Mitropolit Hierotheos Vlachos

Duhovnicul poate deveni vreodată obstacol între fiul duhovnicesc şi Hristos?

– Aş vrea să vă întreb ceva, spuse Athanasie. Cu adevărat, lucrarea părintelui duhovnicesc este foarte mare. El tămăduieşte boala duhovnicească a omului, care ţine mai ales de întunecarea minţii. Energiile sufletului lucrează în chip potrivnic firii lor, apar gândurile, raţiunea este divinizată, iar omul suferă de teamă, nesiguranţă, confuzie etc. Nu credeţi totuşi că există primejdia ca „pacientul” să-şi socotească duhovnicul un idol? Nu este oare cu putinţă să-şi idolatrizeze părintele duhovnicesc, iar aceasta, într-o anume măsură, să submineze iubirea sa pentru Hristos?

Continuare …

Cel care nu are experiență duhovnicească nu-și dă seama de însoțirea sa cu gândurile păcătoase

Cu cât un om are mai puțină experiență în problemele duhovnicești, cu atât mai greu percepe pătrunderea gândurilor rele în mintea și în inima lui. Atleții duhovnicești încercați le percep înainte ca ele să pătrundă în mintea lor sau chiar în momentul în care acestea se pregătesc să-i atace. Ceilalți însă nu le percep decât doar după ce s-au însoțit cu ele, după ce au consimțit să le pună în lucrare sau atunci când se află pe pragul relelor făptuiri – iar alteori numai după ce au făptuit păcatul:

Continuare …

Cunoscând diavolul importanța mărturisirii, se străduiește din răsputeri să ne împiedice de a ne mărturisi păcatele

Numeroși psihiatri contemporani scot în evidență importanța mărturisirii, explicând necesitatea ca oamenii să nu se închidă în ei înșiși, ci să-și deschidă sufletul și să-și dezvăluie gândurile, în limbajul teologic. Se spune că atunci când oamenii își deschid sufletul lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului, ei vor putea evita multe boli psihice – uneori chiar și nebunia.

Continuare …

Ascetul ortodox ajunge la liniştea minţii prin pocăinţă şi prin lupta împotriva «legii păcatului»

Cel ce practică isihia noetică se numeşte „isihast”. Isihastul urmează calea liniştirii, care reprezintă esenţa tradiţiei ortodoxe; scopul ei este de a ne duce la Dumnezeu şi a ne uni cu El. Să ne amintim spusele Sfântului Ioan Scărarul în acest subiect: „Isihast este cel care se străduieşte a închide pe cel netrupesc (gândul, mintea) în casă trupească, fapt care e vrednic de admiraţie…

Continuare …

Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-o ai dat-o…

Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia. Scrie: „Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-o ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum să le săvârşesc pentru Tine, spre slava Ta, în frica Ta, dupre voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti”.

Continuare …

Să ne străduim să ne păstrăm mintea curată

Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulţi tineri devin adepţi ai vieţii isihaste. Sunt mulţi şi cei care îmbrăţişează monahismul, continuând tradiţia Sfinţilor Părinţi şi sorbind din izvorul înţelepciunii Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiţia Ortodoxă, în timp ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre şi asociaţii de vieţuire isihastă.

Continuare …

Să-mi faceți o făgăduinţă: să nu deznădăjduiţi niciodată în viaţa voastră!

Mie nu-mi plac deloc oamenii care fac pe victimele. Nu-mi place de cei care spun: soțul e de vină, soția, duhovnicul, statul și ajung la politică. Nu faceți pe victimele! Suntem responsabili pentru toate și pentru întreaga lume. Când o să ne asumăm responsabil aceasta rugăciune pentru întreaga lume, nu ne vom mai simţi deloc orfani.

Continuare …

Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă

Sfântul Evagrie Ponticul ne învaţă: Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă. Când mintea se mişcă către Dumnezeu şi se uneşte cu El, este sănătoasă şi plină de viaţă; în această stare, ea primeşte mângâierea lui Dumnezeu, deoarece aflându-se întru El, dobândeşte sănătate şi discernământ. Facultatea perceptivă a minţii – simţirea minţii – constă în „gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută” (Sfântul Diadoh al Foticeei).

Continuare …

Dragostea noastră către Dumnezeu şi către aproapele este măr­turisirea credinţei

Creştinul ortodox este cel care are slăvire dreaptă, adică cel care crede drept, slăveşte şi se roagă drept, leagă credinţa de rugăciune şi de cult.
Fiind creştini ortodocşi, credem şi slăvim pe Dumnezeul Treimic şi îl iubim pe Dumnezeu Cel din Treime. Aceasta este diferenţa noastră faţă de alte credinţe care au doar un dumnezeu uniipostatic.

Continuare …

Harul amintirii morții îl învață și îl conduce pe om la rugăciunea cea curată

Într-o altă epistolă face referire la cum harul amintirii morții îl învață și îl conduce pe om la rugăciunea cea curată. Scrie cu sinceritate și cu simplitate că lucrarea harului amintirii morții înăuntrul său „a ținut vreme de zece ani și s-a întețit în mod progresiv”, el însuși ajungând „aproape la epu­izare desăvârșită”.

Continuare …

IPS Ierótheos Vlachos: o Teologhisire patristică la Praznicul Cincizecimii

Înainte de a Se urca la Cer, Hristos le-a poruncit Ucenicilor ca, după înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din Cer. Aşadar, El le-a făgăduit Ucenicilor că vor primi Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.

Continuare …

Imbolnăvirea și moartea treptată a sufletului

Sfântul Isihie Sinaitul vorbește despre îmbolnăvirea și moartea treptată a sufletului. Deși Dumnezeu a creat sufletul „simplu și bun, acesta „se desfată de momelile nălucirilor diavolului și amăgit, aleargă spre cel rău ca la cineva bun”. Astfel, el „își amestecă gândurile sale cu nălucirea momelii diavolești”. În cele din urmă, „căzând la consimțire, preschimbă prin mijlocirea trupului în faptă nelegiuirea din cugetare, spre osânda proprie”. (…)

Continuare …