„Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3,30)
Biserica Ortodoxă prăznuiește în această duminică Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Numeroși credincioși s-au alăturat obștii monahale a Mănăstirii pentru a-l cinsti în rugăciune pe Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Egumenul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras, Arhimandritul Elisei, în continuarea interviului pe care l-a acordat periodicului Pemptousia, vorbește despre monahism și căsătorie, ca două căi prin care omul se apropie de Dumnezeu și de semenii săi și călătorește spre mântuirea sa ca persoană.
Multe neînţelegeri şi certuri pornesc de la faptul că oamenii se jignesc unii pe alţii, îşi provoacă durere în suflet şi de aceea suferă. Un cuvânt spus cu dragoste face din lup mieluşel.
În familie trebuie să vorbim cu mult calm. Îmi aduc aminte de un caz din viaţa familiei Fericitului Augustin. Mama lui era o femeie foarte smerită, pe când tatăl, foarte supărăcios. Adeseori el îi provoca pe cei din casă la ceartă şi părea că scandalul e inevitabil, dar apoi se atenua. Prietenele mamei o întrebau:
ARHIM. EFREM: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”.
Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei.
Stareţul Efrem Katunakiotul se ruga şi îi ajuta duhovniceşte şi pe fraţii lui, precum şi pe celelalte rude, care aveau nevoie. Cu toate acestea, niciodată nu i-a vizitat; au trecut zeci de ani până când s-au văzut la Katunakia.
„Odată în vis”, ne povestea Stareţul, „l-am văzut pe fratele meu căzând în mare şi mă întrebam dacă s-a înecat sau nu. Atunci am început să merg pe deasupra valurilor aşteptând ca el să iasă la suprafaţă.
Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și sfinților protectori ca să îți îndrume pașii în viața de familie și să afli persoana care este potrivită pentru sufletul tău. (Radu-Georgian C., 33 ani, Inginerie Alimentară)
Consider că soțul, în primul rând, trebuie să fie credincios cu adevărat, nu doar la nivel declarativ, și să aibă o viață curată în Hristos. Având o credință puternică în Dumnezeu, toate celelalte se vor rândui cum e mai bine.
Sunt gândurile păcătoase un fragment din ființa noastră? Cum se nasc și cum pot fi alungate? Cum trebuie să trateze omul aceste produse ale răului și cum poate să le învingă?
Cunoscuta revistă rusească “Slavianka” a publicat un interviu cu arhimandritul Efrem, egumenul Sfintei Mari Mănăstiri a Vatopedului, pe tema “Gândurile păcătoase”. Gheronda Efrem, care este cunoscut tuturor datorită profunzimii cuvântului său duhovnicesc şi clarităţii cu care descrie cele mai subtile sensuri spirituale, încearcă să ne ofere o imagine cât mai limpede a ceea ce numim gânduri păcătoase, subliniind faptul că uneori anumite gânduri ne întăresc duhovniceşte.
– Cum poate Biserica, în ansamblu, respectiv unul dintre soţi să întoarcă pe acela care apelează la vrăjitorie?
– Este complicat, pentru că din calea vrăjitorilor, ne spune Scriptura, Dumnezeu chiar stă deoparte. Vrăjitoria este o practică ocultă care nu are legătură cu ceea ce este de folos, cu mântuirea noastră. Este ceva opus lui Dumnezeu, deci dacă am ajuns acolo, este grav. Trebuie luminat acela care a apelat la vrăjitoare. Trebuie explicat ce este vrăjitoria, ce înseamnă relaţia cu Dumnezeu, ce înseamnă relaţia cu diavolul. Să-i vedem argumentele lui!
Să fim foarte atenţi cu copiii noştri, cu fetele noastre, pentru că acolo unde au lipsit mamele, au dispărut uneori popoare şi s-au destrămat imperii.
Toate imperiile au pierit în momentul în care n-au mai fost mame! Domnul nostru cel sfânt, Ştefan cel Mare, dacă nu găsea mame ca Vrâncioaia, apoi nu se întâmpla ce s-a întâmplat.
Puterea rugăciunii nu trebuie să fie subapreciată. Adesea ne gândim la rugăciune ca la o activitate individuală. Dar pentru creştinii ortodocşi rugăciunea implică întreaga comunitate. Acest lucru ar trebui să se aplice şi în viaţa de familie. O familie trebuie să se roage împreună. Dacă aveţi o familie de 2 persoane este uşor să vă rugaţi împreună. Asta e situaţia mea şi a soţiei mele, care ne rugăm împreună atât dimineaţă cât şi seara. Dar când ai o familie de 4 persoane cu vârste diferite este un pic mai greu să vă rugaţi împreună.
– Care credeţi că sunt urmările intrării în Uniunea Europeană?
Dragă, în Uniunea Europeană o să se intre, pentru că cei care s-ar opune sunt foarte puţini şi nu au autoritate, nu au ce face. Uite că şi Grecia, care este o ţară eminamente ortodoxă, şi totuşi a intrat şi o să intrăm şi noi şi o să fie ce va putea fi în condiţiile acelea.
De ce s-au înmulţit conflictele familiale, certurile și divorţurile? De ce ne întoarcem uneori acasă cu apăsătorul sentiment al unei obligaţii, iar celălalt nu ne vine în întâmpinare, stăpânit de o stare asemănătoare? De ce locul cel mai cald, mai primitor pentru omul dintotdeauna, căminul, devine pentru tot mai mulţi câmpul de luptă pentru întâietate și putere?… Sunt o mulţime de întrebări pe care le ridică starea familiei zilelor noastre, de al căror răspuns depinde, poate, fericirea a nenumărate familii și, desigur, a tuturor copiilor cărora acestea le-au dat viaţă.