Țelul căsătoriei este iubirea dezinteresată. Prin căsătorie noi suntem învățați iubirea dezinteresată, care este chip al Iubirii lui Dumnezeu. Să nu ne pese de noi înșine, ci de celălalt – aceasta este dragostea dezinteresată.
– Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimentelor în viaţa noastră?
Din mândrie și îndreptățire de sine, mulți numesc epoca noastră post-creștină. După părerea mea umilă dar și plină de îndrăzneală, lumea nu a cunoscut niciodată un creștinism adevărat, nici duhul sfințeniei cel mai presus de orice minte și înțelegere la care duce acesta, făcându-l pe om „făptură nouă”, după chipul și asemănarea Sfintei Treimi, și preoție împărătească ce înfățișează înaintea lui Dumnezeu toată făptura în rugăciunea sa de mijlocire.
Viața virtuoasă a Maicii Domnului a fost tăinuită de ochii și de puterile lumii acesteia. De la o vârstă fragedă, ea a locuit în Sfânta Sfintelor ca într-un mormânt, necăutând nimic altceva decât a se uni cu Dumnezeu. În afară de cântarea de mulțumită pe care a înălțat-o atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta, Preasfânta Fecioară nu a mai glăsuit niciodată, învăluindu-se într-o tăcere sfântă. De altfel ce cuvânt mai mare ne-ar fi putut da decât pe Însuși Cuvântul Ipostatic, pe Care L-a adus în lume?
Aţi putea comenta puţin un cuvânt pe care l-ați spus mai înainte: singurul lucru de care avem nevoie este focul mai mare al mângâierii dumnezeieşti?
Crucea lui Hristos a fost plinirea voinței Tatălui, Care i-a dăruit omului mijlocul de a se slobozi de duhul neascultării, al trufiei și al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu pe care Satana l-a însuflat în el.
Toți trecem prin această stare de epuizare, mai ales duminică seara; duminica este o zi foarte grea pentru preot. Cred că toți avem această problemă a rugăciunii făcută mecanic, fără prea mare tragere de inimă. Un lucru care ajută este stăruința, deoarece cantitatea în rugăciune aduce încetul cu încetul și calitatea.
Păcatele noastre sunt ca praful pe geamul de la fereastră. Printr-o singură mișcare ștergem praful și fereastra devine curată.
Cum putem scoate din sufletul nostru sămânța mândriei și să agonisim smerenia?
Aţi citat un pasaj din scrierile Stareţului Sofronie unde acesta spune că după o perioadă de pocăinţă a cunoscut harul dumnezeiesc şi pocăinţei i-a urmat mângâierea. Cum a recunoscut harul şi cum putem şi noi să recunoaştem harul în pocăinţa noastră sau atunci când încercăm să ne pocăim? Şi dacă nu simţim că am primit această mângâiere, este acesta un semn că pocăinţa noastră nu este sinceră?
Cum să ne rugăm noi, călugării, pentru neamul cel adormit în momentul în care ne tragem din părinți cu păcate foarte mari și care au adormit în Domnul?
Întrebare: Necazurile sunt de neapărată trebuință pentru a ne afla inima adâncă?
Întrebare: Putem să-L mâhnim pe Dumnezeu?
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Arhim. Zaharia: Fără Domnul nu putem face nimic, așa că nu este cale mai sigură și mai roditoare decât a ne alipi întotdeauna strâns de Domnul și a-L avea Însoțitor pe cale și împreună-lucrător cu noi la truda noastră pentru mântuire.