Sf. Ignatie Briancianinov

Slava deșartă și părerea de sine iubesc a învăța și a povățui pe alții

Slava deșartă și părerea de sine iubesc a învăța și a povățui pe alții. Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu cugetă că pot aduce aproapelui o rană de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de începătorul neîncercat cu o încredere iresponsabilă, întru aprinderea trupului și a sângelui! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se întemeiază.

Continuare …

Cei ce se lingușesc pe ei înșiși au și primit aici pe pământ răsplata lor

Toți cei cu părere de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, vădind astfel că sufletul lor este cuprins de mândrie și de înșelăciune drăcească. Unii dintre ei i-au primit pe demonii care s-au înfățișat în chipul îngerilor și le-au urmat; altora li s-au arătat demonii în chip descoperit, prefăcându-se biruiți prin rugăciunea lor, ducându-i la mândrie; alții, ațâțându-și imaginația, cu sângele înfierbântat, au luat drept mângâiere a harului agitația lor nervoasă, căzând în amăgirea de sine și numărându-se, potrivit duhului lor, între duhurile necurate.

Continuare …

Cel ce rosteşte cuvântul lui Dumnezeu şi cel ce ascultă se folosesc împreună

Înnoiască-se ca ale vulturului tinereţile tale! Iar omul se înnoieşte, întinereşte de pe urma bunei credinţe. Dacă e să facem o comparaţie între viaţa omenească şi veşnicie, toţi suntem la fel de bătrâni. Mie îmi apare în floarea şi frumuseţea tinereţii, cu adevărat viu, numai cel binecredincios. Acesta răspândeşte mireasma duhovnicească a nemuririi; se simte că în el trăieşte Dumnezeu, dând viaţă sufletului.

Continuare …

Să ne mobilizăm toate puterile şi toată atenţia pentru a păzi poruncile Evangheliei!

În cele mai multe cazuri încercările ce vin asupra noastră, la prima vedere, sunt neînsemnate încât nici nu le-ai putea socoti încercări. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrăjmaşului care, datorită unei experienţe îndelungate, a dobândit în lupta cu omul necălit o dibăcie extraordinară. Îngerul căzut a observat că ispitele evidente, grosiere şi violente îi insuflă omului un zel puternic şi un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rămâne ascuns, le va înlocui pe acestea cu ispite mai uşoare, dar foarte subtile, şi de o extremă eficacitate. Ele nu provoacă zel în inimile noastre, ele nu declanşează o luptă spirituală, dar te ţin într-un fel de letargie şi aruncă duhul nostru în stare de espectativă.

Continuare …

Citirea Sfinților Părinți ne umple de sfințenia lor

Tovărășiile și societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărășia și apropierea unui învățat aduce multă știință, a unui poet multe gânduri și simțiri înalte, a unui călător multe cunoștințe despre țările străine, despre obiceiurile și datinile altor popoare. E limpede: tovărășia și apropierea sfinților aduc sfințenie. „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, și cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, și cu cel ales, ales vei fi“ (Ps. XVII, 26, 27).

Continuare …

Plânsul este lucrarea esențială a adevăratului nevoitor al lui Hristos

Când Sfinții Părinți ai Bisericii de Răsărit, îndeosebi viețuitorii în pustie, atingeau culmile lucrării duhovnicești, atunci toate nevoințele lor se înmănuncheau într-una singură, în pocăință. Pocăința cuprindea toată viața lor, toată lucrarea lor: ea era urmarea vederii propriului păcat.
Un oarecare mare Părinte a fost întrebat care este lucrarea călugărului însingurat.

Continuare …

„Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă”

Fericit este sufletul care și-a dat seama că este pe deplin nevrednic de Dumnezeu, care s-a judecat ca ticălos și păcătos! Un astfel de suflet se află pe calea mântuirii; în el nu mai este amăgirea de sine.
Dimpotrivă, cine se crede pregătit să primească darul, cine se socotește vrednic de Dumnezeu, cine așteaptă și cere venirea Lui tainică, cine spune că e gata să-L primească, să-L audă și să-L vadă pe Domnul,

Continuare …

Au doar și noi suntem orbi?

