Se povesteşte în Pateric că în Egipt era un păcătos care după spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie nu se păzea defel, ci îndată ce se ivea prilejul cădea din nou în păcatele dinainte. De vreme, însă, ce nu păcătuia din răutate, ci îl biruia neputinţa, Domnul S-a milostivit de el şi, pentru a-l învăţa minte, i-a trimis vedenia următoare:
Demult o femeie m-a întrebat: Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi, dar chiar şi decât îngerii şi arhanghelii?
A nu te încrede întru tine, iubite frate al meu, este atât de necesar în războiul duhovnicesc, încât, fără aceasta, să fii încredințat că nu numai nu vei putea dobândi biruința pe care o dorești, ci nici măcar nu te vei putea împotrivi la cea mai mică năvălire a vrăjmașului. Întipărește-ți aceasta cât mai adânc în mintea și în inima ta.
Tu privești suferința numai dinspre pământ. Dar, mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Privește focul cel veșnic, pregătit pentru păcatele noastre. Și de acolo privește-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire?
„De nu va prisosi mai mult dreptatea voastră decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor.”
Trăsătura cărturarilor: cunoaşterea legii, fără silinţă de a trăi potrivit legii.
Cruță, Milostive Doamne, cruță pe robul Tău, ca să nu mă arăt la Judecata Ta cu frică și cu mare rușine, de ocara îngerilor și a oamenilor.
Aici, Mântuitorul meu, pedepsește-mă ca un Părinte iubitor de fii, iar dincolo iartă-mă, ca Cela ce singur ești fără de păcat și multmilostiv – că dacă aici nu-l vei înțelepți pe cel ticălos și nu-i vei da luminarea inimii ca să aducă zi de zi pocăință pentru păcatele sale, ce va face dincolo, neavând nici o îndreptățire?
Tu privești suferința numai dinspre pământ. Dar, mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Privește focul cel veșnic, pregătit pentru păcatele noastre. Și de acolo privește-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire?
Toate faptele noastre săvârşite la vedere în familie, în societate, la serviciu, constituie comportarea noastră. Dacă ne uităm împrejur, nu putem decât să spunem că, în general, comportarea noastră este în cea mai mare parte corectă. Dar dacă este tot aşa de corectă şi starea noastră interioară – aceasta nu o putem susţine. Ochii celor care ne înconjoară au o puternică influenţă asupra intenţiilor noastre.
„Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că cine vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuieşte, nu merge, nu se îndreaptă către împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd şi singuri asta, dar amână mereu despărţirea de anumite deprinderi pătimaşe.
Cel ce doreşte să se îndrepte pe sine trebuie să se cunoască pe sine; cel ce doreşte să se cunoască pe sine, trebuie să se cerceteze pe sine; iar cel ce doreşte să se cerceteze pe sine, trebuie să intre înlăuntrul său, să supună cercetării tot ceea ce este acolo, ca prin aceasta să se obişnuiască să deosebească în sine tot ce este bun şi rău şi, potrivit acestui lucru, să acţioneze asupra sa. Să închidă fiecare simţurile sale exterioare, să îndrepte ochiul atenţiei înlăuntru şi să vadă ce este acolo.
Cât este de bine că Dumnezeu v-a adus într-un sfânt lăcaş, şi încă într-unul al Maicii Domnului! Acum puteţi judeca de ce nu se plictisesc călugării şi, în general, cei ce se alipesc de casa Domnului. Acolo îngerii Domnului împart desfătări duhovniceşti, ca să ne atragă cu ele pe calea cea îngustă şi anevoioasă. Căci în aceasta este toată puterea. Plăcerile şi mângâierile sunt un lucru străin. Dar cum noi suntem neputincioşi, suntem vânaţi cu ele. Israeliţii au mâncat miel înaintea plecării din Egipt, dar apoi ce au întâlnit în pustiu? Fiecare ar trebui să străbată acest pustiu, pentru a ajunge la pământul făgăduinţei. Căci Însuşi Domnul pe toate le rânduieşte. Iar noi trebuie să ne rugăm: Atotţiitorule, mântuiește-mă!
Mântuiţi-vă! Ştiţi deja din experienţă că tot ce v-a spus N.N. este o minciună sfruntată. Nici metaniile nu-s făcute în van, nici acatistele nu-s lipsite de însemnătate.
Să vă povestesc o întâmplare. Răposatul Teofan, arhimandritul din Kirilovsk, călătorind din Petersburg, s-a oprit ca să înnopteze. Acolo erau unii care se pregătiseră să-l ia la bătaie. Ucenicul a observat şi i-a spus stareţului, şi bătrânul şi-a dat seama că aşa este.
Vrei să faci raiul pe pământ… suntem deja în a opta mie de ani de când cei care iubesc lumea se istovesc căutând mijloacele de a face raiul pe pământ… Şi nu numai că n-au nici un spor, ci, dimpotrivă, totul spre mai rău merge… nu vei izbuti asta nici tu, ci numai te vei vlăgui chinuit, alergând după nălucitele bunătăţi ale lumii ca nişte copii care aleargă după curcubeu.
“În urma închinării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, care s-a săvârşit duminica şi săptămâna trecuta, Sfânta Biserică ne aduce acum aminte de Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioan Scărarul, cu acelaşi scop – acela de a ne da imbold la nevoinţele îndreptării de sine şi sporirii întru virtuţi. Voi ştiţi că Sfântul Ioan a alcătuit o carte mântuitoare de suflet, care se cheamă Scara Duhovnicească, suitoare la cer.
Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos”.
Priviţi cu atenţie în interiorul vostru. Sub agitaţia de mişcări ale minţii şi ale voinţei, veţi distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, şi care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulţumirii cu tot ce are; tot ea, atunci când nevoitorul produce un lucru, îi închipuie mereu sute de alte lucruri, în aparenţă foarte importante.
Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit și am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni și mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta și mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?”. M-am tot gândit așa și am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la început câte puțin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalți, precum făceam înainte.