Cuviosul Sofronie Saharov a fost ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul.
S-a născut în data de 23 septembrie 1896 în Rusia.
Cuviosul Sofronie a trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de 97 de ani, în mănăstirea pe care a înfiinţat-o în Marea Britanie.
Rugăciunea adâncă vine treptat. Trupul şi sufletul i se adaptează încetul cu încetul. E deosebit de important pentru preotul ce săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie să-şi prefacă întreaga sa viaţă în rugăciune dacă vrea să trăiască pe deplin această mare taină. Pregătindu-se cu frică şi apropiindu-se cu evlavie, prin însuşi conţinutul slujirii sale, preotul este atras pe tărâmul Dumnezeiescului.
Avem impresia că viaţa duhovnicească şi intelectuală îşi au originea în trupul pe care-l primim de la părinţii noştri. Însă, după firea lui, duhul nostru este cu totul altul. În măsura în care noi lăsăm acest duh să sporească în noi, înţelegem că originea îi este în Dumnezeu. Vreau să spun că pricepem că el nu provine de la fire, ci ne vine de la Dumnezeu. Fiinţa noastră cea adevărată începe prin existenţa noastră, adică prin naşterea noastră în trup.
Vreți să vă spun o întâmplare care s-a petrecut în zilele noastre, ca să vedeţi cât de înfricoșătoare poate fi lăcomia? De ceva timp în urmă, a căzut asupa orașului nostru mare secetă. Cerul căpătase culoare roşiatică. Cu toţii aşteptam să vină moartea ‒ o moarte mai înfricoşătoare decât oricare alta ‒ şi ne rugam Lui Dumnezeu să ne izbăvească de o asemenea nenorocire.
Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.
Cel mai adesea avem de-a face cu boli de lungă sau de scurtă durată care duc la moarte, mai curând decât cu morţi subite sau cu bătrâneţea care ne antrenează treptat spre mormânt… sau spre eliberare – depinde de punctul de vedere pe care l-am îmbrăţişat. Eliberarea este cea de pe urmă întâlnire, suprema întâlnire spre care fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu conştienţi, năzuim cu toată fiinţa noastră în tot timpul vieţii pământeşti: întâlnirea faţă către faţă cu Dumnezeul cel Viu, cu viaţa veşnică, părtăşia noastră cu El.
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia.
Prin urmare, să ne sârguim, fraţii mei iubiţi, să găsim pe Hristos şi să-L vedem, să vedem cum sunt frumuseţea şi farmecul Lui, fiindcă pe mulţi oameni îi vedem răbdând, pentru pofta unor lucruri vremelnice, osteneli şi chinuri multe, şi făcând călătorii lungi, ba chiar dispreţuind până şi femeile şi copiii, şi orice altă slavă şi desfătare, şi nepreferând nimic altceva decât voia proprie, ca nu cumva să nu-şi atingă scopul lor.
Ziua în sine este binecuvântată de Dumnezeu. Oare nu înseamnă aceasta că tot ceea ce conţine ea, tot ceea ce s-a petrecut cu noi în decursul ei este după voia lui Dumnezeu? Dacă crezi că lucrurile se întâmplă datorită sorţii înseamnă că nu crezi în Dumnezeu. Iar dacă primim tot ceea ce se întâmplă şi pe tot omul care vine la noi în acest duh, vom vedea că suntem chemaţi să facem lucrarea Domnului în orice moment şi în orice împrejurare a vieţii noastre.
„Nu e smerenie atunci când eşti silit de datorie să cinsteşti pe altul; asta nu‑i smerenie, ci datorie. Adevărata smerenie este atunci când dăm locul celor care par mai mici decât noi, când dăm cinste celor pe care‑i socotim a fi cu mult mai prejos decât noi.
Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut.
Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.
Fericitul Stareț mi-a fost un mare dar de sus și o deosebită experiență. Era chipul adevăratului creștin, ce mă izbea prin desăvârșirea lui; zăream în el o uimitor de armonioasă îmbinare a ceea ce ar fi extremități de neîmpăcat. Astfel, pe de-o parte, vedeam în el o neobișnuită compătimire față de tot ce este viu, față de toată făptura, atingând măsuri unde, în chip firesc, s-ar naște gândul că ar fi vorba de o sensibilitate patologică, neobișnuită oamenilor de o asemenea bărbăție; și totodată întâmpinai aci o altă latură a vieții sale ce vădea faptul că cea dintâi nu fusese un fenomen patologic, ci cu adevărat o mareție mai presus de fire și o milostivire a harului.
Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru. Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre de tineri.
Dumnezeu nu este Dumnezeul egalității, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătura toată dreptatea și toată dragostea, ar înlătura toată moralitatea.
Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe Cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi, cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi, n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.
Înainte de a i se arăta Domnul, Sfântul Siluan a petrecut un ceas întreg despărțit de Dumnezeu: Dumnezeu îl părăsise. Mai târziu, când Domnul i-a spus: ,,Ţine-ţi mintea în iad”, cuvântul Lui se referea la acel ceas cumplit ce a premers vederii lui Hristos. Sfântul Siluan a primit răspuns trăirii vecinicului său iad, sub forma descoperirii de la Dumnezeu a vecinicei mântuiri.