Mitr. Bartolomeu Anania

Mitr. Bartolomeu Anania

Toma nu e necredincios

De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că i suntem de o potrivă. Frate de necredinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc.
Există nu numai o dramă a Patimilor, ci şi una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma.
În trei trepte se consumă, toate ale lui Toma: el află şi nu i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie.

Continuare …

Mitropolit Bartolomeu Anania – Biruinţa asupra morţii (Prohodul Domnului)

Vinerea Paştelui, Vinerea Pătimirilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă – aşa au numit părinţii Bisericii şi aşa au trăit bunicii noştri ziua de vineri, dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos. Marcată şi ţinută de mulţi dintre creştini cu ajunare totală, până la apusul soarelui, acestă zi marchează, în cultul liturgic, Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos.

Continuare …

Fie! Să-mi fie mie după cuvântul tău!

Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.

Continuare …

Duminica Ortodoxiei – Triumful frumuseţii lui Dumnezeu

Începuturile artei iconografice bizantine
Potrivit Sfintei Tradiţii, icoanele fac parte din învăţătura şi practica Bisericii Creştine, iar potrivit documentelor ele se aflau pe pereţii catacombelor când creştinii, persecutaţi de stăpânirea lumească păgână şi neputând să se roage la lumina zilei, o făceau în adăposturi subterane. O dată cu edictul din anul 313, când împăratul Constantin cel Mare – devenit apoi sfânt împreună cu maica sa, Elena – le-a dat creştinilor libertatea de a-şi manifesta credinţa şi cultul, aceştia au ridicat sute şi mii de biserici, pe care le-au împodobit cu picturi murale, dintre care unele se păstrează până astăzi.

Continuare …

Învierea fiicei lui Iair

Iair era mai-marele sinagogii. Era un dregător, un om important, un om de vază, un nobil al cetății. Nu era preot, era laic, era mirean, dar un demnitar al lui Dumnezeu – evreu, bineînțeles. Și, la un moment dat, când Iisus se găsea pe ulițe, cu mulțimile după El, învățând, predicând, vindecând bolnavi, acest Iair, care avea o fiică de 12 ani și era bolnavă pe moarte, a venit la El și I-a spus: „Învățătorule, vino, Te rog, în casa mea, pentru că fiica mea e pe moarte.” Nu I-a spus ce anume să facă, pentru că se subînțelegea. Era ultima sa speranță, după ce epuizase toți doctorii, că Iisus, în calitatea Sa de taumaturg, o va vindeca.

Continuare …

Într-o rugăciune fiecare cuvânt are un rost al lui şi o lucrare a lui

Într-o rugăciune au importanţă formulele fixe (acatiste, paraclise)?
Desigur că fiecare rugăciune are o formulă. Chiar şi rugăciunea cea mai scurtă, Rugăciunea lui Iisus, numită şi rugăciunea inimii, sau a minţii, sau rugăciunea minţii în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” are această formă.

Continuare …

✝) Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții)

Una din cele mai frumoase pagini ale Noului Testament este ceea ce se numeşte „Predica de pe Munte”, adică o suită de învăţături pe care Mântuitorul Hristos le-a rostit în auzul ucenicilor Săi, dar şi în acela al mulţimilor care veniseră să-L asculte, undeva, pe o înălţime de unde putea fi mai bine văzut şi ascultat. Şi pentru că în fruntea acestor învăţături se află Cele Nouă Fericiri – pe care le cunoaşteţi din fiecare Liturghie -, înălţimea aceea mai poartă şi numele de „Muntele Fericirilor”.

Continuare …

Rugăciunea retrasă

În repetate rânduri, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage. Toate acestea pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc.

Continuare …

Cred, Doamne, ajută necredinței mele?

Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuțiuni pe care le cunoaștem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga. Nu era iudeu. Mântuitorul îl întreabă: Crezi tu că pot să fac eu asta? Iar el spune: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Aceasta înseamnă că era conștient de ce spunea, deoarece el credea. Dacă nu ar fi crezut, nu s-ar fi dus la Iisus. Trebuie, însă, să înțelegem că, în sine, credința omului nu este niciodată suficientă în fața lui Dumnezeu. Eu v-am vorbit de rugăciune, de puterea credinței, dar să știți un lucru: omenește, noi suntem limitați. Întotdeauna între ceea ce putem noi să realizăm și deplinătate rămâne un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență, pentru că trebuie neapărat să ajungi la plinire, se numește har.

Continuare …

Rugăciunea cea mai simplă te salvează atunci când simți că ești pierdut

Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea.

Continuare …

„Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”

Cea de a doua parte, „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, solicită o explicaţie ceva mai largă. Întreaga propoziţie se sprijină pe un singur verb, a da. Cuvântul original însă nu înseamnă, simplu, a da cuiva ceva sau pe cineva (de voie sau de nevoie), ci mai degrabă a oferi sau a arunca ceva sau pe cineva în braţele cuiva. În unele medii religioase de la noi este folosit verbul „a preda” sau „a se preda” lui Hristos, ceea ce nu mi se pare foarte potrivit.

Continuare …

Ectenia mare (2)

Pentru Preasfinţitul nostru (Episcopul, Arhiepiscopul, Mitropolitul sau Patriarhul), pentru cinstita preoţime şi cea întru, Hristos diaconime şi pentru tot clerul şi poporul…
E firesc să ne rugam pentru cei ce slujesc în cele trei trepte harice rânduite de sfinții apostoli: episcopi (FA 20, 28;1), (1Tim 4, 14), (Tit 1, 5), preoți (FA 14, 23), (1 Ptr 5, 1) şi diaconi (FA 6, 6), ca şi pentru cei din treptele inferioare, ipodiaconi şi citeți (sau cântăreți). Toţi, laolaltă, alcătuiesc clerul.

Continuare …

Ectenia mare

După Binecuvântarea de deschidere, care cuprinde în sine rugăciunea de laudă, urmează Ectenia mare. Ectenia este un cuvânt grecesc care, în limbajul liturgic, înseamnă rugăciune stăruitoare. Se numeşte astfel fiindcă este alcătuiră dintr-o suita de rugăciuni felurite, acestea fiind, totodată, de cerere şi de mărturisire.
Preotul (îşi încheie cererea): Domnului să ne rugăm.

Poporul (răspunde): Doamne, miluieşte.

Continuare …

Cum poate omul să-şi binecuvinteze Creatorul

Dacă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra omului, fie de-a dreptul, fie prin mijlocitori, e lesne de înţeles, nu puţini sunt cei care nu pricep cum poate omul să-şi binecuvinteze Creatorul. Eu însumi am primit întrebări sau nedumeriri de acest fel.
Cei mai mulţi argumentează prin episodul din Cartea Facerii în care se istoriseşte că Avraam (el, patriarhul), întorcându-se victorios din luptă, a primit binecuvântarea enigmaticului Melchisedec, rege al Salemului şi preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt, şi, în semn de supunere, i-a dat acestuia zeciuială din prada de război (Fc 14,17-20).

Continuare …

Binecuvântarea de la începutul Sfintei Liturghii

Pentru o cât mai clară tâlcuire, vom urmări împreuna, pas cu pas, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cea mai cunoscută de către toţi credincioşii, ea fiind oficiată în imensa majoritate a zilelor unui an. În acelaşi scop, cu excepţiile de rigoare, voi prezenta Liturghia slujită doar de Preot şi de popor, fără arhiereu, diacon sau sobor.
Totul începe printr’o binecuvântare solemnă, pe care preotul, în faţa sfântului prestol (sfintei mese), o rosteşte cu voce înaltă, în timp ce ridică Sfânta Evanghelie şi face cu ea semnul crucii deasupra antimisului:

Continuare …