Sfaturi duhovniceşti

Dumnezeul meu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Dacă ne adresăm lui Dumnezeu spunându-I: “Dumnezeul meu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, e ca și cum I-am spune: “Doamne, eu nu am nici un merit; bineînțeles că nu Te pot răsplăti cu nimic; nu mă pot lăuda cu nici un merit; dar pentru iubirea Ta, iartă-mă! Dă-mi timp și putere ca să mă pocăiesc! Dă-mi prilejul de a putea crește la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Ef. 4, 13), după cum spune Apostolul Pavel.

Continuare …

Doar Dumnezeu dă sens vieții

Este foarte important să cerem rugăciunea fraților noștri. Nu este greșit să-l rogi pe fratele tău: „Știi, am nevoie de rugăciunea ta” sau „Mâine trebuie să mă confrunt cu o dificultate, roagă-te pentru mine!” Este important să mergeți la biserică și să cereți preoților și sfinților să se roage pentru voi, iar rugăciunea noastră pentru ei este, de asemenea, importantă. Atunci vom forma un singur Trup și vom lua parte la lupta comună a tuturor, a întregului Adam, așa cum a spunea Sfântul Paisie. Și, știi ce fel de beneficii primește cel care se roagă pentru ceilalți?

Continuare …

Când te rogi așa cum trebuie, să te aștepți la ispite

Când atotvicleanul demon folosește multe mijloace și nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puțin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.

Continuare …

Dumnezeu nu întotdeauna răspunde de îndată chemărilor noastre

Tu mi-ai dat porunca de a iubi, iar eu o primesc cu întreaga mea ființă; dar iată că nu aflu în mine puterea unei asemenea iubiri… Tu ești Iubire; vino dară Însuți și sălășluiește întru mine toate câte ne-ai poruncit, căci porunca Ta mă covârșește. Neputințează mintea-mi a Te cuprinde. Duhul meu nu poate pătrunde tainele vieții Tale… Voiesc întru toate a face voia Ta, dar zilele mele se scurg în contradicții fără ieșire. Mă înspăimânt că Te-aș putea pierde pentru relele gânduri din inima mea; iar spaima aceasta mă răstignește … Vino dară și mă mântuiește, pe carele mă afund, precum ai mântuit pe Petru care îndrăznise să te întâmpine pe valurile mării” (cf. Mt. 28-31)

Continuare …

Într-o societate unde fiecare se imaginează fiind primul, nimeni nu progresează

Munca, poziția socială ar trebui să nu aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubește cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se silește să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul.

Continuare …

Cel ce iubește pe Domnul iubește ca o consecință și pe aproapele

Așadar, prin porunca întâia o poate împlini cineva și pe a doua; dar cu a doua ne întoarcem îndată la prima: și cel ce iubește pe Domnul iubește ca o consecință și pe aproapele. Căci „cel care Mă iubește pe Mine – spune Domnul – va păzi poruncile Mele” (Ioan 14, 23). „Dar aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12). Și iarăși, cel care iubește pe aproapele împlinește și iubirea față de Dumnezeu, Care ia binefacerea ca și cum I-ar fi fost făcută Lui Însuși.

Continuare …

Am pierdut comuniunea cu Dumnezeu, am pierdut singura legătură care-l face pe om fericit…

Nu este vorba doar de o istorie biblică, pe care uneori o povestim copiilor noştri, ci, de fapt, relatarea despre Adam este propria noastră istorie. Este propria noastră istorie pentru că, ziceam, de la el încoace noi toţi suntem familiari cu tot ceea ce înseamnă starea de exil, starea de pierdere, starea de îndepărtare. Şi ne aducem aminte din cartea Facerii, prima carte din Sfânta Scriptură, că Dumnezeu a făcut lumea întreagă în şase zile, aşa este exprimat de autor, şi la sfârşitul zilei a şasea l-a făcut şi pe om.

Continuare …

Să ne umplem mintea și inima de cea mai înaltă cunoaștere a lui Dumnezeu

Când mintea ne este slobodă de patimi, firea noastră, scâlciată prin cădere, se întoarce din nou la cea dintâi a sa frumusețe. De suntem după chipul lui Dumnezeu, descoperirile devin fenomene firești. Calea creștină este a ne umple mintea și inima de cea mai înaltă cunoaștere a lui Dumnezeu.

Continuare …

Viața duhovnicească bolnavă

Cine poate fi fericit departe de Dumnezeu? Îmi amintesc că odată, la o școală la care am fost chemat, o copilă m-a întrebat: „Spuneți-mi, ca să merg în rai, trebuie să devin precum profesoara mea?” Și profesoara este un om din Biserică. Și într-adevăr, săraca, era bună și încerca să facă ceea ce putea, însă avea o stare de presiune, [de stres] era un om strâmtorat. Orice făcea îi dădea o stare de constrângere lăuntrică. „Încet, fiica mea, încet! Respiră! Liniștește-te, relaxează-te puțintel!” Când era să mănânce, trebuia să examineze dacă găsea o picătură de ulei, să o ducă să făcă analize la un centru special de stat și privat.

Continuare …

Podoabele acestea nu sunt ale unei femei ce se roagă

Ce spui? Te apropii să te rogi lui Dumnezeu şi te înfăşori cu aur şi cu împletituri şi cârlionţi în păr? Nu cumva ai venit poate să joci? Nu cumva poate să iei parte la vreo nuntă? Nu cumva să iei parte la vreo pompă? Acolo îşi au locul aurăriile, împletiturile şi cârlionţii, acolo luxul, iar aici nu este nevoie de nimic din acestea. Ai venit ca să te rogi lui Dumnezeu pentru păcate, să-L rogi pentru acelea cu care L-ai mâniat, să-i ceri Lui iertare, să Se îndure de greşelile tale. Atunci de ce te împodobeşti aşa?

Continuare …

✝️ De ce pierdem pacea inimii?

💬 Sfântul Serafim de Sarov ne-a lăsat un cuvânt plin de lumină: „Când omul își păzește pacea sufletului și nu se tulbură pentru orice lucru, atunci în el se sălășluiește Duhul Sfânt. Dar când se tulbură și se mândrește, pacea fuge de la el.”
Pacea inimii este cel mai prețios dar. Ea nu se dobândește prin tăcerea lumii, ci prin tăcerea lăuntrică — atunci când omul se smerește și nu răspunde răului cu rău.

– Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine? De ce deznădăjduieşti?

Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din catapeteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.
La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală.

Continuare …