Toți cei cu părere de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, vădind astfel că sufletul lor este cuprins de mândrie și de înșelăciune drăcească. Unii dintre ei i-au primit pe demonii care s-au înfățișat în chipul îngerilor și le-au urmat; altora li s-au arătat demonii în chip descoperit, prefăcându-se biruiți prin rugăciunea lor, ducându-i la mândrie; alții, ațâțându-și imaginația, cu sângele înfierbântat, au luat drept mângâiere a harului agitația lor nervoasă, căzând în amăgirea de sine și numărându-se, potrivit duhului lor, între duhurile necurate.

Continuare …

Să aveţi evlavie faţă de Sfânta Scriptură, evlavia cuvenită unui adevărat fiu al adevăratei Biserici; să aveţi cuvenita încredere şi evlavie faţă de scrierile Părinţilor! Acelaşi Duh al lui Dumnezeu Care a lucrat în prooroci şi în apostoli a lucrat în sfinţii învăţători şi păstori ai Bisericii: martor al acestei dogme este Sfântul Apostol: Dumnezeu a pus în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători (I Cor. 12, 28).

Continuare …

Cu bine vă săvârşiţi pribegia pământească? În vremea acestei pribegii, omului i se întâmplă să se uite cu nesaţ la lucrurile care se înfăţişează privirilor, şi atunci i se pare că mersul lui către veşnicie s-a oprit. Aceasta este o iluzie a ochilor sufletului. Mergem tot timpul şi nu ne oprim nici măcar o clipă. Pentru ca omul pribeag pe acest pământ să nu se rătăcească în calea-i grea, i se cântă o cântare duhovnicească. Iată cuprinsul ei: voia lui Dumnezeu, preasfintele Lui porunci.

Continuare …

Într-o chinovie oarecare trăia un zăvorât pe nume Timotei. Unul dintre fraţii mănăstirii a căzut în ispită, iar întâi-stătătorul, aflând de asta, l-a întrebat pe Timotei ce să facă cu fratele căzut. Zăvorâtul a dat sfatul ca cel ce se smintise să fie izgonit. După ce a fost izgonit acela, ispita fratelui care căzuse a trecut asupra lui Timotei şi l-a făcut să se primejduiască.

Continuare …

Cu inima se crede spre dreptate, a zis apostolul, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 10). Trebuie să mărturisim dreptatea cu gura şi, atunci când se poate, cu însăşi fapta. Dreptatea mărturisită prin vorbe şi prin fapte devine reală, devine un bun al omului. Şi întrucât este esenţială, ea este o chezăşie sigură a mântuirii.

Continuare …

Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit.

Continuare …

Fericiţi sunteţi voi, cei ce aţi cunoscut deosebirea dintre virtuţile duhovniceşti şi cele sufleteşti, dintre virtuţile proprii doar Noului Adam şi virtuţile de care e în stare Adam cel vechi, dintre virtuţile evanghelice şi virtuţile firii noastre căzute, virtuţi de care nu sunt străini închinătorii la idoli, mahomedanii şi toţi ceilalţi oameni care s-au abătut de la urmarea sfântului Adevăr! Spuneţi că dorinţa binelui duhovnicesc este încă nestatornică în dumneavoastră?

Continuare …

Iubiţi fraţi! Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit ca înainte de a purcede la nevoinţa postului să iertăm aproapelui greşelile sale, ne-a poruncit să păzim de făţărnicie, din toate puterile, postul însuşi. Viermele, odrăslindu-se în fruct, îl nimiceşte de tot pe dinăuntru, încât rămâne numai coaja: şi făţărnicia nimiceşte tot miezul virtuţii.
Făţărnicia se naşte din slava deşartă (v. Mt. 6,1-2, 5,16). Slava deşartă este dorinţa şi căutarea deşartă a laudei vremelnice, omeneşti.

Continuare …

Într-o mănăstire însingurată, puţin ştiută, de mică însemnătate, aflată între păduri şi bălţi, trăia un oarecare monah. Cu teamă, cu neîncredere în sine pătrundea el rugăciunea săvârşită de către minte în adâncul şi taina cămării sufletului. Odată, stătea monahul în biserică, adâncindu-si mintea în inimă, iar inima a cunoscut pe neaşteptate o mişcare de rugăciune către minte şi a tras cu sine întregul trup într-o stare sfinţită, duhovnicească, de ne-descris prin cuvinte, mai presus de toate patimile, pe care o înţelege numai cel ce a încercat-o.

Continuare …

Nu-ţi născoci ţie extaze, nu-ţi pune în mişcare reverii, nu te aprinde cu flacără materialnică – flacăra sângelui tău. Jertfa bine primită de Dumnezeu este smerenia inimii, străpungerea duhului. Cu mâinile îşi întoarce Dumnezeu faţa de la jertfa adusă cu nădăjduire în sine, cu părere trufaşă de sine, de-ar fi jertfa aceasta şi ardere de tot.

Continuare …

Drept mijloc de pierzanie a neamului omenesc a fost întrebuinţată de către îngerul căzut minciuna (Facere 3, 13). Din această pricină, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns noţiunea de minciună cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urmă este urmarea nemijlocită a celei dintâi.

Continuare …

Nevrednice sunt de Dumnezeu faptele bune cele după firea omenească, ce vin din firea noastră căzută, în care binele este amestecat cu răul, în care binele în cea mai mare parte de-abia se bagă de seamă din pricina mulţimii răului.

Continuare …

Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – şi a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiţii este cumplit să fii al omului.
Nu vă faceţi robi oamenilor (I Cor. 7, 23), a zis apostolul.
Întotdeauna m-au mişcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul şi la sine însuşi şi care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan: Cel ce are mireasă este mire, grăieşte Sfântul Înaintemergător, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui.

Continuare …