Sfinții părinți ne învață

Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său

Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.

Continuare …

Braţele Domnului sunt deja întinse spre tine. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să alergi spre ele

S-a apropiat timpul de spovedanie şi după aceea clipa cea mai dulce a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos! Domnul să te binecuvânteze să le împlineşti pe amândouă cum se cuvine. Atât nevoinţele postului şi rugăciunii, cât şi tot ceea ce ai mai pregătit tu, duc către acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc.

Continuare …

Cât de des aducem ca jertfă însăși inima noastră, însă fără roadă și curăție

Fiul lui Dumnezeu este jertfa adusă omului: oare omul se va da în lături să se jertfească lui Dumnezeu? Nu e răsplată omenească, alta în afara jertfei, care să fie vrednică de Dumnezeu. Prinoasele Vechiului Testament, fiind doar preînchipuiri, au fost desființate după împlinirea celor preînchipuite, însă miezul lor, care stă în arderea de tot lăuntrică, în tăierea-împrejur a inimii și umilința duhovnicească a rămas neschimbat.

Continuare …

Parabola aceasta este limpede și învățătura ei este minunată

Într-un orășel oarecare trăia un om foarte bogat. Casa lui era mică și părăginită. Bogatul nu voia să clădească o casă nouă, ci toți banii și-i strângea și îi aduna. Dar odată, într-o seară, i-a luat foc casa. A sărit din pat fără să se mai îmbrace, a înhățat în pripă bogăția agonisită și a țâșnit afară. Casa s-a prefăcut în cenușă, dar stăpânului nu i-a părut câtuși de puțin rău.

Continuare …

Blândețea să exprime bunătatea lăuntrică a fiecărui creștin adevărat

Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândețea voastră. Domnul este aproape.” (Filipeni 4, 5)
Mulți creștini nu consideră blândețea o virtute obligatorie, văzând în ea doar o calitate exterioară. Dacă fructul este dulce, spun ei, ce importanță are că ramura pe care a crescut este rigidă și nearătoasă?

Continuare …

Mai lesne se schimbă spre bine cel păcătos decât cel acoperit cu acoperământul faptelor bune făcute

Astfel de oameni, adâncindu-se în contemplarea unor lucruri abstracte și nepământești, își închipuie despre sine că ar fi ieșit cu totul din lumea aceasta și ar fi fost răpiți până la al treilea cer. Căci ei de obicei voiesc să fie cinstiți mai mult decât ceilalți în orice împrejurare, vor să trăiască după voia proprie și sunt totdeauna încăpățânați în hotărârile lor: sunt orbi în toate cele ce îi privesc pe ei, dar sunt foarte ageri si sârguitori în a examina faptele și cuvintele celorlalți.

Continuare …

Deosebirea între lucrările Duhului Sfânt și lucrările întunericului

În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălășluiește în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – și lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoțește prin îmboldirea și ațâțarea satanicească?

Continuare …

Simţământul propriei vrednicii este un lucru foarte primejdios

De unde aţi scos că eu încuviinţez simţământul propriei vrednicii? Niciodată nu l-am încuviinţat şi nu pot să-l încuviinţez. Acesta este un lucru foarte primejdios. Cine se simte vrednic de tot dispreţul, ca unul ce s-a înjosit singur prin răutatea sa şi a devenit mai prejos de orice înjosire, simte in chip mântuitor această vrednicie a sa. Orice alt simţământ al propriei vrednicii este pierzător. Cât de mare era Apostolul Pavel? Şi totuşi, el şi-a definit propria vrednicie aşa: „Eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi”.

Continuare …

Partea pozitivă a mâniei

Când facultatea impulsivă a sufletului (mânia) se pornește împotriva patimilor, trebuie să știi că este vreme de tăcere, căci este ceas de luptă. Iar când vede cineva că starea aceasta de neliniște a ajuns la liniște, fie prin rugăciune, fie prin milostenie, atunci să-și miște sufletul către dragostea dumnezeiască prin cuvintele dumnezeiești [ale Scripturilor], asigurând însă prin legăturile smeritei cugetări aripile minții.

Continuare …

Pavăza și platoșa cu care trebuie să se îmbrace ostașii duhovnicești este credința

Datoria luptătorului lui Hristos este de a se încălța „întru gătirea Evangheliei păcii” (Efeseni 6, 15). Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, arătând că această încălțăminte duhovnicească este smerenia, spune că în loc de încălțăminte să-ți câștigi smerita cugetare, căci precum încălțămintea se calcă de toți, tot așa și cel ce are smerita cugetare se sârguiește să fie călcat în picioare de toți… Căci și fericitul David pe aceasta câștigând-o, zice: „Eu sunt vierme și nu om” (Psalmi 21, 6).

Continuare …

Mereu grija unei zile – care nu e a noastră oricum – și încă o boală: tot timpul să avem dreptate!

Ava Apollo spune: „L-ai văzut pe aproapele tău, L-ai văzut pe Dumnezeu.” Iar Sfântul Antonie cel Mare zice că „de la aproapele tău îți vin și viața, și moartea”. Nu poți să fii într-atâta de sărac încât să nu poți dărui ceva. Măcar un zâmbet. Unii poate vor spune că ești cam într-o ureche, alții vor zice că ești fericit, dar celor mai mulți le vei face bine. Mai bine decât dacă ai sta ursuz.

Continuare …

Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz

Săvârșirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea, socotește întotdeauna pe răufăcătorul tău mai slab decât tine și, precum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot așa nu căuta să te răzbuni pe făcătorul de rău.

Continuare …

Să nu primești nici un fel de simțită nălucire întru rugăciunea ta

Cel ce se îndeletnicește cu vreun lucru, și, sosind vremea rugăciunii, nu încetează de la dânsul, de draci se batjocorește. Că scopul acelor tâlhari este să fure de la noi ceas după ceas.

Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]

Continuare …

Cei ce se lingușesc pe ei înșiși au și primit aici pe pământ răsplata lor

Toți cei cu părere de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, vădind astfel că sufletul lor este cuprins de mândrie și de înșelăciune drăcească. Unii dintre ei i-au primit pe demonii care s-au înfățișat în chipul îngerilor și le-au urmat; altora li s-au arătat demonii în chip descoperit, prefăcându-se biruiți prin rugăciunea lor, ducându-i la mândrie; alții, ațâțându-și imaginația, cu sângele înfierbântat, au luat drept mângâiere a harului agitația lor nervoasă, căzând în amăgirea de sine și numărându-se, potrivit duhului lor, între duhurile necurate.

Continuare …

Să încetăm să credem că suntem ceva si încă ceva de seamă

A nu te încrede întru tine, iubite frate al meu, este atât de necesar în războiul duhovnicesc, încât, fără aceasta, să fii încredințat că nu numai nu vei putea dobândi biruința pe care o dorești, ci nici măcar nu te vei putea împotrivi la cea mai mică năvălire a vrăjmașului. Întipărește-ți aceasta cât mai adânc în mintea și în inima ta.

Continuare …