După vindecarea orbului, Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi” (Ioan 9, 39). Trufașii înțelepți și drepții acestei lumi, cum erau fariseii iudei, au răspuns printr-o întrebare în care se făceau vădite în același timp nemulțumire, părere de sine, zeflemea și ură către Domnul, toate unite cu dispreț față de El.
Au doar și noi suntem orbi?
De ați fi fost orbi, n-ați avea păcat. Voi, însă, ziceți: vedem; pentru aceasta, păcatul vostru rămâne” (Ioan 9, 40-41).

Continuare …

Smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu ca El să vă înalţe la timpul cuvenit

Sfânta Scriptură mărturiseşte că slujitorilor lui Dumnezeu, care umblă pe calea poruncilor lui Dumnezeu, li se trimit necazuri deosebite, pentru a-i ajuta în lucrarea lor. Mântuitorul lumii a spus: Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă (Ioan 15, 1-2). Aceste pătimiri curăţitoare se numesc necazurile sau judecăţile lui Dumnezeu.

Continuare …

Iadul sau raiul sunt în inima mea

Păcatul lucrează în mine prin gândul păcătos, prin simțirea inimii și prin simțirile trupești, lucrează prin închipuire. Privirea înlăuntrul meu îmi arată că în toată ființa mea există o vătămare păcătoasă, care consimte și ajută păcatului care năpădește asupra mea din afară. Eu sunt asemenea celui legat cu lanțuri.
Odinioară, păcatul a pătruns în raiul cel de sus. Acolo, el le-a spus strămoșilor mei să guste din fructul oprit.

Continuare …

Cugetarea trupească vede la aproapele păcate care nu sunt nicidecum

Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept – nici despre propria lui stare lăuntrică, nici despre starea aproapelui. El judecă despre sine însuși și despre ceilalți după felul în care se închipuie el însuși pe sine și după felul în care îi apar ceilalți pe dinafară, potrivit cugetării sale trupești – bineînțeles, greșit; și de aceea pe unul ca acesta l-a numit Cuvântul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, fățarnic.

Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept

Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept – nici despre propria lui stare lăuntrică, nici despre starea aproapelui. El judecă despre sine însuși și despre ceilalți după felul în care se închipuie el însuși pe sine și după felul în care îi apar ceilalți pe dinafară, potrivit cugetării sale trupești – bineînțeles, greșit; și de aceea pe unul ca acesta l-a numit Cuvântul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, fățarnic.

Continuare …

“Nu e păcat care să ţină piept pocăinţei. Pentru ce să întârziem?”

Pocăinţa este atotputernică, fiind aşezământ al atotputernicului Dumnezeu. Nu e păcat care să ţină piept pocăinţei. Ea este dar dat firii omeneşti căzute; ea este rămăşiţă a neprihănirii întru care a fost zidit Adam, fiind recunoaştere a acelei neprihăniri şi tânguire pentru pierderea ei; ea este înnoire a botezului; ea este legătură a pământului cu cerul, scară către cer. Prin ea e curăţit, e şters orice păcat.

Continuare …

Toți creștinii adevărați din întreaga lume aparțin singurei Biserici adevărate

Toți creștinii adevărați din întreaga lume aparțin singurei Biserici adevărate și, ținând învățătura ei în toată plinătatea și curăția, alcătuiesc acea adunare de corăbii care străbate marea vieții fără a se cufunda în adâncurile ei întunecate.

Continuare …

„Dacă n-ai plângere din inimă ai slavă deșartă”

Fățărnicia se naște din slava deșartă (v. Mt. 6,1-2, 5,16). Slava deșartă este dorința și căutarea deșartă a laudei vremelnice, omenești. Slava deșartă apare din adânca necunoștință de Dumnezeu sau din adânca uitare de Dumnezeu, din adânca uitare de veșnicie și de slava cerească. De aceea, în întunecarea sa, ea năzuiește cu nesaț spre dobândirea slavei vremelnice, pământești. Această slavă, la fel ca viața pământească, i se pare un bun veșnic, pe care nimeni și nimic nu i-l poate lua. Căutând nu virtutea însăși, ci numai laudele pentru virtute, slava deșartă se îngrijește și se trudește doar ca să se înfățișeze privirilor omenești sub masca virtuții – și fățarnicul se arată omenirii îmbrăcat în haina unei amăgiri îndoite: în înfățișarea lui se vede o virtute pe care de fapt n-o are deloc, iar în sufletul lui se văd mulțumirea de sine și îngâmfarea, deoarece, mai întâi de toate, el este amăgit și înșelat în sine însuși.

Continuare …