– Părinte, cum este cu viața de dincolo? Acolo vom fi tot așa ca pe aici, bogați și săraci? Cum va fi?
— Măi, copii, acolo nu-i așa. Acolo nu merg banii de la CEC cu noi. Acolo doar faptele merg cu noi, măi…
Cum este cu viața de dincolo?
Rodirea întru răbdare
Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina” Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului” şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună.
Cuvântul creator al lui Dumnezeu
Cuvântul lui Dumnezeu are patru înțelesuri: 1. În sânul Treimii, Fiul cel Unul-Născut al Tatălui este numit Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El a fost Cel care ne-a dat descoperirea lui Dumnezeu Tatăl.
„Ce simți când o cinstești pe Maica Domnului?”
Spunea cineva că părintele Stăniloae l-a întrebat pe un candidat la doctorat: „Ce simți tu când o cinstești pe Maica Domnului?”. N-a întrebat ce temeiuri sunt pentru cinstirea Maicii Domnului, ci tu, personal, care ești în Biserica Domnului și cinstești pe Maica Domnului, ce simți tu atunci când cinstești pe Maica Domnului?
Dumnezeu trimite Harul Său tuturor, însă numai atunci când suntem noi dispuşi să răbdăm şi să suferim
Viaţa nu este benchetuială, aşa cum cred unii care ajung la nuntă şi apoi cad din cer pe pământ. Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale. Te căsătoreşti cu persoana ce-ai ales-o cu frică şi cutremur, cu multă luare-aminte şi după un an, doi ani, cinci ani îţi dai seama că şi-a bătut joc de tine. Este o concepţie greşită să credem că nunta este calea în care trebuie să căutăm fericirea noastră, refuzul Crucii.
Să avem grijă să nu fim copleşiţi de falsele virtuţi care domină lumea de astăzi.
Pentru că trăim astăzi într-o societate în care se cultivă mintea în aspectele ei raţionaliste şi, în acelaşi timp, patimile cele mai josnice, în această lume ce repudiază mai mult ca niciodată cultura duhului şi a inimii, e foarte important să fim în gardă şi să avem grijă să nu fim copleşiţi de falsele virtuţi care domină lumea de astăzi.
„Să vă rugaţi cu această rugăciune, pentru că are toate vitaminele în ea”
Când iubeşti o persoană, îţi doreşti să fii mereu cu ea şi să vorbiţi. Prezenţa ei te umple de bucurie, absenţa ei te întristează. Dacă lucrul acesta se întâmplă în relaţiile dintre oameni, acelaşi lucru, dar la un nivel mai înalt, se întâmplă şi în relaţia omului cu Dumnezeu. Cu cât te apropii şi-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult vrei să-I simţi prezenţa şi să vorbeşti cu El. Tocmai această părtăşie şi convorbire cu Dumnezeu e rugăciunea. De aceea lucrarea principală a monahului este rugăciunea. Sfinţii Bisericii au fost în primul rând oameni ai rugăciunii.
Ce păcat şi ce durere, dacă noi nu Îi îngăduim Domnului să intre în viaţa noastră!
Nu vedeţi, fraţii mei, unde creşte şi unde se dezvoltă răul? Nu creşte sub aripile lui Dumnezeu, ci în gândurile oamenilor. Răul este semănat în gândurile omeneşti, fie prin puterea demonului, fie prin patimile trupului. Răul se seamănă în gândurile omeneşti şi, încet-încet, prinde rădăcini, întinde ramuri, înfloreşte şi, în final, face roade.
Toate câte le face Dumnezeu cu noi le face pentru folosul nostru
Căci călugărul care a venit să slujească Domnului cu adevărat trebuie să-şi pregătească cu înţelepciune sufletul pentru încercări, ca să nu se mire, nici să se tulbure de cele ce i se întâmplă, socotind că nimic nu se întâmplă fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Totul este bun, dacă nu-l folosim noi rău…
După toate acestea, poate că cineva să spună: „După ce am exersat trezvia un timp îndelungat, e ușor să tăcem și să ne întoarcem mintea la Dumnezeu. Cum se poate însă la început să ne oprim mintea aflată pururea în mișcare și să ne gândim neîncetat la Dumnezeu? Nu vom obosi?”
Sufletul, centrul de greutate al preocupărilor și străduințelor noastre
Dacă sufletul este lucrul cel mai de preț al ființei noastre, cea dintâi și cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija față de suflet și față de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor și străduințelor noastre. Bine și firesc este să ne îngrijim și de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost și de celelalte.
Pr. Zechariah Lynch: Isihia este inima creștinismului
Când mergem să ne închinăm lui Dumnezeu, nu mergem să avem parte de distracție, ci mergem ca să ne închinăm lui Dumnezeu. În Ortodoxie, nu vom încerca să vă distrăm. Scopul este transformarea inimii omului. Scopul este ca eu să îmi liniștesc mintea.
Curăţeşte-ţi cuvintele şi îţi vei curăţi şi viaţa
Omul este singura fiinţă cuvântătoare, înzestrată cu puterea, cu darul de a iubi. Potrivit referatului biblic, primul cuvânt pe care l-a auzit omul a venit din partea lui Dumnezeu, Căruia i-a şi răspuns omul la randul lui. La urma urmelor, un singur cuvânt are Sfânta Treime să ofere omului, un cuvânt care s-a întrupat, a luat formă omenească ca să fie auzit mai bine, ca să fie şi mai aproape de omul pe care l-a creat. Un cuvânt care s-a coborât şi la iad din aceeasi dragoste care nu suporta şi nici nu accepta suferinţa pricinuită omului de moartea ce a ales-o pentru păcat.
Domnul se îngrijește de mântuirea noastră
Grija prisositoare pentru nevoile vieții este semnul omului necredincios și mic la suflet. Și trecem prin suferință atunci când ne îngrijim noi înșine pentru noi, și nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care se îngrijește de toate.
Atât valorează o familie şi un neam, cât a înţeles din Evanghelie
În foarte multe cazuri vin oamenii la spovedit înainte de cununie și spun: „Știți, părinte încercăm. Dacă nu merge…”. Și nu-i de râs, că-i de plâns. Dacă nu merge, aruncăm peste gard tot! Toate visele noastre, tot ceea ce am vorbit despre noi, despre copii copiilor noștri…Pentru că o familie nu înseamnă o familie, înseamnă un neam. Pentru că un neam nu înseamnă un neam, înseamnă omenirea întreagă.
Cum ajungem la smerenie și la pocăință?
„Pocăința adâncă provine din smerenie și din lucrarea dumnezeiescului har. Când smerenia se pierde, atunci se pierd toate, toată viața duhovnicească se arată în Fericirile lui Hristos, cele care încep cu smerenie. Chiar și cunoștințele teologice pot naște o satisfacție egoistă, care le distruge pe toate.”
Legătura permanentă cu Biserica ne ajută să ne luptăm cu răul înconjurător
În afara Bisericii omul decade ușor, se dă pradă ispitelor, îndoielilor și tulburărilor în suflet. Biserica hrănește duhovnicește pe fiecare dintre cei veniți la ea.