Să ne învățăm cu rugăciunea. Orice ar fi, cine se roagă are numai de câștigat. Cine vorbește, păgubește. Cine vorbește mult, păgubește mult. Rugați-vă mai mult. Când un popor se roagă, fie și numai unu la sută, Dumnezeu cruță țara. Te rogi mai mult, devii veșnic. Vrei să aduci o contribuție majoră familiei tale și neamului în care te-a născut Dumnezeu? Roagă-te mai mult.
Creştinii trebuie să ştie că numai Dumnezeu cunoaşte taina sfârşitului lumii, când anume va fi, cum va fi. (…) Noi creştinii trebuie să ştim că sfârşitul vieţii noastre este, în acelaşi timp, şi sfârşitul lumii pentru fiecare dintre noi.
Pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl”? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui.
„De acum să nu se mai facă din tine rod în veci. Şi îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).
Iubiţii mei fraţi,
Odată cu Duminica Floriilor, cele patruzeci de zile ale Postului Mare au luat sfârşit. Cei ce au dorit să se împace cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu semenii lor în aceste patruzeci de zile, au făcut tot ce le-a stat în puterea lor.
Odată a venit la bătrân un frate din mănăstire și i-a zis:
– Părinte Damian (n.r. Monahul Damian Jaru), s-au înmulțit ispitele asupra mea și nu le mai pot răbda. Ce să fac să scap de ele?
Nu numai mirenii se cade să se mărturisească, ci mai vârtos şi noi, cei bisericeşti, adică diaconii, preoţii, călugării şi arhiereii. Că noi suntem păcătoşi şi greşim înaintea lui Dumnezeu mai mult decât cei simpli. Iar greşelile ce le facem mai mult prin ştiinţă le facem şi, de nu ne vom pocăi, vom avea mai multă osândă decât cei care greşesc prin neştiinţă, după cum zice la Sfânta Evanghelie că cel ce cunoaşte mult, mult se va pedepsi şi celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere (Luca 12, 48).
Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!…Şi Vlahuţă spune: „Milă e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Iarăşi se spunea despre marele stareţ Paisie că, de se întâmpla în sobor tulburare şi scârbă vreunui frate şi acela venea la cuviosul să-i spună necazul, îndată stareţul îl binecuvânta şi-l lua înainte cu cuvântul, nelăsând fratelui răgaz să vorbească. Astfel, prin cuvintele sale cele dulci şi mângâietoare, ducea mintea fratelui departe de întristare. De asemenea, în vorbirea sa ţinea seama de firea şi aşezarea sufletească a fiecăruia. Celui mai înţelept îi aducea cuvânt mai adânc din dumnezeiasca Scriptură, potrivit cu starea lui. Iar celui mai simplu îi aducea cuvânt, fie din iscusinţa sa, fie din sfânta ascultare, până când fratele uita de tulburare şi ieşea de la stareţ bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu.
Odată, l-a întrebat ucenicul său de chilie:
– Părinte Paisie, ce datorii are un monah?
Iar bătrânul i-a răspuns:
Ocupațiile pământești cele mai străine de Hristos, care aduc pedeapsa lui Dumnezeu până la al patrulea neam, sunt cele care se împotrivesc direct credinței în Dumnezeu, fiind legate de predarea ateismului, sincretismului religios și sectarismului creștin, de practicarea ocultismului, vrăjitoriei, magiei, teosofiei și diferitelor practici transcedentale păgâne – yoga, spiritism, hipnoză etc -, de promovarea apostaziei și literaturii ateiste, antihristice și sectare, care duce la dezbinare creștină și socială și la ură confesională.
Despre vama imaginației zicea Părintele Cleopa: „Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ți închipui nimic când te rogi. Că imaginațiile sunt de trei feluri: rele, bune și sfinte. Să nu primești nici un fel de imaginație. Că dacă te oprești la imaginație, nu poți intra cu mintea în inimă, în vremea rugăciunii.
Vei fi întrebat de fiecare suflet şi de cel mai mic frate. Fii cu blândeţe şi cu milă şi caută pacea şi liniştea şi a lor şi a sfinţiei tale. Mai lasă-i la biserică, că toţi trebuie să ne mântuim. Fii cu dragoste şi fă pace acum când poţi, că tare este greu la urmă, când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic!
A zis Părintele Gherontie Ghenoiu:
– Cea mai mare faptă bună pentru mântuirea noastră, a tuturor, este milostenia. Mila faţă de semenii noştri este cea mai necesară şi mai preţioasă faptă bună pentru mântuirea noastră. Că zice Domnul: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. De aici vedem că mila este mai mare şi decât rugăciunea, căci este fiica dragostei, iar dragostea este Însuşi Dumnezeu.
– Bine faci, frate, că întrebi; că şi eu am întrebat acum 66 de ani, când am intrat la Cozancea în mănăstire! Mai întâi, fratele care doreşte viaţă de mănăstire trebuie să se pregătească de acasă. Să meargă regulat la biserică, să se roage mult, să citească cărţi sfinte, să ceară sfatul părinţilor bătrâni, să iubească fecioria, tăcerea, postul şi singurătatea.
“Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare.
Un frate mă întreba: “Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu.
„Care sunt treptele mărturisirii? Când lipsesc duhovnicii, ce trebuie făcut? Cum se poate curăţi sufletul de toate păcatele?
– Mărturisirea e un act de comunicare sinceră, dureroasă către persoana preotului, care te ascultă în numele lui Hristos. Ea satisface setea omului de comuniune, de ieşire din singurătatea mândriei, a neîncrederii în alţii, a dispreţului.
Doi călugări tineri din Mânăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus :
– Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi şchiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi şchiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri. Toţi cei care mor uită de viaţa aceasta şi în ceasul morţii văd înaintea ochilor numai cele ce le-au făcut, bune sau rele. Odată m-am întâmplat lângă patul unui om nepregătit care se chinuia să moară şi striga la mine deznădăjduit: