Tebuie să învățăm să ne vedem propria greșeală, când ajunem la vreo neînțelegere. De pildă, îmi amintesc că o pereche a venit la Părintele Sofronie ‒ erau certați ‒ și era limpede că unul era mai vinovat ca celălalt.
– E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?
Aflaţi însă cum se căsătoreau cei vechi şi faceţi ca ei!
Preoteasa este prima credincioasă din parohie. Este „caseta de prezentare”. Alături de ea, formezi „biserica de acasă”, iar din comuniunea voastră puteţi obţine multe beneficii. Şi cu siguranţă, reușita sau eșecul vostru ca și clerici este și opera soţiilor voastre.
Părinte, părinţii mei sunt divorţaţi; mama m-a adus la credinţă, tata e împotriva lui Dumnezeu. De cine să ascult?
Mulți bărbați, din toate timpurile și locurile, mărturisesc că s-au întors la Hristos, că au lăsat înșelăciunea și păcatul, și au venit la adevăr și lumină, că au luat drumul harului, că s-au izbăvit de patimile tiranice datorită soțiilor lor creștine. Acestea s-au făcut instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. De aceea Îl și preaslăvesc pe Dumnezeu, Care le-a dăruit astfel de soții creștine.
Este dovedit faptul că credința comună în Dumnezeu reprezintă o temelie puternică, fără ca asta să însemne că neapărat e criteriul unic sau e singurul criteriu pentru a lua în căsătorie pe cineva. Poate să meargă la biserică, poate să fie evlavios, se poate spovedi, însă nu ne potrivim ca și caractere. Dacă nu mă potrivesc cu celălalt, asta nu înseamnă că el e o persoană rea. Nu ne potrivim. Nu putem trăi împreună. Sau îl simt răspângător. Poate fi sfânt, însă eu nu îl vreau. Cum să fac? Este răspângător și la chip și la toate ale sale. Nici acesta nu este un criteriu unic.
Egalitatea în general, precum şi egalitatea în drepturi a bărbatului şi a femeii în căsătorie este absolută, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3,28). Bărbatul şi femeia au aceeaşi fire omenească. Diferenţa există „în însuşirea cea după trup”.
În ziua căsătoriei voastre, la citirea apostolului în timpul Sfintei Liturghii, Domnul v-a dat cuvântul: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Și încă: astăzi am stat cu lumânări aprinse, mărturisind bucuria, căci prin căsătoria voastră, veșnicia a intrat în timp, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat, căci este scris: Împărăția lui Dumnezeu a venit deja, atunci când doi nu mai sunt doi, ci una. Cu toate acestea, această unitate, care constituie Împărăția lui Dumnezeu, se dă în chip sămânță și trebuie crescută prin nevoință. Căci dragostea este și bucurie, și duioșie, și încântare unul de celălalt, dar dragostea este și nevoință: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos.”
Sunt oameni care sunt influenţaţi de ideea de a nu-şi boteza copiii de mici, gândind că e mai bine ca aceştia să-şi aleagă singuri calea atunci când vor fi mari. E ca şi cum ni s-ar sugera că ar fi mai bine să nu-i dăm de mâncare copilului, ci să-l lăsăm mai întâi să ajungă la vârsta când îşi va putea alege singur meniul preferat. Sau ca şi cum ni s-ar recomanda să nu-i vorbim copilului până ce nu va fi în stare să-şi aleagă singur limba în care va voi să se exprime.
Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor.
Acum, copilul contemporan este tratat încă de mic ca un zeu al familiei: poftele lui sunt satisfăcute, dorinţele îi sunt îndeplinite, este înconjurat de jucării, de distracţii, de confort, nu este învăţat şi educat după principiile severe ale comportamentului creştinesc, ci este lăsat să se dezvolte în direcţia pe care i-o imprimă poftele lui…
Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”.
Relația dintre soț și soție este foarte diferită de perioada romantică a „îndrăgostirii”, care funcționează ca un val uriaș ce ridică barca de pe nisip. În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Persoana devine doar o parte dintr-un nou întreg.
Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce-l alăptează sau când îi dă să mănânce.
-Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.
Murind Gorgonia, Grigorie i-a închinat un Cuvânt mişcător, care se pare că nu a fost rostit la înmormântarea surorii lui. Grigorie s-a dus la Iconiu mai târziu – cu siguranţă, la una dintre primele ei pomeniri. Atunci a rostit acest Cuvânt despre viaţa ei sfântă şi despre căsnicia ei. Prin acest Cuvânt voia să-i înveţe pe ascultători multe, mai ales despre căsătorie.