Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel şi pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptăţii, şi-I urmează cu credinţă şi cu dragoste, îl vor urma în permanenţă ura, răutatea şi prigoana acestei lumi.
Neputincioasă este osteneala omenească lipsită de ajutorul dumnezeiesc. „Pământul” este cuvântul omenesc care nu poate să se unească cu semințele cerești și să aducă rod. Pentru aceasta este nevoie de puterea și ajutorul Ziditorului Ceresc, al Domnului Iisus Hristos, după cum Însuși spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!” (Ioan 15, 5).
Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel și pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptății, și-I urmează cu credință și cu dragoste, îl vor urma în permanență ura, răutatea și prigoana acestei lumi. Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești.
Minciuna şi vicleşugul sunt patimi ce vin de la diavolul, care este tatăl minciunii şi al oricărui vicleşug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulţit, căci nici un bine nu poate exista acolo. La ce bine să ne aşteptăm acolo unde oamenii se înşeală unii pe alţii? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societăţii nu poate rezista.
După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.
Dumnezeu grăieşte în Scripturi şi tună prin propovăduitori, robi ai Săi: „Suflet nenorocit, vei pieri, vei pieri în veci, dacă nu te pocăieşti!” „Partea celor fricoşi şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi fermecători, şi închinători la idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21: 8). Dar sufletul păcătos nu aude acel puternic glas dumnezeiesc şi rămâne nepocăit, aşa cum era mai înainte. Dumnezeu îl cheamă: „Întoarce-te la Mine, suflete, mântuieşte-te şi vei trăi în veci”.
Vedem că, deşi izvorul are apă curată, totuşi pe fundul lui este mocirlă, noroi. Tot aşa şi în adâncul inimii omului se află tot felul de necurăţii. Precum scârboasa mocirlă şi duhoarea, aşa se ascund în sufletul omului înfumurarea şi înălţarea minţii, iubirea de argint, mânia, răutatea şi invidia, necurăţia dobitocească şi orice ticăloşie.
„Dar un lucru trebuie.” (Lc. 10,42)
Cuvântul acesta „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10, 42) ni l-a spus Mântuitorul nostru tuturor creştinilor! Numeroşi creştini se îngrijesc ba de un lucru, ba de altul, dar cel mai adesea nici ei nu mai ştiu de ce se îngrijesc, în privinţa acestei griji deşarte am fost avertizaţi de Domnul, Care ne-a spus tuturor: „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10,42). Insă care este acest lucru? Mântuirea cea veşnică.
Auzim cum oamenii se întreabă între ei: „Al cui eşti?” Şi primesc răspunsul: „Sunt robul cutarelui domn sau sunt fiul cutarelui tată şi altele asemenea”. Când creştinul primeşte această întrebare, ce ar trebui să răspundă? Cu adevărat, oricare creştin ar trebui să răspundă astfel: „Sunt robul lui Hristos, căci îl mărturisesc pe Hristos Domn al meu”. (I Corinteni 7, 22; Romani 10,9; Coloseni 3,24)
Creştine, bogat sau sărac, slăvit sau neînsemnat! Să ne întoarcem de la cele lumeşti către Domnul, să ne deschidem ochii sufletului şi să ne grăbim a merge la dumnezeiasca Cină, să credem cuvântului dumnezeiesc prin care El ne cheamă. Dumnezeu ne cheamă la fericirea nemărginită, cerească, veşnică şi neasemuită.
Agricultorul, la timpul potrivit seamănă şi adună recolta. Tot aşa, creştinul are un asemenea timp. Agricultorul ştie timpul când trebuie să semene. Tot aşa, creştinul cunoaşte timpul potrivit când trebuie să semene sămânţa sa – acesta este timpul vieţii pământeşti. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Corinteni 6, 2).
“Auzim uneori că în lume are loc un război civil. Aceasta se întâmplă atunci când locuitorii unei patrii sau ai unui oraş se ridică unii împotriva altora. Asemenea fac şi creştinii când se ridică unul împotriva altuia şi se rănesc. Creştinii au o unire strânsă între ei; ei sunt uniţi printr-o legătură mult mai însemnată decât locuitorii unei ţări sau ai unui oraş. Ei toţi au o singură credinţă; mărturisesc un Singur Dumnezeu – pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh -, pe Care Îl cheamă, Căruia i se roagă şi Îl slăvesc; ascultă acelaşi cuvânt dumnezeiesc, se botează cu acelaşi Botez; toţi sunt într-o unică Biserică, toţi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine; sunt chemaţi la aceeaşi viaţă veşnică; de la acelaşi Hristos îşi iau numele de creştini ş.a.m.d.
Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri: ceea ce se ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare (Efes. 4, 25).
Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).
Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug (Ps. 33,12).
Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ (Ps. 139,11).
Ascultă deci, şi ia aminte: când diavolul te îndeamnă spre păcat, să-i răspunzi în inima ta: „Nu vreau aceasta, căci este împotriva lui Dumnezeu; Dumnezeu ne-a oprit de la aceasta”; când diavolul stârneşte în inima ta gânduri spurcate şi de desfrânare, tu să-i răspunzi: „Dumnezeu nu a poruncit aceasta”; când diavolul îţi arată lucrurile altuia şi te îndeamnă să le furi, să spui în inima ta: „Dumnezeu a poruncit: «Să nu furi, să nu doreşti nimic din cele ale aproapelui tău»” (leş. 20:15,17).
Citim în Cărţile lui Moise, în Numeri, că, atunci când fiii lui Israil au ieşit din Egipt, au cârtit: „Cine ne va hrăni cu carne? Căci ne aducem aminte de peştele pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi; şi a ascultat Domnul cârtirea lor şi s-a aprins tare mânia Domnului şi a fost aprins între ei focul de la Domnul” (Num. 11:4,5,10,3).
Te rog să mă asculți cu răbdare. Și să faci ceea ce îți voi spune:
1. Să ții minte că răzbunarea este prima victorie a diavolului asupra noastră. Diavolul nu se bucură pentru nici un lucru așa mult, decât pentru o inimă ce hrănește în lăuntrul ei răul. Deoarece acela care ține minte răul nu primește iertare de la Dumnezeu, fiindcă nici el la rândul lui nu iartă.