Sf. Nicodim Aghioritul

„Toate câte au meteahnă în sine să nu le aduceţi Domnului, că nu vor fi primite”

Despre ofranda nematerialnică sau cum să te aduci pe tine însuţi, dimpreună cu toate lucrurile tale, ofrandă lui Dumnezeu în chip nematerialnic
Pentru ca ofranda de sine să fie desăvârşită în toate privinţele şi vrednică de iubirea lui Dumnezeu, e nevoie de două lucruri: să-ţi alipeşti ofranda de ofrandele pe care Hristos le-a adus Tatălui, iar voia şi inima să-ţi fie desprinse de iubirea faţă de orice creatură.

Continuare …

Aşa să te împărtăşeşti din Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi

Şi înainte de a se împărtăşi, şi atunci când se împărtăşeşte şi după ce se împărtăşeşte, creştinul primeşte un mare folos de la dumnezeieştile Taine atât în şuflet, cât şi în trup. Înainte de a se împărtăşi cineva trebuie să facă cuvenita pregătire, adică să se mărturisească duhovnicului, să-şi zdrobească şi străpungă inima, să se îndrepte, să ia seama la el însuşi; să se păzească, pe cât e cu putinţă, de gândurile pătimaşe şi de orice altă răutate.

Continuare …

Dumnezeu are mai multă dorință a te salva, decât vrăjmașul de a te nimici

Când te scoli dimineața și te-ai rugat puțină vreme, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, primul lucru de care trebuie să-ți dai seama este acesta, că tu ești într-un loc, numit stadion [stadion însemnează locul unde se dau luptele atletice], care nu-i altceva decât inima ta și tot omul dinăuntru.

Continuare …

De ce nu reușim să dezrădăcinăm patimile din viața noastră?

Află că-n acest război duhovnicesc sunt două voinţe în noi, una contrară alteia. Una a părţii raţionale, şi de aceea se numeşte Raţionalul şi voinţă superioară. Cealaltă a simţurilor, şi de aceea este numită sensibilă, voinţă inferioară. Ultima de obicei mai este numită voinţa iraţională, voinţa poftelor şi a pasiunilor corporale.

Continuare …

Cei ce se îndepărtează de Biserică şi de Sfânta împărtăşanie se fac vrăjmaşi lui Dumnezeu

Toate cele protivnice celor spuse până acum, le pricinuieşte creştinilor împărtăşirea cea rară. Pentru că cel ce întârzie să se împărtăşească nu face nici o pregătire, nu este atent, nu are atentă păzire faţă de gândurile rele. Pentru că amânarea îl face să cadă în lenevire şi să i se răcească căldura evlaviei şi a dumnezeieştii dragoste. Îndelungarea vremii îl face să se poarte în viaţă cu neglijenţă şi nepăsare, să nu aibă teamă în suflet, sfială în simţuri şi pază a mişcărilor, face dezlegare deplină la mâncare şi la vorbă, la necuviincioase priviri şi auziri şi se face ca un cal, care neavând frâu alunecă în prăpastia tuturor păcatelor.

Continuare …

„Fiule! Când vrei să te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău spre ispită!”

Să nu crezi că virtutea în cazul unui creștin înseamnă o viață gingașă și că toată pacea noastră, la urma urmei, constă în aceea de a nu purta niciun război. Că ea este virtutea unui ostaș mărinimos și viteaz, care e întotdeauna înarmat, luptă mereu, rabdă toate relele, necazurile și ispitele ce vin asupra lui fie de la draci, fie de la oameni, fie de la firea lui stricată.

Continuare …

Nu este cineva care să o cheme cu credință și să nu fie ascultat cu milostivire

Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din Cer și ar deveni demoni, dacă toți oamenii ar deveni răi, dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoții, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu – toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar fi posibil să-L întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu a fost în măsură să-L mulțumească pe Dumnezeu în toate. Numai aceasta, stând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu.

Continuare …

Să iubim toate prilejurile care duc la dobândirea virtuţilor

Despre faptul că trebuie să iubim toate prilejurile care duc la dobândirea virtuţilor, şi chiar mai mult pe acelea care ne fac să întâmpinăm mai multă greutate
Nu trebuie, iubite cititor, sub niciun chip să te fereşti de acele împrejurări care ţi se fac prilej de a dobândi virtuţile, ci mai degrabă trebuie să le primeşti întotdeauna cu bucurie, de îndată ce apar înaintea ta, şi să le socoteşti mai de cinste şi de dorit pe acelea faţă de care simţi mai multă repulsie şi silă. Şi vei reuşi acest lucru cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă îţi întipăreşti în minte următoarele cugetări.

Continuare …

Să ne luptăm neîncetat pentru virtuți

Despre faptul că fiind noi datori să ne luptăm neîncetat pentru virtuţi, nu trebuie să evităm nimic din ceea ce devine pentru noi prilej de dobândire a lor
Dacă vrei să înaintezi neîncetat, fără oprire, pe calea virtuţilor, trebuie să fii foarte atent să nu îţi scape nimic din ceea ce poate deveni prilej pentru a dobândi virtutea. De aceea, nu au socotinţă bună aceia care se feresc pe cât le stă în putere de acele întâmplări contrare lor, care ar fi putut să le fie de folos la dobândirea virtuţii.

Continuare …

Cuvânt închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Dacă, iubiţii mei Părinţi şi fraţi, Domnul ar vrea să-mi dea mie, smeritului, această harismă de a vorbi o limbă dintre cele ale Îngerilor, aşa cum spune Pavel, Apostolul lui Hristos, „dacă aş vorbi în limbile îngerilor” (1 Cor 13, 1), cu siguranţă – şi ar fi o urmare firească aceasta – că prin această limbă îngerească ar vrea să pot aduce laude după vrednicie lui Mihail şi Gavriil, Arhanghelilor Domnului; pentru că, în chip firesc, cel asemenea poate fi lăudat şi înfăţişat celorlalţi doar de cel asemenea lui. De cumva aş fi vorbit una dintre acele limbi de foc şi nematerialnice care s-au dat Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Apostoli, Domnul ar fi dorit să spun după cuviinţă laudele mai presus de fire ale Maimarilor Îngeri celor de foc şi nematerialnici – şi dacă nu, cel puţin – ar fi dorit să am gura curăţită, precum a lui Isaia, de acel cleşte îngeresc. Atunci am fi putut avea nădejde că ar fi dorit să spun ceva vrednic de măreţia Arhanghelilor.

Continuare …

Părinţii au spus „cazi şi ridică-te” şi nu „ridică-te şi cazi”, cum pe dos înţelegi tu

Să nu te înşele, frate, gândul care-ţi spune aşa: iată, Sfinţii Părinţi zic „cazi şi ridică-te”, adică, de câte ori vei cădea, ridică-te şi vei fi mântuit. Asta să fie pocăinţa, să cazi, să te scoli şi iarăşi să cazi? Rătăcitor şi rău este felul acesta de a le răstălmăci zicala, pentru că Părinţii au spus-o ca să scoată din oameni teama de deznădejde şi nu ca să-l facă să păcătuiască cu speranţa că, mărturisindu-se şi pocăindu-se, oricum vor fi iertaţi.

Continuare …

Urăşte mai mult păcatul, mustră-te şi sileşte-te a trăi cu mai multă supraveghere

Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”. Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea . Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.

Continuare …