Omul, oricât de rău ar cădea, niciodată, cât e în viaţă, nu e iremediabil căzut. Pentru că lumea întreagă e ţinută de Dumnezeu. Dumnezeu ţine în iubirea Lui şi în grija Lui toată lumea…
Gândul că Dumnezeu nu mă iartă este o manifestare a mândriei
Fiecare păcat ne face să suferim întunericul şi moartea căderii sufletului
În Biserică, vorbim deseori despre căderea omului şi despre moarte drept consecinţă a căderii. Mai întâi însă a fost moartea spirituală, şi pe urmă cea trupească; sufletul a căzut din harul necreat al lui Dumnezeu, iar mintea s-a desprins de comuniunea sa cu El şi s-a întunecat, transmiţând şi trupului acest întuneric sau această moarte.
Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă
Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce ești mult lăudată, te rog curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă lăcaș înfrumusețat la dumnezeieștii Treimi ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul, robul tău”. De unde pornim?
În loc să hulești în momentele cele grele, mai bine să-I mulțumești lui Dumnezeu!
În loc să hulești în momentele cele grele, mai bine să-I mulțumești lui Dumnezeu! În loc să cazi în deznădejde, să dai slavă! Deschide-ți inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăiește cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se ușurează și suferința ta, deoarece mulțumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine și te ocrotește.
Nu-L poţi iubi pe Dumnezeu fără a-l iubi mai întâi pe fratele tău
Mântuitorul lumii a rezumat toate poruncile Sale în două porunci principale: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi cea dintâi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22, 37-40).
Moartea nu șterge urmele ce le-am lăsat în viață
Moartea nu înseamnă sfârşitul a toate. Binele pe care l-am făcut continuă să dăinuie după noi şi dă roade în viaţa celorlalţi.
Dacă într-adevăr îţi pui nădejdea în Dumnezeu, te ajută
Tata m-a agrăit cu seriozitate, cu duritate chiar. „Crezi în Dumnezeu sau nu crezi?” m-a întrebat el. „Dacă da, atunci concretizează-ți credinţa prin răbdare şi convingerea că până la urmă El te ajută. Dacă nu, atunci trebuie să-ţi reconsideri modul de existenţă. Găseşte-L şi găseşte-te pe tine. Cu trudă, cu efort. Viața, aşa cum trebuie s-o înţelegem noi, creştinii, e efort, ascensiune, ca un drum pe munte, în care nu există decât un sens, în sus. Fără efort şi fară nădejde nu se poate!”
De ce nu primim ceea ce cerem?
Se întâmplă însă că uneori, chiar după rugăciune stăruitoare, nu primim ajutor. De ce? Fără nicio îndoială, astfel de situații ne mâhnesc, ne deconcertează și ne pun greu credința la încercare.
Suferințele ne oferă posibilitatea de a ne manifesta iubirea pentru Dumnezeu
Cuvioase părinte David, blagosloviţi!
Toate se aranjează prin rugăciune, dar trebuie să-ți pui încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu
Iubiți rugăciunea. Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric, apăsați „întrerupătorul”rugăciunii, ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos… Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi.
„Și cea mai ușoară cale, fără Dumnezeu, nu ține…” Duminica a XV-a dupa Rusalii la Mănăstirea Suruceni
„Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.” (Lc. 5, 4)
La ce bun îndrumarea unui stareţ?
Te tulbură gândul: „La ce bun îndrumarea unui stareţ? Alţii cum trăiesc, fără să se ducă la nimeni, decât la spovedanie o dată pe an, şi sunt liniştiţi?”, şi aşa mai departe.
Gândul acesta se dă deja în vileag că este de la vrăjmaşul, şi anume prin faptul că aduce tulburare. Dacă ar fi adevărat, de ce să te tulburi, ar trebui să te iei după el?
Care este soluția pentru a ne liniști, atunci când cineva ne vorbește de rău?
Într-adevăr, a adăugat Avva Zosima, cel care doreşte calea cea strâmtă cu adevărat se mustră aspru pe sine când se tulbură şi se mustră neîncetat: Ce te înfurii, suflete al meu? Ce te tulburi şi spumegi? În acest fel arăţi că eşti bolnav! Dacă n-ai fi, nu te-ar durea!
“Nu am timp pentru Biserică…”
Dacă întrebăm oamenii de ce nu merg să se roage la sfintele biserici, ei în general ne răspund că «nu au timp», că «au mult de lucru». Dar să privim la vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară, punându-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca.
Rugăciunea trebuie să aducă statornicie în bine
Poate unii aţi citit mărturisirile pelerinului rus, despre trăirile lui interioare, în legătură cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Acolo se insistă pentru un anumit număr de rugăciuni, mai intai 3000, după aceea 6000, după aceea 12000 şi aşa mai departe. E o metodă de fapt. Eu nu cred că trebuie să ne numărăm rugăciunile.
Să ştii că de tristeţi, chinuri, ispite şi supărări nu scapi în viaţa de pe Pământ
Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.
Mare bine este a simți înlăuntrul nostru suflul puterii lui Dumnezeu
Cuviosul Serafim din Sarov (+1833) spunea: „Vârtutea nu este o pară, nu dintr-odată o mănânci”. Socotesc că sfântul avea în vedere nepătimirea – cununa unei îndelungate nevoințe. Trebuie să trăiești destul de îndelung spre a te apropia de țelul de pe urmă: vecinica petrecere în lumina Sfintei Treimi.