Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi.
Dacă sufletul este lucrul cel mai de preț al ființei noastre, cea dintâi și cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija față de suflet și față de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor și străduințelor noastre. Bine și firesc este să ne îngrijim și de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost și de celelalte.
Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea: „Dă cât poţi, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, şterge multe păcate!”. Iar alteori ne spunea: „Măi omule, milostenia te ridică la cer şi Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea.”
Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe… Şi ne mustră Iisus Hristos, spunea contemporanilor Săi acest lucru care ne doare şi acum când îl auzim: „Poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Şi atunci, dacă e departe, aşteaptă… Noi însă suferim…
„Doamne, bine este să fim noi aici”. (Matei 17, 4)
În fiecare an, la 6/19 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creștine – Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor.
Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste în care l-a aşezat Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor şi a frământărilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenţi cu adevărat la întrebările, la neliniştile, la nevoile şi la dorurile lui către lumină, către curăţie, către frumuseţe şi adevăr? Rămâne să răspundă fiecare, în chip cinstit, cum se poartă cu propriul său suflet, de care – să ştie bine! – va da seama înaintea lui Dumnezeu Care i l-a încredinţat!
Ne aflăm încă în Săptămâna Luminată şi în această săptămână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului- Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună și preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul în viața Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă lângă Pruncul-Dumnezeu.
Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli – şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
Când ești murdar, atunci te speli; când ești păcătos, atunci te spovedești și faci această curățire lăuntrică. La spovedanie se dau niște canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niște mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult și atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăință, adică aplecarea capului, a frunții pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Înmulțirea acestor metanii ajută la curățirea trupească.
Aşa de bogaţi…, în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este întinsă, volume întregi. E o colecţie numită Migne, în greceşte şi latineşte, volume întregi din operele lor.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruință și cu smerenie. Însuși Mântuitorul Hristos ne făgăduiește acest lucru, când zice: „Toate câte veți cere întru rugăciune, crezând, veți lua”. Și iarăși: „Cereți și se va da vouă”.
Aproape toată viață pământească, dar mai ales în perioada celor trei ani și jumătate cât a predicat în lume cuvântul Evangheliei Sale, Mântuitorul Hristos a avut două feluri de ascultători: o mare mulțime, sinceră, care îi sorbea cuvintele cu uimire, cu bucurie, cu multă dragoste, și o altă ceată, cu mult mai mică, făcută din cărturari și farisei, care Îl pândeau pretutindeni și îi puneau fel de fel de întrebări, întinzându-I felurite curse, că să-L poată prinde în cuvânt.
Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru și de la Sfinții Apostoli – și este cuprinsă în aceste cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Această rugăciune este scurtă și de aceea poate fi spusă oriunde și oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
