Pr. Petroniu Tănase

Din trândăvie şi negrija de mântuire omul dă în grija de multe, în duhul de stăpânire, iar de aici ajunge la grăirea deşartă

O simplă privire asupra celor patru duhuri rele ne duce la o constatare foarte însemnată. Cele patru rele se leagă unele de altele şi formează un fel de povârniş pe care alunecă omul stăpânit de ele. Din trândăvie şi negrija de mântuire, omul dă în mincinoasa lucrare a răspândirii în grija de multe; din aceasta cade în duhul de stăpânire, care nesocoteşte şi înjoseşte pe aproapele, iar de aici ajunge la nesocotirea proprie, prin degradarea cuvântului în grăirea deşartă.

Continuare …

Sâmbăta Mare

Fărădelegea s-a săvârșit, dar totodată Domnul și-a împlinit lucrarea răscumpărătoare: „Săvârșitu-s-a!” Dumnezeiescul trup atârnă pe Cruce, gol şi mort, fără suflare; Iosif şi Nicodim îl gătesc pentru îngropare, tânguindu-se cu plângere şi umilinţă: „Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu? Sau cum Te voi înfă­şura cu giulgiuri? Cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat? Sau cu ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici!

Continuare …

Duminica V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Această săptămână ne aduce aminte de căderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește această cădere și izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tămădui.

Continuare …

Postul este o lucrare înnoitoare a omului întreg, suflet și trup

Fiindcă mintea nu poate sta prea multă vreme încordată, rânduiala de rugăciune este presărată cu citiri din Sfintele Scripturi: din Proroci, de la Facere și înțelepciunea lui Solomon, precum și din cuvintele marilor nevoitori, luptători și povățuitori duhovnicești: Efrem Sirul, Ioan Scărarul și Teodor Studitul.

Continuare …

Săptămâna întâia a Postului Mare

În vremea războiului duhovnicesc, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul [1], luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetăţii şi să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea şi cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupeşti.
Apele cele dinafară cetăţii sunt cugetele trimise de fiecare simţ din lumea sensibilă, care străbat sufletul asemenea unui râu ce trece prin cetate.

Continuare …

Maica Domnului ne-a făgăduit că este cu noi în toate zilele

După înălțarea la ceruri a Mântuitorului Hristos, Maica Domnului era marea mângâiere a Sfinților Apostoli și a celor ce crezuseră și urmaseră dumnezeiescului învățător.
Inima Maicii Domnului ascundea multe taine și negrăite bucurii. Văzuse atâtea lucruri minunate, auzise atâtea cuvinte nemaiauzite, atâtea taine îi va fi încredințat Fiul ei, Domnul Hristos, pe care ea le pusese în inima sa.

Continuare …

Mătură, Doamne, din sufletul meu gunoaiele păcatelor, ca să-Ţi plac şi eu Ţie

Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste.” O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu.

Continuare …

Dumnezeu este nespus de bun, dar totodată este nespus de drept

Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este și mai vinovată și mai primejdioasă. Prin deznădejde, omul își taie orice putință de îndreptare, iar nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune și păcătuiește cu știință și cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt și duc la pieire veșnică.

Continuare …

Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești

Am văzut undeva o mișcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeiești. O casă în mijloc de câmpie și drumul care trece prin fața ei pierzându-se la nesfârșit. Sus pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streașină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul cu acest tablou? Zice pilda evanghelică despre fiul risipitor care se întorcea acasă: „Încă departe fiind, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă, și alergând a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat” (Luca 15, 20).

Continuare …

Zaheu ne arata pe de o parte icoana omului păcătos, pe de altă parte calea întoarcerii la Hristos

După ce tămăduise pe orbul de la drumul Ierihonului, Mântuitorul intra în oraş, înconjurat de mare mulţime de oameni. Vestea minunii ajunsese demult în Ierihon şi lumea de pretutindeni se înghesuia să-L vadă. Domnul ajunge în dreptul unui copac, se opreşte şi-Şi ridică ochii în sus. Ce s-a intamplat? Un om în copac nu era ceva neobişnuit. Oamenii erau destui pe case şi prin alţi copaci, curioşi să vadă alaiul. Iisus însă se opreşte, se uită în sus şi văzând un om în copac il cheamă pe nume zicând: „Zahee, grăbeşte de te coboară, ca astăzi mi se cade să rămân în casă la tine!”

Continuare …

Nimeni nu ne oprește de la folosirea lucrurilor, dar să nu fim robii lor

Multe sunt pricinele zăbăvniciei noastre, dar una pare să fie mai tare decât toate: împătimirea de lume, de lucruri, legătura de cele materiale. Știind acestea Domnul va spune tânărului bogat, care voia să-I fie ucenic: „Leapădă-te de toate averile și apoi vino de-mi urmează!” Iar în altă parte: „Nu poate să-Mi fie ucenic cel ce nu-și lasă tată, mamă, frați, surori și avere, cel ce nu se leapădă de toate, și chiar și de sine.”

Continuare …

Parintele Petroniu Tanase: „În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut”

De obicei, omul înţelept, la încheierea unui soroc de vreme, se uită în urmă şi-şi face socotelile timpului trecut: face bilanţul pierderilor şi câştigului şi ia învăţăminte pentru anul ce a început. Aşa trebuie să facă tot creştinul la acest început de an nou.

Continuare …

Sufletul omenesc nu-şi poate găsi odihnă, fără numai în Dumnezeu

Oare nu este un semn al vremii noastre această zbuciumare, frământare, istovire, căutare şi neurastenizare a omului? Doctorii prescriu tuturor bolnavilor odihnă şi linişte. S-au făcut „case de odihnă” şi „staţiuni de odihnă” pentru oamenii neurastenizaţi; s-au inventat metode de odihnire, de relaxare, încât, parafrazând cuvântul Avvei Dorotei „omul de azi, mai mult decât orice, are nevoie de odihnă”. De ce nu o găseşte? „Învăţaţi-o de la Mine, Cel smerit, ne îndeamnă Domnul, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre!”

Continuare …