se va petrece A Doua Venire a Domnului. Atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși.
De vreme ce pocăinţa este îndreptarea greşelilor care privesc fapte şi înţelesuri, primul lucru care se impune este îndepărtarea noastră de motivele şi cauzele care le-au provocat. După aceea, trebuie să urmeze hotărârea curajoasă şi statornică, lucru care nu este străin caracterului şi voinţei noastre, să nu mai repetăm acele lucruri care au provocat vinovăţia. Împreună cu această hotărâre trebuie să corelăm şi continua invocare a ajutorului dumnezeiesc, şi astfel să readucem harul dumnezeiesc, pe care păcătoşenia noastră l-a întristat şi l-a alungat.
În toate formele de înstrăinare pe care le simte cineva, precum uscăciune duhovnicească, trândăvie, împietrire și altele asemenea, să nu fugă din bunul stadion al stăruinței în rugăciune. Atunci norul întunecat nu va întârzia să se împrăștie și iarăși soarele strălucitor, Iisus al nostru, nu va întârzia să adape inima noastră vătămată de uscăciunea de mai înainte.
„Mulţi teologi vorbesc despre îndumnezeire în mod abstract. Lucrul cel important este să păzim poruncile lui Hristos şi astfel venim la îndumnezeire şi la lumină. Nepătimirea este atunci când Hristos vine înăuntrul sufletului şi trupului nostru.”
Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli.
Dacă noi alegem să nu iertăm, şi avem şi argumente pentru că, vezi Doamne, ne-a făcut cutare şi cutare lucru îngrozitor: s-a uitat urât la mine şi chiar a zis că sunt prost sau viclean, sau nesimţit, sau leneş!
PS Damaschin Dorneanu: Dumnezeu știe de ce te-ai purtat așa. Nu trebuie să-I aduci aminte Lui Dumnezeu. La spovedanie nu trebuie să părem altfel decât suntem…
În scrierile Sfinților Părinți sunt multe cuvinte însuflate de Sus privitoare la sfârșitul veacurilor. Cu cât ne apropiem de sfârșit, cu atât devine mai mare cinstea, privilegiul de a fi călugăr și chiar de a fi creștin.
