Nu trebuie să te dedai nici la osteneli peste măsură, pentru ca tovarăşul de vieţuire, trupul, să fie credincios şi destoinic întru săvârşirea faptelor bune. Trebuie să mergi pe calea de mijloc, fără să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga (Pilde 4, 27) şi să dai duhului cele duhovniceşti, iar trupului cele trupeşti, ceea ce este necesar pentru menţinerea vieţii vremelnice şi ceea ce se cere cu dreptate de către ea pentru viaţa comună, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21).
O bătrână simplă și foarte evlavioasă a aflat că un anume om pe care-l respecta s-a îndepărtat încet-încet de la viaţa duhovnicească aspră pe care o ducea, şi i-a parut foarte rău. Aşa că s-a dus acasă la ea, s-a închis în camera ei şi a început, plină de credinţă, să se roage cu aceste cuvinte:
Nu spuneţi – nu pot. Cuvintele acestea nu sunt creştineşti. Creştineşti sunt cuvintele: Toate le pot. Dar nu singur, ci întru Domnul, Cel care mă întăreşte, precum ne încredinţează apostolul (Filip. 4, 13).
Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creştinismului nu constituie pur şi simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită şi fundamentată.
Nu aş putea să mă numesc pe mine însumi creştin, dacă nu aş fi optimist. Şi dacă m-aş numi creştin şi nu aş fi optimist, nu aş fi un creştin sincer. Şi voi toţi în zadar vă numiţi creştini, dacă voi nu sunteţi optimişti. Creştinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.
Dragostea lăuntrică îl trădează pe cel care o are, deoarece îndulceşte chiar şi pe întreg omul din afară şi îl înfrumuseţează cu harul dumnezeiesc, care nu se poate ascunde, fiindcă iradiază.
Îngerul întotdeauna împarte ca un înger ceea ce are, bucurie şi veselie cerească, în timp ce diavolul care se camuflează în înger împrăştie tulburare (ceea ce are) sau irită puţin inima, ca să înşele sufletul cu plăcerea trupească, ca şi cum aceasta ar fi, chipurile, duhovnicească, dumnezeiască.
Iubiţii mei fraţi, dar oare fratele nostru, Protosinghelul Caliopie, când va veni la trâmbiţa cea mare a Judecăţii de Apoi, aşa o să vină, cum îl vedem acum? Oare va veni aşa, un trup galben şi strivit de durere şi aproape fără să aibă chipul cel dintâi şi lipsit de viaţă? Nu, fraţii mei! Ascultaţi pe dumnezeiescul şi marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, ce ne spune. El arată foarte desluşit cele patru însuşiri ale trupurilor noastre după învierea cea de apoi. Ce zice? „Seamănă-se trup stricăcios, sculase-va trup nestricăcios”.
