Pr. Porfirie Kavsokalivitul

Iubiți-L pe Hristos și vă va iubi și El

Capătul virtuții este iubirea lui Dumnezeu, care este desăvârșită și absolută. Când sufletul nostru este mistuit de dorul dumnezeiesc, atunci buna-pătimire a trupului se veștejește.
Dumnezeiescul dor biruiește orice durere, și astfel orice durere se preface în iubire a lui Hristos. Iubiți-L pe Hristos și vă va iubi și El.

Continuare …

Creştinul trebuie să se ferească de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale

Mi-a zis Bătrânul într-o zi:
Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia; una este pocăinţa şi cu totul altceva, melancolia.

Continuare …

Bucuria monahului este să pătrundă în iubirea lui Dumnezeu

Viața monahală este o viață dăruită. Monahul trebuie să se îndulcească de rugăciune, să fie atras de iubirea dumnezeiască. Nu poate rămâne în monahism dacă nu se îndulcește de rugăciune. Dacă asta nu se întâmplă, gata, nu poate sta în mănăstire.
Dar ceea ce îl ține în mănăstire, împreună cu rugăciunea, este și rucodelia. Munca nu împiedică rugăciunea, ci dimpotrivă, o întărește și o face mai bună.

Continuare …

Diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate

Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu se mânie.

Continuare …

Când cineva devine „rob” al binelui, păcatul încetează si trăieşte Hristos

Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Amândouă îşi sorb puterea din acelaşi izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se foloseşte de ea binele, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, liniştite, dumnezeieşti.

Continuare …

„Numai prin sfințenie se schimbă omul. Oricât de păcătos ar fi, tot se curăţă de rănile sufletului”

Unei mame cu nervii zdruncinaţi din cauza unor încercări grele Părintele i-a spus să se lupte pentru a se sfinţi. În acelaşi timp, i-a dat şi sfaturi practice pentru a-şi birui starea de melancolie: să alunge amintirile neplăcute şi temerile şi să-şi amintească numai evenimentele plăcute, să cultive mereu gânduri optimiste despre viitor, să asculte muzică bună, să facă plimbări, să meargă împreună cu prietenele ei creştine la Sfânta Liturghie, la Vecernii şi Privegheri şi să se roage cu nădejde lui Hristos.

Continuare …

Toate se aranjează prin rugăciune, dar trebuie să-ți pui încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Iubiți rugăciunea. Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric, apăsați „întrerupătorul”rugăciunii, ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos… Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi.

Continuare …

Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm

Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

Continuare …

Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8)

Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8).

Continuare …

„Să-L iubim pe Hristos cât putem de mult. Cine iubeşte pe Hristos acela evită păcatul”

Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El. Acesta era şi scopul Bătrânului. Darurile lui Dumnezeu au urmat după aceea.

Continuare …