Atunci când a avut loc prima arătare a lui Hristos către ucenicii Săi, Sfântul Apostol Toma nu era de faţă. Cu toate acestea, şi el s-a învrednicit de vederea lui Hristos după opt zile, adică în duminica următoare (Ioan 20, 24-30).
Fericitul Iosif cel preafrumos, una dintre cele mai grăitoare figuri ale Vechiului Testament, a avut o înrâurire însemnată asupra imnografiei ortodoxe şi a învăţăturii patristice. Desigur, „dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine” au hotărât ca în Lunea Mare, prima zi a Săptămânii Mari, să ne aducem aminte de acest chip ales al Vechiului Testament. În Sinaxarul zilei citim: „În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos…”
Atletul vieții duhovnicești se luptă să alunge gândurile pe care cel rău i le presară pe cale cu scopul de a-i zdruncina unitatea lăuntrică a puterilor sufletului și de a-l îmbolnăvi. Țelul Ortodoxiei, care este o știință psihoterapeutică, este acela de a vindeca sufletul bolnav, iar dintre alternativele de tratament, pe primul loc se află paza minții, respingerea gândurilor rele și neliniștitoare, precum și străduința de a le „ucide” înainte de a intra pe „poarta inimii”.
Când un gând rău stăruie înlăuntrul nostru, riscăm să devenim robii lui: „Un gând care zăboveşte arată împătimirea omului” (Sfântul Marcu Ascetul).
Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, patima din care izvorăsc toate celelalte patimi este iubirea de sine. Cel ce se iubește pe sine, nutrește o dragoste excesivă pentru persoana sa, pe care o idolatrizează.
În continuare, vom recurge la experiența Sfinților Părinți pentru a ilustra felul în care pot lua amploare gândurile rele.
Atât timp cât suntem în viaţa aceasta, supuşi stricăciunii şi morţii, nu trebuie să contenim lupta cu patimile.
Părintele Sofronie spunea: „Ceea ce caută sufletul nostru nu se mărginește la viața noastră de fiecare zi. Noi căutăm să fim cu Dumnezeu și încercăm să dobândim în deplinătatea lor și cele lumești și cele dumnezeiești”. Problema în viața noastră este cum trecem de la relativ la absolut. De aceea Părintele vorbea de doua nivele: de nivelul psihologic și de nivelul ontologic, nivelul teologic. Si trebuie încontinuu să ne eliberam de acest nivel psihologic pentru a trece la cel teologic.
Care e scopul Ortodoxiei? Se vede clar din calendarul sărbătorilor. Avem întâi Paştele, apoi avem Cincizecimea. La Paște avem botezul cu apă. La Cincizecime avem botezul cu Duh. Așadar, până la Cincizecime, credincioşii sunt cercetați de Duhul Sfânt. Iar rezultatul, care este? Duminica Tuturor Sfinţilor. Cu alte cuvinte, toți ortodocşii să se numere în rândul Sfinţilor.
Știți că postul este prima porunca dată de Dumnezeu omului. Când l-a creat pe om, i-a spus: “Nu vei mânca acest fruct, căci în ziua în care vei mânca, cu moarte veți muri“. Cu alte cuvinte i-a dat porunca ascultării, nu pentru că ar fi fost rău pomul cunoașterii binelui și răului, pentru că spune Sf. Grigorie Teologul, nu a făcut ceva rău, nici nu i-a interzis omului să mănânce ceva din pizmă, fiind El pizmaș. Dumnezeu nu este cauza răului, dar omul era în creștere, nu era într-o asemenea stare, încât să poată mânca din fruct, pentru că spune Sf. Grigorie Teologul că pomul acesta era în realitate vederea lui Dumnezeu.
La Botezul lui Hristos S-a arătat Sfânta Treime. De altfel, unul dintre scopurile întrupării şi ale Botezului lui Hristos a fost descoperirea Dumnezeului Treimic, adică a faptului că Dumnezeu, chiar dacă are o singură fiinţă şi o singură fire, este în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Astfel, se aude vocea Tatălui, Care mărturiseşte şi întăreşte faptul că Cel aflat în Iordan este Fiul Său, iar în acelaşi timp, Duhul Sfânt Se arată “în chip de porumbel“.
«Noi, ortodocşii, Îl trăim pe Hristos în Dumnezeiasca Liturghie şi, mai ales, Hristos trăieşte în noi în timpul Liturghiei. Sfânta Liturghie este lucrarea lui Dumnezeu. Noi zicem: «Vremea este de a sluji Domnului.» Între altele, înseamnă că acum este vremea ca să lucreze Dumnezeu. Hristos slujeşte, noi trăim împreună cu Hristos slujirea Lui.”
Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei la anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi mai cu seamă a Sfântului Athanasie cel Mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât Părinţii în Simbolul de Credinţă.
Un răspuns dat de Mitropolitul Hierotheos Vlachos.