Sfaturi duhovniceşti

Dumnezeu nu dăruiește harisme leneșilor

Iertați-mă că vă spun, Dumnezeu nu dăruiește leneșilor darurile cele mari! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Cerem de la Dumnezeu să ne dea smerenie, credință, răbdare, rugăciune, dar Dumnezeu nu este băcan să Îi ceri să-ți dea un kilogram de zahar sau un kilogram de orez…”. Dumnezeu îți spune: „Smerește-te, fă și tu ceva, începe să te pocăiești, iar Eu îți voi da pe parcurs darurile Mele!”.

Continuare …

Sfinţenia este ceea ce trebuie să căutăm cu deosebire în viaţă

Monahismul, care naşte Sfinţi, ne provoacă şi ne invită la o atitudine eroică, la o mai mare cumpătare, la simplitate, bunăcuviinţă şi smerenie. Suntem datori să păstrăm neatins, viu şi curat duhul monahismului ortodox, cu orice preţ. Suntem chemaţi să fim ucenici întru răbdare ai Părinţilor din vechime.

Continuare …

„Un lucru pe care nimeni altcineva nu l-a putut face”

Am să vă vorbesc despre bunica mea, care a ajuns la venerabila vârstă de nouăzeci și cinci de ani. Într-o zi, după ce a încercat fără spor să spele vasele, i-au scăpat din mână și s-au spart. M-a chemat, mi-a arătat cioburile și mi-a spus:
„De ce îmi mai dă Dumnezeu zile? Nu mai sunt bună de nimic…”

Continuare …

Cum se poate vindeca caracterul bolnav care cade cu uşurinţă în judecarea aproapelui ?

Fiecare om este considerat bolnav atunci când este lipsit de Harul Care desăvârşeşte şi cuprinde toate, Care „pe cel bolnav tămăduieşte şi cele ce lipsesc le plineşte”. Acest aspect îl subliniază Însuşi Domnul, atunci când zice: „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ιoan 15,5). Pe lângă prezenţa Harului, sunt strict necesare şi buna intenţie şi conlucrarea omului, potrivit legilor morale şi poruncilor lui Dumnezeu, care vor chema intervenţia lui Dumnezeu.

Continuare …

Cum să petrecem o zi fără de păcat?

Сum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfinţenie? Iată problema noastră de zi cu zi. Cum să preschimbăm întreaga noastră fiinţă, gândurile, simţirile, până şi reacţiile noastre trupeşti, spre a nu greşi împotriva Părintelui nostru ceresc, împotriva lui Hristos, împotriva Sfântului Duh, împotriva persoanei omeneşti, împotriva fratelui şi a tot lucrul din această viaţă?

Continuare …

Din ce cauză aveți atâtea tristeți?

Cu cât mai puțină este credința noastră, cu atât mai multă ne este și tristețea. Unul dintre cele mai însemnate foloase ale credinței este eliberarea omului de întristări. Cât timp copilul știe că există tatăl, care se îngrijește de casă și de toate nevoile casei, orice tristețe dispare îndată printr-un cântec. Însă când acest sentiment se pierde, cântecul încetează! Atunci copilul se simte orfan și asuprit de tristeți, se simte ca înconjurat de un roi de sficși.

Continuare …

Dacă Hristos ar fi avut un singur moft, mântuirea noastră ar fi fost imposibilă!

O credință care se manifestă numai la vreme de pace nu este altceva decât îmbătare cu apă rece. O credință din care faci numai război și pentru care te pui cap în cap cu toată lumea nu-i altceva decât o credință de scandalagiu. Singura credință lucrătoare și de care, acum, avem nevoie este acea credință care ne ajută să vedem drama celuilalt, să uităm de a noastră, să o purtăm și pe noastră alături de a lui, dar să nu ne scutim niciodată de a fi alături de celălalt, de a lucra, împreună cu celălalt, pentru mântuirea lui.

Continuare …

Fii smerit, teme-te de tine și de neputința ta!

Când vrăjmașul nu poate birui nici pe cei ce au fost robiți de păcat, nici pe cei ce luptă a se elibera de el, aleargă la cei îmbunătățiți duhovnicește, luptă împotriva lor cu mult meșteșug, făcându-i a uita de inamicul lor (diavolul), care-i lângă dânșii, îi atacă cu mare violență și îi hrănește. Ei își închipuie lucruri peste puterea lor, mai înainte de a ajunge la desăvârșire.
Din aceasta ia naștere neglijența față de rănile primite. Socotind aceste pofte și hotărâri ale săvârșirii ceva deja realizat, se mândresc în diferite chipuri.

Continuare …

Viaţa monahului este o mucenicie continuă

Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeieşti, Stareţul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească şi întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul, şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa”.
Ispitele sale erau atât de crâncene, încât adeseori ne spunea: „Dacă vă voi descrie lupta mea cu ispitele, nu veţi suferi să ascultaţi, fiindcă toată viaţa mea a fost o mucenicie.

Continuare …

Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai…

Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai. Trebuie să știți că singurul fără de păcat a fost Hristos și nimeni altcineva. Nu pentru că facem păcate, nu ajungem în Cer. În timp ce suntem încă în viață și ochii noștri sunt deschiși – păcătuim tot timpul. Vom merge în Rai, doar dacă încercăm cu toată puterea noastră să fim ceea ce Hristos vrea să fim și această strădanie ne va mântui.

Continuare …

„Stai liniștit și ascultă!”

Când locuiam cu mama și bunica, în apartamentul nostru au început să apară șoareci. La început, erau doar unul, doi, dar apoi au devenit o mulțime. Se plimbau liniștiți prin casă, iar noi nu știam ce să facem. Nu am vrut să folosim capcane, pentru că ne era milă de ei. Atunci mi-am amintit de o rugăciune pe care o găsisem în molitvenic — o rugăciune a unui sfânt adresată animalelor sălbatice. Începea cu leii și tigrii și se încheia cu ploșnițe. M-am gândit că poate ar merita să încerc și eu.

Continuare …

Sfântul Nicolae Velimirovici: Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor

„Şi trecând El dincolo, în ţinutul gherghesenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea sa treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu îndrăciţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui lisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, lisus a trecut şi a venit în cetatea Sa”.

Continuare …