Pr. Sofronie Saharov

Părintele Sofronie Saharov

„Rare sunt sufletele care Te cunosc, puţini sunt cei cu care poţi vorbi despre Tine.”

Stareţul spunea adeseori: „Când mintea e întreagă în Dumnezeu, uită lumea”; şi scria: „Omul duhovnicesc zboară ca un vultur în înălţimi, sufletul său îl simte pe Dumnezeu şi, deşi se roagă în întunericul nopţii, vede întreaga lume”.
Ne-am putea întreba dacă nu e aici o contradicţie. Pe de altă parte, această vedere a lumii nu este oare imaginară?

Continuare …

Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia

Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat.

Continuare …

Vrem să construim împărăţia cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie

Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim împărăţia cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit.
Să ne întoarcem la revelaţia biblică, la creaţia lui Adam şi a Evei şi la problema păcatului strămoşesc. „Dumnezeu este lumină şi întru El nu-i nici un întuneric” (1 In 1, 5). Porunca dată celor dintâi oameni în paradis indică acest fapt şi în acelaşi timp ne arată că, deşi Adam avea o libertate de alegere absolută, alegerea de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului însemna o ruptură cu Dumnezeu ca singur izvor al vieţii.

Continuare …

Cum vorbeşte duhul iubirii lui Hristos?

Oamenii au de obicei o concepţie juridică despre dreptate. Ei resping ca nedreaptă ideea ca cineva să ia asupra lui responsabilitatea greşelii altuia. Acest lucru nu cadrează cu conştiinţa lor juridică. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeşte altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a împărtăşi responsabilitatea greşelii celui pe care-l iubim şi chiar a o lua cu totul asupra noastră nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc.

Continuare …

Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu?

Nu poți iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.

Continuare …

Curajul se naşte dintr-o credinţă statornică în Hristos-Dumnezeu

Am citit odată într-un ziar o relatare despre un inginer care, testând un motor cu reacţie, a intrat din neatenţie în curentul de aer produs de motor, curent care l-a prins şi l-a înălţat departe de sol. Văzând ceea ce s-a întâmplat, asistentul său s-a grăbit să oprească motorul. Atunci însă inginerul a căzut la pământ mort.

Continuare …

Cu cine alegem să ne asemănăm?

Pentru credinciosul simplu şi smerit, slobozirea de sub stăpânirea închipuirii se dobândeşte prin simpla şi întreaga năzuinţă de a trăi după voia lui Dumnezeu. Este ceva atât de simplu, şi totodată „ascuns de cei înţelepţi şi înţelegători”, şi nu este cu putinţă a o lămuri în cuvinte.
În această căutare a voii lui Dumnezeu se cuprinde „lepădarea” de lume.

Continuare …

Dumnezeu îl respectă şi nu-l constrânge pe om

Sub forma împrejurărilor potrivnice, a bolilor, a morţii unei persoane iubite, nenorocirile îi împing adeseori pe oameni să se roage. Dar atunci când situaţia se ameliorează, nu numai că pornirea lor spre rugăciune slăbeşte, dar rugăciunea însăşi pare a fi lipsită de sens.
Există însă o formă diferită de rugăciune, rugăciunea minţii, fixată de veşnicie, şi aici nicio bunăstare exterioară nu poate tămădui suferinţele sufletului care se vede eşuând în căutarea sa după Cel Veşnic.

Continuare …

Dacă noi ne îndreptăm vina noastră, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi

Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.

Continuare …

Dumnezeu dragoste este…

Vorbind despre Dumnezeu ca dragoste, părintele scrie că s-a încredinţat pe deplin de acest adevăr. Un loc al epistolei sale este deosebit de limpede:
De mult m-am încredinţat că Dumnezeu este dragoste, după care în­setează fiecare dintre noi.

Continuare …

Să-L invocăm pe Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii noastre!

Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă.

Continuare …

Lupta pentru adevăr

Viaţa veşnică ni s-a arătat – viaţa veşnică „ce era de la-nceput, pe care am auzit-o, pe care cu ochii noştri am văzut-o şi mâinile noastre au pipăit-o” (I In. 1, 1). Şi cu toate acestea, în cel de-al doilea secol al istoriei descrise de Noul Testament, lumea continuă să trăiască în masă ca şi cum am fi încă în Vechiul Testament, fără nici cea mai vagă aşteptare a lui Mesia ce urmează să vină. Mai mult, nu ne ridicăm nici măcar la nivelul Legii lui Moise.

Continuare …

Ascetul ortodox ajunge la liniştea minţii prin pocăinţă şi prin lupta împotriva «legii păcatului»

Cel ce practică isihia noetică se numeşte „isihast”. Isihastul urmează calea liniştirii, care reprezintă esenţa tradiţiei ortodoxe; scopul ei este de a ne duce la Dumnezeu şi a ne uni cu El. Să ne amintim spusele Sfântului Ioan Scărarul în acest subiect: „Isihast este cel care se străduieşte a închide pe cel netrupesc (gândul, mintea) în casă trupească, fapt care e vrednic de admiraţie…

Continuare …