Există descurajare, în general, și există o descurajare mai specifică, legată de viaţa duhovnicească.
„Fac ceva nu pentru că vreau, ci pentru că nu vreau”
Jean-Claude Larchet
Posturile sunt și perioade de înnoire
Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută.
Rugăciunea te face cu adevărat liber
Vedem că rugăciunea îl face pe om liber cu adevărat, îl scoate din mărginirea înrobitoare a eului său pătimaș pentru a-l deschide infinitului dumnezeiesc. Tămăduindu-l pe om de păcat și de patimi, rugăciunea îl scoate din robia lor și-l izbăvește de nenorocitele lor urmări. După cuvântul Apostolului, omul este izbăvit „din robia stricăciunii” (Romani 8, 21).
Gârbovirea nevăzută – adâncul neștiut al patimilor
În starea de cădere în care se află, toți oamenii suferă de patimi într-o măsură sau alta, adică sunt bolnavi din punct de vedere spiritual. Dar cel mai adesea ei nu-și cunosc nici căderea, nici boala.
La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Începe tot lucrul, oricât de mic, cu Dumnezeu
Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi gândurile tale. Cel care le-a făcut pe toate, a pus în toate un temei dumnezeiesc.
Multe ispite are omul de nu se roagă
Multe ispite are omul de nu se roagă, că-i este casa sufletului goală; ispite multe însă îi vin când e la rugăciune.
Că rugându-se cu toată puterea, se abate asupra lui silnic, gândul la vreun păcat mai vechi, și-i aprinde și mintea, și inima, și simțurile… Și nevăzând nicio scăpare în ceasul acela, deznădăjduiește din pricina dracului.
Cel ce dorește preoție s-o dorească în chip curat
În cadrul sinergiei dintre har și strădania omenească, episcopul, preotul și diaconul trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a-și conforma credința și viața cu vrednicia pe care o impune slujirea lor sacerdotală. Slujitorul trebuie să stea cu toată vrednicia înaintea altarului, pentru a împlini înalta sa slujire, care cere mai ales o mare curăție.
Episcopul sau preotul, în vremea slujirii liturgice, sunt icoane sau tipuri a lui Hristos.
„Este cineva bolnav între voi? Să se roage”
Dintre toate terapeuticile religioase, prima este Rugăciunea, căci ea este temeiul şi însoţitoarea necesară a tuturor celorlalte şi are împotriva bolilor o eficienţă deosebită. „Este cineva bolnav între voi? Să se roage”, recomandă Sf. Apostol Iacov (Iacov 5, 13).
Imaginația este principalul instrument al lucrării diavolești împotriva sufletului
Imaginația este principalul instrument al lucrării diavolești împotriva sufletului, fie în stare de veghe, fie în somn; prin ea diavolii îl hărțuiesc pe om, căutând nu numai să-l împingă în păcat sau să-i trezească și să-i ațâțe patimile, ci și să-l umple de tulburare în felurite chipuri, trezind în el mai ales tristețe, neliniște și îngrijorare, amăgindu-l și făcându-l să rătăcească din pricina nălucirilor, ajungând chiar să-l înrobească cu totul.
Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii
Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.
Cum să agonisim harul lui Dumnezeu, care stinge gândurile rele și patimile?
Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă, la împătimire.
Cu războirea patimilor se începe viaţa cea nouă, şi cu ea se sfârşeşte
Patimile sunt ale firii omeneşti căzute; sunt „omul vechi” din noi. Păcătoşi cum suntem şi nărăviţi cu păcatul, nu vedem patimile care zac în noi, ne par ponoase fireşti şi omeneşti. Ele sunt însă cu totul nefireşti, obişnuinţe rele altoite pe firea cea dintâi, nevrednice de „omul nou”, cel după chipul lui Hristos, la care suntem hărăziţi să ajungem.
Inţelepciunea constă în a trăi prezentul şi în a ne încredinţa lui Dumnezeu în ceea ce priveşte viitorul
Detaşarea trebuie să se exercite faţă de prezent, dar şi faţă de viitor şi trecut. De aici, sfatul des dat de către avva Serghie, acela de „a trăi de pe o zi pe alta”. Pentru a stabili şi a întreţine această stare duhovnicească, el recomandă a deprinde obiceiul de a începe fiecare zi fără a privi în urmă şi fără a te gândi la ziua de mâine, ca şi cum aceasta ar fi pe deplin nouă, ca şi cum ea ar fi singura pe care o ai dinainte.
Poţi schimba ceva cu temerile tale?
Leapădă amintirea zilei de ieri şi grija zilei de maine. Trăieşte zi de zi. Incepe-ţi ziua neprivind în urmă şi negândind la ce va fi; ia-o de proaspătă şi nouă; crede că viaţa ta începe azi, şi azi se va sfârşi.
Cuviosul Gavriil Georgianul, un “Nebun pentru Hristos” al vremurilor noastre
Părintele Gavriil cel nebun pentru Hristos avea mare milă și dragoste pentru cei umili, neștiuţi, neajutoraţi, necăjiţi, puţini la minte, nesocotiţi, uitaţi și alungaţi de lume.
Omul trebuie să știe că odată cu încercarea, Dumnezeu îi dă și puterea de a o îndura și scăparea (Jean-Claude Larchet, despre buna chivernisire a suferinței)
Atitudinea creștinului în fața bolilor nu trebuie să fie una de revoltă și cârtire, și nici de resemnare, ci de prevenire, atât cât este posibil, printr-un stil de viață cumpătat și echilibrat, ceea ce gânditorul francez numește „atitudine de dinamică vigilență”, iar mai apoi de înfruntare a acestora, cu speranță în mila și alinarea din partea Părintelui Ceresc.