Ce nu pot face oamenii, face Dumnezeu într-o clipă
Pr. Ioanichie Bălan
Cât te rogi, frate?
Să începem cu rugăciunea. Teoria e pe planul doi. Nu te întreb câtă carte ştii şi nu-ţi spun câtă ştiu eu. Eu te întreb: „Cât te rogi, frate?”. Şi de acolo îmi dau seama de ce ai sau nu ai linişte. Trebuie să ne întoarcem la rugăciunea părinţilor noştri. N-aţi avut mame şi bunici acasă? Când ne-om ruga noi ca bunicuţele noastre, se schimbă situaţia în România. Nu vă aduceţi aminte? Cine nu ştie?
Nu păgânii, ci noi, creștinii, grăbim sfârșitul lumii, pentru că nu ne mai iubim…
Un mare pustnic a zis: „Ştii când va veni sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un om la altul”. Când nu va mai fi cărare între tata şi mama, între părinţi şi copii, între copii şi biserică. Când va pieri iubirea şi ne vom da numai pe afaceri, şi numai pe câştiguri, şi numai pe minciunării, şi numai pe alergări prin alte ţări, doar-doar ne-om îmbogăţi.
Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie!
Merg încet pe drum spre Sihăstria. Pe munţi bate un vânt puternic. Un vânt uscat şi monoton. Brazii cântă acelaşi cântec trist şi solitar ce îmi trezeşte în suflet un dor de linişte, de singurătate. Aş vrea să fiu singur, să nu mai vorbesc cu nimeni, să nu mai văd pe nimeni, să nu mai aud zgomot, să nu mai am griji, să nu mă mai ştie nimeni, să fiu singur, mereu singur. Mi-e dor de munţi! Aş vrea să stau sus pe creste de munţi, să-mi bată vântul mereu în faţă, să-mi cânte brazii mereu în urechi, iar pâraiele să-mi şoptească în murmur aceeaşi tainică rugăciune.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului şi mulţumirea duhovnicească
Odată, vorbind cu ucenicii, le-a spus:
– Monahismul de astăzi este cu şcoală multă, dar cu practică puţină! Grija vieţii pământeşti, uitarea făgăduinţelor călugăreşti, lăcomia şi slava deşartă sunt bolile principale care bântuie acum.
Omul dă voință la rugăciune, iar Dumnezeu îi dă putere
Uneori, părintele ne spunea despre întâlniri pe care le avusese pe când era în pădure, cu bătrâni sporiţi în rugăciunea inimii, şi despre trăirea duhovnicească a acelor bătrâni. Însă noi ştiam că, de fapt, nu era vorba de alţii, ci de Părintele Cleopa însuşi, care se smerea, nevrând să spună că el era acela, fugind de laudele şi slava omenească.
Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lumea de astăzi
Câțiva călugări tineri i-au cerut părintelui Paisie cuvânt de folos, iar el le-a spus:
Dacă ai învățat să te rogi, știi toata teologia
Să ne învățăm cu rugăciunea. Orice ar fi, cine se roagă are numai de câștigat. Cine vorbește, păgubește. Cine vorbește mult, păgubește mult. Rugați-vă mai mult. Când un popor se roagă, fie și numai unu la sută, Dumnezeu cruță țara. Te rogi mai mult, devii veșnic. Vrei să aduci o contribuție majoră familiei tale și neamului în care te-a născut Dumnezeu? Roagă-te mai mult.
Numai Dumnezeu cunoaşte taina sfârşitului lumii
Creştinii trebuie să ştie că numai Dumnezeu cunoaşte taina sfârşitului lumii, când anume va fi, cum va fi. (…) Noi creştinii trebuie să ştim că sfârşitul vieţii noastre este, în acelaşi timp, şi sfârşitul lumii pentru fiecare dintre noi.
Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El…
Pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl”? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui.
Sfânta și Marea Luni – Despre smochinul cel blestemat
„De acum să nu se mai facă din tine rod în veci. Şi îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).
Iubiţii mei fraţi,
Odată cu Duminica Floriilor, cele patruzeci de zile ale Postului Mare au luat sfârşit. Cei ce au dorit să se împace cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu semenii lor în aceste patruzeci de zile, au făcut tot ce le-a stat în puterea lor.
Necazul lucrează răbdarea
Odată a venit la bătrân un frate din mănăstire și i-a zis:
– Părinte Damian (n.r. Monahul Damian Jaru), s-au înmulțit ispitele asupra mea și nu le mai pot răbda. Ce să fac să scap de ele?
Păstorul care va voi să păstorească după lege trebuie pururea să ţină toiagul în mână
Nu numai mirenii se cade să se mărturisească, ci mai vârtos şi noi, cei bisericeşti, adică diaconii, preoţii, călugării şi arhiereii. Că noi suntem păcătoşi şi greşim înaintea lui Dumnezeu mai mult decât cei simpli. Iar greşelile ce le facem mai mult prin ştiinţă le facem şi, de nu ne vom pocăi, vom avea mai multă osândă decât cei care greşesc prin neştiinţă, după cum zice la Sfânta Evanghelie că cel ce cunoaşte mult, mult se va pedepsi şi celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere (Luca 12, 48).
Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!
Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!…Şi Vlahuţă spune: „Milă e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor
Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi.Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult.
„Adunarea celor smeriţi este iubită lui Dumnezeu precum adunarea serafimilor”
Iarăşi se spunea despre marele stareţ Paisie că, de se întâmpla în sobor tulburare şi scârbă vreunui frate şi acela venea la cuviosul să-i spună necazul, îndată stareţul îl binecuvânta şi-l lua înainte cu cuvântul, nelăsând fratelui răgaz să vorbească. Astfel, prin cuvintele sale cele dulci şi mângâietoare, ducea mintea fratelui departe de întristare. De asemenea, în vorbirea sa ţinea seama de firea şi aşezarea sufletească a fiecăruia. Celui mai înţelept îi aducea cuvânt mai adânc din dumnezeiasca Scriptură, potrivit cu starea lui. Iar celui mai simplu îi aducea cuvânt, fie din iscusinţa sa, fie din sfânta ascultare, până când fratele uita de tulburare şi ieşea de la stareţ bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu.
Tot ce faceţi, să faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate
Odată, l-a întrebat ucenicul său de chilie:
– Părinte Paisie, ce datorii are un monah?
Iar bătrânul i-a răspuns: