Cel ce pășește către starea de liniște fără să se abată, primește din belșug harisme duhovnicești.
Mândria îi lipsește pe oameni cel mai mult de fapte bune și de ajutorul lui Dumnezeu: unde nu este lumină, acolo e întuneric, iar unde nu este smerenie, acolo își face loc mândria…
Scrieți că v-ați împăcat cu gândul că va trebui să purtați război cu propriile patimi până la sfârșitul vieții. Da, este nevoie neapărată: chiar și Sfinții Părinți, atâta timp cât nu ajunseseră la nepătimire și la pacea desăvârșită, aveau cu toții războiul lor; prin acest război ne cunoaștem neputința și așezarea sufletească rea, și ajungem, de nevoie, să ne smerim. Dumneavoastră însă vreți nu numai să fiți bună și să nu aveți nimic rău, ci să vă și vedeți cu desăvârșire bună. A vrea să fii bun este o dorință de lăudat, însă contemplarea propriilor calități este deja hrană pentru orgoliu.
Harul Sfântului Duh este primit de toți creștinii prin Taina Sfintei Miruiri, când sunt unse toate membrele principale ale corpului, după cum a rânduit Sfânta noastră Biserică, paznicul veșnic al acestui har.
A nu merge în biserica lui Dumnezeu, a nu-ţi plini pravila, a fi neharnic la rugăciune şi la citirea Scripturilor, a întoarce spatele oricărei nevoinţe şi siliri de sine, de dragul desfătărilor, al plăcerilor şi deşertăciunilor, e lucru necuvios şi pierzător, fiindcă toate acestea duc în adâncul nepocăinței şi deznădejdii.
Se cuvine să îndurăm totdeauna ceva cu mulţumire pentru Dumnezeu. Viaţa noastră este ca o clipă de veşnicie. De aceea, după cum zice Apostolul: Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, faţă de slava care va să se descopere pentru noi (Romani 8, 18). De aceea, rabdă în tăcere când te întristează vrăjmaşul şi numai Domnului deschide inima ta.