Jean-Claude Larchet

Cu războirea patimilor se începe viața cea nouă, și cu ea se sfârșește

Se înșală cel ce crede că-i neîntinat de patimi. Numai sfinții ajung curați, cu harul lui Dumnezeu, prin mare nevoință. Neștiutor și orb, lipsit de lumina ce-o dă traiul duhovnicesc, nu-și cunoaște boala. De voiește însă să viețuiască în Domnul, patimile i se arată sub chip de ispite; căci dracii ne ispitesc cu patimile noastre.

Continuare …

Fiecare om care îți iese în cale să simtă că-i vrei binele

Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieții; numai citește ziarul și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință.

Continuare …

În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm

În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracu nu-i prea mintos, şi-i sărac în momeli!

Continuare …

„Să ai îngăduinţă şi răbdare cu cei ce cad”

Judecarea celuilalt este strâns legată de îndreptăţirea de sine; adică, pe de o parte, de faptul că omul se socoteşte pe sine drept – aşadar măsură şi dreptar de virtute -, iar, pe de altă parte, de faptul că-şi îndreptăţeşte păcatele şi slăbiciunile sale. De aceea, cea mai bună cale de a ne feri să judecăm pe altul este să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne vedem patimile şi neputinţele noastre, şi pe noi să ne judecăm şi să ne osândim (Scrisoarea 3).

Continuare …

Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu

O mare putere ni s-a dat ca să străbatem calea plină de osteneală fără poticnire, neprimejduiţi de deznădejde ori de moleşeală. Şi, călcând peste curse, să biruim duhurile nevăzute care ne războiesc. Şi să ajungem teferi la capătul doririi, adică la unirea cu Dumnezeu. E darul harului primit în Sfintele Taine – între care mari sunt Botezul şi Cuminecarea.

Continuare …

Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută și duce la omorârea omului celui vechi

Rugăciunea îl face pe om să se lepede încetul cu încetul de lume și de sine însuși. Căci, așa cum arată Sfântul Isaac Sirul, „rugăciunea este omorârea gândurilor voinței după viața trupului. Cel care se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii”.

Continuare …

Cu războirea patimilor se începe viaţa cea nouă, şi cu ea se sfârşeşte

Patimile sunt ale firii omeneşti căzute; sunt „omul vechi” din noi. Păcătoşi cum suntem şi nărăviţi cu păcatul, nu vedem patimile care zac în noi, ne par ponoase fireşti şi omeneşti. Ele sunt însă cu totul nefireşti, obişnuinţe rele altoite pe firea cea dintâi, nevrednice de „omul nou”, cel după chipul lui Hristos, la care suntem hără­ziţi să ajungem.

Continuare …

Una dintre pricinile cele mai dese ale tristeţii e dezamăgirea omului că n-are parte de cinstiri şi onoruri

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire.

Continuare …

Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii

Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.

Continuare …

E primejdios să mori fără să ai măcar o clipă să te găteşti de moarte

Vedem adesea cum oamenii îi fericesc pe cei ce mor pe neaşteptate, pentru că scapă de agonia morţii. Sfinţii Părinţi însă spun că e primejdios să mori fără să ai măcar o clipă timp să te găteşti de moarte; a-ţi cunoaşte ceasul morţii este un dar al lui Dumnezeu, pentru care trebuie să ne rugăm, cerându-I să ne dea timp de gătire ca să stăm cum se cuvine înaintea Lui.

Continuare …