Această minune a fost povestită de un marinar din Galați cu care s-a petrecut minunea.
Lucra pe un petrolier. Descărcând odată petrolul pe care-l aduseseră, a primit ordin de la căpitan să sudeze câteva fisuri pe care le suferise cazanul în care fusese petrolul. Atunci el a refuzat, spunând că nu poate face acest lucru, atât timp cât cazanul nu este aerisit și mai are reziduuri de petrol, deoarece s-ar putea să explodeze. Căpitanul, nebăgându-l în seamă, a dat ordin altor doi muncitori să sudeze.
Marinarul s-a apucat de altă treabă, undeva deasupra cazanului.
În momentul în care cei doi s-au apucat de sudat, s-a întâmplat exact ceea ce prevăzuse marinarul: cazanul a explodat, cei doi au fost uciși, iar marinarul a fost aruncat în aer la o înălțime de 30 m. În clipa în care a străbătut aerul, și-a văzut toată viața sa, iar când a ajuns la acea înălțime, a văzut-o pe Maica Domnului cu mâinile ridicate, care i-a zis: „Nu-ți fie frică, o să fie bine!”.
Căzând înapoi tot pe corabie, s-a ales doar cu câteva coaste rupte, care i s-au vindecat în scurt timp.
Mare este mila Maicii Domnului!
Monahul Pimen Vlad, Povestiri duhovnicești, vol. I, Editura Axa, 2013, pp. 44-46