– Gheronda, care este simplitatea firească?
„Făceţi-va ca pruncii”
Sfaturi duhovniceşti
Fiecare cuvânt dintr-o rugăciune e important
Cu gura poţi rosti şi psalmi şi acatiste şi canoane, şi poţi rosti şi această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rosteşti cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Şi de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reuşim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem?
Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt!
Te-ai împărtășit? L-ai primit pe Hristos…
Dumnezeiasca Liturghie, într-un anume fel, îl „personifică” pe Dumnezeu şi ni-L face prezent, în timp ce rugăciunea face ca acest Dumnezeu prezent să fie Dumnezeul nostru. Dumnezeiasca Liturghie ne unește în mod nemijlocit cu Dumnezeu, ne face mădulare ale Trupului lui Hristos.
Slujirea începe cu smerenia
Și mirenii sunt datori să-și împlinească rostul lor. Nu se cuvine a-l așeza pe preot, mai ales dacă este tânăr, pe un piedestal atât de înalt, încât să ajungă să creadă despre sine că ar fi un fel de geniu duhovnicesc. Trebuie sprijinit, pentru ca să nu-i fie teamă să fie un preot obișnuit, chiar și unul cu daruri modeste, dacă aceasta este măsura lui.
Chiar dacă am fi supăraţi de vreo patimă, tot nu trebuie să ne tulburăm
Aşa este şi la ispite: de le va suferi cineva cu răbdare şi smerenie, le trece fără stricăciune, iar de se vor împotrivi şi tulbura, găsind pricină la orice şi pe sine se tulbură, şi ispita o adaugă. Şi în loc să se folosească, mai mult se păgubesc: că ispitele mult folosesc pe cei ce le îndură fără tulburare. Chiar dacă am fi supăraţi de vreo patimă, tot nu trebuie să ne tulburăm, că cine se tulbură de supărarea patimii, nu o pătimeşte din altceva decât din nebunie şi mândrie; pentru că nu-şi cunoaşte starea sa şi nici nu vrea să se ostenească, precum zic Părinţii.
Predica Sfântului Nicolae Velimirovici la Duminica a X-a după Rusalii
În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte (Matei 17, 14-23).
Sfântul Nicodim Aghioritul: „De-am vedea o dată cu ochii minții sufletului nostru de ce bunuri înalte și mari ne lipsim neîmpărtășindu-ne încontinuu”
(…) Împărtășania rară produce însă creștinilor toate cele contrare; căci cine întărzie să se împărtășească, acela nu face nicio pregătire, nu devine atent, nu are o pază strânsă față de gândurile rele, pentru că întârzierea îl face să cadă în nepăsare, iar înflăcărarea evlaviei și a iubirii dumnezeiești se răcește; lungimea timpului îi permite să umble cu ușurătate și indiferența în viață lui, să nu aibă teama în suflet, contracție în simțuri și pază la mișcările lui, ci-l face să aibă o dezlegare desăvârșită și la mâncăruri și la cuvinte și la priveliști necuviincioase și să ajungă asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frâu alunecă în prăpastia păcatului. Că toate acestea urmează celor zăbavnici la împărtașire e un lucru adevărat, precum le pățim noi înșine cu fapta și în experiența de zi cu zi.
Ce este viaţa duhovnicească?
Viaţa duhovnicească este viaţa adevărată. Tot restul e materie. Materie este şi trupul nostru; pământ luat din pământ. Pământ, apă, foc şi aer – din aceste patru materii este construit trupul omenesc. El este construit în chip atât de iscusit şi de minunat, că nu se poate arăta nici descrie – şi totuşi, trupul este în sine un lucru, nu este viaţă; este vehicul, nu este călător; este colivie, nu este pasăre.
Nu este de ajuns să ai conștiința păcatului. E mare lucru, dar se mai cere înfrânarea…
Sfaturi practice date (în deplină cunoștință de cauză), după o convorbire cu părintele Traian Pop, celor loviți de un viciu capital, de un păcat cronic grav.
Participarea la Sfânta Liturghie e mai necesară decât lumina şi aerul
Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?
Având gânduri bune, veţi putea vedea în tot omul pe care-l veţi întâlni o făptură preţioasă
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva. Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă insuflă împotriva celui ce se poartă nedrept cu voi.
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui. Iată de ce, de multe ori, atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară. Trebuie să ţinem minte aceasta.
Să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor şi a nu cuteza a face ceva sau a ne despărţi cumva de dânşii fără de a lor blagoslovenie
Un stareţ oarecare era în Thebaida, şezând într-o peşteră, şi avea un ucenic iscusit. Și avea stareţul obicei ca în fiecare seară să-l sfătuiască pe dânsul cele de folos, iar după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea să doarmă.
Dumnezeu ne cheamă să ne dăruiască iubirea Lui necondiţionată
Frica de Dumnezeu nu este o frică psihologică, ci este un dar al lui Dumnezeu.
Tot ceea ce se întâmplă este fie îngăduit de Dumnezeu, fie rânduit de înțelepciunea și iubirea Sa
Pentru creștin nu există întâmplare; pentru creștin nimic din cele ce se petrec pe pământ nu este lipsit de sens. Tot ceea ce se întâmplă este fie îngăduit de Dumnezeu, fie rânduit de înțelepciunea și iubirea Sa. De aceea, prima datorie a creștinului este să pătrundă sensul împrejurărilor, al situației în care a fost așezat. Să pătrundă acest sens în mod creator, intrând în planul Celui care l-a așezat tocmai în acea împrejurare.
Intotdeauna înaintea căderii merge mândria, iar înaintea harului merge smerenia
Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire. Lucrare (praxis) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare.