Sf. Ignatie Briancianinov

Călcătorul curăției necinstește pe Hristos

Păcat era curvia când stăpânea Vechiul Legământ; era păcat ca necinstire a firii, ca rea întrebuințare a unei însemnate însușiri a firii, ca încălcare a legilor firii. Încălcarea era socotită atât de însemnată, că cel vinovat de ea era pedepsit cu moartea. În Legământul cel Nou, acest păcat a dobândit o nouă greutate, fiindcă trupurile omenești au dobândit o nouă vrednicie.

Continuare …

Desfătarea de gânduri și simțăminte curvești este curvie a inimii și spurcare a omului

Unii spun că a cădea în curvie cu trupul și a cădea în ea cu mintea și cu inima sunt nelegiuiri de aceeași greutate și însemnătate. Ei își întemeiază această părere pe cuvintele Mântuitorului: ,,Tot cela ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa în inima sa” (Matei 5, 28). Greșită părere!

Continuare …

Din simțirea neajunsului vine întristarea

Plictiseala îmi vine din două pricini: după ce cad în vreo faptă, în vreun cuvânt, în vreun gând păcătos, și atunci când vreme îndelungată nu mă îndeletnicesc cu pocăința, chiar dacă în acel răstimp aș face lucruri folositoare. Atunci sufletul simte un neajuns, o lipsă: din simțirea neajunsului vine întristarea.

Continuare …

Neputincios este omul!

Pe cel molipsit de „părere”, Domnul îl mustră în felul următor: „Tu zici: sunt bogat şi m-am îmbogăţit, şi de nimic nu am nevoie ! Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi sărman şi orb şi gol”( Apocalipsa 3, 17). Domnul îl sfătuieşte pe cel înşelat să se pocăiască; îl îmbie să cumpere, de la nimeni altcineva decât de la Domnul Însuşi, cele ce sunt de neapărată trebuinţă, în care se alcătuieşte pocăinţa (Apocalipsa 3, 18). Aceste „cumpărături“ sunt cu adevărat trebuincioase: fără de ele nu este mântuire.

Continuare …

În inima mea pot afla iadul sau raiul

Păcatul lucrează în mine prin gândul păcătos, prin simțirea inimii și prin simțirile trupești, lucrează prin închipuire. Privirea înlăuntrul meu îmi arată că în toată ființa mea există o vătămare păcătoasă, care consimte și ajută păcatului care năpădește asupra mea din afară. Eu sunt asemenea celui legat cu lanțuri.

Continuare …

Orice povățuitor duhovnicesc trebuie să fie doar slugă a Mirelui Ceresc

Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – și a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiții este cumplit să fii al omului. „Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 23), a zis apostolul.
Întotdeauna m-au mișcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul și la sine însuși și care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan:

Continuare …

Când nu răspunde Dumnezeu la cererea noastră?

Dacă tu te rogi lui Dumnezeu ca să te scape de razboiul păcatului ce te apasă şi nu eşti auzit de Dumnezeu, apoi nu te întrista. Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos. Rugându-te lui Dumnezeu în timpul luptei, să nu zici: scapă-mă de cutare, sau de cutare, sau dăruieşte-mi cutare sau cutare.

Continuare …

Slava deșartă și părerea de sine iubesc a învăța și a povățui pe alții

Slava deșartă și părerea de sine iubesc a învăța și a povățui pe alții. Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu cugetă că pot aduce aproapelui o rană de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de începătorul neîncercat cu o încredere iresponsabilă, întru aprinderea trupului și a sângelui! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se întemeiază.

Continuare …

Cei ce se lingușesc pe ei înșiși au și primit aici pe pământ răsplata lor

Toți cei cu părere de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, vădind astfel că sufletul lor este cuprins de mândrie și de înșelăciune drăcească. Unii dintre ei i-au primit pe demonii care s-au înfățișat în chipul îngerilor și le-au urmat; altora li s-au arătat demonii în chip descoperit, prefăcându-se biruiți prin rugăciunea lor, ducându-i la mândrie; alții, ațâțându-și imaginația, cu sângele înfierbântat, au luat drept mângâiere a harului agitația lor nervoasă, căzând în amăgirea de sine și numărându-se, potrivit duhului lor, între duhurile necurate.

Continuare …

Cel ce rosteşte cuvântul lui Dumnezeu şi cel ce ascultă se folosesc împreună

Înnoiască-se ca ale vulturului tinereţile tale! Iar omul se înnoieşte, întinereşte de pe urma bunei credinţe. Dacă e să facem o comparaţie între viaţa omenească şi veşnicie, toţi suntem la fel de bătrâni. Mie îmi apare în floarea şi frumuseţea tinereţii, cu adevărat viu, numai cel binecredincios. Acesta răspândeşte mireasma duhovnicească a nemuririi; se simte că în el trăieşte Dumnezeu, dând viaţă sufletului.

Continuare …

Să ne mobilizăm toate puterile şi toată atenţia pentru a păzi poruncile Evangheliei!

În cele mai multe cazuri încercările ce vin asupra noastră, la prima vedere, sunt neînsemnate încât nici nu le-ai putea socoti încercări. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrăjmaşului care, datorită unei experienţe îndelungate, a dobândit în lupta cu omul necălit o dibăcie extraordinară. Îngerul căzut a observat că ispitele evidente, grosiere şi violente îi insuflă omului un zel puternic şi un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rămâne ascuns, le va înlocui pe acestea cu ispite mai uşoare, dar foarte subtile, şi de o extremă eficacitate. Ele nu provoacă zel în inimile noastre, ele nu declanşează o luptă spirituală, dar te ţin într-un fel de letargie şi aruncă duhul nostru în stare de espectativă.

Continuare …

Citirea Sfinților Părinți ne umple de sfințenia lor

Tovărășiile și societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărășia și apropierea unui învățat aduce multă știință, a unui poet multe gânduri și simțiri înalte, a unui călător multe cunoștințe despre țările străine, despre obiceiurile și datinile altor popoare. E limpede: tovărășia și apropierea sfinților aduc sfințenie. „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, și cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, și cu cel ales, ales vei fi“ (Ps. XVII, 26, 27).

Continuare …

Plânsul este lucrarea esențială a adevăratului nevoitor al lui Hristos

Când Sfinții Părinți ai Bisericii de Răsărit, îndeosebi viețuitorii în pustie, atingeau culmile lucrării duhovnicești, atunci toate nevoințele lor se înmănuncheau într-una singură, în pocăință. Pocăința cuprindea toată viața lor, toată lucrarea lor: ea era urmarea vederii propriului păcat.
Un oarecare mare Părinte a fost întrebat care este lucrarea călugărului însingurat.

Continuare …

„Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă”

Fericit este sufletul care și-a dat seama că este pe deplin nevrednic de Dumnezeu, care s-a judecat ca ticălos și păcătos! Un astfel de suflet se află pe calea mântuirii; în el nu mai este amăgirea de sine.
Dimpotrivă, cine se crede pregătit să primească darul, cine se socotește vrednic de Dumnezeu, cine așteaptă și cere venirea Lui tainică, cine spune că e gata să-L primească, să-L audă și să-L vadă pe Domnul,

Continuare …