Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară.
Părinte, Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?
Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu prestanță, cu prezență duhovnicească continuă la măsura la care o ai. Dar nu este permis să iei mâncarea cu lingura și să-ți ducă altul lingura la gură. Ai atâtea posibilități: înger păzitor, daruri de la Botez, darurile Duhului Sfânt… Și atunci nu este nicio justificare.
În cazul divorţurilor, oamenii au greşit când s-au căsătorit. Dar Biserica acceptă divorţul ca să nu se strice armonia în viaţă. Ca să se evite desfrânarea, Biserica a îngăduit căsătoria a doua şi a treia. Dacă s-a măritat în grabă, pentru că băiatul are cravată frumoasă, pentru că are marcă de maşină nu ştiu de care… Tinerii să nu se grăbească la o căsătorie numaidecât din motive materiale. Văd că mai mult femeile sunt înşelate de bărbaţi.
Noi, ortodocșii, nu apăsăm pe pedala cunoașterii atât de mult cât neapărat pe trăire, pe această formare interioară a noastră de smerenie, pentru ca să fim scriși și noi Sus, în Cartea cea Mare. Și omul care s-a smerit a biruit cu adevărat Cerurile, respectiv pe Dumnezeu. Nu o smerenie rațională, ci o smerenie smerită, trăită.
Să nu faci greșeala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevoința și trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin Harul lui Dumnezeu, pentru prezența lor. Și tu, dacă ai această prezență, ai străbătut sorocul pentru împărtășit și nu ești altfel decât marii trăitori.
Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtășim? Nu timpul decide. Asta-i o greșeală.
Nu e acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul. Spune Scriptura: „Cine a gândit la femeie a şi păcătuit!” (Mt. 5, 28). Da, dar cu mintea. S-a considerat căzut şi cine a fost numai cu mintea la gândurile acestea.
Iarăşi, un Sfânt Părinte i-a chemat pe ceilalţi Părinţi şi le-a pus ciorbă, câte o porţie în faţa fiecăruia. Şi a început aburul să iasă, să miroasă a ciorbă, şi le-a ţinut un cuvânt Părintele, apoi i-a întrebat: „V-aţi săturat?” „Nici nu am mâncat!” „Dar cu gândul aţi mâncat!”.
– Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?
Să vă explic ce este rugăciunea? Este un contact personal, pornit din inimă, din conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Normal că sunt rugăciuni de tipic, dar sunt şi rugăciuni personale.
Dacă întrebaţi ce este cultura, aş putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câştigi opt, dar pierzi doi.
De se va întâmpla între tine şi altul cuvânt de scârbă şi va tăgădui cuvântul, nu-l aţâţa pe el, zicând că ai spus! Că se întoarce şi zice: „Aşa am zis! Şi ce?” şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie – Filocalia nr. 9).
– Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creaţii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoşându-se îngerii si toate puterile cereşti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiţi ce pogorământ, dincolo de orice putere de înţelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.
Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu.
Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.
Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu prestanță, cu prezență duhovnicească continuă la măsura la care o ai. Dar nu este permis să iei mâncarea cu lingura și să-ți ducă altul lingura la gură. Ai atâtea posibilități: înger păzitor, daruri de la Botez, darurile Duhului Sfânt…
Uite, ca să mă înțelegeți, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Și după nuntă Ioana a trecut la bucătărie și Nicu s-a dus la lucru. Și fata a afumat mâncarea. „Auleu! Ce-o să zică Nicu?” Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învățat?».”