Pe toți pe care toată lumea îi slăvește, moartea îi alungă din lume. Moartea adună la un loc măririle, deșertăciunile, toată cruzimea și ambiția omului și aruncă pe ele o lopată de pamânt.
Ca să poţi să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştină: jertfa!
Aceasta este Taina cea mai de vârf, cea mai importantă. Toţi credincioşii ştiu că este Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos îşi menţine acest cuvânt divin: „Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28,20).
Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti?
Dacă un duh îndărătnic și sălbăticit spune că nu se poate atâta iubire, Hristos Dumnezeul nostru răspunde fără menajamente: „Îndrăzniți! Vouă care aveți fire omenească, vă poruncesc să vă iubiți unii pe alții. De n-aș fi făcut ce ați putea face, nu vă puteam porunci”.
Diavolul atacă permanent, cum zice Mântuitorul: „Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită”. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat şi are harul şi puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, faţă de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care ştie şi cunoaşte toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.
Diavolul țintește acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care au simțit în ei puterea credinței, știind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu și nu se pot despărți de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândește ca indirect să poată despărți pe om de Făcătorul lui.
Nu mai vorbiți unul despre altul de rău! Vorbiți numai de bine! Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
Lumea este obişnuită să spovedească nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini îşi pun problema mărturisirii şi a unor păcate, pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face şi nu le-ai făcut (Iacov 4, 17). Este o dezlegare pe care ţi-o dă duhovnicul când te întreabă: Eşti pregătit de împărtăşire? N-ai cumva vreo răutate în suflet ascunsă, duşmănie de moment, ranchiună cu cineva?
Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.
Cum să scăpăm de împietrirea inimii?
V-am dat un sfat: să fiți veseli. Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ.
Se spune undeva cã în vremuri de ispitã, într-o mânãstire de 100 de cãlugãri, nu se ştie dacã va fi unul care se va mântui. Cum vedeţi aceasta?
– Aceasta este o pãrere izolatã de adevãrul adevãrat al vieţii cãlugãrilor. Poate sã vorbeascã de la sine. Eu nu sunt de pãrerea aceasta. Poate se întâmplã sã nu se mântuiascã nici unul, sau sã se mântuiascã toţi. Dar chiar sã nu se mântuiascã nici unul, e mai greu de crezut. Deşi, dacã a intrat o blestemãţie peste toţi, acolo, o boalã, o patimã grea este posibil, dar nici chiar aşa cum spui. Pentru cã un cãlugãr, şi dacã greşeşte, se redreseazã imediat. Sau mai repede decât un laic.
Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul.
Cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei sãraci cu duhul, cãci acelora este Împărăția cerurilor” au legătură cu smerenia?
– Chiar despre ei vorbește! Fericiți cei smeriți! Iar aceasta, pentru cã, vã spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Și se smerește continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; își vede de mersul vieții lui mai departe; este umilit de cãtre toatã lumea.
Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine! În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul.
„Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua, asta mă interesa!” Asta Îl interesează și pe Dumnezeu: „O, dacă ar ști cine sunt Eu! Eu, care v-am făcut! V-am dat chip îngeresc, și peste îngeri chiar. Vă stau îngerii de vă slujesc. Îngeri vă veți numi și voi întru împărăția Mea. V-am dat înțelepciune, pricepere, discernământ. De ce nu v-ați gândit la Mine?”. Și auziți, numai să ne gândim la El! Asta este o mare lucrare. Deci, este un canon bun.
Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!…Şi Vlahuţă spune: „Milă e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: