Cuvântul „ispită” este adesea greșit înțeles, generând confuzie. De ce ne-ar duce Dumnezeu pe noi în ispită? De ce ar trebui să-I cerem să nu facă acest lucru? Mulți percep ispita ca fiind lucrarea lui Satana, care caută să ne ducă spre pierzania morală și spirituală.
Înțelesul primar al cuvântului „a tenta” (peirasmon) este „a încerca”, „a pune la probă”. Când Hristos a fost „ispitit în pustie”, diavolul nu urmărea în mod deosebit să-l facă să păcătuiască, ci, mai degrabă, să vadă dacă era, într-adevăr, Mesia. Diavolul nu este atotștiutor și nu are aabilitatea inefabilă a profeției sau a previziunilor. Știa de venirea lui Mesia, dar nu putea cunoaște timpul exact. El putea doar să presupună, din cele întâmplate până atunci, că Iisus putea fi Fiul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Satana nu era sigur de limitele puterii lui Iisus Hristos. Când Iisus a mers în pustie pentru a posti și a se ruga, diavolul l-a abordat pentru a-l încerca și a se convinge cine și ce era Hristos.
Când îi cerem lui Dumnezeu „să nu ne ducă pe noi în ispită”, nu înseamnă că El ne va ademeni să cădem în păcat. Cerem, în primul rând, să nu fim supuși încercării, iar, în al doilea rând, să fim feriți de ispita celui rău. Știm că, uneori, Dumnezeu ne supune încercării pentru a ne câștiga mântuirea, dar știm, de asemenea, că El nu va permite să fim încercați peste puterile noastre, pentru că: „Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiți ispitiți mai mult decât puteți, ci, odată cu ispita, va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda” (I Corinteni 10,13).
Arhiepiscop Lazăr Puhalo
Fragment din cartea „Voi, cei ce stați în casa Domnului”, Editura Reîntregirea