Ultima Liturghie de pocăință din Miercurea cea Mare este o încheiere și pecetluire a întregii lucrări de pocăință a postului, arătându-ne ce minuni poate săvârși ea când se lucrează și câtă pagubă aduce când lipsește.
Sfânta și Marea zi de Miercuri
Pr. Petroniu Tănase
Sfânta şi Marea zi de Marţi
Sfânta și Marea Marți ne pregătește pentru intrarea în cămara Mântuitorului cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare și parabola talanților.
Pentru tot cuvântul deșert pe care-l vor grăi, oamenii vor da seama în ziua judecății
Grăirea în deșert, zice Sf. Ioan Scărarul, este scaunul slavei deșarte, semn al nepriceperii, urmare a îmbuibării și necurăției, pierderea umulinței și întunecarea rugăciunii. Este o irosire a celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului și prefacerea lui în prilej de păcătuire și pierzare.
„Mare este puterea Crucii tale, Doamne”
Crucea este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură și de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinței și al morții. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruință, de bucurie și de viață. De aceea, Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viață și înviere este pentru poporul Tău…” (Vecernia duminicii, glas 7).
Icoana mamei
Parc-o văd acum pe mama,
Chip de sfântă-ntr-un pervaz
Slabă, slabă, sărăcuţa,
Şi cu lacrimi pe obraz.
Iartă-ne Doamne, greşelile noastre, că și noi iertăm greşiţilor noştri
Aşa de mult ţine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fără de ea nici El nu ne iartă păcatele noastre. „De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14-15).
Nimeni nu ne oprește de la folosirea lucrurilor, dar să nu fim robii lor
Multe sunt pricinele zăbăvniciei noastre, dar una pare să fie mai tare decât toate: împătimirea de lume, de lucruri, legătura de cele materiale. Știind acestea Domnul va spune tânărului bogat, care voia să-I fie ucenic: „Leapădă-te de toate averile și apoi vino de-mi urmează!” Iar în altă parte: „Nu poate să-Mi fie ucenic cel ce nu-și lasă tată, mamă, frați, surori și avere, cel ce nu se leapădă de toate, și chiar și de sine.”
Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos
Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toţi prorocii, prietenul lui Hristos şi cu toate acestea zice: „Nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua de la încălţămintea Lui”, iar la Iordan se opreşte cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine şi nu eu!” Vedeţi, aceasta este smerenia, duşmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii şi să te socoţi mai nevrednic decât toţi; aceasta este micşorarea sufletului.
Parintele Petroniu Tanase: „În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut”
De obicei, omul înţelept, la încheierea unui soroc de vreme, se uită în urmă şi-şi face socotelile timpului trecut: face bilanţul pierderilor şi câştigului şi ia învăţăminte pentru anul ce a început. Aşa trebuie să facă tot creştinul la acest început de an nou.
„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” Predică la Duminica vindecării celor zece leproşi
Spune o veche istorioară că odată s-au adunat la un ospăţ toate virtuţile: bunătatea, milostenia, răbdarea, înfrânarea; şi era o desfătare să le vezi cum se bucurau împreună, ca nişte bune prietene ce erau. Numai două dintre ele se priveau ca nişte străine, nu se văzuseră niciodată. Ele erau binefacerea şi recunoştinţa. Povestirea ne arată cu pildă că aceste două virtuţi se întâlnesc foarte rar, că binefacerea aproape totdeauna este lipsită de recunoştinţă. Acest lucru ne arată şi pilda celor zece leproşi din Evanghelia de astăzi.
Oare este pace în sufletul omului de astăzi?
Dar oare este Pace în sufletul omului de astăzi? Toată lumea ştie că nu este! Omul de astăzi este neurastenizat, chinuit, tulburat, nu are pace lăuntrică.
O caută pretutindenea şi nu o găseşte. Turismul, sportul, drogul ş.a., ce sunt dacă nu o expresie a acestei zadarnice căutări? Şi nu o găseşte pentru că o caută unde nu este. O caută în goana după bani, în plăceri, în onoruri.
Purtarea crucii. Cuvânt la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit….” (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte…” De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti…”
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Adeseori vedem pe Sfântul Ioan Botezătorul zugrăvit pe icoane având aripi ca de înger şi în mâini ţinându-şi capul tăiat. Această înfăţişare vrea să ne aducă aminte de chipul îngeresc al vieţii sale şi de sfârşitul mucenicesc cu care şi-a încununat viaţa Sfântul Ioan.
Toată viaţa sa, încă din pruncie, Sfântul Ioan a trăit viaţă pustnicească. Incă înainte de naştere arhanghelul Gavriil vesteşte Sfântului Zaharia: „Că va fi mare înaintea Domnului, vin şi băutură beţivă nu va bea şi va fi plin de Duh Sfânt din pântecele maicii sale.” Sfântul Evanghelist Matei ni-l înfăţişează îmbrăcat cu haină de păr de cămilă şi încins cu curea, trăind în pustia Iordanului şi hrănindu-se cu lăcuste şi cu miere sălbatică. Aşa de sus s-a ridicat prin viaţa sa pustnicească, încât Mântuitorul îl numeşte mai mare decât toţi proorocii şi mai mare decât toţi cei născuţi din femei.
Drumul este unul singur. Drumul desăvârşirii către Împărăţia Cerurilor…
Drumul este unul singur. Aparent greu, dar e cel bun. Drumul desăvârşirii către Împărăţia Cerurilor. Fiţi sfinţi, fiţi desăvârşiţi. Toţi sunt chemaţi să meargă pe drumul acesta. Nu este altă cale. O singură cale care ne duce la curăţirea de patimi şi săvârşirea virtuţilor.
„Bagă de seamă când vorbeşti cu Dumnezeu, să fii cu sentimentul că te afli în faţa Lui“
Părinte Petroniu, mai există astăzi în Athos monahi practicanţi ai rugăciunii lui Iisus?
Eu cred că mai există. Nu avem relaţie directă cu pustnicii aflaţi în diversele chilii din Athos, dar cu siguranţă că există părinţi care păstrează această practică a Bisericii Răsăritene.
Omul funcţionează acum după legile păcatului
Tot ceea ce primim noi, ceea ce vedem, ce auzim lasă niște amprente, niște impresii, pe care le trăim, le vedem… niște urme. De ce fug călugării de lume? Ca să nu vadă și să nu audă. Pentru că mergi pe drum și ai văzut o murdărie, și fără să vrei tu te gândești la ea. Și această murdărie s-a lipit și a lăsat o pată.
Sfânta și Marea zi de Vineri
Sfinte, mântuitoare și înfricoșate, numește Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, Sfințenia însăși; mântuitoare, pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșate, pentru că nu poate fi ceva mai cutremurător, mai înfricoșat decât ocara, rușinea și batjocura pe care făptura le-a aruncat asupra Făcătorului și Dătătorului de bine, Care pe toate le-a răbdat până la moarte, rugându-Se pentru călăii Săi. Însăși făptura neînsuflețită se cutremură și se revoltă în fața acestei nemaipomenite fărădelegi.