Sfinţii Părinţi, ca unii ce cunosc această luptă sfântă, ne înfăţişează şi modul în care trebuie să ne raportăm la vise. Ne vom apleca mai îndeaproape asupra învăţăturii patristice cu privire la acestea.
Raportarea la vise
Mitropolit Hierotheos Vlachos
Nimic nu satură și nu umple sufletul mai mult ca trăirea în prezența lui Dumnezeu
Omul nu știe că poruncile pe care ni le-a dat Mântuitorul nu sunt un act de tiranie a lui Dumnezeu asupra creației sale, ci un mijloc de mântuire. Ele au menirea de a ne povățui pe drumul cel drept, care duce la Împărăția lui Dumnezeu, și de a ne abate de la calea cea largă care duce la moarte.
Dobândirea vieţii adevărate, care este cauză a nemuririi şi a vieţii celei veşnice, trebuie să înceapă de acum
Chiar de la începutul lucrării sale, Sfântul Grigorie Palama pune accentul pe faptul că adevăratul monah este cel ce-şi păstrează mintea simplă, neîmprăştiată şi nedispersată în multe lucruri: “acea concentrare unică a minţii care dă măsura monahului celui adevărat, interiorizat“.
Mărturisirea elimină toate spurcăciunile patimilor care ne chinuie sufletul
Medicul duhovnicesc e îndeobşte atacat de cei care nu se mărturisesc cu smerenie şi cunoaştere de sine; fiind vorba despre o „operaţie” pe care o efectuează acest medic, pacientul opune rezistenţă.
Starea intermediara a sufletelor
Odată cu moartea biologică, sufletul se desparte de trup. Va veni însă acea vreme când va avea loc învierea trupurilor tuturor oamenilor, şi vor fi judecaţi de Hristos la a Doua Sa Venire. După moarte, sufletele trăiesc fără de trupuri, fapt ce poartă numele de „stare intermediară a sufletelor”.
Curăţirea inimii nu înseamnă doar să eviți păcatul
La început, curăţirea are o orientare morală.
Există o smerenie dăunătoare inimii
Pe de altă parte, Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre existenţa unei smerenii dăunătoare inimii: „Este o zdrobire de inimă lină şi folositoare spre înmuierea ei, şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei”, arată Sfântul Marcu Ascetul. Zdrobirea cea folositoare izvorăşte din duhul umilit şi dintr-o viaţă de rugăciune; inima smerită se roagă neîncetat şi nu deznădăjduieşte niciodată, ci nădăjduieşte în marea iubire de oameni a lui Dumnezeu.
Taina rugăciunii inimii: Întâlnirea cu Dumnezeu în viața de zi cu zi
Zicem curățire, luminare, vedere a lui Dumnezeu. Purificarea, curățirea de patimi este școala primară, luminarea este învățământul secundar, și vederea lui Dumnezeu este deja facultatea; dar nu sunt niște etape prin care treci și s-a încheiat, nu se poate mai sus. Întrucât din tinerețile sale mintea omului este aplecată spre rău, și am învățat foarte mult să punem în aplicare logica și închipuirea încă din frageda vârstă și am învățat să trăim mai mult pe baza simțurilor, nu este foarte ușor ca cineva să se curețe și apoi să treacă la iluminare. Deci se poate ca omul să se întoarcă de unde a plecat.
„Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tău…”
Această rugăciune vădeşte o viziune eshatologică.
„Întreaga viață a Bisericii constă în preschimbarea iubirii egoiste în iubire dezinteresată”
Iubirea de sine este iubirea irațională a trupului, este rod al vieții căzute și este boală duhovnicească care trebuie preschimbată în iubirea de Dumnezeu și de oameni. Cu cât mai mult omul este mai iubitor de sine, cu atât mai mult nu poate să-L iubească pe Dumnezeu și pe semenul său.
Simțirea lui Dumnezeu în Lumină
In învăţătura niptică a Bisericii se vorbeşte mult despre vederea Luminii nezidite, dat fiind faptul că, urmând un mod de vieţuire isihast, omul poate ajunge la vederea lui Dumnezeu în Lumina nezidită.
Preoții nu lucrează magic…
Mulți dintre creștinii de astăzi socotesc că preoții sunt asemenea unor slujbași ai lui Dumnezeu și funcționari bisericești care îi ajută în diferite probleme, ori le slujesc, când au trebuință Tainele sau săvârșesc Dumnezeiasca Liturghie și, astfel, ei își pot satisface nevoile sufletești sau îndeplini o îndatorire tradițională. Îi socotesc drept vraci care lucrează magic!
Nu este posibil să se mântuiască cineva fără Hristos
Vindecarea patimilor nu este în exclusivitate lucrare omenească, și nici în exclusivitate dumnezeiască: omul trebuie să lucreze împreună cu Dumnezeu. Sinergia dintre Dumnezeu și om scoate în evidență lucrarea teandrică a Bisericii noastre. Mai întâi, este nevoie de harul lui Hristos; purificarea omului de patimi, vindecarea lui, are loc prin energiile Mântuitorului care ni se împărtășesc nouă, oamenilor, prin întreaga viață duhovnicească pe care o trăim în Biserica Ortodoxă.
Retragerea povăţuitoare a Harului
Această stare nu este, însă, una care să dureze mult. Răstimpul rămânerii Harului după cea dintâi cercetare a sa diferă de la om la om, depinzând de diferiţi factori: râvna omului, modul său de viaţă, iconomia lui Dumnezeu etc. In orice caz, după o anumită perioadă de timp, Harul se împuţinează.
Duhovnicul trebuie să știe să vindece omul
General vorbind, preoția este o știință terapeutică. Ea are ca scop să-l vindece pe om prin toate mijloacele de care dispune Sfânta noastră Biserică. Prin urmare, aceasta este lucrarea preotului.
Duhovnicul trebuie să știe să vindece omul, adică să lumineze și să elibereze mintea și chiar să transforme toate patimile, pentru că, deși mai înainte acestea au lucrat împotriva firii, acum să lucreze potrivit firii.
Patimile tind să revină la noi, chiar dacă ne-am lepădat de ele
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Dumnezeu nu dăruiește harisme leneșilor
Iertați-mă că vă spun, Dumnezeu nu dăruiește leneșilor darurile cele mari! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Cerem de la Dumnezeu să ne dea smerenie, credință, răbdare, rugăciune, dar Dumnezeu nu este băcan să Îi ceri să-ți dea un kilogram de zahar sau un kilogram de orez…”. Dumnezeu îți spune: „Smerește-te, fă și tu ceva, începe să te pocăiești, iar Eu îți voi da pe parcurs darurile Mele!”.