„Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.
Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om.
Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului.
Am avut odată un caz îngrozitor; vă mărturisesc, am să vi-l povestesc. Era imediat după sosirea mea aici (în Anglia n.tr). Epitropul bisericii îmi spune: «Să știi că la spovedanie va veni la tine o doamnă; la prima vedere face o impresie extraordinară, dar este un om îngrozitor. Și nu știu dacă îți va spune adevărul sau nu; eu îți voi spune despre ea tot ce trebuie să știi». Și mi-a spus totul despre ea.
Dumnezeu nu iartă „cu țârâita”: „și te iert, și nu te iert”, ci te iartă pe deplin. Când te știi iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândești că ai făcut, cine-știe-când, cine-știe-ce. Dumnezeu are puterea să șteargă totul și trebuie să ștergem și noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Și aceasta, pentru că știm că Dumnezeu este Tatăl nostru.
Nu putem trăi de unii singuri. Și trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și să prețuim lucrul acesta, și anume că depindem într-un fel de alții. Adică avem nevoie de alții și alții au nevoie de noi. Copilul are nevoie de mama și de tata, oricât ar crede el că, dacă ajunge la 14–15 ani, de-acum poate trăi singur. Nu poate trăi singur, nu se poate descurca singur. Și nu mă gândesc doar la faptul că nu are un salariu consistent și constant din care să trăiască. Tot are nevoie de mama și de tata care să-i ofere spațiu de locuit și mâncare, dar nu doar atât. Se amăgește acel tânăr care crede că poate să ia viața în piept de unul singur la o vârstă atât de fragedă.
Un monah lipsit de experienţă suferea din partea demonilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau.
A te ruga cu adevărat înseamnă a sta cu mintea în inimă în prezența Domnului, adică a fi pe deplin deschis lui Hristos, fiind în comuniune cu El din adâncurile ființei noastre.
Sub forma împrejurărilor potrivnice, a bolilor, a morţii unei persoane iubite, nenorocirile îi împing adeseori pe oameni să se roage. Dar atunci când situaţia se ameliorează, nu numai că pornirea lor spre rugăciune slăbeşte, dar rugăciunea însăşi pare a fi lipsită de sens.
A ne educa inima este departe de a fi un fapt simplu. În schimb educarea intelectului este relativ mai uşoară – în funcţie de capacităţi, fiecare dintre noi poate să-şi dezvolte darurile sale intelectuale. Intelectul primeşte şi reţine tot ceea ce lasă asupra lui o anumită pecete. În privinţa aceasta inima este un organ duhovnicesc mult mai complex.
Spunea cineva, cu durere în inimă: am visat să-mi întemeiez o familie și pe acest drum să mă mântuiesc, dar nu s-a împlinit… m-am căsătorit și căsnicia a eșuat, m-am căsătorit și n-am avut copii, nu m-am căsătorit deloc, am fost înșelat, trădat, rănit… planurile mele s-au risipit și viața nu a ieșit așa cum mi-am dorit. Atunci omul ajunge să întrebe: ce fac acum? Răspunsul e simplu și greu în același timp: privesc realitatea așa cum este. Sunt aici, în locul acesta, cu oamenii aceștia, cu puterile acestea, cu datele pe care le am, și cu ele trebuie să lucrez mântuirea mea. Pentru că voia lui Dumnezeu nu este una sau alta dintre variantele vieții, ci mântuirea sufletului meu.
Cum am putea începe pocăinţa dacă în lume nu am ştiut nici măcar că ea este necesară?