Într-o zi, în Vinerea Mare, mă aflam la slujbă. Biserica era plină de lume. Ce-am pățit! Citeam Evanghelia și, când am ajuns la „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 24, 46), n-am putut să mai sfârșesc. N-am mai spus „pentru ce M-ai părăsit?” Am fost cuprins de o cutremurare sfântă. Mi s-a tăiat glasul. Dinaintea mea aveam întreaga scenă tragică. Am văzut fața aceea. Am auzit acel glas. Îl vedeam pe Hristos foarte viu.
Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
Nu ajungeţi sfinţi vânând răul. Lăsaţi răul. Să priviţi către Hristos, iar El vă va mântui. În loc să staţi în afara uşii şi să alungaţi răul, mai bine dispreţuiţi-l, nebăgându-l în seamă.
Gheronda era privighetoarea pustiei, care, prin viaţa sa, Îl lăuda pe Domnul pentru lumea pe care a creat-o şi Îi mulţumea pentru dragostea pe care ne-a dăruit-o.
Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulți frați. În rugăciune comună se unesc toți. Să-l simțim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Aceasta este viața noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt ușoare în Hristos.
Mulți cred că iubirea este suficient să fie purtată în inimă. Dar în viața duhovnicească, iubirea are nevoie de forme prin care să se exprime și să rodească. Metaniile și nevoințele nu sunt un scop în sine, ci mijloace prin care omul ajunge la esență: întâlnirea vie cu Hristos. Dacă ele nu duc la această întâlnire, rămân goale.
Să vă rugaţi pentru rudeniile voastre fără să vă neliniştiţi pentru mântuirea lor, căci altfel pierdeţi comunicarea voastră cu Hrisos şi dovediţi puţinătate de credinţă. Să le încredinţaţi pe toate iubirii şi proniei lui Dumnezeu, şi să vă rupeţi de lume, de rudenii, de părinţi şi de fraţi. Toate acestea pe care le trăiesc asceţii sunt scrise în canonul tunderii în Schima Mare: „Cei ce voiţi – zice Domnul – în urma Mea a veni, cu osârdie lepădaţi-vă de patimile cele lumeşti, de părinţii care v-au născut şi de soţii şi de fraţi şi de prieteni şi de rudenii, de averi şi de case, şi primiţi vrednicia apostolilor Mei”.
Părintele Porfirie povestește:
„Când mergi să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine, să fii cu mare băgare de seamă”, i-a spus Părintele Porfirie unui frate. „Să te pregăteşti intens, prin cuminţenie, înfrânare, post şi multă iubire pentru Hristos. Şi să nu treacă mai mult de două săptămâni până la următoarea Împărtăşanie!”
Sfântul Părinte Porfirie credea în valoarea rugăciunii pentru viaţa duhovnicească şi-şi sfătuia fiii duhovniceşti să se roage necontenit:
Despre spre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:
Să nu deznădăjduim, nici să ne grăbim, nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară. Dacă, de pildă, vedeţi o femeie goală sau necuviincios îmbrăcată, să nu rămâneţi la cele din afară, ci să pătrundeţi în sufletul ei. Poate este un suflet foarte bun şi are căutări existenţiale, pe care le manifestă prin acea înfăţişare excentrică.
Odată s-au pornit la sfânt nişte fete „cuminţi” şi în autobuz li s-a alăturat o fată mai puţin „cuminte”, îmbrăcată în pantaloni. Până să ajungă la părintele au încercat s-o spele pe creier, scoţând-o din răbdări:
Un prieten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a şefilor săi. Acest lucru ameninţa să-l umilească şi să dea impresii greşite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct şi i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:
Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».