Biserica Ortodoxă o cinstește în fiecare an la 14/27 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea pe care o simțim și o considerăm «Ocrotitoarea Moldovei», devenită una dintre stelele strălucitoare de pe bolta cerească, care luminează viețile celor ce o cheamă cu credință.
„Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neînserată a cunoștinței dumnezeirii Tale și deschide ochii cugetului nostru spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri; pune întru noi și frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupești cu totul călcându-le, viață duhovnicească să petrecem, toate cele ce sunt spre plăcerea Ta cugetându-le și făcându-le. Că Tu ești luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre.”
În viață dăm examene. Dacă ne-am biruit patimile, dacă am dorit iubirea, dacă am urât răul, dacă ne-am cunoscut pe noi înșine, dacă L-am întâlnit pe Dumnezeu, atunci am găsit scopul, ținta, sensul vieții. Am trecut examenele, suntem câștigători. Simțim mireasma veșniciei. Nu ne temem de moarte. Nu ni se pare obositoare viața. Ne pocăim. Nădăjduim. Ne bucurăm. (Monahul Moise Aghioritul)
Vrând să mântuiască neamul omenesc din înșelăciunea vrăjmașului, Domnul cel iubitor de oameni te-a dăruit pe tine să fii Maică nouă, pământenilor. Tu să fii nouă ajutor, acoperământ și scutire, celor întristați mângâiere, celor mâhniți bucurie, celor asupriți apărătoare și să scoți din adâncul păcatelor pe toți care cântă: Aliluia! (Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului)
„Iubesc poruncile Tale, sunt aproape de inima mea, dar Tu vezi că nu le pot trăi, firea mea nu poate încape poruncile Tale, cuvintele Tale sunt viață dumnezeiască nestricăcioasă. Eu sunt putregai și stricăciune. Vino Tu și sălășluiește în mine. Lucrează Tu în mine cele bineplăcute Ție.“ (Sf. Sofronie Saharov)
„Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu, şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4, 7-8)
Cu fiecare minune Dumnezeu vrea, mai întâi, să-i aducă omului aminte că El veghează asupra lumii, cârmuind-o prin atotputernica-I voință și înțelepciune; apoi, că omul nu poate face nimic bun fără El. Niciun fel de strădanie nu izbutește fără ajutorul lui Dumnezeu. Nicio strângere de roade fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu ajunge recoltă. Nicio pricepere omenească potrivnică Legii lui Dumnezeu nu rodește vreun bine, nici măcar o sămânță de muștar. Chiar dacă pare, o vreme, să aducă ceva bun, acel bine nu este din priceperea omenească, ci din mila lui Dumnezeu, Care nu părăsește îndată nici pe cel mai crud dușman al Său. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, prăznuită anul acesta în Duminica a XV-a după Rusalii, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Nașterea Maicii Domnului este cea dintâi Sărbătoare a anului bisericesc, fapt ce pune în lumină rolul ei esențial în istoria mântuirii neamului omenesc. Pregătită de Dumnezeu să devină mijlocitoarea mântuirii noastre, Preacurata Fecioară a primit încă din copilărie, prin creșterea și educația ei duhovnicească în Templul din Ierusalim, darurile cele mai alese. Petrecerea în Sfânta Sfintelor, inițierea în taina rugăciunii lăuntrice, păzirea fecioriei, împlinirea poruncilor dumnezeiești și supunerea deplină față de voia lui Dumnezeu au făcut-o Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre, „mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii.”
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Mt. 5, 5-8)
Miercuri, 17 septembrie 2025, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni.
Suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru că avem această rudenie cu Dumnezeu și Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem și noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Și văzând vrednicia cu care ne-a învrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie să ne îngrijim să nu-L întristăm. Și pentru că am întinat mintea noastra și inima noastră, și trupul nostru cu cuvântul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem haină de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere în suflet; și peste toate, cu rugăciunea, care curățește și desăvârșește pe om. (Sfântul Iosif Isihastul)
„Având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei.” (Evr. 12, 1-2)
Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoştinţa, nimic mai jignitor şi mai distrugător de suflet. Ce poate fi mai urât decât ca omul să tăgăduiască şi să ascundă binele care i s-a făcut? Şi ce-i mai urât decât să plăteşti milostivirea cu nemilostivire, încrederea cu neîncredere, cinstea cu necinste şi binele cu batjocură? Nerecunoştinţa aşterne un nor negru între omul nerecunoscător şi Ochiul cel preacurat din ceruri, lumina cea fără de amestecare cu întunericul, bunătatea cea neamestecată cu răul. (Sf. Nicolae Velimirovici)
Dacă nu-I dăm lui Dumnezeu toată viața noastră, suntem oameni care ne mințim pe noi înșine și, de fapt, nu-I dăm mai nimic. Dacă Dumnezeu nu este în viața mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc! (PS Damaschin Dorneanul)
În duh de rugăciune s-au aflat obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Atmosfera de sărbătoare a fost înfrumuseţată de cântările corului mănăstirii.
Legea cea mai profundă a vieţii nu constă numai în a nu face răul, ci în a face binele – ceea ce înseamnă, în primul rând, a-l accepta pe celălalt, a realiza unitatea fără de care până şi cea mai paşnică societate poate deveni un iad autentic. În esenţă, acesta este cel mai mare păcat dintre toate şi pentru iertarea lui ne rugăm noi în cea de-a cincea cerere cuprinsă în Rugăciunea Domnească. (Pr. Alexander Schmemann)
„Cum voi descrie, Stăpâne, vederea Feţei Tale? Cum voi spune vederea cu neputinţă de exprimat a frumuseţii Tale? Tu, Stăpâne, dintr-odată Te-ai arătat de sus mult mai mare decât soarele strălucind din ceruri şi până în inima mea. Îţi mulţumesc că mi Te-ai descoperit mie, celui ce şedeam în întuneric, mi-ai strălucit, mi Te-ai arătat lumină, m-ai luminat întreg cu întreagă lumina Ta şi m-am făcut lumină în noapte, deşi eram în mijlocul întunericului“. (Sfântul Simeon Noul Teolog)