Iertați-mă că vă spun, Dumnezeu nu dăruiește leneșilor darurile cele mari! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Cerem de la Dumnezeu să ne dea smerenie, credință, răbdare, rugăciune, dar Dumnezeu nu este băcan să Îi ceri să-ți dea un kilogram de zahar sau un kilogram de orez…”. Dumnezeu îți spune: „Smerește-te, fă și tu ceva, începe să te pocăiești, iar Eu îți voi da pe parcurs darurile Mele!”.

Continuare …

Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minţii de toate impulsurile trupeşti şi de toate înţelesurile lucrurilor li se pare de neconceput..

Continuare …

– Creștinul, încercând să țină poruncile lui Dumnezeu, înțelege că nu o poate face. Și spune: «Doamne nu pot ține, acestea». Nu pot trăi nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu. Iar pentru că nu pot trăi după poruncile lui Dumnezeu, am pocăința…

Continuare …

Valoarea terapeutică a spovedaniei a fost semnalată chiar de mulţi dintre psihiatrii contemporani. În cazul de faţă, este esenţial ca omul să se deschidă, să nu se închidă în sine.

Continuare …

După cădere, mintea s-a întunecat şi s-a îmbolnăvit, încetând de a mai fi desăvârşită. Acest lucru se repetă ori de câte ori omul cade în păcat.

Continuare …

Prin urmare, analizând starea naturală a minţii, trebuie să definim clar care sunt mişcările sale fireşti, nefireşti şi suprafireşti. Iată cum înfăţişează Sfântul Marcu Ascetul mişcările minţii: „Trei sunt locurile spirituale la care vine mintea când se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire şi cel împotriva firii. Când vine la locul după fire, se descoperă pe sine ca pricina gândurilor rele şi-şi mărturiseşte lui Dumnezeu păcatele, recunoscând pricinile patimilor. Când vine la locul cel împotriva firii, uită de dreptatea lui Dumnezeu şi se războieşte cu oamenii pe motiv că o nedreptăţesc. Iar când e ridicată la locul mai presus de fire, află roadele Duhului Sfânt”.

Continuare …

„Diferenţa între dragostea psihologică şi cea duhovnicească stă în urmă­toarele: cel care are comuniunea adevărată cu duhovnicul său are nevoie de el, dar nu se scufundă în lipsa acestuia.

Lipsa duhovnicului se împlineşte cu rugăciune. Când omul se afundă, atunci arată că există o problemă. În situaţiile acestea, noi, duhovnicii, nu trebuie să ignorăm persoana respecti­vă, ci să ne acordăm mai mult timp pentru a o vedea, pentru a ne preocupa împreună de teme duhovniceşti.”

Continuare …

În ceea ce priveşte deasa Împărtăşanie, consider că întotdeauna trebuie să păstrăm calea de mijloc: nici o îndepărtare foarte mare de Sfânta Împărtăşanie, foarte rar, dar nici foarte des, atunci când nu suntem în stare şi cu vrednicia de a ne împărtăşi. Duhovnicul este cel care rânduieşte acest aspect.

Continuare …

Sfinţii Părinţi, pe de o parte, osândesc suficienţa de sine în viaţa duhovnicească, iar, pe de alta, atrag atenţia asupra faptului că este trebuinţă de deznădejdea cea după Dumnezeu, care pune laolaltă simţământul deznădejdii izvorât din cunoaşterea de sine şi cel al unei mari nădejdi în Dumnezeu. Dau, însă, o mare însemnătate virtuţii bărbăţiei duhovniceşti.

Continuare …