Să nu facem un creștinism după minta noastră, ca să fim îndreptățiți să-l respingem și să ducem o viață cu care ne-am rușina dacă l-am primi. Credința noastră este credința Bucuriei.
Cuvântul lui Dumnezeu are patru înțelesuri: 1. În sânul Treimii, Fiul cel Unul-Născut al Tatălui este numit Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El a fost Cel care ne-a dat descoperirea lui Dumnezeu Tatăl.
“(…) Mintea omului care nu este hotărât să se îndrepte spre Dumnezeu, nu va fi determinată nici de minuni să o facă. Va fi determinată de minuni dumnezeieşti discrete, care se petrec în sufletul său. Sunt mişcări tainice în sufletul omului pe care nici el singur nu le percepe. Pentru rugăciunile cuiva, ale părinţilor, ale prietenilor, ale preoţilor sau călugărilor, pentru sufletul curat al cuiva, Dumnezeu poate săvârşi astfel de mişcări în fiinţa omului. Se trezeşte omul cu o altă atitudine, cu o altă înţelegere a lucrurilor, mult mai dispus pentru lumea aceasta a lui Dumnezeu, şi nu ştie de unde.
Trăim tot mai mult nişte vremuri ale unei suprasaturaţii lăuntrice, lipsită însă de esenţă, ale urărilor superlative, pe care însă nimeni nu le trăieşte, ale unei energii îndreptate spre cele din afară, care însă risipeşte şi ultima brumă de agoniseală lăuntrică a omului. Chiar şi în Biserică suntem plini de cuvinte duhovniceşti, de îndemnuri înalte, de podoabe minunate – dar prea puţin punem în lucrare din ceea ce învăţăm şi înţelegem. Cu gândul la cuvintele de taină cu care începe Dumnezeiasca Liturghie, „Vremea a lucra a Domnului este”, ne-am îndreptat către Albac, unde am căutat alături de Părintele Dionisie să aflăm căi cât mai concrete şi mai practice de a ne lucra mântuirea împreună cu Domnul în aceste zile…
Pentru întreaga noastră țară, precum și pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, anul 2023 a fost unul deloc ușor. Însă cu toate încercările prin care am avut de trecut, atât în calitate de cetățeni, cât și de credincioși, din voia și cu mila lui Dumnezeu, le-am depășit pe toate. Anume despre aceasta l-am rugat să ne vorbească Întâistătătorul și Părintele nostru – Înaltpreasfinţitul Mitropolit VLADIMIR, care mai bine ca oricine cunoaște și a retrăit aceste evenimente și încercări.
Când liturghisești să ai în vedere că ești mijlocitor. Preiei de la lume durerea, lacrimile, neputințele, rugămințile și le aduci înaintea tronului dumnezeirii. Și pe urmă transmiți lumii mângâierile, vindecările, tot ceea ce are nevoie fiecare. De mare vrednicie te-a învrednicit Dumnezeu, fiul meu. Să o cultivi. Urechea lui Dumnezeu este la gura preotului. Mare putere are epitrahilul. Epitrahilul este împăciuitorul omului căzut cu Tatăl, cu Creatorul lui. De aceea, atât cât poți, să pomenești cât mai multe nume. Cât de multe poți.
Câţiva credincioşi i-au cerut cuvânt de folos duhovnicesc. Iar părintele Paisie, arătând pajiştea plină de flori şi mireasmă, le-a spus:
– Să vă faceţi nişte albinuţe harnice, care adună nectar şi miere din florile cele mai curate şi binemirositoare, iar nu nişte gărgăuni şi bondari, care adună hrană din bălegar şi din toate buruienile. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Din acestea să vă hrăniţi şi am nădejde că, cu acestea, vom vedea pe Hristos, Mântuitorul lumii!
La urmă a adăugat bătrânul şi aceste cuvinte:
Prin ce favorizează iertarea un demers psihologic?
Este esenţial să-ţi reciteşti povestea, pentru a nu reproduce în permanenţă mecanismele trecutului. În timpul vieţii, toţi am fost răniţi într-un fel sau altul. Pentru a face faţă la toate, am pus în aplicare sisteme de apărare care ne-au ajutat să nu rămânem chirciţi sufleteşte în noi înşine. Însă, de multe ori, avem tendinţa de a adopta mereu aceleaşi scheme de apărare 10, 20, 30 de ani mai târziu.
