Îndeosebi din trei motive Preabunul Dumnezeu nu împlineşte dorinţele noastre şi îngăduie să fim încercaţi în viaţă.
În primul rând, pentru a ne da seama de neputinţa noastră, pentru a ne lepăda de legăturile plăcerii de sine şi de încrederea egoistă de sine, pentru a ne încredinţa cu smerenie toată nădejdea noastră în El.
Ţine minte chipul smereniei: trupul tău este luat din pământ şi în pământ va merge iarăşi. Ai fost adus întru fiinţă din nefiinţă şi neştiut îţi este unde vei merge – unde vei fi rânduit de Dumnezeu. Nu tu însuţi te-ai adus la fiinţă şi nu știi unde te vei strămuta după fiinţarea vremelnică de aici.
Aveţi grijă de copii, ca ei să se teamă să facă rău, şi nu vă purtaţi neînţelept, plini de mângâieri, nu le îngăduiţi să-şi facă voia lor, lucruri de ruşine şi fărădelegi, nu le îngăduiţi să facă ceva ce nu se cade şi să capete obiceiuri rele. Căci cine se obişnuieşte cu ceva din copilărie, cu aceasta şi la bătrâneţe rămâne şi ce purtare îşi însuşeşte la tinereţe – bună ori rea –, cu aceasta îmbătrâneşte şi moare.
Un păcătos și-a rânduit ca pravilă, în fiecare zi, să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har!”. Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său.
Nu fi mândru şi măreţ – ca să nu te asemeni dracilor; nu te înălţa cu inima – ca să nu fii la măsura lor. Ci fii blând şi smerit – şi vei fi înălţat de Însuşi Domnul şi te vei uni cu îngerii: „Spre unii ca aceştia îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!”, grăieşte Domnul (Isaia 66, 2).
Adevărata pocăinţă este, ca nu numai să ne mărturisim cu adevărat păcatele noastre, ci şi să nu ne întoarcem încă la cele mai dinainte lucruri rele, şi întru îndreptarea vieţii noastre după aceea să petrecem. Nu numai neîntorcându-ne la cele mai dinainte, ci şi cu inima înfrântă să ne fie jale pentru cele ce le-am făcut înainte.
Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta. Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama.
În îndulcirea trupească – în îmbuibare şi băutură – sufletul nu-şi află linişte şi pace, ci neîncetată luptă şi tulburare, beznă şi întuneric. Şi însăşi acea hrană şi băutură pururi sunt legate de multă grijă şi tulburare şi iarăşi nici în somn nu este pace şi linişte, ci poftiri întunecate şi tulburări înşelătoare. Însă hrana dumnezeiască, duhovnicească şi nemuritoare este pacea sufletului, liniştea vieţii, slobozenia duhului, nestingherirea conştiinţei – dulceaţa şi veselia veşnică: „Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei” (Psalm 35, 8).
Mândria se naşte din nebunie şi orbire sufletească; din chibzuinţă şi cunoştinţă se naşte smerenia. Dacă te-ai cunoaşte cu adevărat, atunci nu ai fi mândru: de te-ai cunoaşte întru adevăr, atunci nu te-ai înălţa prin mândrie. Dar, aşa cum încă nu te cunoşti bine pe tine şi nu pricepi după cum se cuvine, tot aşa te şi mândreşti fără de minte, te mândreşti cu oarecare lucru de nici un preţ sau şi mai mult ‒ pentru nimic.
Nu te asemăna muştei sau furnicii, care pentru puţină dulceaţă îşi primejduiesc toată slobozenia. Nici porcilor nu te asemăna care, deşi sunt deseori izgoniţi din grădină, nimic nu ţin minte şi iar se întorc acolo. Nu fi şi tu într-atât de fără de minte şi nu te lăsa robit de nici o desfătare a lumii acesteia.
Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta. Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. De aceea nu îngăduie să se împlinească toate dorinţele tale, ca să nu ți se vatăme sufletul, cea mai mare comoară pe care o deţii. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi?” (Matei 16, 26).
Nu te asemăna muştei sau furnicii, care pentru puţină dulceaţă îşi primejduiesc toată slobozenia. Nici porcilor nu te asemăna care, deşi sunt deseori izgoniţi din grădină, nimic nu ţin minte şi iar se întorc acolo.