Cine-mi va da să mă odihnesc în Tine? Cine-mi va da ca sa vii în inima mea și o îmbeți, ca să uit de relele mele și ca să îmbrățișez singurul meu bun, pe Tine?
Oare cât voi suferi, dacă nu Te voi iubi?
Sfaturi duhovniceşti
Unul dintre cele mai grele lucruri este să-și vadă omul inima lui
Știu bine, iubiții mei frați în Hristos, că sunteți un auditoriu care nu intrați pentru prima oară în biserică. Ați auzit multe predici și felurite omilii. Ați luat hotărâri, ați avut lupte, aveți izbânzi și înfrângeri. Ce să spună în seara aceasta vorbitorul care nu vrea să vă obosească, dar nici să vă aducă o falsă mângâiere? M-am gândit, așadar, iubiții mei, să vă vorbesc, așa cum obișnuiesc întotdeauna, de mulți ani, simplu, despre cultivarea inimii.
Nu ai conștiința nobleței tale?
Iată, cât de imens este cerul și pământul, (cât de) minunate sunt creaturile din ele, (cât de) mari sunt corpurile lor! Peștii enormi ai mării, munții, animalele sălbatice sunt, după cum se văd, mai puternice decât omul. Cu toate acestea, omul este mai de preț decât toate (aceste) creaturi, pentru că numai întru el a binevoit (să Se odihnească) Dumnezeu.
Hristos este pilda noastră
Niciodată nu vom putea ajunge la adevărata smerenie, chiar dacă mărturisim că suntem mai răi decât toţi oamenii, pentru că aceasta înseamnă a ne compara cu semenii noştri. Adevărata smerenie presupune o altfel de comparaţie: ne comparăm pe noi înşine cu chipul omului care ni s-a descoperit în Iisus Hristos, chipul în care Dumnezeu l-a gândit pe om mai înainte de toţi vecii. Pentru noi punctul de referinţă este Hristos. El este pilda noastră.
Calitatea vieții veșnice a fiecărui om depinde de participarea sa la lucrările dumnezeieșţi
Prin energiile necreate, Dumnezeu lucrează restaurarea și îndreptarea firii căzute în fiecare persoană care alege liber să se împărtășească de ele după rânduiala așezată de Însuși Domnul în Sfânta Lui Biserică. Dar îndreptarea firii prin nașterea din nou și prin lucrarea particulară a fiecărei Sfinte Taine, o lucrează Dumnezeu fără participarea voinței omului așa cum omul beneficiază de darul vieții primit prin naștere, dar nu participă cu propria voință la nașterea sa.
Îl voi ajuta de departe, cu rugăciunea
– Părinte, când cel obraznic devine mai obraznic din pricina bunăvoinţei pe care i-o arăţi, cum poţi să-l ajuţi?
Să ne mărturisim neputința înaintea lui Dumnezeu
Ce putem face atunci când strânsoarea patimilor este mai puternică decât iubirea lui Hristos? Cum trecem de la moarte la viață?
Dumnezeu nu ne pedepseşte ca să se răzbune
Dumnezeu nu ne pedepseşte ca să se răzbune pe noi când păcătuim păcatele noastre de astfel nici nu aduc vreo vătămare firii lui Dumnezeu, ci ne pedepseşte că ne caută folosul, pentru că nu vrea să ajungă mai rea voinţa noastră, a celor care-L dispreţuim şi-L trecem cu vederea.
„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi”
Înţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El: „Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.” „Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”
Să te smerești cu adevărat
Priviți smerenia sfinților, în ce sfințire se aflau inimile lor! Nici când erau trimiși de Dumnezeu în ajutorul oamenilor, cei cu adevărat smeriți nu primeau, fugind de prilejul de a fi slăviți. Astfel, Moise i-a zis lui Dumnezeu, când a fost chemat să scoată poporul din robia Egiptului: „Mă rog Ție, Doamne, trimite pe altul în locul meu, mai puternic, că eu sunt slab la glas și zăbavnic cu limba” (Moise era gângav).
„Știi că există o cale a vieții și o cale a morții. Acum poți alege…”
În Evanghelia după Ioan există un pasaj în care se vorbește despre femeia prinsă în adulter. O aduc la Hristos și spun: «Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei; Tu ce spui?» Dacă ar fi răspuns că trebuie ucisă cu pietre, atunci ce preț ar mai fi avut cuvintele Sale despre mântuire și iubire? Dacă însă ar fi spus că nu trebuie omorâtă, ar fi părut că Se ridică împotriva Legii și că îngăduie păcatul. Ce era de făcut?
Ce să facă Dumnezeu cu noi creștinii de astăzi care nu îmbrățișăm deloc duhul creștinesc
În anii prigoanelor, pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem, așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit [patimiri, suferinte, n.n.] și tot parcursul nostru va fi între limite.
Evanghelia lui Lazăr și a bogatului nemilostiv
Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui. O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită intotdeauna, ori de cât de mult li s-ar spune: că fără nimic au intrat in această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţă, nu ca s-o ia. Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere l, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul.
Bogatul nemilostiv și săracul Lazar
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi.
În vremurile de astăzi nu mai găsim râvna de altădată
Să nu stai fără lucrare nici o clipă. În fiecare moment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă.
* * *
Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerceta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua.
Frica de Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic în comun cu spaima
Folosim adesea în rugăciuni expresia «frica de Dumnezeu». Și trebuie să înțelegem limpede și să ne amintim că frica de Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic în comun cu spaima. Nu-I putem aduce lui Dumnezeu nicio bucurie dacă pur și simplu ne temem de El și, din frică, încercăm într-o oarecare măsură să-I împlinim voia.
Cum îi putem ajuta pe cei care au trecut la Domnul?
Iubirea, element fundamental în relațiile dintre creștini, ca mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, este aceea care restaurează prin har și integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiți. Ea menține legătura vie între cele două lumi în care acționează Biserica și determină uneori schimbări radicale, orientând viața spre înțelegerea și apropierea de semeni și de cei trecuți la cele veșnice.