Un periplu prin viaţa umanităţii, din Antichitate până în vremea noastră, este un demers cât se poate de necesar. De ce? Fiindcă pentru a descifra ceea ce se petrece la ora actuală în lume avem nevoie de o interpretare corectă a evenimentelor care au marcat epocile trecute spre a înţelege mişcările care angajează acum viaţa oamenilor la scară planetară. Ce îl caracterizează pe omul postmodern faţă de cel antic sau medieval şi ce greşeli colosale poate face primul ne explică în interviul de mai jos preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop.
– Părinte Iustin, vedem că în zilele noastre se împuţinează dragostea. Ce putem face fiecare dintre noi ca să reînvie duhul dragostei între fraţi?
– Păcatul este realitatea care scade dragostea. Și atunci, dacă vrem să avem mai multă dragoste, trebuie să începem să eliminăm păcatul. Păcatul ne separă de Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Separarea de El este echivalentă cu separarea de dragoste, cu îndepărtarea de dragoste. Și, de asta, pentru a ne putea apropia din nou de Dumnezeu, de iubirea Lui, trebuie să ne curăţim mai întâi de păcate.
James Kelley s-a născut în Allen, Oklahoma. Este licențiat în istorie și engleză, iar în prezent predă engleza la East Central University din Oklahoma. Convertit la ortodoxie în anu 2001, James Kelley este autorul mai multor cărți de teologie, „A realism of glory: Lectures on the Christology in the Works of Protopresbyter John Romanides”, „The Life in Christ”, „Anatomyzing Divinity”. Articolele sale pot fi citite aici și aici .
Interviul de mai jos a fost realizat de un corespondent al Agionoros.ru la Mănăstirea „Întâmpinarea Domnului” din Moscova, cu ocazia publicării în limba rusă a cărții Mitropolitului Athanasie de Limassol „Inima deschisă a Bisericii“. Articolul original din limba rusă poarta titlul: „Biserica răspunde celor mai importante întrebări despre viața omului”.
„Gândul, cea mai puternică forţă din univers”
– În „Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?
– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm propria realitate, felul în care priveam lumea s-a schimbat. Descoperirile fizicii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colapseze undele de energie şi le transformă în particule, adică în materie.
„Ce curioasă este lucrarea harului!”, exclama Părintele Sofronie (Saharov). „În Rusia am asistat la deplina nimicire a Bisericii – totul a fost năruit, ars. Patruzeci de milioane de creştini au fost supuşi caznelor, ucişi în chip sălbatec. Însă nici un singur ceas al suferinţelor nu a trecut în zadar, ci Biserica va începe să se rezidească din cenuşă, cu şi mai mare slavă duhovnicească decât în veacurile trecute. Lacrimile noastre nu vor fi în zadar!”.
– S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească –
Arhimandritul Ilie Ragot s‑a născut într‑o familie de catolici practicanţi şi a căutat din copilărie răspunsul la întrebarea: cum să devii sfânt? Căutările sale l‑au adus mai întâi în România, apoi la Muntele Athos, unde a petrecut un an în preajma stareţului Emilianos Simonopetritul. S‑a întors apoi în Franţa pentru a întemeia o mânăstire ortodoxă…
Părinte Ilie, cum a fost drumul spre Ortodoxie?
“- Părintele Daniel: Prin urmare, pentru misionar Evanghelia este o carte vie. Ea nu este un text pentru extragerea unor citate pentru munca teologică. Ea este acea carte vie, despre care trebuie să vorbeşti întotdeauna şi să trăieşti prin ea. O eroare enormă a misionarilor este încercarea de a dilua Evanghelia. Astfel de cuvinte există în a Doua Epistolă către Corinteni a Apostolului Pavel. În slavonă sună aşa: “Noi nu târguim Cuvântul lui Dumnezeu ca alţii” – de la cuvântul cârciumă, adică tavernă. Ce fac vânzătorii cei răi într-o tavernă? Ei toarnă apă în vin, iar, ca să nu se observe, adaugă coloranţi.