Mitropolit Hierotheos Vlachos

Să rămânem în Dumnezeu și Dumnezeu în noi

Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „Acum însă suntem atât de stăpâniți de patimi și am ajuns într-o asemenea întunecare și neștiință, încât nu mai simțim nici măcar lucrurile în care ne aflăm și nu mai cunoaștem nici măcar că făptuim cele rele”.
Prin urmare, potrivit Sfântului Simeon, păcatul este întunecare și necunoaștere a lui Dumnezeu, iar aceasta are drept consecință necunoașterea noastră de sine.

Continuare …

Iubirea de sine reprezintă „iubirea pătimaşă şi neraţională faţă de trup

Aşa cum însuşi numele o arată, iubirea de sine este iubirea prea mare, exagerată pe care o avem pentru noi înşine. Potrivit Cuviosului Nichita Stithatul, iubirea de sine este „iubirea neraţională a trupului, care, făcând pe monah iubitor de sine sau iubitor de suflet sau de trup, îl depărtează de Dumnezeu şi de împărăţia Lui”. Când omul îşi iubeşte fără măsură trupul, şi numai pe acesta, ignorând cu desăvârşire pe Dumnezeu şi pe semenii săi, spunem că este iubitor de sine şi suferă de patima iubirii de sine.

Continuare …

Omul fără Dumnezeu este plin de suferințe, dezamăgiri, se află într-o stare de sălbăticie sufletească și are inima împietrită

Omul nu știe că poruncile pe care ni le-a dat Mântuitorul nu sunt un act de tiranie a lui Dumnezeu asupra creației sale, ci un mijloc de mântuire. Ele au menirea de a ne povățui pe drumul cel drept, care duce la Împărăția lui Dumnezeu, și de a ne abate de la calea cea largă care duce la moarte.

Continuare …

Schimbarea la Față a Domnului

Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.

Continuare …

Patimile și vindecarea sufletului în viziunea Sfântului Grigorie Palama

Chiar de la începutul lucrării sale, Sfântul Grigorie Palama pune accentul pe faptul că adevăratul monah este cel ce-şi păstrează mintea simplă, neîmprăştiată şi nedispersată în multe lucruri: “acea concentrare unică a minţii care dă măsura monahului celui adevărat, interiorizat“.

Continuare …

Una este a ierta păcatele cuiva şi alta, a vindeca pe cineva

Dintru început, este necesar să precizăm semnificaţia dreptei credinţe. Noi, ortodocşii, acordăm o importanţă deosebită păstrării adevăratei credinţe, bineştiind că dacă ea este superficială, la fel va fi şi vindecarea. Am subliniat deja faptul că teologia este şi o ştiinţă medicală. Preocupându-se de sănătatea pacienţilor, medicina încearcă să le-o redea bolnavilor, folosindu-se de diferite metode terapeutice.

Continuare …

Să luptăm ca să ne izbăvim de închipuire

Este trebuinţă să ne slobozim de „blestemata închipuire”, după cum este ea numită de Sfinţii Părinţi. Aceasta dă naştere multor anomalii în organismul somatic şi duhovnicesc al omului. Vom puncta câteva dintre modurile prin care ne putem elibera de această stare înfricoşătoare în care realitatea este deformată.

Continuare …

Omul sănătos duhovniceşte se raportează totdeauna la Dumnezeu

Cel sănătos duhovniceşte trece cu vederea drepturile sale pentru a împlini în viaţă îndreptările lui Dumnezeu. Aceasta întrucât alta este valoarea dreptăţii omeneşti faţă de cea dumnezeiască. Numai cel ce are sănătate duhovnicească poate deosebi dreptatea lui Dumnezeu în părută nedreptate omenească.

Continuare …

In lupta cu gândurile pătimaşe, nu luptăm doar împotriva unui gând rău, ci împotriva diavolului însuşi

Pe lângă dispreţuirea şi respingerea gândurilor, este necesară alungarea lor, care nu se poate face decât prin rugăciune. Sfântul Grigorie Sinaitul a scris un capitol întreg, intitulat „Despre alungarea gândurilor”, în care citim: „Nici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând, dacă nu-l alungă Dumnezeu.

Continuare …

IPS Hierotheos Vlachos: „Ce este Biserica? Este ceva mai rău decât supermarketul și salonul de coafură?”

„Ce este Biserica? Este o asociație? Este un supermarket? Este un salon de coafură până la urmă? Este mai rău decât supermarketul și salonul de coafură?”, a întrebat retoric Mitropolitul Hierotheos Vlachos, purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia, într-o emisiune la postul de televiziune SKAI TV.

Continuare …

Taina Spovedaniei la sfântul Sofronie Saharov

Părerea fundamentală a Părintelui Sofronie de la Essex era că Taina Spovedaniei diferă de o simplă discuție.
Cel ce se spovedește spune elementul central al gândului sau al păcatului sau al patimii care îl necăjește, fără să intre în amănunte, iar duhovnicul lasă liber – să fie exprimat către cel ce se spovedește – primul gând care vine după rugăciune.

Continuare …

Închide simţurile în cetatea liniştii, ca să nu tragă mintea spre poftele lor

Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulţi tineri devin adepţi ai vieţii isihaste.

Continuare …

✝) Tăierea Împrejur a Mântuitorului

Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.

Continuare …

Pocăinţa deschide cel mai curat adâncurile sinelui nostru

În istoria Bisericii, scrisă de sfinţi, se expune calea vieţii duhovniceşti. În linii mari, se explică în felul următor: încercăm să ţinem, să împlinim poruncile lui Dumnezeu şi vedem cum patimile noastre ne omoară şi cum ne împiedică să le ţinem. Asta provoa­că o durere foarte mare; durerea creşte când se leagă de părăsirea lui Dum­nezeu.

Continuare …

Atâta vreme cât ne luptăm cu patimile, rugăciunea minții nu este lucrătoare în inima noastră

Atâta vreme cât ne luptăm cu patimile, rugăciunea minții nu este lucrătoare în inima noastră. Chiar de avem pomenire neîncetată a lui Dumnezeu, adică rostirea repetată a rugăciunii, ea este rugăciune a înțelegerii. Rugăciunea este rostită de rațiune, nu de inimă. Însă când se pune în lucrare rugăciunea minții, nu numai că ne îndepărtăm de păcat, ci și păcatul fuge de la noi, și astfel putem trăi nepătimirea.

Continuare …

„Pururea vă bucurați. Neîncetat vă rugați!”

Apostolul Pavel poruncește creștinilor să se roage neîncetat, spuse Părintele Filip. Oare acea rugăciune este rugăciunea minții sau a inimii?
Într-adevăr, este rugăciunea minții. Este un îndemn către creștinii din Tesalonic: „Pururea vă bucurați. Neîncetat vă rugați!” (I Tesaloniceni 16, 17).

Continuare …