Iisus Hristos nu avea nevoie de mântuirea Sa, noi eram şi suntem cei ce avem nevoie de mântuire. Deci, pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, simţită de noi ca o credinţă arzătoare de mântuire, ni s-a arătat şi ni s-a dat ca model de viaţă persoana reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Rugăciunea noastră, postul nostru, postul și rugăciunea întregii Biserici au o putere foarte mare. Pentru că Dumnezeu „risipește sfatul neamurilor.” Dumnezeu este Acela care poate să împrăștie voile și hotărârile puternicilor pământului. Dumnezeu este Acela Care are ultimul cuvânt în orice privință. Prin rugăciunea ei Biserica poată să schimbe cursul evenimentelor și a istoriei întregii lumi.
Mai înainte de toate, casa împărătească trebuie eliberată de orice necurățenie și împodobită cu toate frumusețile și numai atunci poate intra împăratul în ea.
Mântuitorul Iisus Hristos a venit ca să schimbe măsurile şi judecăţile oamenilor. Oamenii au măsurat natura cu măsura lor şi măsura a fost cu lipsă. Au măsurat sufletul şi trupul, şi măsura sufletului s-a micşorat la o câtime de nimic. Au măsurat pe Dumnezeu şi L-au găsit mai mic ca omul. Au măsurat virtutea cu măsura succesului şi virtutea s-a ieftinit. S-au măsurat oamenii cu animalele împăunându-se pentru progresele lor.
Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieții; numai citește ziarul și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință.
Biserica i-a atribuit acestui Sfânt supranumele de «Gură de Aur», pentru că Dumnezeu i-a dăruit darul elocinței (al oratoriei). Nu numai că vorbea frumos și avea o construcție a frazei deosebită ci, mai ales, cuvântul său avea puterea de a schimba viețile oamenilor. Cei care îl ascultau, se hrăneau spiritual – la modul cât se poate de propriu al cuvântului -, din ceea ce rostea acest mare bărbat al Bisericii.
“Ar trebui să hărăzim lucrurilor duhovniceşti, rugăciunii, întreaga noastră viaţă – iar noi o risipim în fapte nedemne, în tălăzuiri, în vorbiri ruşinoase, în convorbiri şi plăceri ticăloase, în vinovate arătări mândre, fără folos şi spre pierzania noastră.
Aș vrea dacă s-ar putea să fac muzicanți din piatră, dănțuitori din nisipul lacului și cântăreți din frunzele tuturor copacilor din munți, astfel încât aceștia să mă poată ajuta să-L slăvesc pe Domnul – și astfel încât glasul pământului să poată fi auzit în mijlocul cetelor îngerești!
Stareţul spunea adeseori: „Când mintea e întreagă în Dumnezeu, uită lumea”; şi scria: „Omul duhovnicesc zboară ca un vultur în înălţimi, sufletul său îl simte pe Dumnezeu şi, deşi se roagă în întunericul nopţii, vede întreaga lume”.
Ne-am putea întreba dacă nu e aici o contradicţie. Pe de altă parte, această vedere a lumii nu este oare imaginară?
Spuneți-mi ceva despre blândețea și smerenia Domnului.
Harul lui Dumnezeu primează în lucrarea mântuirii, fiindcă Mântuitorul a venit Lumină celor din întuneric şi a revărsat lumina harului peste cei care stau în întuneric şi în umbra morţii şi a căutat oaia cea pierdută şi pe cea rătăcită iarăşi a chemat-o la Sine şi tainic vorbeşte în inimă şi calea mântuirii a arătat-o, iar dumnezeiescul har desăvârşeşte şi mântuieşte.
Foarte interesantă este povestea acelor trei tineri care ardeau în cuptorul Babilonului, pedepsiți pe nedrept. Mai era încă o persoană acolo, iar persoana aceasta, a patra, era Duhul lui Dumnezeu care îi proteja de durere.
„Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau.
Să dăm respectul cuvenit cunoaşterii şi erudiţiei. Se poate spune că oamenii care au cunoştinţe profunde cu privire la natură, la omenire şi societate sunt ochii poporului. Totuşi, după cum nu fiecărui mădular al trupului îi este dat să fie ochi, nu fiecărui membru al societăţii îi este dat să fie savant – însă reproşurile acerbe la adresa ignoranţei şi laudele aduse instruirii înţelese într-un fel tulbure au semănat în unii oameni ideile mărginite potrivit cărora învăţământ vrednic de acest nume este doar cel savant, că a educa înseamnă a preda ştiinţele, că cei educaţi trebuie să-l cinstească pe cel care trecut deja prin câteva cicluri de lecţii.
Într-o altă zi, pe când îmi făceam ascultarea pregătind mâncare pentru obşte, rosteam Rugăciunea cu gura: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Stareţul mă urmărea cu metania sa şi, văzându-mă că lucrez şi rostesc Rugăciunea cu gura, se bucura foarte mult.
Cum este sufletul judecat, părinte? La judecata particulară, cum este judecat sufletul? Sunt acele vămi ale văzduhului?
– Da… orice gândeşte, orice vorbeşte omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieţii. Totuşi, abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanţul, cât e minus, cât e plus. V-am spus: şi la Ştefan Vodă, şi la ceilalţi, aşa s-a făcut, câte a făcut păcate, cât bine.