Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru!

Continuare …

Iată-mă în faţa unui fapt interesant şi îmbucurător. De ce spun asta? Fiindcă odată ce treci printr-o experienţă grea ai unele reţineri în a-ţi spune „povestea”, trăirea (pentru că, în general, oamenii au reticenţă, sunt speriaţi întâlnind astfel de cazuri, nu o spun asta pentru a-i judeca, îi înţeleg, ci ca o constatare).

Continuare …

Creştinii au datoria, după porunca Domnului, să devină sfinţi şi desăvârşiţi. Desăvârşirea şi sfinţenia sunt înfiripate mai întâi adânc în sufletul creştinului şi după aceea se întipăresc în gândurile, în dorinţele, în cuvintele, în lucrările lui. Astfel, harul lui Dumnezeu care există în suflet se revarsă şi în purtarea lui cea din afară.

Continuare …

Grija cu privire la mântuirea noastră trebuie să vină la timp, iar pricina pentru aceasta este pericolul iminent cu privire la mântuirea sufletului nostru. Cel ce este fară de grijă cu privire la mântuirea sufletului lui riscă un îndoit pericol: ori să fie răpit de moarte pe neașteptate, ori să fie părăsit de harul lui Dumnezeu.
În ambele privințe, răul este mare, fiindcă pierderea sufletului este moarte.

Continuare …

Harul lui Dumnezeu îl părăsește pe omul nepocăit, fiindcă acesta a adus înfruntare bogăției bunătății și a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel despre omul care stăruiește în păcat: „Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar pe care și tu le faci, crezi oare că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

Continuare …

Că absoluta libertate se află în identificarea voinţei noastre cu voinţa lui Dumnezeu o mărturiseşte caracterul libertăţii morale, o mărturiseşte voinţa lăuntrică a inimii, care atunci se vădeşte cel mai bine, când încălcăm legea dumnezeiască. Caracterul libertăţii morale este absolut şi absolut este numai binele, astfel încât în binele absolut poate exista şi libertatea morală.

Continuare …

Superstiția este frică irațională de Dumnezeu, este întrecerea măsurii a cărei cale de mijloc o deține evlavia. Cel superstițios are conștiință temătoare din pricina lipsei dezvoltării duhovnicești și se teme de Dumnezeu, dar nu în chip cuvenit lui Dumnezeu. Are o concepție greșită despre proprietățile dumnezeiești și cugetă despre Dumnezeu lucruri nevrednice de El. Superstițiosul are mintea întunecată și gândirea confuză. Plutarh zice despre superstiție: „cumplit este întunericul superstiției, când omul cade în ea, îi confundă și îi orbește rațiunea în lucruri care au mai cu seamă nevoie de rațiune”.

Continuare …

Părintele Nectarie Vitalis, foarte cunoscut în Lavrio pentru faptele lui şi pentru mila faţă de cei sărmani şi față de cei excluşi din lume în aceste vremuri grele, a mărturisit cele prin care a trecut atunci când era cât pe ce să moară de cancer… Ce se va spune în continuare a tot fost povestit de mai multe ori, inclusiv în cartea „Am vorbit cu Sfântul Nectarie” – Atena 1997, a celebrului scriitor M. Manolis Melons.

Continuare …

Continuare …