Cel ce doreşte să se mântuiască, trebuie să aibă inimă înfrântă şi aplecată spre pocăinţă după cuvântul psalmistului: Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inimă înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 19).
Cel ce păzește pe drumul trezviei nu trebuie să se încreadă doar în inima lui. Trebuie să adapteze mișcările inimii și întreaga lui viață după legea lui Dumnezeu și după trăirea practică a nevoitorilor care au umblat pe același drum. Astfel va putea mai ușor, pe de o parte, să se elibereze de cel viclean, iar pe de altă parte, să vadă mai limpede adevărul.
Toţi cei ce au nădejde tare în Dumnezeu se înalţă către El şi se luminează cu strălucirea luminii Sale celei veşnice.
Se cuvine să fim după buna cuviinţă şi trebuinţă – uneori copii, iar alteori bărbaţi înţelepţi, şi aceasta din urmă mai ales atunci când se ridică asupra noastră patimile sau duhurile cele viclene. Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor şi a stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, celor de sub cer (Efeseni 6, 12).
Grija prisositoare pentru nevoile vieții este semnul omului necredincios și mic la suflet. Și trecem prin suferință atunci când ne îngrijim noi înșine pentru noi, și nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care se îngrijește de toate.
„A te pocăi de păcatele tale înseamnă a nu le mai repeta.“„Deznădejdea“, după Sfântul Ioan Scărarul, „se naşte fie din conştientizarea mulţimii păcatelor noastre, deznădejde a conştiinţei şi o insuportabilă tristeţe, sau din mândrie şi trufie, atunci când cineva crede că nu merita să fi făcut păcatul în care a căzut.”
Nu trebuie să te dedai nici la osteneli peste măsură, pentru ca tovarăşul de vieţuire, trupul, să fie credincios şi destoinic întru săvârşirea faptelor bune. Trebuie să mergi pe calea de mijloc, fără să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga (Pilde 4, 27) şi să dai duhului cele duhovniceşti, iar trupului cele trupeşti, ceea ce este necesar pentru menţinerea vieţii vremelnice şi ceea ce se cere cu dreptate de către ea pentru viaţa comună, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21).
Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind. Domnul spune: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7, 1). Iar Apostolul Pavel: Cine ești tu, cel ce judeci pe servul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar se va ține în picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea drept (Romani 14, 4). De ce-i judecăm pe frații noștri? Întrucât nu ne străduim să ne cunoaștem pe noi.
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”
