Adică: nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuți. Altceva suntem noi înșine, altceva cele ale noastre și altceva cele din jurul nostru. Sufletul și rațiunea suntem noi înșine, întrucât am fost făcuți după chipul Creatorului. Trupul și simțurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele și meseriile sunt cele dimprejurul nostru.
„Căci, fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins şi pus în lumină strălucitoare ca Iov, căruia i s-a spus din partea lui Dumnezeu, adică cel care-L reprezenta, arătându-i şi motivul pentru care a fost încredințat ispitei: Găseşti tu, cu adevărat, cusur judecății Mele sau ca să te arăți drept? (Iov 40, 8); fie pentru ca prin răbdarea durerilor să se învrednicească de mângâiere în viața viitoare, ca Lazăr, despre care Avraam spune că a primit cele rele în viața lui, motiv pentru care aici se mângâie (Luca 16, 20).
Mai întâi a zis simplu că „a făcut Dumnezeu pe om” (Facere 1, 27), iar acum adaugă şi cum l-a făcut: „luând ţărână din pământ”. Deci, când auzi de ţărână, învață-te să fii măsurat cu cugetul, să nu socoteşti lucruri mari despre tine. Când te asaltează gândurile, înălţându-ţi inima şi umflând obiceiul aprinderii spre slavă deşartă sau simplu, din întâmplare sau şi din nişte întâietăţi şi isprăvi, să se aducă împotriva ta îndată aducerea aminte a plăsmuirii tale şi să pricepi că ai fost zidit şi că eşti în întregime ţărână şi naşterea ta este din pământul călcat de tine.
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră.
Lumea care uită de Dumnezeu, fraţilor, este stăpânită de nedreptate faţă de aproapele şi de lipsă de omenie faţă de cei neputincioşi, după cum spune dumnezeiescul Apostol: „După cum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, i-a lăsat Dumnezeu la mintea lor cea necercată ca să facă cele ce nu se cuvin, plini fiind de toată nedreptatea, de răutate, de lăcomie, de râcă, plini de invidie, de ucidere, de vrajbă, de viclenie, de nărav rău, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, batjocoritori, mândri, semeţi, izvoditori de rele, neplecaţi părinţilor, neînţelegători, lipsiţi de dragoste, nemilostivi” (Rom. 1:28-31).
Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale.
Evlavios lucru şi fără de saţiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu să-şi aducă aminte necontenit de Dumnezeu; dar îndrăzneţ lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru că mintea nu se poate urca până la măsura vredniciei Lui, iar cuvântul, la rândul său, exprimă slab cele pe care mintea le concepe. Dacă, deci, mintea noastră este mai prejos de înţelegerea măreţiei lui Dumnezeu, iar cuvântul este mai prejos şi decât mintea, nu este, oare, neapărată trebuinţă de tăcere, ca nu cumva prin slăbiciunea cuvintelor să punem în primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu?
Aşadar – va spune cineva – ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi, fiindcă este bun, plouă şi peste cei buni şi peste cei nedrepţi şi face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni, şi înainte ca să le cerem noi; totuşi, credinţa şi faptele virtuţii şi împărăţia cerurilor nu le vei primi dacă nu le vei cere cu osteneală şi cu multă stăruinţă.
Să-ţi fie deprinse cu smerenia şi înfăţişarea şi haina şi mersul şi statul şi hrana şi aşternutul şi casa şi toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuinţa vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie.
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră.
„Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește. Tămăduiește rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoșire celui de curând rănit; îngrijește pe cel bolnav și păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvânt, îndepărtează, pe cât e cu putință, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viața oamenilor; și face aceasta cu seducție măsurată și cu dulceață, sădind în suflet gând plin de înțelepciune.
„(…) Să știm că Domnul sau nu va lăsa să fim încercați mai mult decât putem suporta (I Corinteni 10, 13) sau, ca atunci când câteodată pregătea tină și ungea pe bolnavi și le poruncea să se spele în Siloam (Ioan 9, 6-7), sau ca altădată când se mărginea la simplă voința Lui, spunând: Voiesc, fii curățit (Matei 8, 3)
„Dumnezeu ridică la înălțime gândurile noastre și nu le lasă aruncate la pământ și vrednice de a fi călcate în picioare. Apoi, ca prin niște cârcei, prin legăturile dragostei ne ține strâns uniți de semenii noștri; și, rezemați pe ei, să tindem mereu spre înălțime; și asemenea viței de vie agățătoare să ne urcăm spre culmile celor mai înalte virtuți.
„În privința patimilor sufletului există o simplă măsură a înfrânării: îndepărtarea totală de (lucrurile) care duc la plăcere fatală. În privința alimentelor însă, așa cum nevoile oamenilor diferă ale unora de ale altora, după vârstă, îndeletnicire și obișnuința corpului, la fel și măsura și modul de folosire a alimentelor sunt diferite, după caz. Astfel, nu e cu putință să fie cuprinși într-o singură regulă toți cei care se exercită în pietate.
Tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste patimi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare.
Să nu te îngâmfezi deci, să nu te înalţi, să nu cugeți mai înalt decât firea omenească şi pământească!
Orice faptă, iubitule, şi orice cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos este normă de pietate şi de virtute. Pentru aceasta, desigur, S-a şi întrupat, înfăţişând ca într-un tablou pentru noi pietatea şi virtutea, pentru ca privind la acest tablou să imităm fiecare, după putere, originalul (arhetipul). Căci pentru aceasta poartă însuşi corpul nostru, pentru ca să imităm şi noi, pe cât se poate, viaţa Lui. Aşadar, tu, când auzi cuvântul şi fapta Lui, să nu asculţi cu indiferenţă şi simplu, oricum ar fi, ci să pătrunzi în fondul sensurilor; să devii părtaş acelora care l-au transmis după înţelesul tainic.
“Unge-ți capul tău și spală-ți fața ta” (Mt. VI, 17). Cuvintele acestea ale Scripturii te cheamă la taine. Cel uns a fost uns, cel spălat a fost spălat. Tu îndreaptă această poruncă la suflet! Unge capul cu ungere sfântă, ca să ajungi părtaș al lui Hristos și așa apropie-te de post.
Nu-ți ascunde fața ca actorii! Fața ți-o ascunzi atunci când o figură plăsmuită și superficială vine să întunece simțămintele tale interioare. Ți le ascunzi cu minciuna ca și cu un văl. Actorul înfățișează pe scenă persoane străine.